Categorie: Polonia

Învățătură de minte

Cracovia, 2019

Îmi plac universitățile pentru înălțimea spirituală pe care o presupune învățătura de acest nivel și întotdeauna, după vizita unui astfel de așezământ, resursele sufletești pe care le acumulez persistă multă vreme, așijderea celor dintr-un pelerinaj religios.

La Universitatea Jagiellonă, centru universitar vechi și consacrat, emoția a fost sporită de tăcerea momentului ales,

în singurătea din toiul sărbătorilor de iarnă când totul e închis,

de întunericul lunii decembie care coboară prea devreme și consfințește solemnitatea încremenită a unei istorii neobișnuite.

Înființată în 1364 de Cazimir III, regele Poloniei, se edifică în plin centrul Cracoviei, acum în Patrimoniul mondial UNESCO, cea mai veche instituție de învățământ superior din Polonia și a doua din Europa Centrală după cea din Praga, dar și printre cele mai vechi din lume, decană fiind socotită cea din Constantinopol, fondată în 425.

Ambițios, regele a pus bazele universității mânat în primul rând de nevoia de a întemeia un sistem legislativ instrumentalizat de juriști, la nivelul altor țări europene care i-o luaseră înainte.

La început, studiile s-au desfășurat pe vreo două-trei secții, însă, o generație monarhică mai târziu, în 1400, regina dinastiei jagiellone și-a donat toate bijuteriile universității, un cufar întreg, ca să poată înlesni admiterea gratuită a unui număr cât mai mare de studenți, peste două sute.

Atunci s-au înființat departamentele de astronomie, matematică și teologie, esențiale în direcțiile ulterioare privilegiate de învățații polonezi.

Nicolaus Copernic s-a numărat printre dascălii cu o influență covârșitoare, venit să predea la Cracovia pentru că aici era prima universitate europeană care a înființat catedre independente pentru aceste specialități.

Caracterul european s-a evidențiat și mai mult în virtutea publicității de care se bucura Copernic și alți profesori faimoși, astfel că, pe timpul lui, aproape de jumătate din discipoli veneau din afara Poloniei, din Lituania, Rusia, Boemia, Germania.

Ca în toate universitățile medievale, în perioada cea mai înfloritoare cursurile se țineau în toate limbile de circulație, adică latină, greacă și ebraică.

O etapă mai umbroasă se prefigurează în 1846, când Polonia a fost anexată Imperiului Austro-Ungar, iar în 1939 a început persecuția profesorilor care nu se aliniau la directivele nazismului, încrâncenat la cea mai mică abatere ideologică.

O sută optzeci și patru de profesori au fost deportați, nu doar evrei, ci și creștini care le susțineau proiectele științifice.

Prin urmare, universitatea a rămas închisă în timpul celui de-al doilea război mondial, apoi, după câțiva ani de normalizare, a încasat o a doua lovitură de grație dată de comunism, în 1954, când a desființat-o parțial și i-a schimbat menirea.

În aceste clădiri istorice cărora li s-au adăugat recent noi edificii, învață cincizeci de mii de studenți îndrumați de aproape trei mii de cadre didactice.

Ce am perceput aici spre deosebire de alte universități vizitate ? O melancolie, pe care aș putea să o definesc specific poloneză,

așa cum se desprinde din compozițiile lui Chopin, dar nu tristețe, ci doar o inefabilă visare prielnică studiului.

Film de drum:

Jerzy Kawalerowicz, Trenul de noapte (1959)

Locuri în inimă

Cracovia, 2019

La solstițiul de iarnă, în sudul Poloniei, întunericul începe să cadă la trei după-amiază, iar norii și ploaia înveșmântează cu solemnitate peisajul însingurat.

 

Sanctuarul din marginea Cracoviei, destinație asiduă de pelerinaj din 1985, când Papa Ioan-Paul II l-a desemnat capitala Devoțiunii Milei Divine, se bucură de prestigiul de a ocupa locul întâi în lume ca număr de naționalități reprezentate de pelerini.

Pe esplanadă, îmi răsare în față, ca un pachebot grandios, basilica nouă de rit romano-catolic închinată Milei Divine consacrată în 2002, care poate primi cinci mii de persoane. Un pic mai retrasă, vechea biserică înconjurată de câțiva arbori desfrunziți.

