Moara cu noroc

Cuenca, 2017

Poposesc în Spania profundă, în provincia Castilla La Mancha, ținutul bătătorit de rătăcirile deșarte ale lui don Quijote printre morile de vânt ale iluziilor. Printre ele ar trebui să fie și a mea.

20170321_175932

Mă las furată de frumusețea peisajelor, sălbatică și tulburătoare.

20170321_131710

Nu întâmplător desemnat capitala artei contemporane spaniole, cetatea numără zeci de spații metamorfozate în galerii de artă abstractă.

20170322_113037

Mă străduiesc să intru în cât mai multe, atât pentru opere, cât și pentru meștesugitele amenajări interioare.

20170321_183059

Unele au fost pe vremuri așezăminte monastice sau biserici.

20170321_190414

Acest destin l-a avut și o discretă mănăstire a Carmelitelor din secolul 17, azi muzeul de artă abstractă al fundației Antonio Perez.

20170321_190316

Mă socotesc pregătită să încep confruntarea cu o singură moară de vânt, cea a artei conceptuale.

20170322_120143

Am constatat de multe ori că operele de artă nonfigurativă au această capacitate neașteptată și nelimitată de a surprinde la nivel subliminal privitorul deja pus în temă.

20170321_191814

Intru în muzeu cu aplombul ademenitor al vibrațiilor creative. Văd doar ceea ce sunt pregatită, subiecte pe care le știam deja reprezentate sub alte forme.

20170321_184721

Mă opresc la o Coloană a infinitului care mi-l evocă pe Iannis Kounellis mai mult decât pe Brâncuși.

20170321_185302

Arte Povera e mai invocabilă ca oricând. Mă cucerește un omuleț neajutorat adăpostit printre cărți ca un fel de don Quijote care dă bir cu fugiții din viața reală. Îi dau dreptate, e mai bine printre cărți.

20170321_191702

Mă tentează să rămân ca să-i țin companie. Dar nu, mai bine-l iau cu mine.

Glissando

Cuenca, 2017

De câte ori vizitez o expoziție de artă contemporană amenajată într-o biserică, îmi place să mă strecor în spatele panourilor de acroșaj ca să mă uit în partea din afara spațiului expozițional, deși înălțimea lor e calculată astfel încât să poată fi observate optim ornamentele arhitecturale.

Întotdeauna am impresia că acele inofensive paravane ascund ceva de ochii profanilor, așa cum pe reversul panourilor unui retablu figurează picturi în completarea imaginilor principale.

Și, de fiecare dată, găsesc același lucru.

Proust nu s-a încumetat, în eseul sau din 1905, să formuleze principii la fel de radicale ca Nietzsche, dar a încercat să nu se lase mai prejos. Atunci când decreta dispariția catedralelor, un profetic eseu despre viitorul religiei în modernitate, sentința lui a trezit spaime.

Nu numai ca n-au pierit, dar bisericile, multe în noua lor formă de sanctuare ale artei contemporane, sunt mai inspiratoare ca oricând.

Pasarela istorică San Pablo, un delicat monument din 1902, leagă cele două cartiere despărțite de un adânc defileu și mă conduce direct la mănăstirea San Pablo, azi hotel.

Alături, biserica aparținătoare a devenit Spațiul expozițional Torner.

Însemnele credinței s-au estompat, dar vedem alternativa creației artistice sub forma unui nou tip de sacralitate care preschimbă lumea occidentală.

Kandisnky, Malevici, Klein au declarat dimensiunea artei care tinde către sacru chiar și numai prin întrebările constante asupra marilor mistere umane pe tema căutării absolutului și a infinitului.

Interogațiile lor îmi influențează privirea, iar vizitarea unei expoziții într-un așezământ religios devine tot o formă de credință, pentru că pătrund în acel loc având certitudinea că voi afla ceva. La fel cum e clipa când deschid o carte.

Lectură de drum:

Hermann Hesse, Jocul cu mărgele de sticlă

Telefonează-mi un poem

Paris, 2016

Abia acum am aflat cum se pot transforma cuvintele în ființe, culori, sunete, himere.

20160805_155140

Până să apară John Giorno, poezia rămăsese cu vreo cincizeci de ani în urma celorlalte arte devenite, între timp, multimedia.

ian.2016 215

Poet și personaj memorabil al curentului underground newyorkez, partenerul scriitorului William S.Borroughs vreme de patruzeci de ani, amant și muză al lui Andy Warhol care a filmat cu el șase lung-metraje, până să-l descopere pe Joe Dallesandro, considerat cel mai chipeș bărbat al tuturor timpurilor, personajul nostru e un supraviețuitor al stilului de viață din anii 60-70. Artistul plastician Ugo Rondinone i-a organizat și scenografiat prima retrospectivă din lume la Paris, Palais de Tokio.

ian.2016 213

Încă din adolescență, și-a dorit să fie poet și nimic altceva, iar visul i s-a împlinit aproape de la sine, pentru că n-a fost niciodată nevoit să lucreze, datorită părinților care l-au susținut.

ian.2016 217

Cu timpul, a devenit interpretul propriilor creații, transformând poezia în acrobație lingvistică. Scena l-a hrănit întotdeauna cu energie, le mărturisea celor care se mirau că umple sălile de admiratori entuziaști la cei peste optzeci de ani.

ian.2016 221

În momentele de răgaz, practica meditația budistă lecuitoare de obstacole mentale și gânduri întunecate. Obișnuia să se retragă în sihăstrie până când își primenea mintea.

ian.2016 223

A visat să răspândească poezia nestavilită prin lume, să-i facă reclamă ca unui produs obișnuit, și astfel a întreprins lungi turnee, preferând Italia datorită originii părinților din nobilimea din Puglia și Basilicata.

ian.2016 220

Desenate după codurile revoluției pop, poemele sale au formă de sloganuri, devize, sentințe profetice inspirate din publicitate, presă scrisă, televiziune, la intersecția dintre poezie, artă video, coregrafie, muzică, în fuziunea și globalizarea lor. Cu el, genul liric n-a mai fost liric, s-a transformat cu nonșalanță în altceva.

ian.2016 216

În vitrine văd caietele cu jurnale, panseuri, mărturii, articole de presă, cărți. Ugo Rondinone a lucrat cincisprezece ani la proiectul retrospectivei, studiind întreaga arhivă care acoperea zeci de ani de activitate a lui John Giorno și a transformat-o într-un labirint clandestin din care fiecare ne extragem reperele dorite.

ian.2016 214

Inspirat de conversații telefonice în care el și prietenul său William Borroughs își rosteau poeme, a creat proiectul dial-a-poem, cea mai faimoasă operă a sa, sub forma unui serviciu telefonic gratuit, încă activ în SUA, unde oricine putea asculta versuri, discursuri politice, compoziții sonore, piese muzicale.

ian.2016 218

Milioane de persoane au telefonat ca să asculte poezii înregistrate de autorii înșiși ori de prietenii celebri ai lui John Giorno. Voi afla, cu nerăbdare, mai multe din volumul său de memorii Great Demon Kings.

ian.2016 219

Până atunci, cum spunea el, ,,thanks for allowing me to be a poet’’.