Etichetă: Italia

Pisa, 2017

În toată Italia, fiecare oraș are câte un turn înclinat. Celebritatea celui din Pisa este datorată dantelăriei de marmură și gradului spectaculos de echilibru. Știi care e distracția preferată a pisanilor ? să facă ,,Hy Five’’ turiștilor care pozează cu mâna întinsă, ca și când ar susține turnul să nu cadă. Mă întreb cum reacționează când se pomenesc plesniți peste mână de un italian în timp ce amicii lui se prăpădesc de râs în jur.

Am fost la Pisa în momente diferite, în anotimpuri diferite. De fiecare dată am descoperit ceva nou. Îmi place că totul se petrece pe stradă: artă, mâncare, filosofie, politică, antropologie, câte și mai câte. Citesc pe străzi, pe pereții clădirilor, poeme din ciclul de poezie urbană. Mă amuză elogiul vinului roșu. Îl voi aprofunda la cină.

În piața dei Miracoli zăbovesc îndelung între cele patru celebrissime edificii, pe covorul verde al peluzei. Turnul de 58 de metri înălțime mi s-a părut întotdeauna mai înalt. Odiseea lui e palpitantă. Înclinarea i-a fost cauzată de instabilitatea terenului alunecos, care nu i-a putut menține greutatea. În 1173, când s-a început construcția, după ce a fost ridicat primul etaj, alunecarea a început să se manifeste vag, dar arhitectul a ignorat micile semnale de alarmă și a continuat neabătut construcția, conform planurilor. După un timp, aproape de finalizare, a fost obligat să întrerupă complet lucrările din cauza unor noi alunecări de teren. Abia după o sută de ani, un alt arhitect a refăcut planurile și a încercat să corecteze înclinarea. Specialiștii au calculat că turnul se înclina cu doi milimetri pe an și că, în aceste condiții, va putea să reziste doar până în 2040. De-a lungul timpului, au fost elaborate opt mii de proiecte de remediere.

Așa a rezistat până la noi acest turn de șase etaje cu galerii de inspirație bizantină. Studenții pisani (orașul are o veche universitate) nu urcă niciodată până în vârful turnului din superstiție, ca să nu pice la examen. În schimb, își petrec mult timp în librării. Cărțile sunt la mare căutare, expuse în spații improvizate artistic.

Domul a fost construit în secolele 11-12 grație unei finanțări provenite în urma înfrângerii sarazinilor în Sicilia, prin capturarea avuțiilor ca pradă de război. Interiorul, lung de o sută de metri, adăpostește picturi și sculpturi de valoare.

Piesa principală e amvonul sculptat de Giovanni Pisano, lucrare realizată în zece ani. Statuile sunt inspirate de motive religioase și laice. Chiar lângă amvon e agățată lampa din a cărei oscilație s-a inspirat Galileo Galilei în teoria sa. Avea doar nouăsprezece ani când a văzut, în același amplasament ca azi, lampa care a revoluționat astrofizica. Puțin mai târziu, urma să descopere inelul lui Saturn și sateliții lui Jupiter, fapt care i-a atras mari necazuri cu Inchiziția.

Baptisteriul este o construcție la fel de impozantă, rotundă, cu o circumferință de 110 metri, ridicată în 250 de ani. Mulți meștesugari sau artizani, ca frații Pisani, au lucrat aici pe toată vieții, în cazul lor la decorațiunile de sculptură. Pentru că privirea îmi e atrasă întotdeauna de elementele de stil bizantin, am admirat porticul dinspre catedrală cu episoade biblice. În centru, vasul de botez octogonal este reflectarea formei cerului, în imaginarul medieval.

Camposanto, un clausteriu imens, a fost la origine cimitir. Arcadele sale gotice amplifică și mai mult grația imponderabilă a construcției.

Terenul din interiorul său are o valoare inestimabilă, deoarece conține pământ adus de cruciați în secolul 13 chiar de pe muntele Golgota. Într-adevăr, aici resimți intens emoția unui adevărat loc de pelerinaj. Interiorul adăpostește sarcofage și fresce prețioase, printre care Triumful morții de Buffalmacco, din secolul 14.

Muzeul catedralei e la fel de valoros ca restul ansamblului și ți-l recomand nu doar pentru tezaur. Toate operele sunt plăsmuite din îngemănarea premedievală orient-occident.

Îți mai recomand piața dei Cavalieri, la doi pași mai spre centru. Aici a fost anunțat, în 1406, sfârșitul Republicii pisane.

Cosimo I de Medicis transformă radical aspectul pieței, aducându-l pe celebrul arhitect Vasari să realizeze edificiul destinat cavalerilor ordinului San Stefano, cavaleri benedictini militari care aveau ca misiune supravegherea spațiului mediteranean, pe unde pătrundeau necredincioșii în Europa. Acum, în clădire se află prestigioasa Scuola Normale Superiore înființată de Napoleon I.

Muzeul Național San Mateo se află într-o mănăstire din secolul 15, cu un clausteriu solemn din piatră roșie.

Am văzut aici colecția de pictură, sculptură și ceramică a marilor artiști din regiune. Influența (din nou!) orientală a lucrărilor se datorează faptului că, între secolele 11-13, Pisa a fost un port prosper și, de pe țărmurile estice ale Mediteranei, veneau obiecte fascinante, dar și artizanii pricepuți care le creau.

În secolul 12, abundența era la apogeu și atunci s-a întemeiat Universitatea din Pisa, printre cele mai vechi din lume.

Dacă toate aceste monumente te-au transpus în străfundurile istoriei, hai să facem o plimbare pe semicercul descris de sinuosul râu Arno care străbate orașul, unde se înșiruie palatele vechii aristocrații pisane.

Unele sunt în paragină, dar nu contează. Farmecul plutește în aer.

Pe strada care ieșea din oraș în direcția Florenței, odinioară se înșiruiau prăvăliile negustorilor arabi și turci.

Văd că pe aici a trecut Keith. Și chiar a locuit în această casă.

Ca specialitate locală, unul dintre cele mai bune feluri de mâncare este o combinație de macaroane cu fasole albă, asezonată cu salvie, maghiran, rozmarin și mentă.

Profit și de plăcerea fructelor stradale.