Dance Me to the End of Love

Fontevraud, 2015

La Londra am călătorit rar, însă totdeauna cu trenul de la Paris. Și, de fiecare dată, la întoarcere, după un ceremonial identic, mă reîndrăgostesc de Paris.

În acea vară, după un popas de numai câteva zile, am plecat spre răcoroasa Aquitaine.

Aliénor d’Aquitaine, când s-a îndrăgostit fulgerător de Henric II Plantagenêt, ducele de Anjou cu vreo zece ani mai tânăr decât ea, a fugit din Paris și de la soțul ei, respectabilul rege al Franței, cât a văzut cu ochii.

Spre vest, spre meleagul angevin, apoi în Anglia unde, în anul 1154, noul ei soț a ajuns rege. Și ea din nou regină, pentru a doua oară, dar, de această dată, a unui teritoriu întins.

Este una dintre poveștile mele de dragoste preferate, până la un punct. Le cunosc în detaliu peripețiile, confruntarea cu mentalitățile potrivnice, anturajul, strategiile politice, demonii.

Au făcut asiduu naveta între Franța și Anglia, dar ingrata dispunere geografică a regatului i-a împiedicat să petreacă mult timp împreună, epuizați de vasalii care nu ezitau să uneltească în lipsa lor.

Ea se retrăgea adeseori la castelul natal din Aquitaine, care devenise capitala culturală a statului datorită generozității sale de a-i primi, găzdui, finanța pe cei mai talentați trubaduri.

Cred că datorită cărților m-am împrietenit atât de repede cu Aliénor, au contat și călătoriile pe care a avut cutezanța să le întreprindă.

Și cred că monumentul funerar care îi este închinat se numără printre foarte puținele cu un personaj feminin înfățișat citind, pentru că, asemenea oricărui împătimit de lectură, se temea de gândul că-și va sfârși viața fără să poată citi toate cărțile dorite.

La bătrânețe, soțul ei a închis-o într-un castel în Anglia, răstimp în care el a înșirat metrese și bastarzi.

Însă destinul, prin forța împrejurărilor și împotriva neputincioasei lor voințe, a decis să-i reunească pentru totdeauna,

alături de fiul lor Richard Inimă de Leu și de soția (de ochii lumii) a acestuia, la abația regală de la Fontevraud, la sud-vest de Paris.

Abația datează din secolul 12 și a fost primul așezământ religios unde a funcționat un regulament revoluționar pentru acele timpuri,

care accepta, sub același acoperiș, femei și bărbați care nu aveau neapărat vocație religioasă, ci doreau să trăiască retrași de restul lumii.

Foarte vastă, clasată drept cea mai întinsă mănăstire din Europa, rămâne un punct esențial pe lista Patrimoniului UNESCO.

Lectură de drum :

Jean Favier, Les Plantagenêts

Iarna pe insulă

Île d’Oléron, 2019

M-am străduit ca ,,ora albastră’’, care-i răsfață pe fotografi și pictori, să mă prindă, în acea zi de ianuarie, cât mai aproape de ocean.

Ca toate colțurile de natură protejate, île d’Oléron se bucură de reputația unui mic eden, cu peisaj variat și o sută de kilometri de litoral.

Vara, insula este luată cu asalt, însă iarna dobândește solemnitatea unui capăt de lume.

În ianuarie, vremea e călduță, cu 15-16 grade seara și am avut noroc că nu bătea vântul. Am debarcat aici în drum spre Bordeaux, aflat la 180 km mai spre sud, ca să verific dacă savoarea stridiilor este într-adevăr inconfundabilă.

Sudul insulei are un ritm de viață mai alert datorită fermelor de ostreicultură, iar nordul, cu pădurile de pini și farul, îi atrage pe singuratici.

Ca întindere, este a doua insulă franceză după Corsica, astfel că un sejur de o zi s-a dovedit prea scurt.

Seara am petrecut-o în sud, unde se află castelul și micul său port, încercând să descifrez îngemănarea dintre cer, apă și pământ.

Pe vremuri, în mlaștina oceanică se recolta sarea, principala activitate a insulei. Englezii puseseră ochii pe salinele de aici pentru că aveau pește din belșug pe care trebuiau să-l săreze în vederea conservării.

Citadela e la doi pași de port și are doar menire culturală.

Edificată în 1630 de Colbert ca să facă față amenințărilor de expansiune engleză, a stat pavăză arsenalului de la Rochefort, unde se fabricau navele de război ale Regelui-Soare. Mai târziu, Vauban a renovat-o și a consolidat-o păstrând bazele puse cu blocuri de piatră din castelul ducilor d’ Aquitaine.

Vizita meterezelor și a porților presupune o plimbare intens iodată profitând din plin de priveliștea oceanului, a uscatului și a podului de trei kilometri care leagă insula de continent. Spectacolul oceanului retras complet este hipnotizant.

Autentică și sălbatică, mlaștina formată la reflux le permite locuitorilor să adune specialități de fructe de mare berechet.

În portul satului, încă au mai rămas bărcuțe și echipamente ale fermelor de stridii care s-au distanțat treptat de centrul comunei pe măsură ce s-au dezvoltat.

Culoarea așezării are nuanțe apetisante.

Instalați în foste cabane pescărești, aproape douăzeci de artizani au renovat construcțiile vechi din lemn,

le-au zugrăvit în culori vii și au instalat aici ateliere de creație cu prăvăliile lor joase, decorate cu gust, unele cu un singur etaj, în spiritul tradițional.

A doua zi, în deplinătatea solară, am fost la farul din Chassiron, care marchează extremitatea nordică a insulei,

cunoscutul simbol cu elegante dungi alb-negru, construit în 1865.

M-am tot învârtit în jurul lui și m-am delectat cu grădinile amenajate în forma Rozei vânturilor.

Așa am aflat că pescarii de aici au fost întotdeauna norocoși. Nu aveau nevoie să iasa în mare la pescuit pentru că, în apropierea țărmului, se instalaseră 237 de ecluze din piatră. Oceanul, la reflux, le oferea un cadou îndestulător.

Dintre celebritățile care s-au născut pe insulă, cel mai cunoscut îmi este Samuel Courtauld, fondatorul celebrei galerii și institut de artă de la Londra.

Lectură de drum :

Michel Tournier, Vineri sau Limburile Pacificului

Privește înapoi cu mânie

Din când în când, extrag din străfundurile unui vechi fișier un tablou de Fonvizin dintr-o expoziție (Kazimir Malevici, GAMEC, Bergamo, 2015) adusă de la St.Petersburg.

În tablou, vedem un Christ care se ascunde și pândește de după colțul unei străzi sau clădiri, cu o căutătură bănuitoare și prudentă. La ce se uită cu atâta fereală ? Mai văd și două femei care par urmărite, pe al căror chip nu se citește inocența, deloc urâte, dimpotrivă. Poartă în brațe doi prunci care par să se-agite. Christ aproape că se topește în peisaj, privind așa nehotărât și temător din umbră, nici că ar interveni, nici că s-ar preface că le ignoră.

Eriniile sunt creaturi care n-ar trebui tulburate. Ele trezesc spaime, remușcări, pedepse. Mânia lor, întotdeauna justificată, este greu de potolit. Numele lor înseamnă, în anticul limbaj grecesc al mitologiei, întruchipări obscure, ieșite din abisurile întunericului. Sunt făpturi ale nopții, reprezentate ca niște femei cu părul vâlvoi, nu neaparat respingătoare, îmbracate în rochii sau fuste lungi, cu botine de vânătoare comode, ca ale zeiței Artemis. După ce-și satisfac setea de răzbunare, ele se preschimbă în eumenide, termen grecesc tradus prin ,,binevoitoare”.

Am citit Binevoitoarele, editura RAO, 2008 (Les Bienveillantes, Prix Goncourt 2006, Grand Prix du roman de l’Académie Française)

visând să străbat stepele și podișurile din Rusia și Asia centrală pe urmele lui Max Aue.

Traseul lui a durat câțiva ani și a văzut monumente,

peisaje,

chipuri,

trecerea anotimpurilor.

E o carte despre care s-a comentat mult, frumos și pasional.

Jonathan Littell, un tânar scriitor newyorkez care a petrecut câțiva ani de școală în Franța,

s-a ambiționat să-și scrie romanul de debut direct în limba franceză.

Contradicții, nepotriviri, aventuri, inconfort, cruzime, iubire,

întâlniri, amiciție,

familie.

Într-o recenzie din NY Times, imediat după ce a câștigat premiile, autorul a fost desemnat drept (ironia sorții) ,,ambasadorul perversiunii franceze”.

Spunea într-un interviu că el, pe bună dreptate, s-a amuzat copios de acest calificativ, dar nu și bietul editor.

În perioada lungă cât am citit-o,

mă gândeam la Max ori de câte ori mă împotmoleam în diferite situații.

Pentru că, veți vedea, el n-avea alternativă. Am scormonit îndelung și prin interviurile autorului ca să-i aflu lecturile, să văd cum a cunoscut Furiile. A meritat.

Film de drum:

Andrei Konchalovsky, Rai (2016)

Busolă

Paris, 2019

Am văzut expoziția Orientul pictorilor de la Marmottan Monet în compania lui Franz, personajul plăsmuit de Mathias Enard.

Franz e un muzicolog fascinat de Orient, care a petrecut mult timp în stagii de cercetare prin Turcia, Iran, Irak, Egipt, Siria, Liban.

Nici că se putea găsi un contrast mai mare între reședința sa principală, Viena, și locurile străbătute la care visează mereu și mereu.

Din înțepatul Imperiu, cu obiceiurile rigide și cu fixațiile lui, cu regulile sale inflexibile și mecanismele sociale de nepătruns, e firesc ca eroul să tot jinduiască la generosul Orient.

Undeva în Mitteleuropa, la un congres al orientaliștilor, face cunoștință cu Sarah, o frumoasă evreică din Paris, doctorandă în studii orientale.

Dialogul lor se înfiripă într-o excursie la Mogersdorf, la granița austro-ungară, unde, susține ea, începe cu adevărat Orientul mental și estul politic.

O imensă cruce marchează locul pe care s-a fixat, în 1964, noua frontieră între est și vest, comemorând trei sute de ani de la înfrângerea turcilor.

Mai păstrează, oare, locul acela vibrația încleștării între cele două imperii?

Comunicarea intelectuală e perfectă, Franz e vrăjit. Însă abia mult mai târziu s-a îndrăgostit, șovăitor, de ea, atunci când, de ziua lui, Sarah i-a oferit în dar o busolă care arăta doar estul. Estul care șterge toate mâhnirile întunecate ale Apusului.

Dar așteptarea mea se fărâmițează pe măsură ce Franz se poticnește printre ezitări și stângăcii. Evoluția iubirii lor e lentă, leneșă, comodă, așa cum curge viața în Levant.

În timpul petrecut acolo, toți occidentalii veniți la studiu își depănau poveștile, așa cum, pe șantierele arheologice, muncitorii înveșmântați în keffieh săpau după instrucțiunile savanților francezi, italieni, germani, spanioli și scoteau la iveală obiecte neobișnuite.

Fiecare națiune avea situl său care, spune Franz, erau disputate de institutele culturale așa cum marile corporații se băteau pe câmpurile petrolifere.

Nu mă rătăcesc în străfundurile ținuturilor de prin podișul Anatoliei sau Mesopotamia, pentru că Franz cunoaște pe toată lumea, își bagă nasul peste tot de atâția ani de când parcurge șantierele Orientului.

Are el o teorie. Călătorii sunt, cu toții, spioni, după cum și spionii sunt niște eterni călători.

Parcă mă și văd furișându-mă prin curțile vreunui caravanserai.

Atunci când călătorim, ne adaptăm tot așa de repede și închegăm relații la fel de iute și pe nepusă masă ca și ei. Relații efemere sau nu.

