Luna

Peniscola, 2016

Localizare: pe Costa de Azahar, la 140 km de Valencia.

ian.2016 630

De văzut: citadela, castelul, portul, satul istoric, plaja.

ian.2016 629

Povestea: din cauza conflictelor catolice, la Avignon s-a înființat o a doua instituție papală în afară de cea de la Vatican.

ian.2016 623

În orașul din sudul Franței, a fost ales papă un spaniol, Pedro de Luna, cunoscut sub numele de Benoît XIII. După ce a fost destituit, Papa Luna s-a retras de la Avignon chiar aici, la Peniscola.

ian.2016 625

Ambianța: centrul istoric înconjurat de ziduri ocupă o peninsulă stâncoasă, dominat de austera fortăreață a lui Benoît XIII.

ian.2016 627

E ușor de ghicit rolul său militar și comercial datorită situării strategice pe înălțimi.

ian.2016 622

Castelul a fost edificat de cavalerii din ordinul Templier în anii 1290, iar meterezele pe care ne putem plimba azi au fost construite în secolul 16 de un inginer italian.

ian.2016 618

Partea de jos a edificiului era ocupată de gărzile de apărare.

ian.2016-615.jpg

 

 

În centrul curții se înalță capela, iar în turn se află, izolat, biroul fostului papă, un mare erudit, de formație jurist ecleziast.

ian.2016 621

Dând ocol citadelei, vedem o poartă ciudată, împodobită cu o semilună, blazonul antipapei.

ian.2016-624.jpg

De-a lungul vremii, aici au trăit comunități de origine iberă, feniciană, greacă, romană, arabă.

ian.2016 619

 

Influențele lor le-am observat plimbându-mă pe străduțele întortocheate din orașul vechi, după ce am vizitat încântătorul castel.

 

Aripi

Tarquinia, 2018

Motivul concret pentru care am vizitat Tarquinia (regiunea Lazio), sunt tombele etrusce înscrise în patrimoniul mondial UNESCO și  Muzeul arheologic național cu delicatul său exponat, căluții cu aripi.

20180904_103744

Orașul are originile în secolul 9 î.Hr., și toate aceste secole de istorie ne deschid tezaure uimitoare.

20180904_111301.jpg

Palate, biserici, muzeu – sunt toate ușor de găsit. O surpriză a fost vederea mării, aflată la doar cinci kilometri.

20180904_091902

Cautând cu privirea spre depărtări, îi vei zări panglica albastră la capătul străzilor, dincolo de îmbelșugata câmpie din Maremma. Deși septembrie, ziua se făceau spre treizeci de grade.

20180904_103535

Cele optsprezece turnuri semețe îmi servesc ca puncte de orientare, deși perimetrul centrului e mic, se poate parcurge într-o jumătate de oră de la un capăt la altul.

20180904_111729.jpg

Am stat la un B&B amenajat într-un apartament împărțit în camere individuale. Pe fereastră vedeam clădirea muzeului, un fost palat.

20180904_072522.jpg

Gazda noastra se numea Francesca, iar apartamentul îi aparținuse bunicii ei. Întrucât zona centrală este parțial interzisă circulației, am lăsat mașina în parcarea gratuită aflată la doar trei minute pe jos, dincolo de poarta istorica a orașului, într-un pâlc de copaci umbroși. Locurile de parcare delimitate în alb sunt gratuite în acest gen de parcări gigantice, iar cele albastre sunt cu plată.

20180904_092211

Tot Francesca ne-a recomandat mai multe pizzerii pentru cină, sfătuindu-ne să evităm localurile alflate în centru, cu vedere superbă la monumente, care servesc, de fapt, pizze congelate. Așa că i-am urmat sfatul și n-am regretat. Am ales Il Falchetto și fost cea mai bună pizza pe care am savurat-o vreodată în Italia.

20180904_103143

Muzeul Arheologic Național l-am vizitat dimineața la prima oră, când salile erau goale. O aură de energie parcă învăluia vasele antice grecești de ceramică pictată din Corint. Rarități erau și cele etrusce locale. La etajul doi, într-o dispunere scenografică spectaculoasă, vedem faimoșii cai înaripați, care provin de pe frontispiciul unui templu din vechea cetate. Erau mai mici decât îmi închipuisem.

20180904_101908

Cea mai frumoasă biserică din oraș nu e Domul din centru, ci Santa Maria di Castello, datând din 1120, aflată spre mahala.

20180904_111650.jpg

Ajungem la ea pe niște străduțe înguste, printre case medievale modeste și solitare.

20180904_110514.jpg

Primăria (Palazzo comunale) este în piața centrală frumos urbanizată. Ca pieton, ești răsfățat, ți se pune la dispoziție toată scenografia Evului Mediu. De aici, o iei la dreapta și ajungi la San Francesco, o discretă mănăstire cu siluetă singuratică.

20180904_112518

De aici, poți parcurge pe jos, în 15 minute, drumul la faimoasele tombe etrusce. Descrierea lor, în curând.

Adrese utile:

Pizzeria IL FALCHETTO

20180903_200004.jpg

Pasticeria artigianale ROYAL (vizavi de pizzeria menționată), unde selecția de fursecuri este delicioasă.

Lectură de drum:

Marguerite Duras, Les petits chevaux de Tarquinia

Normand

Harcourt, 2016

Aliénor d’Aquitaine a trecut pe aici. Și fiul ei, Richard Inimă de Leu.  Ținutul te vrăjeste. La fel ca toată regiunea Normadia, calmă, liniștită, cu mici cătune care au povestea lor adâncită în istorie. Drumuri de țară neumblate desenate pe văile râurilor pline de verdeață, păduri, vegetație bogată și îngrijită ambiental. Natura este generoasă. Aceste pământuri, disputate de secole întregi, au fost împărțite în vechime de vikingi, între ei și aliații lor.

20160818_162450

Cel mai bine ar fi să ieși de pe autostrăzi și să o iei la întâmplare pe drumuri înguste, dar excelent întreținute. Mergi unde te duce drumul și vei avea surprize dintre cele minunate. Așa am ajuns la Harcourt.

20160818_163142.jpg

Centrul minuscul are o biserică din secolul 13, cu un turn clopotniță pătrat, cu zidurile înnegrite de timp.  Interiorul contrastează prin strălucire.

20160818_163556.jpg

Castelul familiei Harcourt și parcul său de o sută de hectare reprezintă punctul major de agrement pentru întreg ținutul, iar în sezonul vacanței de vară, pentru turiștii de prin Germania, Olanda și Anglia.

20160818_162851.jpg

Întemeiat în secolul 12 de Robert II de Harcourt, camaradul de arme al lui Richard Inimă de Leu, construcția intimidează prin apectul său milităros și auster. Abia în secolul 17, prințesa de Lorraine l-a transformat în locuință, cu toate utilitățile necesare.

20160818_162931

Și azi, castelul are alura unei cetăți impozante, fiindcă își păstrează incinta fortificată de la origini, cu o alee de promenadă care-l înconjoară. Poți pătrunde pe o intrare de lângă donjon prevăzută cu un podeț, pe deasupra șanțului de apărare. Curtea de onoare a fost amenajată ca o adevărată gradină botanică formată din peste patru sute de specii de arbori aduși din lumea largă, printre care cedri de Liban de peste o sută de ani, cu potecile corespunzător semnalizate și indicații despre tot ce vezi.

20160818_162542

O plimbare istorică prin sat îți dezvăluie și alte atracții, cum ar fi cele gastronomice. Vă recomand produse regionale care au la bază merele: jeleuri, cidru, calvados.

 

Apa tămăduitoare

Lourdes, 2019

Primul meu drum din 2019 a fost la Lourdes. Cu toate că era ianuarie, spre sfârșitul după-amiezei, în mijlocul munților, n-am resimțit frigul.

20190103_154231

În 1858, în decurs de cinci luni, Maica Domnului și-a făcut apariția aici de optsprezece ori, comunicând cu o fată săracă din sat, Bernadette, care, mai târziu, a devenit călugăriță la Nevers.

