Câtă frunză și iarbă !

Paris, 2021, 2022

Insule de verdeață presărate pe itinerariile mele pariziene mă îmbie să-mi trag sufletul. Mă opresc oriunde priveliștea e revigorantă și banca e confortabilă, privind cum defileză prin fața mea gură-cască, amploaiați, pierde-vară, cadâne și cadâni. Deschid o carte sau un pachețel cu ceva dulce.

Stați și voi o clipă ?

1.În plin Cartier Latin, dau peste Ronsard, într-un scuar miniatural pe rue des Ecoles.

De cealaltă parte a străzii, veghează statuia lui Eminescu, lângă biserica românească. Mă așez aici de fiecare dată cu nerăbdarea de a deschide cărți abia cumpărate, pentru că toate librăriile care mă interesează se afla în apropiere.

2.Colțul bulevardului Raspail cu rue de la Campagne-Première e albastru, mai precis IKB, ușor de recunoscut în muzee. Atelierul unde Yves Klein l-a inventat și a creat numeroase opere se află pe această stradă. În margine, un ecran vegetal care te izolează de zgomotul și poluarea bulevardului. Plantele și arbuștii au fost aleși datorită coloritului autumnal și ca să pună în valoare identitatea culorii care l-a consacrat pe artist.

Băncile, bordurile care separă aleile au fost vopsite în celebra nuanță. Pe aceeași stradă au mai locuit Rimbaud, Verlaine, Aragon, Modigliani și tot aici a fost filmată ultima scenă cu Belmondo din Au bout de souffle.

3.Clinchetul tacâmurilor, conversația în surdină, atmosfera lipsită de griji îmi încarcă bateriile în acest mic scuar din arondismentul 5, în zona facultăților.

Momentul meu preferat e asfințitul de sfârșit de vară, când se conturează deja planuri de toamnă, iar ,,chez Lena et Mimile’’ clienții umplu terasa.

4.Descopăr că pe Champs de Mars au statornicit o stână de oi și capre pe bogata pașune lăsată în legea ei.

Aflu că treptat, Parisul e pe cale să se transforme într-o așezare rurbană și, ca antidot al poluării, numai întoarcerea la forme arhaice de transport ne-ar putea salva. Abia aștept să văd bulevardele pline de șarete.

5.În Place du Président Mithouard, avenue de Breteuil, cel mai frumos e în aprilie, când pomii înfloriți mov îmi evocă Ciudad de Mexico, unde m-au vrăjit pomii care înfloriseră albastru. Mă așez un momentito doar ca să sorb din priviri, cu nesaț, exotismul unui colțișor ferit de turiști.

6.Mă trec fiorii când mă gândesc la istoria nemiloasă care definește Place de l’Estrapade, din capitolul execuțiilor publice care constituiau, până în secolul 17, un spectacol banal.

Uneori intru în librăria portugheză și braziliană, unde au multe carți despre parcursul iezuiților prin lume și începe să mă cuprindă dorul de ducă.

7.Centrul Parisului meu personal este piața Sorbonei, unde clipocitul apei, atunci când fântânile funcționează, se împletește cu zumzetul cosmopolit al conversațiilor. Aici începe Cartierul Latin, care se numește așa pentru că, în Evul Mediu, studenții veniți de peste tot și stabiliți în acest perimetru se puteau înțelege între ei doar în latină, în ciuda celorlalte două limbi concurente, greaca veche și ebraica.

8.O varietate de arbuști, tufișuri, copaci și plante demnă de o gradină botanică mă ademenește și mă răsfață cu tihnă umbroasă și înmiresmată în părculețul Paul Langevin, pe rue Monge, la Politehnică. Desișul lor stă pavăză poluării cauzate de mașini.

9.Între colegii, facultăți și librării, cei care se opresc în place Paul Painlevé au legături cu una sau alta dintre ele, socotesc eu urmărind cum toți cei așezați poartă cu ei cel puțin o carte, dacă nu chiar sacoșe întregi, din care scot și lasă pe bănci exemplare pentru doritori.

10.În apropierea Senei, refugiul meu liniștit este scuarul Gabriel Pierné, dirjor și pianist. Din biblioteca Mazarine care ține de Institut de France, sediul academicienilor francezi, răzbate izul paginilor, învăluind exemplare rare de cireși, rododendroni și magnolii, la umbra cărora sunt instalate bănci în formă de carte pe care, firește, mă pun cu burta.

11.Hotel des Sens, un palat construit prin anii 1475, are în incintă una dintre cele mai primitoare grădini pariziene. Nu întâmplător, pentru că, din 1961, palatul găzduiește o bibliotecă. Istoria menționează că, după revoluția franceză, a avut o soartă zbuciumată și a trecut prin multe transformări, răstimp în care a funcționat și ca fabrică de dulcețuri.

12.Un fermier îmbogățit din impozitul pe sare și-a construit o reședință pariziană care a preluat denumirea sursei sale de venituri, Salé. Astăzi, în frumos renovatul palat s-a instalat muzeul Picasso, iar parcul alăturat, Leonor Fini, acoperă o suprafață pe care s-a aflat dintotdeauna o gradină unde, în trecut, creșteau de-a valma ierburi și plante aromatice la discreția gospodinelor din cartier.

13.Fiecare țară are Orientul ei, fiecare oraș Orientul lui. Îndreptându-mă spre el, traversez Gradina Botanică de fiecare dată când merg la IMA (Institut du Monde Arabe).

Expozițiile pe care le vad nu-mi sunt de ajuns, nici colecțiile principale, așa că intru în librăria Institutului și răsfoiesc până la ora închiderii.

De curând, mi-am cumpărat cartea scrisă de un călător care a traversat de două ori Turcia pe jos.

14.În Tuileries, domnește un nebănuit spirit câmpenesc, mai ales de când un țap pripășit în zona de peluză ispășește oarece vină pozând turiștilor.

Îmi caut banca preferată în preajma unei fete necăjite, pentru că și eu mă simt așa uneori.

Remediul ? Mă reped în prima cofetărie și-mi iau un fondant au chocolat.

Despre grădinile muzeelor, discrete și exclusiviste, vă voi spune altă dată.

13 gânduri despre „Câtă frunză și iarbă !”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: