Ciclade, 2023
Abia după ce ajung în Merditerana apuseană îmi dau seama cât de dor îmi e de apele curate ale Egeei, neasemuite și unice. Scaldatul în insule se aseamănă cu îndeplinirea unui ritual antic, săvârșit întotdeauna la debarcarea de pe vapor cu preocuparea și atenția cuvenită, înainte de orice altceva. Înviorător și răcoros sub soarele amiezei, când soarele coboară spre asfințit dobândește intensitatea poetică a clipelor pe care vrei să le ții în loc pentru că le știi irepetabile. Nu mai așteptați, urmați-mă într-un scurt dar irezistibil periplu de trei insule, pentru că i-am convins pe zei să mă îndrume spre cele mai cristaline ape.
1.Prima insulă a acestei veri a fost Syros, iar prima plajă mi s-a părut ca un dar de bun-venit după patru ani, cea mai frumoasă din câte am văzut în Grecia.
Din parcare, o potecă șerpuiește printre fierbinții ciulini, mărăcini, scaieți și ierburi uscate, până la tufișurile formate de pini pitici, ca niște umbreluțe care apăra călătorul de arșiță.
Mă amețește mireasma vanilată a vegetației îngemănată cu cea marină în aerul când torid când răcoros. Scaldatul nu era prea comod, pentru că intrarea în apă era un pic îngreunată de galeți. Aici am avut sentimentul că marea îmi înlătură din minte orice grijă și o poartă spre larg, departe.
2.În Tinos, fuga la marginea orașului la doar trei kilometri de port.
Apa e mai caldă ca în Syros, pentru că expunerea e diferită. Din apă observ un delușor care formează relieful tipic al insulei.
Vapoarele plutesc unul după altul spre port, imense, liniștite, visătoare și nu-mi trebuie nimic mai mult.
În schimb, cea mai lăudată plajă din Tinos nu mi se potrivea deloc.
Populară și aglomerată, cu toată gama de jocuri în apă și lângă apă, aici n-am rezistat decât jumătate de oră, de-ajuns pentru o pauză răcoritoare.
Peisajul era frumos, dar agitatia din jur crează o ambianță prea comercială.
3. Andros e o insulă vântoasă, dar să nu ne pierdem cu firea.
Primul loc de scăldat l-am ales după criteriul proximității de portul de debarcare, departe de capitala insulei, așa că nu e greu de dibuit un comod locșor de scăldat și dormit la umbră.
În ziua următoare am nimerit o plajă imensă, goală, deși cea mai frecventată din insulă, dar vântoasă și cu marea agitată.
Se pare că Andros are un litoral divers și capricios, iar soluția cea mai sigură e să întrebăm recepționista despre o plajă fără vânt.
Doar una singură există, ușor accesibilă, însă amenajată, fapt nu tocmai pe gustul meu.
Am ales cel mai izolat locșor, cel mai îndepărtat de potecă, lânga stânci, însă cu muzica n-ai ce face, se aude peste tot, asa că, profitând de ritmul antrenant, m-am zbenguit și dănțuit fără pauză cel puțin două ore.
Și tot pe această plajă am reușit ca, așezată pe stânci ca pe un șezlong, să citesc în apă, într-atât era de caldă.
Iar la plaja cea mai secretă unde te poți scălda la umbra pinilor care, de pe uscat, își revarsă umbra generoasă dincolo de firul apei, am ajuns la asfințit.
Un loc magic, deși nu foarte pustiu, însă vântos și răcoros, încărcat de spiritualitate prin vecinătatea unei bisericuțe.
Aici mi-am luat la revedere de la Ciclade, rugându-mă să revin.
Lectură de drum:
Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)