Franz știe ce spune,

s-a strecurat pe urmele tuturor celor care au străbătut, pasional, Orientul.

Chateaubriand, când inițiază literatura de călătorie, în 1811, înaintea lui Stendhal, care inventează conceptul de ,,turist”, dar simultan cu Voyage en Italie de Goethe, spionează de amorul artei, nicidecum în scop științific sau militar.

El spionează, de fapt, pentru literatură.

Arta are spionii ei, după cum și istoria, științele naturale sau poezia îi au pe-ai lor. Etnomuzicologii, se răsfață el, sunt spionii muzicii.

La plecare, mă opresc în fața faimosului tablou al lui Monet, Impression, soleil levant.

Firește, Levant.

Lectură de drum:

Mathias Enard, Boussole

În tăcerea nopții

Rodez, 2015

Urmăresc în mod special trei plasticieni, dintre care unul este Pierre Soulages.

Într-o vreme, îmi plăcea negrul și mă îmbrăcam aproape numai în negru.

Peste această obișnuință, s-a suprapus uimirea și frenezia de la retrospectiva Soulages din 2010. Acolo i-am descoperit principiile de dincolo de negru și am început să caut nuanțele negrului.

Iar atunci când am dorit să-mi explorez atracția, m-am dus la Rodez, orașul său natal unde, acum câtiva ani, i s-a dedicat un întreg muzeu.

Cele mai reprezentative opere ale sale, cum e și firesc, se află aici. Prin restul Europei, am văzut o excelentă selecție la Fondation Pierre Gianadda (Martigny), iar la Pompidou sunt expuse doar două-trei lucrări, și acelea cu gri și alb în compoziție.

Cele mai multe sunt ținute departe de ochii lumii, în colecții particulare.

Pierre Soulages se bucură de reputația de a fi cel mai cotat artist francez în viață.

Anul trecut a împlinit 100 de ani și încă pictează.

De ce negru ? Pentru că, într-o noapte întunecată de ianuarie, când nu avea somn și nici inspirație, a descoperit că negrul e luminos, iar lumina emanată se transformă în mai multe nuanțe, strălucitoare sau mate, după consistența stratului de vopsea și după direcția în care e trasată culoarea.

Dar n-a pictat întotdeauna monocrom nonfigurativ.

Așa cum mărturisește, îl fascinează autoritatea negrului și, astfel, a inventat conceptul de ,,dincolo de negru”, care echivalează cu un întreg sistem filosofic al culorii.

Mă gândesc automat la un alt inventator cromatic, Yves Klein, cel care a acreditat un albastru doar al său, IKB.

În afară de spectacolul operelor, spațiul în sine este o creație rară. Arhitecții care au conceput muzeul au fost recompensați cu premiul Pritzker, echivalentul Nobel în arhitectură.

Cu mult înainte să merg la Rodez, pe când nu știam nimic de Soulages, am tras la un han cu design uimitor, în satul lor natal, la Olot, în Catalunia. N-am putut uita acea locație și, ulterior, am aflat că fusese desenată de același cabinet.

În muzeu, deși erau mulți vizitatori, domnea o liniște solemnă, ca într-un templu. Un moment de regenerare desăvârșită.

(va urma: Biserica abațială din Conques)

Lectură de drum :

Beaux-Arts Magazine

Ministrul iluziilor

Vaux-le-Vicomte, 2019

Pentru aceia dintre voi care tocmai v-ați construit/renovat/modificat locuința, iată ce învățăminte am tras din vizita unui castel, reputat ca fiind cel mai mare castel privat din Franța.

DSCN8141

Dacă vă poartă drumurile vacanței în jurul Parisului,

DSCN8152

opriți-vă la castelul Vaux-le-Vicomte.

IMG_3414

Mi-a plăcut confortul organizării, calitatea primirii, frumusețea locului.

IMG_3413

Simțeai că le pasă cu adevărat să facă impresie bună,

IMG_3359

iar dacă sesizează că ești străin, se fac luntre și punte ca să ai o experiență la superlativ. Nu peste tot e la fel.

DSCN8151

Proprietari sunt actualmente trei frați, domnii de Vogue,

IMG_3408dar nu ei (deși ar merita)

IMG_3384

sunt personajul principal al poveștii mele.

IMG_3415

Am ajuns un pic înainte de ora deschiderii (10 dimineața),

IMG_3431

constatând cu temeri că la poarta castelului erau deja adunați peste o sută de vizitatori

IMG_3428

și m-am gândit că o să pierdem o oră la coadă la bilet,

DSCN8154

dar s-a dovedit că modalitatea de primire a turiștilor atinge perfecțiunea.

IMG_3429

După ce am trecut de poartă, a apărut o bifurcație: grupurile într-o parte și turiștii individuali în alta.

IMG_3463

Dintr-o dată, mai rămăsesem doar vreo zece persoane, iar, după câțiva pași, o altă bifurcație: vizitatorii cu bilet într-o parte și cei fără bilet direct în fața ghișeului. Așa că, în mai puțin de două minute, eram deja intrați și mi-a trebuit să stau ceva timp în curtea de onoare ca să mă dumiresc.

DSCN8140

Povestea castelului începe în 1661, când Nicolas Fouquet,

IMG_3356

ministru de finanțe al lui Ludovic 14 (regele-soare),

IMG_3397

îl invită pe acesta să-i facă onoarea de a-i vizita locuința.

IMG_3379Amândoi fiind pasionați de lux și plăceri, aveau o bună comunicare și dincolo de sfera profesională.

IMG_3367

Arhitecții și peisagistii cei mai competenți își puseseră mintea la contribuție să înfăptuiască o proprietate cum nu se mai văzuse.

IMG_3464

Fântâni arteziene, cascade, balerini, muzicieni. Tot tacâmul (din aur masiv).

 

IMG_3373

Câteva zile după sindrofie, stăpânul casei a fost arestat, judecat și condamnat la închisoare pe viață,

DSCN8149

pentru că regele a considerat că nivelul de trai al subalternului său era nejustificat de înalt.

IMG_3442

De atunci, castelul a mai schimbat vreo trei proprietari.

IMG_3383

Apartamentele sunt repartizate în jurul salonului mare în stil italian, amenajat cu o cupolă înaltă și vedere la grădini.

IMG_3364

Se vizitează dormitorul proprietarului, dormitorul regelui, apartamentele ducesei, salonul muzelor, cabinetul de jocuri, camere diverse de primire cu tavanele pictate de Le Brun, cu mobile, tablouri și tapiserii uluitoare.

IMG_3400Grădinile sunt magnifice.

DSCN8150

Ultimul proprietar a lucrat douăzeci și cinci de ani ca să le reamenajeze după modelul istoric original bazat pe geometrie și rigoare.

IMG_3466

În iunie 2020, cele două fântâni din parc, fabricate din plumb și cântărind trei tone fiecare, din secolul 19, au fost repuse în funcționare, după ce au fost poleite cu aur.

IMG_3460

La momentul vizitei mele, castelul număra 75 de angajați, dintre care opt persoane se ocupau doar de întreținerea grădinii și al domeniului cu păsări și animale sălbatice în libertate.

IMG_3446

M-a impresionat în mod special atenția acordată curățeniei. La toaletă, stătea o angajată care te lăsa să intri abia după ce igieniza suplimentar cabina după fiecare persoană.

IMG_3398

M-am gândit că avem multe de învățat de la stilul de viață franțuzesc.

Lectură de drum:

Alexandre Dumas, Vicontele de Bragelonne

Diplomație de harem

Valancay, 2018

Personajul la care am nimerit în vizită a avut un destin uimitor.

20180728_164251

Mai întâi l-a servit pe Dumnezeu, apoi pe Ludovic 16, Convenția, Directoratul, Napoleon, Ludovic 18, Ludovic-Filip și va deveni omul de stat pe care francezii l-au desemnat ca exemplu de reușită.

20180728_162011

Un model de funcționar de elită comparat cu un pachebot care traversează furtuni năpraznice și rezistă la uraganele istoriei.

20180728_172057

Talleyrand era poreclit de către anturaj ,,diavolul șchiop” din cauza poliomielitei din copilărie.

20180728_162946

Chiar și așa, era recunoscut drept cel mai elegant și mai original dintre episcopii laicizați. Mai pe șleau, a fost prințul care a aspirat toată viața să-și transforme budoarul în harem.

20180728_162656

Castelul său mi-a picat cu tronc din prima secundă, poate și datorită curtoaziei de care francezii fac exces când e vorba de turiști străini.

20180728_171843

De obicei, castelele vizitate aparținuseră unor familii bogate, dar banale.

20180728_170606

Aici, mi s-a părut foarte reconfortant ca un om de litere și de spirit să fi avut în posesie un patrimoniu de așa amploare.

20180728_162329

Castelul a fost construit de o familie aristocratică prin anii 1520, în plin curent renascentist. Timp de cinci generații și-a păstrat proprietarii, lucru rar în Franța.

20180728_165829

Dar toți au adus câte o modificare. Cea mai importantă mi s-a părut adăugarea unei secțiuni auxiliare de un clasicism liniștitor.

20180728_172401

În 1803, Talleyrand, deja faimos om de cultură și diplomat de carieră, a cumpărat tot domeniul, instigat de Napoleon.

20180728_164724

Prima operațiune a fost să remobileze toate saloanele și apartamentele private cu un somptuos mobilier Empire.

20180728_163913

Prin aceste încăperi, au trecut nenumărate personaje istorice și unele chiar au locuit ani buni aici.

20180728_162154

Regele Spaniei, de exemplu, Ferdinand VII, a fost obligat să petreacă în arest la domiciliu șase ani, constrâns de Napoleon.

20180728_162500

Și astăzi, palatul număra peste o sută de încăperi.

20180728_163330

În circuitul turistic sunt lasate doar câteva zeci, toate decorate diferit cu obiecte de mare preț.

20180728_164056

Printre altele, este expus biroul la care și-a scris celebrele memorii.

20180728_165026

Mare iubitor de lectură, își ținea în dormitor cele cincisprezece mii de volume ale celor șapte sute de autori preferați, ca să le poată avea la îndemână zi și noapte.

20180728_172225

Fastul care domnea cât timp a fost locuit de Talleyrand nu va fi egalat niciodată. Prințul se ambiționase să declare o nemaiîntâlnită revoluție a papilelor, prin urmare a angajat cei mai pricepuți bucătari din Franța.

20180728_171711

Meniurile, care s-au transmis ca niște adevărate documente de protocol, aveau la bază ingrediente fine, inaccesibile azi.

20180728_171621

Palatul era dotat cu cea mai mare și profesională bucătărie care exista pe-atunci în Franța. În fiecare seară, erau invitate la cină câteva zeci de persoane.

20180728_170235

Marele diplomat avea reputația de a fi foarte galant și în căutare permanentă de noi aventuri.

20180728_165333

Ducesa de Dino, soția nepotului său, a locuit, după divorț, ani în șir aici la castel, în formula de ménage à trois, termen inventat, cum e și firesc, tot în mediul diplomatic al curții regale franceze.

20180728_165555

Nu știu dacă frumusețea sau inteligența ei l-au cucerit pe Talleyrand, cert este că legătura lor a fost profundă și durabilă, deși marele diplomat manageria cu succes, simultan, și alte legături.

20180728_171903

Multe dintre portretele lor sunt expuse în galeriile castelului. Toate curiozitățile mi-au fost răsplătite.

20180728_165902

În fața și în spatele castelului, splendid amenajat, se întinde un imens parc conceput cu motive geomtrice, segmentat de bazine, bun pentru o oră de plimbare.

Castelul a servit ca decor unei scene amoroase din filmul Nunta roșie de Claude Chabrol, turnat în oraș.

Chemări

Saint-Malo, 2019

20190107_214434

Oraș de plecări.

20190107_215214

Oraș de comerț.

20190107_183433

Oraș de bogați armatori, de pirați, de exploratori și de poeți.

20190107_204517

Mă învăluie un aer de Anvers sau Amsterdam, după cum mă și așteptam.

20190108_104444

Ca în orice port cu prestanță, aici se intersectează mulți călători și, de aceea, orașul a fost dintotdeauna emancipat și cosmopolit.

20190108_090800

Un aventurier de-al locului, în căutare de aur, Jacques Cartier, a luat-o spre soare-apune și a ajuns până la estuarul fluviului St.Laurent, socotind că acolo era Asia.

20190108_101645

Băștinașii din cătunul respectiv îi repetau necontenit cuvântul ,,Canada” care, în limbajul tribului, însemna sat.

20190108_102503

Maupertuis, fiul unui corsar înnobilat de rege, a devenit un reputat explorator și biolog, ajungând până în Laponia. Ulterior, a fost numit președintele Academiei din Berlin.

20190107_214803

Robert Surcouf, un corsar faimos, a devenit marinar la treisprezece ani și, într-un timp record, a acumulat o avere fabuloasă.

20190108_102421

Tot de aici este originar un celebru matematician și filosof, Lamenais.

20190107_214653

Portul din Saint-Malo asigură o intensă comunicare maritimă cu insulele anglo-normande și cu Anglia.

20190107_195018

În Franta am vazut multe orașe portuare, dar Saint-Malo îmi spune, de fiecare dată când revin, ceva neștiut.

20190108_102025

(va urma)

20190108_103110

Adrese utile:

20190107_193507

Le bistro de Jean, restaurant cu profil marinăresc, cu supă de pește, stridii, desert de caramel.

20190107_211135

La maison du Sarrasin, magazin de produse regionale unde îți oferă o degustare explicativă despre gastronomia locală.

20190108_111151

Bergamote, cafenea-restaurant de specialitate locală: cidrul și galette.

20190108_113240

Sindbad, butic de suveniruri

20190108_110428

Lectură de drum:

Robert Surcouf, Surcouf, De Saint-Malo aux Indes, la vie du roi des corsaires

Pașii lui Picasso în azur

Mougins, 2019

Pe Coasta de Azur, dar nu pe țărmul mării.

20190202_142136

Turiștii, mai ales nordici, vin aici în vacanță ca să se bucure de liniște și armonie,

20190202_145249

departe de marile orașe.

20190202_145209

Artiștii ajung, poate, în căutare de inspirație

20190202_150449

sau pentru a se lasa în voia ei.

20190202_150521

Așa a făcut Picasso, care și-a petrecut ultimii doisprezece ani din viață în această mică așezare de unde, în zare, vezi Mediterana.

20190202_165529

Vila unde a locuit se află la șase kilometri de sat, într-o izolare desăvârșită.

20190202_164326

Pe vremea romanilor, Mougins era doar o stație de poștă pe faimoasa via Aurelia.

20190202_150320

De aici a pornit, în zilele noastre, unul din marii exploratori ai Africii, comandantul Lamy, fondatorul capitalei statului Chad, născut într-o casă impozantă.

20190202_150618

Ca să intri în zona istorică, urmezi indicatorul Vieux Village, unde găsești mai multe parcări gratuite și ascensor care te urcă direct în centrul satului,

20190202_144945

lângă Muzeul de artă clasică, un edificiu din Evul Mediu.

20190202_145111

Odată ajuns aici, îți recomand să intri să-l vizitezi, pentru că este excelent amenajat, nu foarte mare, dar cu exponate valoroase.

20190202_153813

Explicațiile îți vor arăta cum a influențat lumea antică, egipteană, greacă, romană, prin frumusețe, arta modernă și contemporană.

20190202_152205

Aici l-am întâlnit pentru prima dată pe Ulise, sub forma unui bust datând din anii 75-120 î.Hr.

20190202_155838

O colecție de antichități originale sunt puse în dialog cu artiști de geniu: Rubens, Picasso, Matisse, Chagall,

20190202_161532

Yves Klein,

20190202_160256

Raoul Dufy,

20190202_160902

Picabia, Cezanne, Dali, Warhol, Grarham Perry, Jean Cocteau. Operele de artă contemporană sunt intercalate printre cele antice și medievale ca să urmărim continuitatea ideilor în timp.

20190202_164408

Sfatul meu ar fi să vă rezumați doar la vizitarea muzeului, iar cumpăraturile să le faceți din locuri mai puțin turistice.

20190202_145142

La plimbare prin sat, vizitez biserica și privesc din exterior impresionanta clopotniță care s-a păstrat identic din secolul 11.

20190202_151254

Clădirea în care se află acum un restaurant datează din secolul 14 și a fost la origini fermă de stors struguri.

20190202_164544

Acum, peste tot pe străduțe văd ateliere de creație artistică de tot felul, cafenele și multe agenții imobiliare.

20190202_164206

În apropiere, la câțiva kilometri de Mougins, am intrat în cătunul La Roquette-sur-Siagne. Nu e nimic special de văzut, doar că aici se află o brutărie-patisserie cu produse fabricate artizanal. Am cumpărat o specialitate locală care se numește ,,fougasse”, bugnes (gogoși de post) și eclere. Adevarata tradiție culinară franceză, aflată în patrimoniul mondial UNESCO.

20190202_151321

Seducție

Château de la Bastie d’Urfé, 2015

Coordonate: Saint-Etienne-le-Molard, departamentul Loire, în regiunea Auvergne Rhône Alpes. Aici se află masivul de unde izvorăște fluviul Loara, departe de salba celebrelor castele.

vara2015 016

Loc liniștit și provincial în sensul bun, nealterat de industrie, poluare, zgomot și alte disonanțe turistice. Ideal ca să citești sau să scrii, după cum se va vedea.

vara2015 022

Istoria castelului nu este nici ea deosebit de spectaculoasă și nu implică intrigi, trădari, adultere, abuzuri fiscale.

vara2015 017

A fost edificat de către un nobil local care s-a remarcat prin fapte de arme în timpul campaniei din Italia purtată de regele François I și, mai târziu, ca ambasador și diplomat. Fermecat de arhitectura italiană, eroul nostru a modificat major conacul de familie în stilul Renașterii italiene din secolul 16.

vara2015 023

Familia d’Urfé este mai cunoscută datorită lui Honoré d’Urfé (nepotul fondatorului), autor al romanului Astrée, primul roman-fluviu din literatura franceză, publicat pe durata a douazeci de ani.

vara2015 019

Familia avea o mare tradiție intelectuală, mărturie fiind biblioteca de peste patru mii de volume, la acea oră printre cele mai însemnate din Franța care, să recunoaștem, nu ducea lipsă de biblioteci în secolul 16.

vara2015 018

Proprietarul era un mare iubitor de artă și filosofie. Dar cel mai notabil fapt din istoria pașnică a familiei a fost efectul lecturii acestei cărți.

vara2015-020.jpg

Le roman d’Astrée a avut un efect terapeutic asupra regelui Henri IV, care s-a vindecat de depresie citind cartea lui Honoré d’Urfé. Este printre cele mai cunoscute cazuri de vindecare prin lectură. Un exemplar original stă la loc de cinste în vitrina salonului principal.

vara2015 021

După vizita interioarelor pline de exponate autentice, păstrează-ți timp ca să te plimbi prin grădină.

vara2015 025

Este doar o romantică pajiște cu flori de câmp înmiresmate și suave complet diferită de parcurile cosmetizate și artificiale văzute pe la alte castele. După vânzarea proprietății, în secolul 19, noua castelană, Caroline de Lagrange a adus câteva modificări, dar una dintre piesele cele mai artizanale de furniruri asortate, din capela castelului, a ajuns la Metropolitan Museum la New York.

vara2015 024

Pentru cei preocupați de scris și citit, un loc de încărcare spirituală !