Italia – ore de drum

Cherchez la femme

Galatina, 2019

După ce a vizitat mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, notabilul Raimondello Orsini a comandat în 1384 o basilică în stil romano-gotic pentru cetățenii de cult latin care nu vorbeau grecește.

DSCN8980

Soția lui, frumoasa Maria d’Enghien, o mare doamnă din Lecce, contesă apoi prințesă, avea să rămână aici pentru totdeauna într-o ipostază unică în lume.

DSCN9004

Maria s-a hotărât să supravegheze îndeaproape realizarea decorațiunilor interioare și nu știu dacă de la început sau pe parcurs, în mintea ei a încolțit o idee.

DSCN8973

Capela unde venea zilnic să se roage urma să fie decorată cu picturi din viața Maicii Domnului și, în acest spațiu, contesa a insistat ca toate personajele feminine să aibă trăsăturile sale.

DSCN8993

Raimondello o iubea mult și îi accepta toate capriciile, așa că s-a executat, iar ea bine a făcut că și le-a îndeplinit, pentru că ulterior a avut viață grea.

DSCN8985

Raimondello s-a prăpădit la scurt timp după aceea,

DSCN8994

iar ea a trebuit să se căsătorească, mai de voie, mai de nevoie, cu asediatorul său la propriu, prințul Ladislau, devenind astfel, pentru scurt timp și prințesă a unei provincii ungurești.

DSCN9003

Socotită o fire aventuroasă pentru vremea ei, și-a acceptat soarta cu înțelepciune și a văzut partea favorabilă în fiecare răsturnare de situație.

DSCN8977

Așadar, bat la porțile Greciei Salentine ca să o vizitez pe Maria d’Enghien în bazilica Santa Caterina di Alessandria.

DSCN8963

Comuna întemeiată de greci a fost influențată puternic de sclipirile lor spirituale care se răsfrâng asupra unei salbe de treisprezece localități.

DSCN9006

Așezarea a fost întemeiată de colonizatorii bizantini ajunși aici în secolul 6, care au populat integral orașul în secolele 10-11,

DSCN8969

pe baza limbii și culturii grecești, a conexiunilor maritime și comerciale dinspre Răsărit.

DSCN8972

În Evul Mediu era un loc de pelerinaj pentru suferinzi datorită instituțiilor religioase, pline de călugări italo-greci.

DSCN8965

Centrul e mic, doar câteva piațete și străzi în jurul bazilicii,

DSCN8974

dar descopăr cu încântare armonii baroce în blazoane și sculpturi care incită călătorul să tot caute secretoase palate rezidențiale, majoritatea din secolul 17,

DSCN8989

cu elegante balcoane și intrări monumentale.

DSCN8968

Domul, început în secolul 14, a cărei fațadă se distinge prin ținuta nobilă, construită după schema clasică a barocului regional este dedicat Sfinților Petru și Pavel.

DSCN8961

La fiecare 29 iunie li se celebrează sărbătoarea și, pe lângă procesiunile religioase, localnicii reînvie vechile credințe moștenite din antichitatea greacă.

DSCN8990

Prin tot orașul, clădirile cu prestanță conțin lei în blazoane sau ornamentație, întocmai și porticul bazilicii pentru care am venit.

DSCN8966

În preambul vizitez sacristia cu moaștele păstrate în mobilier prețios, apoi claustrul,

DSCN9005

ale cărui fresce datează din secolul 18 și, de aici, trec în interioriul sanctuarului, împărțit în cinci nave separate.

DSCN9001

Amețitoare, de jur împrejur, cele o sută cincizeci de scene pictate în secolul 15, comparabile cu frescele lui Giotto de la Assisi, au o strălucire care a dăinuit intactă.

DSCN8975

Imaginile, pe care nu le-am putut prelua din cauză că fotografierea era interzisă și atent supravegheată,

DSCN8981

se referă la scene din Noul și Vechiul Testament și la scene din viața Sfintei Ecaterina din Alexandria.

DSCN8982

Nu știu dacă să percep în inițiativa sa un semn de trufie, de narcisism, dorința ca profunda ei credință să fie transmisă în viitor în forma multiplicată a atâtor chipuri sau nevoia de a acumula toată bogăția spirituală a personajelor reprezentate.

DSCN8971

În vâltoarea furtunilor prin care a trecut, am înțeles după aceea că a primit sprijinul așteptat.

DSCN8997

De bună credință

San Benedetto Po, 2018

Pe tăcuta câmpie lombardă, la doisprezece kilometri de Mantova, benedictinii au ales să-și ridice un așezământ.

DSCN0909

Cei șapte de la început, printre care Sf. Simeon din Polirone, călugăr călător de origine armeană, au deschis porțile lăcașului în anul 1007.

DSCN0937

Câteva decade mai târziu, intră în scenă contesa Matilda di Canossa, cea mai înstărită proprietară de terenuri din regiune.

DSCN0931

În calitate de prietenă a Papei, contesa hotărăște să dea o mână de ajutor în procedura de primire a abației în congregația de la Cluny,

DSCN0916

poziție din care a jucat un rol major în răspândirea reformei gregoriene.

DSCN0932

Contesa petrece mult timp retrasă în liniștea mănăstirii ca să mediteze,

DSCN0918

să frecventeze biblioteca

DSCN0934

sau să participe la reuniunile prelaților și se implică activ în dezvoltarea instituției monastice.

DSCN0929

Până în 1797, San Benedetto in Polirone funcționează ca una dintre cele mai importante mănăstiri benedictine din Europa

DSCN0946

și, o perioadă, cea mai vastă din Italia, ca număr de calugări și ca întindere pe terenurile donate de contesă.

DSCN0913

Atunci când, prin secolul 14, începe să cadă în paragină, intervine clanul Gonzaga

DSCN0940

cu inițiative de reabilitare și amplificare prin serioase lucrări arhitecturale necesare obținerii unui statut social elevat.

DSCN0948

Aveau intenția de a invita aici cărturari vestiți și, datorită cercului intelectual frecventat, să-și sporească prestigiul.

DSCN0945

O lungă perioadă, au păstrat un control desăvârșit asupra instituției, însă, după ce neamul li s-a stins, infrastructura din jurul complexului s-a desființat, iar în 1797 Napoleon îi dă lovitura de grație, prin distrugerea parțială a unei aripi.

DSCN0930

Astazi, ne copleșește edificiul recent renovat și deschis în întregime ca bazilică, abație, biserică parohială pentru enoriașii din ținut, mănăstire și muzeu.

DSCN0927

Vizita, pe un circuit labirintic, se face doar cu ghid însoțitor și poate dura două-trei ore, după interesul oaspeților.

DSCN0920

Ghida noastră, o amabilă doamnă la pensie de origine maghiară, mi-a făcut o impresie excelentă.

20180711_142256

Din bazilica imensă San Benedetto, o ușiță din capătul dinspre altar duce în biserica originală, Santa Maria, cu treizeci și două de statui de sfinți,

20180711_160154

un retablu pictat de Veronese și paviment cu un fragment de mozaic prețios din 1151.

DSCN0926

Aici se află și sacristia, cu fresce din 1563,

DSCN0942

prin care se ajunge la mausoleul contesei Matilda di Canossa, ale cărei rămășițe se află la Vatican.

DSCN0935

Cele trei spații de meditație ale calugărilor, claustrul Sf.Benedict, Sf.Simeon și cel principal, numit ,,dei Secolari’’,

DSCN0943

facilitează trecerea spre refectoriu sau sala de mese monahală, unde Correggio a pictat o frescă,

DSCN0941

dar și spre infirmerie, palatul abațial, sala capitulară.

DSCN0919

Martin Luther a sejurnat aici în 1510, invitat de familia de Gonzaga și a fost scandalizat de opulența decorului.

DSCN0923

Din claustrul principal, se urcă printr-o scară monumentală în muzeul regional de istorie și arheologie care ocupă o parte din construcția de secol 16.

DSCN0951

Mi-a atras atenția un calendar astrologic conceput pe mai multe secțiuni, unic în Italia, descoperit în curtea interioară a unei case oarecare din localitate și recondiționat în 2017 cu sprijinul unor farmaciști.

DSCN0949

Din tot ce am văzut, mi-am dat seama că aspirația contesei de a clădi o operă care să fie transmisă cât mai departe în viitor s-a înfăptuit.

DSCN0952

Spiritul ei benevolent pare încă prezent și inițiator de gânduri, planuri și idei.

Forever Young

Vicenza, 2016

Orgoliul aristocratic al vicentinilor putea fi satisfăcut doar dacă locuința lor era proiectată de un arhitect în vogă.

Palatele înșiruite pe bulevarde confirmă, surprinzător și intimidant, grandoarea și precizia discursului urban.

Întreg orașul este monument UNESCO și fiecare fragment decorativ poate fi punctul de plecare al unor întregi teorii istorice, filosofice, literare, artistice.

Am venit aici să fac cunoștință cu Andrea Palladio, arhitect italian de secol 16, maestrul clasicismului.

Traseul oficial Palladio cuprinde cele douăzeci și cinci de lucrări executate în perioada 1550-1580.

Nu-mi rămâne decât să parcurg principalele artere ca să privesc palatele în stil clasic la care precursorul starhitecților de azi a lucrat în cei treizeci de ani dedicați acestui loc.

Vicenza în care a descins el număra doar câteva impunătoare biserici de prin anii 1200-1300.

Pe la jumătatea anilor 1400, debutează o lungă etapă de reconstrucție a urbei, rămasă neschimbată până în prezent.

Pe masură ce peisajul s-a transformat, toți burghezii și-au dărâmat casele și, la întrecere unii cu alții, și-au comandat palate.

Fiecărei comenzi, Palladio i-a reintrepretat și individualizat cerințele, adaptându-se la nevoile și pretențiile clientului, dar atent să mențină în ansamblu unitatea stilului. Multe proiecte n-a mai apucat să le înfăptuiască personal, însă discipolii săi le-au respectat întocmai punând în practică fidel desenele maestrului.

Îmi place să intru în muzee de artă la prima oră, când nu e lume, așa că am început cu Palazzo Chiericati, palat orășenesc și vilă rezidențială realizată în 1550.

În spațiul unde funcționează, din 1855, pinacoteca, am întâlnit o doamnă care mi-a spus nestingherită povestea ei.

Pe atunci, făcem poze fără intenția de a le arăta vreodată cuiva și nici nu mă străduiam prea mult să țin minte neapărat ceva. Acum mă bucur să pot identifica impresiile care s-au păstrat și parcă nu eu am ales imaginile pe care le-am fotografiat, ci ele m-au ales pe mine, cele care doreau ardent să fie împărtășite.

Muzeul civic este o poartă spre istorie, de la atestarea așezării ca municipiu roman în 49 î.Hr. Citadinii, cu gusturi temeinice în materie de artă, au prefigurat de la început o solidă tradiție culturală demonstrată, când ridic privirea, de fresce de la 1500 și decorații în relief.

Primul teatru acoperit din epoca modernă, Teatrul Olimpic, integrat în incinta vechiului castel din 1200 este ultima operă a lui Palladio, începută în 1580 și terminată, mai de voie, mai de nevoie, în 1885, când a trebuit să fie gata în regim de urgență pentru vizita principelui.

Așa că echipa a improvizat la repezeală decorul, folosind lemn, carton, stucatură, în jurul celor treisprezece rânduri de scaune care simulează ambianța sub cerul liber din teatrele clasice. Deși inițial cu titlu provizoriu, decorul a fost păstrat din superstiție, în virtutea faptului că premiera a avut un mare succes.

Amenajările imitând marmura, prevăzute pentru o singură seară, au supraviețuit miraculos bombardamentelor din al doilea război mondial și nu au fost puse niciodată în pericol de vreun incident.

Clădirea cu valoare de simbol este basilica pe care am vizitat-o la sfârșitul turului. Pe fundamentul vechilor fabrici comunale, în 1450 s-a început construcția ei, iar la finalizare au contribuit generații întregi de constructori. La etaj se aliniază coloane dorice și ionice, iar balustrada cu douăzeci și trei de statui surmontează terasa.

Sălile clădirii oferă spații pentru evenimente culturale internaționale. De pe terasă, zăresc turnul înalt de optzeci și doi de metri, început în secolul 12. Din păcate, târgul săptămânal, așa cum se organizează în orașele italiene, ocupase deja tot centrul ascunzând monumentele.

Loggia del Capitano am admirat-o de pe terasa basilicii care, de fapt, o și precedase cu douăzeci de ani. La origine, a fost construită ca sediu și locuință a reprezentantului Veneției. Cele patru coloane masive, ca și balconul, urmau să fie amplificate.

Întreaga lume a preluat din stilul său arcade, balconașe, coloane, unul dintre exemplele cele mai prestigioase fiind celebrissima Casă Albă.

Lectură de drum :

Andrea Palladio, I quattro libri dell’architettura

Cea mai fericită fată din lume

În atâtea și atâtea zile de vineri i-am adresat, intenționat sau nu, un mic semn de venerație celei care se bucură de o considerabilă putere și influență în galeria zeităților greco-romane.

Am nădăjduit să mă învețe cele mai infailibile metode de seducție,

să mi le confirme pe cele deja știute,

DSCN7859

să-i împărtășesc secrete extravagante

20210713_164128

și am hărțuit-o prin muzee,

în cărți

și pe cer.

Cititorii în stele deslușiseră odinioară,

în Mesopotamia,

că interacțiunea ei fastă cu alte astre ne dăruiește forță, înflăcărare, elan, entuziasm, dorințe.

DSCN7182

Am petrecut mult timp cu Afrodita/Venus, chiar dacă, uneori, conversația se lega cam greu,

mai ales dacă se nimerea ca ea să aterizeze prea de departe, din preistorie.

Însă cele care parcurg cale lungă au povești de neînchipuit.

Planturoasa de la Lespugue, din sudul Franței,

a străbătut douăzeci și șase de mii de ani.

DSCN3916

Printre admiratorii ei declarați se numărau Picasso și Giacometti, cărora le-a fost muză.

Mai aproape de vremurile noastre, grecii și romanii luau foarte în serios auspiciile ei în subiecte amoroase și o căutau tot timpul pentru povețe, sprijin, favoruri.

20170503_160706

Mergeau la ea împovărați sub greutatea ofrandelor ca să-i atragă bunăvoința în virtutea cultului pe care îl respectau neclintit, slăvind-o ca guru, coach, trend-setter, influencer, egerie.

Într-una dintre cele mai cochete reprezentări, cea din muzeul din Pythagoreio, Samos, o surprindem pe insulara Afrodită punându-și sandalele într-un fermecător echilibru coregrafic.

20170620_122430

Fragilitatea e arma ei secretă.

DSCN8828

Amorul nebunesc și nebunatic al oamenilor era iscat și întreținut de ea.

În istoria artei europene, Afrodita a fost prima reprezentare a unui nud feminin, sub forma unei serii de sculpturi realizate de atenianul Praxiteles în secolul 4 î.Hr., influențând pentru totdeauna imaginea standard din arta occidentală, de la Tizian, Renoir până la Dali,

DSCN8827

care s-a hârjonit adeseori cu ea și n-a ezitat să o cam ia peste picior, oare nu i-o fi îndeplinit vreun hatâr ?,

DSCN8829

iar farmecul ei a marcat profund estetica occidentală și convingerea că dragostea învinge totul.

DSCN8856

Doar Artemis cu minijupa care-i permite să alerge nestingherită poate să rivalizeze cu Afrodita la grație, o grație castă, însă mult mai de temut. Dar despre ea vorbim altă dată.

20161223_144026

Lectură de drum : Lawrence Durrell, Reflections on a Marine Venus

Muzică de drum : https://www.youtube.com/watch?v=V-ft8zw5AKI

Cu polonicul

Bologna, 2019

Multă vreme am crezut că zuppa inglese este chiar o supă de-adevăratelea, introdusă în meniul italienilor din regiunea Emilia Romagna în secolul 19, pe vremea când aristocrația engleză își făcea turul inițiatic obligatoriu în această parte de lume.

Vedeam în meniu denumirea și de fiecare dată îmi închipuiam că îmi aduce într-un bol o zeamă cu ingredientele decretate de establishmentul englezesc.

Până când, la un agriturismo cu meniu fix n-am avut altă alegere și, cu sufletul strâns, a trebuit să accept măcar să gust, cum a zis gazda, consternată că fac mofturi la zuppa inglese. Așa am aflat ce este.

De atunci, multe din traseele mele italiene se configurează abil în jurul acestei specialități.

Însă, odată ajunsă în capitala gastronomică a nordului italian în principal pentru degustarea asa-zisei supe, m-am văzut nevoită să înfrunt o sumedenie de alte pofte culinare.

Vă prezint câteva.

Tortellini, cea mai răspândită specialitate, are o poveste picantă.

Se spune ca un hangiu, uitându-se pe gaura cheii la o clientă nobilă care-și schimba hainele, a găsit în buricul apetisant al doamnei inspirație pentru o nouă formă de a modela aluatul.

Preparatul rezultat cântărește doar două grame și este umplut cu un amestec de parmezan, mortadella, suncă, ou și nucșoară.

Cantitățile sunt acreditate oficial în rețeta depusă la camera de comerț municipală, prin urmare orice preparat similar servit în afara acestei regiuni se consideră imitație.

Parmezanul, un produs pomenit în regiune încă din secolul 14, are o savoare specială pentru că aici se ține la învechit timp de minimum 24 de luni, ca să-și păstreze parfumul, comparativ cu 12 luni în alte regiuni.

Localnicii îl consumă ca ,,mise en bouche”, tăiat în feliuțe fine, cu un strop de oțet de Modena siropos și ulei de măsline.

Mortadella, cel mai popular dintre mezeluri, emblematic pentru prestigiul ținutului bolognez, datează din epoca romană și se obține prin operațiuni complicate, pe bază de carne de porc tocată fin, amestecată cu grăsime și mirodenii, coaptă îndelung la temperatură scăzută.

Varianta pe care o prefer este mortadella cu trufe, pe care o servesc cu ciabatta încălzită în prealabil la cuptor.

Cel mai des întâlnit produs, în toate băcăniile, este jambonul, degustabil chiar la botul calului.

Fiindcă nu mă pricep să le deosebesc, într-atât de subtile sunt diferențele între preparate,

le dau crezare prietenilor italieni care mi-au recomandat culatello, de o calitate reflectată întotdeauna în preț.

Batând străzile cu ochii la toate aceste ispite, gândul îmi zboară la reîntâlnirea cu îmbietoarea zuppa inglese ce urma să se petreacă seara la cină.

Un An Nou delicios !

Recomandare de drum:

https://video.repubblica.it/rubriche/parole-in-corso/stefano-massini-parole-in-corso-buon-appetito/386915/387640

A șaptea pecete

Bologna, 2019

În plin centrul Bolognei, înconjurat de palate renascentiste, complexul Santo Stefano, ferit miraculos de agitația urbană, reunește un ansamblu de șapte edificii religioase, toate clădite pe apropieri istorice cu fapte din Orientul de mijloc.

Ocrotită de Sf.Ștefan, primul martir creștin condamnat la moarte de autoritățile din Ierusalim, edificată de Sf. Petroniu, protectorul orașului și episcop, prima din cele șapte biserici s-a ridicat între 431-450 pe locul unui templu.

În amintirea pelerinajului înfăptuit în Țara Sfântă, episcopul a năzuit să întemeieze aici un Ierusalim bolognez, sub forma unui parcurs religios menit să reproducă locurile patimilor Mântuitorului.

Celelalte șase din jurul ei au fost isprăvite, reînnoite, modificate în secolele următoare. Între 700 și 1388, prima biserică din cele șapte dobândise statutul de cel mai important lăcaș de cult al orașului. În 1388, când vremurile s-au schimbat, mai-marii au decis să confere acest privilegiu catedralei Sf.Petroniu, proaspăt inaugurată în Piazza Maggiore.

Din incintă, voi fi călăuzită mai întâi în biserica Crucifixului, vechea catedrală a Lombarzilor, renovată în secolul 11, apoi trec în biserica Sfântului Mormânt, din secolul 12, de formă poligonală, amplasată exact în perimetrul vechiului templu, care a adăpostit până în anul 2000 rămășițele Sfântului Petroniu. S-au păstrat încă elemente arhitecturale din templul antic dedicat lui Isis, din anul 100, transformat în baptisteriu și instalat în biserica actuală. Urmăresc altoreliefurile în formă de vultur, taur, cal înaripat, prezențe teriomorfe cu semnificații puternice în vechiul Egipt.

Urmează biserica patronată de Sfinții Vitale și Agricola, din secolele 8-11, cea mai mică și intimă. Se intră apoi în curtea lui Pilat și, de acolo, în biserica Sfintei Treimi, în care fuseseră transferate corpurile unor martiri.

Din curtea lui Pilat, pășesc într-un claustru roman cu un mic muzeu.

Spațiul mistic și misterios, cum îl vedem azi, se datorează restaurărilor din perioada 1870-1930.

Tot aici se află o scenă a Nașterii Domnului din secolul 13, cea mai veche din lume după criteriul reprezentărilor cu statuete din lemn sculptat.

Un alt claustru din secolele 12-13, al benedictinilor, prezintă două niveluri de logii,

iar în acest perimetru, în centrul unei ferestre, sub un portic, un cocoș de piatră din secolul 14 primenește gândurile călătorului.

Zis și cocoșul Sfântului Petru, aluzie la renegarea lui Iisus din partea lui Petru, are harul de a mă trezi la realitate. Ies înapoi în piațetă și abia atunci realizez că răspântia la care mă aflu a fost o etapă dintotdeauna a pelerinilor, în drumul lor spre Ierusalim ori spre Compostella.

Lectură de drum:

Italo Calvino, Orașele invizibile

Restul e tăcere

Vicoforte, 2018

Întotdeauna am socotit că tihna piemonteză se datorează numărului mare de sanctuare la care poți să faci popas uitând, pentru o clipă, graba de a ajunge la destinație. Mă urmați într-unul dintre ele?

Am ales Vicoforte, cu bazilica sa începută în 1594 la comanda prințului Carlo Emanuele I, care năzuia să transforme acest loc de cult în panteon al Casei de Savoia.

Dar numai patru membri ai dinastiei, printre care ducesa Margareta de Savoia, fiica întemeietorului, și-au aflat odihna aici.

Mă strecor până în altar, să văd icoana adusă din pădure după ce, în 1592, un vânător a împușcat-o, neîndemânatic. Din susul coloanei, unde era așezată într-un modest tabernacul improvizat, se spune că au picurat stropi sângerii.

Chiar și azi se poate distinge urma rănii, fapt care o îndreptățește a fi considerată o îndrăgită destinație de pelerinaj.

Peste un milion de credincioși trec anual pragul sanctuarului în semn de venerație pentru icoana făcătoare de minuni.

Basilica se numără printre puținele din lume, de această amploare, săvârșită pe durata a patru secole, din temelie până la turnuri, în trei stiluri arhitecturale distincte.

Complexitatea proiectului a încetinit considerabil edificarea. Baza, construită în secolul 16, este în stilul Renașterii, partea superioară, din cărămidă, realizată un secol mai târziu, aparține stilului clasicist, iar domul în stil baroc, finalizat abia în secolul 18. În cele din urmă, la sfârșit de secol 19, în 1891, sunt adăugate cele patru campanile.

Elementul impresionant al bazilicii este domul eliptic cu diametrul de 37 de metri și cu înalțimea de 84 de metri, al patrulea ca mărime din lume, după San Pietro, Santa Maria del Fiore, mausoleul indian Gol Gumbaz.

Cupola cuprinde o frescă de șase mii de metri pătrați, cea mai vastă realizată până acum, închinată Maicii Domnului.

Amplitudinea din interior se dovedește prielnică retragerii în sine, ca pe o insulă a gândurilor binefăcătoare.

Lectură de drum:

Alexandre Dumas, Pajul ducelui de Savoia

Reconstituirea

San Angelo in Formis, 2019

Cactuși de Barbaria cu fructe rozulii, țepoase, mărginesc șoseaua îngustă, ici-colo câte un măslin răzleț printre smochini sălbatici, rămuroși, întregesc peisajul tipic pentru Magna Graecia.

Am făcut un ocol pe undeva între Capua și Benevento ca să văd un monument semnificativ pentru sudul Italiei, care mă interesa din trei motive :

1.Mitologic, știind că Templul Dianei era cel mai important sanctuar precreștin din regiune, funcțional până în secolul 6.

La fel ca și Artemis din mitologia greacă, zeița vânătorii era și la romani înarmată cu arc și săgeți, încălțată în sandale comode și pusă pe fugă.

Localnicii au rugat-o să intervină în câștigarea unei bătălii și, drept mulțumire pentru victorie, i-au înălțat un templu. Am fost curioasă să intersectez vibrațiile generate de sacralitatea spațiului care, secole în șir, a atras lumea în pelerinaj.

2.Arhitectural, pentru că biserica de azi ocupă exact perimetrul templului, iar unele lespezi de marmură din paviment provin chiar din spațiul sacru.

Prima construcție a actualei basilici a fost atestată în perioada longobardă, când era activă monastic, dedicată arhanghelului Mihail, cult răspândit în regiune de către longobarzi la sfârșitul secolului 6.

Așa cum o vedem acum, a fost edificată în secolul 11 de către un viitor papă.

Materialele de construcție provin parțial din templu, în special coloanele care alcătuiesc porticul cu cinci arcade și piatra din care a fost ridicat turnul.

Întreg fundamentul este integrat în arhitectura sanctuarului antic.

3.Pictural, pentru că frescele au fost pictate de artiști greci din Constantinopol,

care au înfăptuit aici cel mai vast și complet ciclu medieval de artă sacră bizantină din Italia de Sud, păstrat aproape neatins din secolele 11-12,

ilustrate cu episoade din Noul Testament,

printre care un majestuos Christ înconjurat de simbolurile celor patru evangheliști.

În reprezentarea realistă a scenelor și în desenul figurilor tipic bizantine zăresc profeți și sibile,

pentru că în acea perioadă istorică orice entitate oraculară avea mare căutare. Îmi este familiară culoarea dominantă, acel albastru deschis și luminos precum cerul Orientului.

Se pot descifra încă inscripții în greacă și mă întreb ce mesaje profetice aveau menirea să tălmăcească.

Film de drum:

Renato Castellani, Due soldi di speranza (1952)

Sentiment italian

San Giovanni Rotondo, 2019

Un architect se simte acasă pretutindeni, spune Renzo Piano, iar eu mă simt acasă în lucrările sale.

Cale de o zi din Genova unde s-a născut, a învățat, a predat și a construit, am ajuns la una dintre ele.

Basilica San Pio a fost inaugurată în 2004 și are capacitatea de a primi treizeci de mii de pelerini. Măslini, chiparoși și toți arbuștii specifici regiunii puglieze o înconjoară de pe marginea esplanadei.

Apropiindu-mă, observ construcția cu acoperișul său de aramă de un verde luminos sprijinit pe arcade și îmi imaginez cum acele semicercuri formează un întreg în lumea nevăzută.

Mă pierd în vastitatea interiorului cu structură circulară, ritmată de același model de arcuri de sprijin care înlesnesc dinamismul peregrinării și favorizează contemplația. Șantierul a durat treisprezece ani, răstimp în care Renzo Piano a câștigat Pritzker Prize pentru alte proiecte, dintre care cel mai familiar îmi este, până acum, Centre Georges Pompidou.

De jur-împrejur, deslușesc scenele decorațiunilor murale din mozaic strălucitor și colorat create de Marko Ivan Rupnik, în stilul celor realizate de artistul sloven la Vatican sau la sanctuarele de la Lourdes și Fatima. Și în Romania a lucrat, pe o suprafață mai restrînsă, într-o biserică ortodoxă din Cluj.

Ca teolog format la înalte școli iezuite, colajele sale din mozaic cuprind o întreagă filosofie a imaginii, pornind de la magnetismul neobișnuit al privirii personajelor care au chipuri alungite, nas prelung ca să accentueze structura verticală a persoanei pe dimensiunea divin-umanitate, și gura mică afirmând că ființa spirituală reduce senzualitatea la un indiciu neînsemnat.

Sub bazilica principală se află locașul cu dispunere identică unde este expus corpul păstrat intact al lui Padre Pio, spre care se îndreaptă toți pelerinii. Calugăr din ordinul fraților minori capucini aparținând ordinului franciscan înființat în 1209 de Sf.Francisc din Assisi, Padre Pio a făcut legământ să-și ducă viața în rugăciune, sărăcie, ascultare, fraternitate.

Miracolele înfăptuite de el atrag mulțimi nesfârșite încă din anii 1919, iar după trecerea în neființă, în număr tot mai mare, atrași de promisiunea pe care a făcut-o credincioșilor de a-i ajuta în nevoile lor mai mult decât a reușit să o facă în timpul vieții. Însemnat cu stigmatele christice ca Sf.Francisc din Assisi, înzestrat cu odoratul de sanctitate ca Sf.Polycarp din Smirna, cu harul bilocației și recunoscut pentru vindecările inexplicabile științific, a fost canonizat de Papa Ioan Paul al II-lea în 2002.

Pe masură ce pleacă pelerinii așezați pe băncile din fața mea, îmi tot schimb locul, să pot ajunge cât mai aproape de vitrina de sticlă unde odihnește Padre Pio.

De această dată, nu-i mai cer nimic, am venit doar să-i mulțumesc.

So Serious

Mantova, 2018

Ghilda astrologilor avea mare căutare în perioada când familia de Gonzaga începea să se afirme.

Cu un strop de dibăcie, se putea face o carieră strălucită în domeniu.

Mulți dintre italienii de vază nu se puteau lipsi de astrolog (cu responsabilități și de prezicător), dacă nu chiar de o echipă întreagă care își lua foarte în serios prestația.

Să intrăm într–una dintre cele cinci sute de încăperi de la Palazzo Ducale, nu toate vizitabile, firește, prin care am bântuit după placul inimii în solitudinea revigorantă a unei înserări de sfârșit de decembrie.

Sala zodiacală se află în aripa cea mai veche a palatului, Corte vecchia, locuită neîntrerupt de clanul ducilor de Gonzaga. Aici, în apartamentul privat al ducelui Guglielmo, am zăbovit cel mai mult.

Bolta, pictată între 1579-1580 de artistul Lorenzo Costa și atelierul său, o înfățișează pe zeița Diana conducându-și carul imponderabil tras de credincioșii ei câini de vânătoare printre constelațiile zodiacale.

Reprezentarea în detaliu a spațiului ceresc, cu asteroidul Astraea lângă carul zeiței, este interpretată de hermeneuți ca o aluzie la horoscopul personal al ducelui de Gonzaga,

pe care pasiunea și dependența de astrologie l-au împins să-și picteze pe tavan astrograma natală, ca să poată urmări mai ușor predicțiile specialiștilor.

Pereții au fost refăcuți, mai târziu, după cerințele modei neoclasice din vremea lui Napoleon, tot conform căreia stâlpii de susținere au fost ornați cu lampadare desenate neo-egiptean. Împăratul a chiar dormit o noapte în această cameră și m-am întrebat dacă alegerea încăperii a fost preferința lui personală sau rodul înțelegerilor diplomatice.

În toate direcțiile, privirea îmi alunecă în oglinzi, dintre care unele instalate provizoriu pe podea, în savante alcătuiri de artă contemporană, pentru ca universul să fie admirat în toată cuprinderea sa.

Muzică de drum: