Etichetă: artă contemporană

Paris, 2016

Abia acum am aflat cum se pot transforma cuvintele în ființe, culori, sunete, himere.

Până să apară John Giorno, poezia rămăsese cu vreo cincizeci de ani în urma celorlalte arte devenite, între timp, multimedia.

Poet și personaj memorabil al curentului underground newyorkez, partenerul scriitorului William S.Borroughs vreme de patruzeci de ani, amant și muză al lui Andy Warhol care a filmat cu el șase lung-metraje, până să-l descopere pe Joe Dallesandro, considerat cel mai chipeș bărbat al tuturor timpurilor, personajul nostru e un supraviețuitor al stilului de viață din anii 60-70. Artistul plastician Ugo Rondinone i-a organizat și scenografiat prima retrospectivă din lume la Paris, Palais de Tokio.

Încă din adolescență, și-a dorit să fie poet și nimic altceva, iar visul i s-a împlinit aproape de la sine, pentru că n-a fost niciodată nevoit să lucreze, datorită părinților care l-au susținut.

Cu timpul, a devenit interpretul propriilor creații, transformând poezia în acrobație lingvistică. Scena l-a hrănit întotdeauna cu energie, le mărturisea celor care se mirau că umple sălile de admiratori entuziaști la cei peste optzeci de ani.

În momentele de răgaz, practica meditația budistă lecuitoare de obstacole mentale și gânduri întunecate. Obișnuia să se retragă în sihăstrie până când își primenea mintea.

A visat să răspândească poezia nestavilită prin lume, să-i facă reclamă ca unui produs obișnuit, și astfel a întreprins lungi turnee, preferând Italia datorită originii părinților din nobilimea din Puglia și Basilicata.

Desenate după codurile revoluției pop, poemele sale au formă de sloganuri, devize, sentințe profetice inspirate din publicitate, presă scrisă, televiziune, la intersecția dintre poezie, artă video, coregrafie, muzică, în fuziunea și globalizarea lor. Cu el, genul liric n-a mai fost liric, s-a transformat cu nonșalanță în altceva.

În vitrine văd caietele cu jurnale, panseuri, mărturii, articole de presă, cărți. Ugo Rondinone a lucrat cincisprezece ani la proiectul retrospectivei, studiind întreaga arhivă care acoperea zeci de ani de activitate a lui John Giorno și a transformat-o într-un labirint clandestin din care fiecare ne extragem reperele dorite.

Inspirat de conversații telefonice în care el și prietenul său William Borroughs își rosteau poeme, a creat proiectul dial-a-poem, cea mai faimoasă operă a sa, sub forma unui serviciu telefonic gratuit, încă activ în SUA, unde oricine putea asculta versuri, discursuri politice, compoziții sonore, piese muzicale.

Milioane de persoane au telefonat ca să asculte poezii înregistrate de autorii înșiși ori de prietenii celebri ai lui John Giorno. Voi afla, cu nerăbdare, mai multe din volumul său de memorii Great Demon Kings.

Până atunci, cum spunea el, ,,thanks for allowing me to be a poet’’.