Categorie: Azerbaidjan

Azerbaidjan, 2023

I love you !, îmi declară franc un domn, pe țărmul Caspicei, în zorii primei dimineți la Baku, atunci când îi răspund la întrebarea din ce țară vin. De unde până unde ? mă uit eu întrebător. Și continuă, la fel de entuziast: ,,Romania, Bulgaria, Czech Republic, all together Soviet Union”. Începe bine.

Lecturile îmi inspiră simpatii sau antipatii geografice, dar, de data aceasta, a fost de-ajuns doar un capitol din cartea A la conquête du Caucase de Eric Hoesli, jurnalist și profesor elvețian, ca să pornesc întru descoperirea unui ținut cu desăvârșire nou.

Cartea mi-a sălășluit în minte luni în sir, astfel că drumul se suprapune paginilor care mă călăuzesc în scurgerea întâmplărilor.

Din 1872 încoace, înverșunarea și energiile înflăcărate din jurul exploatărilor petroliere au plăsmuit un profil special acestei părți de lume.

Baku este unul dintre cele mai poetice orașe pe care le-am văzut vreodată,

sau poate toamna îl face să pară așa, ori poate bunăstarea îi facilitează dezinvoltura de a fi oricum dorește călătorul.

Atestată în 1191, după un cutremur devastator, capitala a fost reconstruită din temelii și, ca urmare, începe să fie disputată din două direcții, Iran și Mongolia, mai târziu Rusia.

Șahul Khalil-Allah, în domnia sa dintre 1417-1465, aduce prosperitatea, însă, atunci când Petru cel Mare, în 1723, a pus stăpânire pe oraș, populația era de numai zece mii de locuitori din cauza lipsei de apă potabilă.

Situația s-a schimbat radical în 1872, când a demarat industria petrolieră.

Antreprenori și muncitori din tot impreriul rus au dat fuga să-și încerce norocul, iar populația a crescut cu 1200% în mai puțin de treizeci de ani.

Un canal s-a construit ca să aducă apă din munte în capitală. În 1905, Baku producea 50% din petrolul mondial și nu vă mirați ca din acest moment încep mari belele.

Conflicte, intrigi, jocuri de putere, legile junglei domină peisajul concurențial din branșă.

Prosperitatea atinge cote de neînchipuit și atrage o lume cosmopolită,

doar că situația politică se degradează între 1905 și 1917 când au loc o serie de conflicte soldate cu masacre între armeni și azeri.

În 1918 se declară republica independentă și democrată azeră, însă numai pentru douăzeci și trei de luni, pentru că, în 1920, rușii ocupă Baku.

Multor musulmani li s-a rusificat numele, iar majoritatea a rămas rusificată și după 1991, când au avut posibilitatea să aleagă.

Comunitatea rusă e considerabilă, dovadă cele trei sute șaizeci de școli rusești funcționale acum în teritoriu.

Pe stradă, se aud ambele limbi în proporție egală, însă, când intru la restaurant, muzeu, sau oriunde au călătorii treabă, mă întâmpină întotdeauna pe rusește.

Dar toată lumea devine mult mai prietenoasă când aude de România, fapt care, spre deosebire de occident, îți aureolează modesta calitate de turist și chiar te îndreptățește la mici răsfățuri.

Am interacționat îndeosebi cu ghizi din agențiile de turism însoțitori în excursii și cu supraveghetorii de săli din muzee și situri, comunicativi și degajați.

Custozii sălilor din muzee însoțesc pas cu pas vizitatorul, uneori chiar obligatoriu, iar discursul lor e fără cusur.

Între turismul de masă și personalul care veghează în singurătatea muzeelor goale, diferența de nivel cultural e incomensurabilă.

La primele conversații, mă lăudam cu experiențele mele turcești, însă, când vine vorba despre similitudinile dintre ei și turci, toți interlocutorii mei sar ca arși, subliniind cu vehemență că, în afară de limba alcătuită pe jumătate din cuvinte de origine turcă, n-au nimic în comun, în nici un caz religia musulmană.

În plus, ca să fie sigur ca nu fac vreo confuzie, un ghid subliniază că se înrudesc mai mult cu armenii decât cu turcii,

argumentând cu numărul mare de familii mixte azero-armenești și, într-adevăr, dacă ne uităm la atitudine și comportament, la sfârșitul sejurului m-am convins că avea dreptate.

Clădirile înalte din beton și sticlă construite în ultimii zece ani aparțin, majoritatea, marilor concerne petroliere, altele sunt hoteluri de lux printre care Ritz-Carlton, fost până recent Trump Tower, altele sunt doar banale locuințe de lux și creează un contrast armonios cu edificiile de pe timpuri.

Sub regimul comunist, toate palatele industriașilor, construite cu arhitecți veniți din Polonia, au fost confiscate și împărțite în apartamente repartizate oamenilor muncii de la orașe și sate.

Din moschei și biserici s-a ales praful.

Abia în 1991, din cenușa imperiului s-a întrupat o țară proaspătă și pusă pe fapte mari, iar după anii 2000, industria petrolieră a luat avânt.

Cea mai bogată dintre cele cincisprezece republici foste sovietice este prima dintre ele pe care o vizitez.

Până să ajung aici, n-am știut că există oameni atât de fericiți,

tot timpul zâmbitori, binevoitori și serviabili. Călătorul, oricât de îngândurat, se molipsește de seninătatea celor din jur.

În cele opt zile petrecute în Azerbaidjan n-am auzit un singur cuvânt de ecologie, de salvarea planetei sau de economisirea resurselor, ca și cum aș fi făcut o călătorie înapoi în vârsta inocenței.

Lectură de drum:

Eric Hoesli, A la conquête du Caucase