Speyer, 2025
Să ne fălim cu discreta complicitate ce ne leagă, pe filieră transilvană, de acest vechi oraș imperial, cu turnuri semețe.
Ne apropiem de cel mai mare edificiu în stil romanic din lume, clasat în Patrimoniul Mondial UNESCO, primul dom pe care îl vizitez dintre cele trei în stil romanic păstrate în Germania.
Totul este la o dimensiune imperială, și toate explicațiile poartă ornamentul acestui calificativ, imperial, din 1294 încoace.
Cum e și firesc, aici s-au ținut peste cincizeci de diete ale Imperiului, dintre care ultima, în 1570, a influențat decisiv istoria Transilvaniei. Povestea începe mai demult, atunci când, loc de ședere preferat al împăraților, burgul devine, din secolul 4, sediu de episcopie.
Sfântul Imperiu Roman, ctitorie a lui Otto I, întins pe suprafața de azi a uniunii europene, impusese adoptarea unanimă a unei singure religii, Catolicismul, astfel încât, atunci când în anumite landuri din Germania s-au manifestat germeni suveraniști, puterea a sărit ca arsă și a pus mâna pe edict, în 1521, la Worms, aproape de Speyer, ca să-i scoată în afara legii pe Martin Luther și acoliți.
Oficialitățile bisericești de la Speyer aveau ca misiune organizarea unor diete, dintre care cea din 1526 a susținut cu tărie ca landurile să fie independente și să-și aleagă singure religia la care vor să adere, în dezacord cu edictul de la Worms, deschizând timid ușa pe care s-a strecurat Reforma.
Inițiativa a fost retezată trei ani mai târziu, în 1529, când autoritățile imperiale le-au retras acest drept, aducându-i pe rebeli pe făgașul Edictului de la Worms, declanșând vânătoarea de vrăjitoare.
Susținătorii lui Martin Luther nu s-au lăsat și au scris o petiție în care protestau la decizia imperială, avânt ca efect căpătarea denumirii de protestanți.
Această tacticoasă hârjoneală religioasă urma să manifeste o influență irevocabilă în Transilvania, unde slăbirea autorității catolice centrale după isprava de la Mohacs în 1526 a permis ideilor luterane, calvine și unitariene să se răspândească nestingherite printre sași și maghiari,
în lipsa unei autorități imperiale severe care să le strunească, întrucât suzeranul otoman era interesat doar de tribut, nu și de îngrădirea religiei creștine. Transilvania se remarcă printr-o autonomie religioasă promovată doar incipient în statele germane.
În timp ce, în Sfântul Imperiu Roman, Dieta de la Speyer recunoștea, în 1526, doar libertatea principiului ca un stat să-și aleagă religia, Transilvania a împins inițiativa de emancipare mult mai departe, într-un prim semnal de respect al drepturilor omului.
Dieta de la Turda, sub patronajul lui Ioan II Sigismund Zapolya, principele Transilvaniei, a promulgat în 1568 un decret prin care a fost proclamată libertatea conștiinței și a toleranței religioase individuale pentru toți locuitorii Transilvaniei, primul tratat de acest fel din istoria Europei moderne.
Transilvania a legalizat, treptat, patru confesiuni oficiale: Catolicismul, Luteranismul, Calvinismul și Unitarianismul. Românii de confesiune ortodoxă, deși majoritari, erau recunoscuți doar cu jumătate de gură.
Puțin mai târziu, în 1570, se ratifică la Speyer tratatul de reglare a conflictului de succesiune în Ungaria între împăratul germanic Maximilian II și principele maghiar Ioan II Sigismund Zapolya, principalul eveniment din acest oraș care influențează direct Transilvania.
Acum și aici, Ioan II Sigismund renunță la titlul de rege al Ungariei și acceptă să-l primească doar pe cel de principe al Transilvaniei, bun și-acela, și al teritoriilor asociate, învecinate, o zonă-tampon fără limită concretă, care, estimau analiștii, va evolua conform frontierelor mereu schimbătoare între Austria și Imperiul Otoman, cine știe ce le mai trece prin cap turcilor.
Maximilian e recunoscut drept sigurul rege legitim al Ungariei, iar principatul transilvan e atașat regatului ungar, divizat politic în trei componente dinastia Habsburg, Imperiul Otoman, Transilvania.
Catedrala imperială, edificată în stil romanic cu patru turnuri și două domuri de către Conrad II în 1030, remaniată la sfârșitul secolului 11, când orașul dobândește o importanță majoră, a fost reconstruită la sfârșitul secolului 19 și este închinată Maicii Domnului și Sfântului Ștefan.
În nava lungă de o sută treizeci și trei de metri, coloanele lipite de stâlpii de susținere sunt decorate la jumătate de capiteluri sculptate. Sobrietatea părților laterale e accentuată de înălțimea stâlpilor.
Din absența ornamentelor izvorăște acea inconfundabilă seriozitate pe care o percep, cu smerenie, doar în Germania, de care mi se face dor adeseori, armonie și echilibru de negăsit în proporție atât de covârșitoare.
În capela sfântului sacrament admir două basoreliefuri din secolul 15.
Amplasata la etaj, sala imperială adăpostește nouă fresce monumentale de Schraudolph, cu scene din viața Sfântului Bernard și a Sfântului Ștefan.
Cripta cea mai mare și mai bine păstrată din Germania, cu bolți și coloane cu capiteluri, adăpostește rămășițele a patru împărați și patru regi. Aici se află partea cea mai sacră din istoria orașului și a țării, despre care s-au scris cărți întregi.
Cu tot statutul său imperial, orașul a fost făcut praf în 1689 de armata lui Ludovic 14 în războiul de succesiune palatin.
În 1797, orașul trece în mâinile Franței, dar nu rezistă prea mult în acest concubinaj, așteptând momentul să se alăture regatului bavarez, care va deschide neîntârziat sedii administrative, arhive, bibliotecă.
În părculețul de lângă catedrală se întindea odinioară claustrul. Lângă catedrală, o biserică protestantă a fost ridicată după prăpădul făcut de soldații lui Ludovic 14.
Pentru că nu mai aveau bani de marmură, locuitorii s-au mulțumit să o construiască din lemn. E mai frumoasă așa.
De binefacerile dietei a putut să se bucure și omul de pe stradă. Vedem pe esplanada din fața catedralei un mare vas din piatră care, la fiecare eveniment religios, era umplut cu vin, ca trecătorii să se poată servi pe săturate. Să tot ții dietă !