Mai întâi am intrat în noul sanctuar, locul de odihnă al rămășițelor pământești ale măicuței Faustina Kowalska (1905-1938), beatificată în 1993, canonizată în 2000, prin a cărei mijlocire rugăciunile credincioșilor au putut beneficia de Milostivirea Divină.

Sfânta călugăriță făcea parte din congregația Surorile Maicii Domnului, înființată în 1862 datorită donației unui prinț polonez filantrop.

Au venit aici să se roage, de la recunoașterea oficială a miracolelor înfăptuite, Sfinții Părinți Ioan-Paul II, Benedict XVI, Francisc. Mulți pelerini se străduiesc să ajungă aici de Sărbătoarea Milei Divine, în prima duminică după Paștele Catolic. Iar eu sunt nerăbdătoare să intru în vechiul sanctuar, încărcat de magie la ora înserării, în lumina felinarelor.

La începuturi, mănăstirea a fost deschisă pentru tinerele care aveau nevoie de o reajustare a moralității. Călugărițele le-au primit, le-au îndrumat și educat, le-au învățat un meșteșug astfel ca, la întoarcerea în lume, să poată duce o viață demnă. În claustru funcționau ateliere de broderie, croitorie, țesătorie, spălătorie, legătorie de carte, grădinărit și menaj, o mulțime de meserii pentru a facilita integrarea fetelor pierdute.

De la primul război mondial, când chiliile au devenit saloane de spital, până la cel de-al doilea, așezământul n-a mai primit mireni. Astăzi, lăcașul este dedicat instruirii viitoarelor maici în perioada de noviciat de doi ani.

În altarul principal, statuia Sfintei Fecioare a Milostivirii are în dreapta sa celebra pictură devenită simbolul universal al sanctuarului, a Mântuitorului Milostivirii care, prin intermediul Sfintei Maici Faustina, a înfăptuit minuni.

Pictura a fost realizată după descrierea Faustinei care, pe parcursul vieții, a avut mai multe viziuni și întâlniri mistice cu Iisus, relatate în cartea sa Mic Jurnal, semn al credinței și măreției sale sufletești. 

Sărbătorile care se apropie să vă umple sufletul de iubire !

Un tâlc s-alege sibilin

Cracovia, 2019

S-a nimerit bine să vizitez cartierul evreiesc din Cracovia într-o zi sumbră, înnorată de sfârșit de decembrie. Cred că n-aș fi perceput atât de intens istoria din spatele decorului în alegrețea anotimpului cald.

Unele locuri își păstrează o gravitate covârșitoare de-a lungul timpului, ca urmare a unor evenimente tragice, iar eu resimt această tristețe ca pe o povară care-mi îngreunează pașii chiar dacă, în momentul de față, Cracovia și cartierul Kazimierz au un aer prosper și mulțumit.

Prezența evreilor la Cracovia a fost atestată din secolul 13. Înainte de al doilea război mondial erau șaizeci de mii, adică un sfert din populația totală, iar în anii nouăzeci mai rămăseseră în jur de două sute.

În oraș activau înainte de invazia germană între nouăzeci și o sută treizeci de sinagogi, iar acum văd indicate doar patru-cinci.

Am vizitat una dintre ele, sinagoga Tempel, finalizată în 1862, în stil neo-renascentist maur combinat cu elemente din arta populară poloneză, proiectată după modelul unui templu vienez,

inspirație înlesnită de faptul că, la momentul construcției, Cracovia făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.

Mai vizitasem alte sinagogi în Spania, însă aceasta m-a surprins prin bogăția decorului,

care parcă ar fi avut rostul de a ușura amintiri apăsătoare.

Ornamentele acoperite cu foiță de aur și abundența culorilor mi-au creat, pentru o clipă, iluzia unui templu thailandez.

Vitraliile, în schimb, par inspirate dintr-o construcție gotică.

Fuziunea ecoului dintre stiluri mă convinge din nou de excelența spiritului evreiesc cosmopolit.

Edificiul a avut un destin nedrept, după cum era de așteptat. Când au invadat Polonia în 1939, naziștii au instalat în sinagogă un staul pentru cai și, ulterior, un depozit de muniție înainte de a fi parțial distrusă în bombardamente.

După război, a fost reconstruită datorită donațiilor private și astfel și-a reluat menirea de lăcaș de cult până în 1985.

Acum găzduiește doar de câteva ori pe an ceremonii religioase și, mult mai des, evenimente culturale.

Lectură de drum:

Jonathan Littell, Binevoitoarele