Locuri în inimă

Cracovia, 2019

La solstițiul de iarnă, în sudul Poloniei, întunericul începe să cadă la trei după-amiază, iar norii și ploaia înveșmântează cu solemnitate peisajul însingurat.

 

Sanctuarul din marginea Cracoviei, destinație asiduă de pelerinaj din 1985, când Papa Ioan-Paul II l-a desemnat capitala Devoțiunii Milei Divine, se bucură de prestigiul de a ocupa locul întâi în lume ca număr de naționalități reprezentate de pelerini.

Pe esplanadă, îmi răsare în față, ca un pachebot grandios, basilica nouă de rit romano-catolic închinată Milei Divine consacrată în 2002, care poate primi cinci mii de persoane. Un pic mai retrasă, vechea biserică înconjurată de câțiva arbori desfrunziți.

Mai întâi am intrat în noul sanctuar, locul de odihnă al rămășițelor pământești ale măicuței Faustina Kowalska (1905-1938), beatificată în 1993, canonizată în 2000, prin a cărei mijlocire rugăciunile credincioșilor au putut beneficia de Milostivirea Divină.

Sfânta călugăriță făcea parte din congregația Surorile Maicii Domnului, înființată în 1862 datorită donației unui prinț polonez filantrop.

Au venit aici să se roage, de la recunoașterea oficială a miracolelor înfăptuite, Sfinții Părinți Ioan-Paul II, Benedict XVI, Francisc. Mulți pelerini se străduiesc să ajungă aici de Sărbătoarea Milei Divine, în prima duminică după Paștele Catolic. Iar eu sunt nerăbdătoare să intru în vechiul sanctuar, încărcat de magie la ora înserării, în lumina felinarelor.

La începuturi, mănăstirea a fost deschisă pentru tinerele care aveau nevoie de o reajustare a moralității. Călugărițele le-au primit, le-au îndrumat și educat, le-au învățat un meșteșug astfel ca, la întoarcerea în lume, să poată duce o viață demnă. În claustru funcționau ateliere de broderie, croitorie, țesătorie, spălătorie, legătorie de carte, grădinărit și menaj, o mulțime de meserii pentru a facilita integrarea fetelor pierdute.

De la primul război mondial, când chiliile au devenit saloane de spital, până la cel de-al doilea, așezământul n-a mai primit mireni. Astăzi, lăcașul este dedicat instruirii viitoarelor maici în perioada de noviciat de doi ani.

În altarul principal, statuia Sfintei Fecioare a Milostivirii are în dreapta sa celebra pictură devenită simbolul universal al sanctuarului, a Mântuitorului Milostivirii care, prin intermediul Sfintei Maici Faustina, a înfăptuit minuni.

Pictura a fost realizată după descrierea Faustinei care, pe parcursul vieții, a avut mai multe viziuni și întâlniri mistice cu Iisus, relatate în cartea sa Mic Jurnal, semn al credinței și măreției sale sufletești. 

Sărbătorile care se apropie să vă umple sufletul de iubire !

Un tâlc s-alege sibilin

Cracovia, 2019

S-a nimerit bine să vizitez cartierul evreiesc din Cracovia într-o zi sumbră, înnorată de sfârșit de decembrie. Cred că n-aș fi perceput atât de intens istoria din spatele decorului în alegrețea anotimpului cald.

Unele locuri își păstrează o gravitate covârșitoare de-a lungul timpului, ca urmare a unor evenimente tragice, iar eu resimt această tristețe ca pe o povară care-mi îngreunează pașii chiar dacă, în momentul de față, Cracovia și cartierul Kazimierz au un aer prosper și mulțumit.

Prezența evreilor la Cracovia a fost atestată din secolul 13. Înainte de al doilea război mondial erau șaizeci de mii, adică un sfert din populația totală, iar în anii nouăzeci mai rămăseseră în jur de două sute.

În oraș activau înainte de invazia germană între nouăzeci și o sută treizeci de sinagogi, iar acum văd indicate doar patru-cinci.

Am vizitat una dintre ele, sinagoga Tempel, finalizată în 1862, în stil neo-renascentist maur combinat cu elemente din arta populară poloneză, proiectată după modelul unui templu vienez,

inspirație înlesnită de faptul că, la momentul construcției, Cracovia făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.

Mai vizitasem alte sinagogi în Spania, însă aceasta m-a surprins prin bogăția decorului,

care parcă ar fi avut rostul de a ușura amintiri apăsătoare.

Ornamentele acoperite cu foiță de aur și abundența culorilor mi-au creat, pentru o clipă, iluzia unui templu thailandez.

Vitraliile, în schimb, par inspirate dintr-o construcție gotică.

Fuziunea ecoului dintre stiluri mă convinge din nou de excelența spiritului evreiesc cosmopolit.

Edificiul a avut un destin nedrept, după cum era de așteptat. Când au invadat Polonia în 1939, naziștii au instalat în sinagogă un staul pentru cai și, ulterior, un depozit de muniție înainte de a fi parțial distrusă în bombardamente.

După război, a fost reconstruită datorită donațiilor private și astfel și-a reluat menirea de lăcaș de cult până în 1985.

Acum găzduiește doar de câteva ori pe an ceremonii religioase și, mult mai des, evenimente culturale.

Lectură de drum:

Jonathan Littell, Binevoitoarele