Terminus Paradis

Mexico City, 2019

Pentru ca lumea să nu se sfârșească, aztecii erau nevoiți să aducă tot timpul sacrificii. Periodic, mergeau să depună pe altarul templelor tot ce aveau mai de preț, uneori chiar viața.

Muzeul de la Templo Mayor, principalul sit aztec din Mexic, pe temelia căruia a luat ființă Ciudad de Mexico, mi-a făcut cunoștință cu principalii protagoniști ai perioadei 1325-1521, când cetatea Tenochtitlan s-a aflat la apogeu.

Întreaga comoară expusă, compusă din opt mii de obiecte dintre care o sută optsprezece cufere cu ofrande, a fost descoperită în acest spațiu aflat acum în patrimoniul mondial UNESCO.

Mă întâmpină cea mai mare sculptură aztecă identificată până astăzi, Zeul Pământului, sau poate zeița, pentru că discuția asupre genului n-a fost încă soluționată, întrucât reprezentările sale variază. Devoratorul vieții și totodată generatorul ei trebuia în permanență satisfăcut, astfel că i se furnizau corpuri neînsuflețite pe care să le asimileze conform cererii.

Îl putem vedea aici cu gura lui enormă pregatită să primească victimele pentru ca viața să continue. În ciuda notorietății sale, nu se cunoaște vreun lăcaș care să-i fi fost dedicat exclusiv.

De aceea, adăpostită în templul care-i corespunde ca denumire, ,,Mayor”, presupun că se simte acasă.

Prizonierii de război, cum ar fi razboinicul-șoim, erau la mare căutare în calitate de ofrandă, motiv pentru care se iscau sumedenie de conflicte nejustificate, doar în vederea aprovizionării cetăților cu noi ostateci.

Din comunitate, uneori se ofereau voluntari, dar cel mai adesea erau jertfiți cei desemnați de lideri.

Echilibrul cosmosului depindea de sacrificiul lor, iar când nu aveau nicio altă soluție, cetățenii recurgeau la automutilare.

Mulți își vătămau organul socotit cel mai important, cel care le aducea mai multe satisfacții sau pe care îl foloseau intensiv.

Astfel, răspundeau dorinței zeilor de a se lipsi, pentru o perioadă sau pentru totdeauna, de folosirea acestuia.

Nici elitele nu se dădeau înapoi.

Cu cât personajul era mai sus-pus și ambițiile sale mai arzătoare, cu atât era mai dornic să-și ofere cota de sânge sacrificial, mai mult și mai des decât omul de rând, și-așa oropsit.

Pentru îndeplinire, își străpungeau diverse organe cu pietre ascuțite sau cu ghimpi de cactuși înfășurați într-un smoc de ierburi.

Sângele nu era oferit simbolic, doar câțiva stropi, ci se presupune că trebuia să se scurgă șiroaie, astfel că pierderile sanguine provocau alterarea stării de luciditate.

Treptat, omul își pierdea parțial cunoștința sau avea halucinații. Cu cât durerea era mai mare, cu atât închipuirea sacrificatului îl transporta într-o lume virtuală, spre care aspirau cu toții, unde avea privilegiul de a intra în conexiune cu divinitățile.

Toate ritualurile erau supravegheate de preoți cu o pregătire polivalentă de șamani, vraci, astrologi, instruiți să acorde primul ajutor dacă se întrecea măsura sacrificiului.

Astfel de ritualuri aveau loc întotdeauna la trecerea dintre ani, când cetatea se aduna pe un deal ca să studieze configurația astrologică a unui nou început, ori când se simțeau strânși cu ușa în vreun fel de către zei, care le trimiteau necontenit calamități naturale.

Când erau supuși perioadelor îndelungate de secetă, sacrificiile se țineau lanț.

Cel mai nemilos mi s-a părut obiceiul dintre ani de a alege să trimită la zei pe cel mai chipeș și mai viteaz flăcău din cetate, ca auspiciile să fie bune pentru noul an.

În reuniunile pre-sacrificiale, cei mai onorați factori de decizie erau cititorii în stele, care știau descifra mai multe calendare, printre care cel ritual,

și erau socotiți profeți, cunoscători ai faptelor viitoare, capabili să deslușească noima energiilor dintre planete și la ce puteau fi folosite.

Horoscopul plăsmuit de ei încerca să definească nu evenimentele ca atare, ci energiile, faste ori nu, care se înfiripă într-o anumită zi. Ca să izbutească un bun horoscop, specialistul trebuia să cunoască bine influențele fiecărui astru.

Rotația corpurilor cerești juca rolul principal în calculul acestor parametri, procedeu adus la desăvârșire de către vechea lume prehispanică. Însă, uneori, semnele prevestitoare, sub forma unor intervenții pământene ale zeilor, determinau rezolvarea faptelor de la sine.

Aici și în alte câteva locuri asemănătoare din Mexic, mi-am dat seama de importanța conexiunilor între ceea ce am văzut, ce am citit, ce am intuit și ce mi s-a întâmplat. Și tot după această incursiune, mi s-a confirmat că nimic nu e întâmplător, dar nici lesne de aflat.

8 gânduri despre „Terminus Paradis”

  1. Post molto-molto interessante.
    Mi conferma peraltro l’idea di cui sono ormai sempre più convinto che l’essere umano fra tutte le creature viventi è quello che ha più talento a essere imbecille. E in fin dei conti tutt’oggi, sotto altra forma, continuano i rituali cruenti con vittime sacrificali.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: