ore de drum

Luxor, 2018

Obligația asumată a fiecărui faraon era să-și întreacă predecesorii prin amploarea construcțiilor săvârșite și prin lărgirea frontierelor Egiptului.

Pe malul drept al Nilului, Karnak, cea mai mare suprafață cu caracter religios din lume, inclusă în Patrimoniul UNESCO, datează de patru mii șapte sute de ani.

Amon e zeul și patronul Tebei, noua capitală nesupusă a Egiptului.

Originea sa e necunoscută dar, după instalarea capitalei la Teba, oraș sudic solar, zeului i se va adăuga particula Ra, care înseamnă soare.

Va deveni astfel regele zeilor și, de aceea, i s-a consacrat un templu gigantic, unde s-a construit neîncetat, vreme de șapte secole, spre glorificarea lui, un ansamblu de coloane, piloni, ziduri, statui, obeliscuri, hieroglife, alei.

Partea cea mai veche, cea a lui Sesostris I, se află în marginea dinspre est, iar faraonii care au venit după el au construit treptat spre vest.

Spațiul central a fost hărăzit marii săli hipostile cu lungimea de o sută doi metri, la care s-a lucrat sub mai mulți faraoni, ca să-i asigure adăpost bărcii sacre a lui Amon când acesta își părăsea sanctuarul pentru ceremonii la Nil.

În Karnakul actual, citim istoria în desene, în scene de război care alternează cu tablouri de ofrandă, inscripționate pe cele o sută treizeci și patru de coloane vertiginoase înalte de douăzeci și patru de metri, cu o circumferință de zece metri.

Prin anii 1820, Champollion, în călătoria spirituală care l-a condus la descifrarea hieroglifelor, după ce a vizitat Karnak a mărturisit că renunță să descrie marea sala hipostilă, convins că nu-l va crede nimeni, cu temerea de a nu fi considerat nebun.

Primul european care, la începutul anilor 1700, a identificat templul de la Karnak, i-a evaluat amploarea și a dovedit că aparținea anticei Tebe a fost un preot iezuit de origine franceză care a locuit nouă ani în Egipt pentru a-i converti la catolicismul roman pe credincioșii copți.

Ca urmare a descrierilor sale, în Europa s-a iscat un val de egiptofilie și egiptomanie care a inspirat moda călătoriilor de explorare.

Însuși Regele-Soare i-a încredințat de-ndată unui alt iezuit misiunea de a merge în Egipt să adune manuscrise și monezi rare pentru colecția sa.

În afară de a servi drept cadru pentru ceremonii și ritualuri prin care omenirea, prin mijlocirea faraonului, participa la bunul mers al universului,

templul primea donații numeroase și substanțiale în bunuri materiale și, astfel, proprietatea era nevoită să se extindă în permanență ca să facă loc acareturilor și personalului însărcinat să le aibă în grijă.

Listele captivilor aduși din războaie deveniți slujitori ai templelor au fost înscrise pe pereți ca să se păstreze evidența muncitorilor asiatici și nubieni care lucrau terenurile și livezile.

Astfel, templul se transformă într-o gigantică întreprindere a cărei structură economică e supervizată de un preot.

Însă, cu o asemenea instituție pe mână, înaltul preot poate deveni o amenințare la adresa puterii faraonice.

Cu timpul, pe măsură ce preoții dobândesc putere, încep să fie reprezentați în imagini la un calibru aproape similar cu faraonii, în defavoarea chiar a soțiilor, după cum ne convinge statuia lui Ramses II cu Nefertari, mărunțică, la picioarele sale.

Jocurile de lumină și dozajul lor au fost calculate cu precizie de arhitecți. Lumea zeilor se dezvăluie progresiv, în fiecare sezon, la ore fixe ale zilei.

Fiecare coloană transmite privitorului un mesaj special generat fie de secvențele principale ale sărbătorilor importante, cea a haremului lui Amon legată de ritul fertilității și sărbătoarea Văii, fie de consemnări ale unor fapte de arme, în cronici sau jurnale de război aidoma unor reportaje.

Peste tot la Karnak regele apare slăvit în relatarea unor scene victorioase, în care istoria e măsluită pentru a înlătura sorții nefavorabili.

La loc de cinste, ca să-și sporească prestigiul în ochii cetățenilor, faraonul a ținut să inscripționeze discursul zeului prin care i se garantează pacea și prosperitatea.

De-a lungul vremii, templul din Karnak a fost luat frecvent în stăpânire de creștinii copți, care-și instalau altare în nișe, după ce, în prealabil, îl purificau prin exorcisme repetate de orice vibrație demonică izvorâtă din obscurul trecut faraonic.

Chiar și azi, ansamblul de la Karnak este semnalat ca un potențial izvor de energii negative, iar consemnările susțin că obeliscurile ascuțite erau ridicate cu scopul de a risipi vibrațiile neprielnice și de a proteja aria sacră.

Spre Luxor duce o alee lungă de trei kilometri marginită de șiruri de sfincși cu capete de berbec, înrudiți cu Amon, pe unde zeul era transportat de către preoți în barca lui sacră, din sala hipostilă până la Nil.

Cultul său a disparut dar, în același loc, se celebrează anual un sfânt musulman, Abu Haggag, cu muzicanți și o procesiune de bărci care, nu întâmplător, iau tot drumul Nilului.

Pe margine, zeii în formă de sfincși care, dintotdeauna, au păzit intrarea in templu, asistă neclintiți la transformările istoriei.