Rebel fără cauză

Paris, 2016

Teama că va fi prea lesne înțeles, izvorâtă din rezervă și timiditate, îl împiedică să se exprime așa cum visează.

Încă nu se simte pregătit sau poate nu îndrăznește.

Mai întâi, o așteaptă pe fata visurilor sale, se îndrăgostește, rămâne cu ea pentru totdeauna.

Când traiul părea să intre pe un făgaș previzibil, Paul Klee își dă seama că forma în care lumea i se înfățișează e doar aparență deșartă si aspiră să ajungă la esența ei.

Așa că pornește la drum.

Abia după prima călătorie în Africa de nord, în Tunisia, are curajul să nu-i mai pese de reputație, să dea frâu liber impulsului și inspirației și să înfrunte, învățând, provocarea culorilor.

Mesajul de pe dosul ilustratei trimise sufletului său pereche, Nina Kandinky,

și desenul pe care l-a executat în carnețelul ei de schițe semnifică un nou început.

În încercările de până atunci, educația sa elvețiană strictă, bunele maniere îi impuneau barierele discreției.

Era o sfidare să vrei să ieși în evidență, doar cine nu avea nimic de pierdut își putea permite așa ceva.

Neconvențional, caricaturat ca un Buddha adorat de studenți, le spunea că singurul principiu demn de urmat e intuiția.

Avea adeseori musafiri la cină și găteau cu toții împreună. Prepară mâncăruri fără să urmeze nicio rețetă, cu ingredientele puse de-a valma, cum îi venea, dupa cum mânuia și paleta de culori.

Opera sa, definită ca abstractă, e redusă la semne și simboluri pentru că, limitând evenimentele la esență, năzuia să atingă o formă superioară de înțelegere.

A mers încă și mai departe, prin studiul unor tehnici de magie, și a ajuns la miracole.

S-a împrietenit cu zeii, de vreme ce a înfățisat-o pe una dintre protectoarele sale, Diana în persoană.

Când creează, toate gândurile și le preschimbă în imagini, mai mult sau mai puțin explicate în titlul tablourilor.

A petrecut o iarnă în Egipt, călătorie care i-a stârnit pofta de studii esoterice, prin toate enigmele rămase neelucidate de pe urma acestei civilizații.

Încercând să deslușească hieroglife, a reușit să se conecteze cu lumi preistorice, cu substanța primară a lumii.

Pe măsură ce timpul trece, introduce în pictura sa elemente din mozaicuri vechi, desene din paleolitic, pietre sacre, inscripții indescifrabile,

plante și viețuitoare din culturi primitive și orientale.

Pe mine m-a atras imaginea recurentă a peștilor plutind în spații acvatice misterioase care pot însemna o formă de comunicare desăvârșită, prin tăcere, dincolo de cuvinte, la nivel subliminal, dorită de cei care tânjesc spre înțelepciune.

Din câte am citit, tema peștilor a fost cea mai analizată din opera lui Paul Klee. Se presupune că fiind credincios, folosea același cod secret al creștinilor de la începuturi care, sub stăpânirea romană, persecutați în secolele 1-4, obișnuiau să se recunoască între ei cu ajutorul acestui simbol.

Conform scripturilor, după un pescuit providențial, Iisus le-a pregătit discipolilor o cină cu pește. Klee își trăia similar credința sub asuprirea nazistă și lansa, din disperare, mici semnale de recunoaștere prin mijlocirea artei.

Din cauza represiunii naziste, deranjată că simbolurile din opera sa puteau trimite spre o formă de rezistență care să influențeze societatea, a trebuit să se exileze, de fapt să se întoarcă acasă, în Elveția, considerat pe atunci locul unde nu se întâmpla nimic, departe de efervescența mondenă a relațiilor inspiratoare.

Lucrările pe care le-am fotografiat au fost reunite, în retrospectiva de la Centre Pompidou, din colecții particulare și muzee din afara Europei.

Multe dintre ele erau expuse pentru prima dată și câteva păreau să decodifice mesajele unor experiențe intense.

Muzică de drum :