20190103_153523

Un pelerinaj nu înseamnă doar sentimentul religios, credința, căutarea de miracole sau curiozitatea de a îndeplini un ritual. Atunci când mergi într-un pelerinaj, ai certitudinea că în acel loc vei gasi ori vei afla ceva ce nu există în altă parte: o învățătură, o îndrumare, o mărturie sau o confirmare. Pleci în căutarea unui semn, ca să descifrezi partea nevăzută a lumii. Actul de pelerinaj pune în mișcare o dinamică sufletească și-ți indică direcțiile de urmat, te scoate din dezorientare și tatonări. Mulți sperăm să găsim libertate interioară, curajul de a lua hotărâri, de a fi sinceri cu noi înșine, să aflăm răspunsul la întrebări personale asupra relației cu cei din jur și cu Dumnezeu.

20190103_153555

Pentru alții, pelerinajul este, totodată, și un mijloc de a scăpa de singuratate. Un pelerin nu este niciodată singur, el este invitat și integrat într-o comunitate animată de aceleași dorințe și speranțe. În astfel de călătorii, unii caută un mijloc de reconciliere interioară și se supun la încercarea de a-și depăși propriile puteri fizice.

20190103_161025

În afara sezonului de sărbători, orașul e simplu de traversat cu mașina. Poți chiar să parchezi la cinci minute pe jos de sanctuar și grota unde au avut loc aparițiile miraculoase.

Ceremonialul religios pe care l-am urmat aici constă în câteva etape.

– cumperi lumânari chiar la intrarea în situl monumental. Mii de candele de toate dimensiunile, la prețuri diferite, sunt puse în vânzare de-a lungul aleilor, în mici tonete.

– traversezi râul pe un podeț și ajungi pe celălalt mal, unde aprinzi și pui lumânările în standuri special amenajate.

20190103_154547

– asiști la o slujbă chiar în fața pesterii, unde-ți sunt sfințite toate obiectele cu încărcătură simbolic religioasă pe care le ai la tine.

– de îndată ce se termină serviciul religios, parcurgi încet acel semicerc al peșterii unde au avut loc aparițiile miraculoase, pe pereții careia se scurg firișoare din izvor. Izvorul l-a descoperit Bernadette, la îndrumarea Maicii Domnului și s-a dovedit acea apă este tămăduitoare. Atingi cu mâinile pereții peșterii și, cu apa miraculoasă, părțile suferinde ale corpului.

20190103_160844

– o cantitate mai mare de apă, ca să duci și celor de acasă, poți lua direct de la robinetele aflate imediat în dreapta Grotei. Sunt înșiruite în jur de douăzeci de robinete aflate gratuit la dispoziția credincioșilor pentru a-și umple sticle și bidonașe cu apă din izvorul sfințit. Recomand să ai la tine recipiente de orice fel, dar, în plus, și o sticlă mică din plastic de jumatate de litru ca să le umpli pe cele mari, pentru că sub robinete nu încap recipiente voluminoase, iar debitul de apă este scăzut.

– poți merge la o slujbă în biserica principală, urcând un șir înalt și abrupt de trepte, unde ți se sfințește apa și alte obiecte de cult.

20190103_164555

– aproape de ieșire se află automate de monezi care costă doi euro/bucata, imprimate cu diverse modele. Toate sunt sfințite și se consideră făcătoare de minuni, datorită apropierii de incinta peșterii.

La momentul vizitei mele, se recunoscuseră în mod oficial șaptezeci de miracole.

20190103_155157

Ca să te cazezi, nimic mai simplu ! Lourdes este localitatea cu cel mai vast câmp hotelier din Franța, imediat după Paris.

Colegial

Alcala de Henares, 2017

În apropiere de Madrid, într-o lună august caniculară cu aproape patruzeci de grade la umbră, poposesc în orașul vechilor universități spaniole (echivalentul celebrelor Oxford sau Cambridge), intregrat în patrimoniul mondial UNESCO.

20170804_155621 (1)

Studenții sunt în vacanță și încerc să zăresc ce se află dincolo de zidurile groase ale colegiilor monumentale. La Oficiul de turism aflu că principalul colegiu este deschis pentru vizite turistice, doar câteva ore după-amiaza.

Istoria orașului incepe în 1498, odată cu înființarea universitatii de către cardinalul Cisneros, un înalt personaj bisericesc.

20170804_171453

Foarte repede, centrul universitar se dezvoltă vertiginos, datorită susținerii financiare pe care o acordă lumea ecleziastică. Drept consecință, aici s-a publicat, în 1517, prima biblie poliglotă din Europa.

20170804_171826

Energiile spirituale sunt amplificate și pentru că aici s-au născut personaje celebre. Este orașul natal al lui Cervantes, autorul capodoperei Don Quijote, Caterina de Aragon (una dintre soțiile lui Henric VIII), arhitectul Bustamante, autorul spitalului Tavera din Toledo.

Vechea universitate se numește colegiul San Ildefonso. Clădirea istorică funcționează azi ca rectorat și se vizitează cu ghid, doar în spaniolă. Vizita durează în jur de o oră și jumătate, iar biletul de intrare este destul de scump, dar s-a dovedit că merită să faci acest tur.

Fațada ocupă o latură a pieței principale și a fost construită în stil local plateresc în 1543. Clădirea dispune de mai multe curți interioare (patio) decorate în stiluri diferite.

20170804_184628

Patio ,,mayor” m-a impresionat, majestuos, cu trei etaje. În centru are o fântână cu lebede, emblema cardinalului Cisneros.

20170804_180917

Însă cel mai șarmant este patio denumit ,,al filosofilor”, care te îndeamnă să cazi pe gânduri.

20170804_182803

Alt patio, cel ,,trilingv”, care găzduia predarea limbilor moarte: latina, greaca, ebraica, mi s-a părut un spațiu practic.

20170804_182726

Am vizitat si Paraninfo, mica sala de ceremonii unde se țineau examenele de licență, cu un plafon decorat din lemn, conservat identic.

20170804_183257

Iată de unde a plecat Cervantes. Viața lui a fost aventură și literatură. A călătorit, a luat parte la confruntări și războaie în Italia, Grecia, Turcia, Alegeria, dupa care, la Madrid, s-a consacrat doar scrisului. Casa lui natala este acum muzeu.

Seara, mi-a fost destul de greu să aleg un restaurant, toate fiind foarte atrăgatoare și cu meniuri creative.

20170804_205515

Deși la o distanță apreciabilă de litoral, oferta pescărească era impresionantă.

20170804_202845

Om bogat, om sărac

Ubeda, 2017

Am ajuns în acest oraș sudic spaniol primăvara, când pomilor abia ce le dădeau frunzele și aerul se colora seara cu rozul apusurilor andaluze.

20170318_222757.jpg

Celebru încă din timpul stăpânirii arabe, a fost dintotdeauna un centru urban reputat. Însuși numele îi reflectă o bogată tradiție în sfera artizanatului. Ubedies însemna carpete/covorașe țesute și brodate manual.

20170320_095838

Orașul, integral înscris în patrimoniul UNESCO, datorită centrului său monumental, este printre cele mai vizitate din Spania. Bogăția zonei se reflactă în atracțiile arhitectural-decorative și în urbanistică medievală impecabil întreținută.

20170318_223257

Construirea acestor edificii somptuoase a fost comandată de nobilimea care s-a instalat treptat aici și a funcționat ca un magnet pentru oamenii bogați doritori să fie în preajma unor notabilități cu funcții inalte. Oamenii înstăriți din regiune care își alegeau să locuiască în Ubeda își puneau la vedere posibilitățile materiale, construind case opulente, ca să impresioneze.

20170318_222623.jpg

Tot aici se înființase un centru episcopal cu greutate, prin urmare nou-veniții se foloseau de poziția sus-pusă a bisericii care constitua un mijloc de ascensiune socială. Acum cinci secole, Ubeda era centrul economic, politic, cultural din această parte a Europei, iar călătorii care ajungeau aici se mândreau. Este orașul natal al romancierului Antonio Munoz Molina.

20170320_081908

Întregul oraș se poate parcurge pe jos, așadar te sfătuiesc să parchezi mașina în afara zonei centrale.

 

Recomand un sejur de minimum 24 de ore, ca sa poți face o plimbare prin oraș după lăsarea întunericului și să iei cina într-o tavernă locală. La căderea nopții, orașul are un farmec neasemuit, toate clădirile construite cu piatră aurie din centru strălucesc luminate foarte elaborat.

20170318_222859

Am pornit dimineața devreme prin centru și, toate obiectivele turistice fiind încă închise, am început vizita cu Palatul decanului Ortega care, în calitate de hotel, se poate vizita la orice oră. Construit tot în stil renaștere, cu un elegant patio, pune la dispoziția turiștilor spații istorice. Din 1930, clădirea aparține unei rețele hoteliere a statului spaniol numită Paradores, prezentă în toate marile orașe. În apropiere, biserica Santa Maria de Alcazares, din secolul 13, construită într-o fuziune de stiluri, cu elemente care s-au adaugat între secolele14-19, pe ruinele unei foste moschei, este emblema orașului.

20170320_095359

Strălucirea stilului renascentist am admirat-o în piața Vazquez de Molina și capela San salvador. Piața Vazquez se distinge prin armonia sa, și cred că este una dintre cele mai frumoase amenajări urbane din epoca Renașterii. Pe marginea pieței, fosta închisoare a episcopului, apoi fost depozit de grâne, este azi post de poliție, iar palatul unui marchiz este mănăstire.

20170320_100157

Palatul care i-a dat numele Vazquez de Molina datează din secolul 16, și a fost construit la inițiativa unui înalt demnitar. După aceea a fost transformat în mănăstire, apoi în închisoare. Acum funcționează ca primărie și se mai numește Palatul Lanțurilor, pentru că acest element decarativ îi ornamentează fațada.

20170320_095541

Capela San Salvador ilustrează arta religioasă andaluză și ai impresia că plonjezi direct în anii 1550. Destinată a fi panteonul unei familii înstărite, proprietarii au comandat pe fațadă motive asemănătoare ce decorează porticul catedralei din Granada. Sacristia prezintă o artitectură uimitoare, cu decorațiile de inspirație italiană.

20170318_222810

M-a surprins lipsa decorațiunilor de natură religioasă. Proprietarul a optat pentru figuri de atlanți, cariatide, sibile, foarte rare într-o biserică, precum și capete sculptate reprezentând stări sufletești. Destul de îndrăzneț pentru Evul Mediu !

Insula misterioasă

Bozcaada, 2018

Periplul în apele Turciei mă poartă pe o insulă cu o amplă reputație gastronomică, de care am luat cunoștință din filmul The Turkish Way. Cu lux de amanunte, aici e relatată vizita celebrilor bucătari spanioli, frații Roca, în Turcia, ca să se inspire din bogata tradiție culinară de origine otomană.

20181016_183820.jpg

Am mai aflat, ulterior, că insula găzduiește anual un festival de film documentar ecologic.

20181017_121027Am debarcat în insula Bozcaada (se pronunță Bojada) după o foarte scurtă traversare, de o jumătate de oră, cu un vapor pe care ne-am urcat, cu mașină cu tot, în micul port Geyikli. 20181017_122927.jpg

 

 

La sosire, ești un pic dezorientat, pentru că nimerești direct într-un orașel istoric unde, în centru, circulația cu mașina e interzisă, străzile fiind pietonale și foarte înguste.

20181016_184100.jpg

Ne-am putut strecura, totuși, până aproape de hotel. Proprietarul ne aștepta la colțul străzii, știa că sosim cu acel vapor, așa cum orice gazdă își asteaptă musafirii, ca la noi, în Oltenia. Am descărcat bagajele, apoi am parcat mașina în afara spațiului istoric, la cinci minute pe jos de hotel, pe o străduță laterală.

20181016_184430

Mi se părea că am pătruns direct în romanul scriitorului turc Yachar Kemal, despre o mică insulă de unde grecii au fost expulzați în 1923.

20181016_183842.jpg

Aveam indicii la tot pasul.

20181017_102730.jpg

Micul hotel pe care îl rezervasem se numea Amaranda Ada Evi și era amenajat într-o casă tradițională.

20181017_090216-e1554324570845.jpg

Mobilierul era vechi, elegant, camerele decorate predominant în alb, spațioase, minimaliste și foarte curate.

20181017_090255-e1554324611415.jpg

Toate se aflau la etaj, unele cu terasă și vedere la castel, biserica ortodoxă sau moschei.

20181017_094612.jpg

La sosire, ni s-a oferit o cafeluță la ibric, apă rece și rahat de trandafiri.

20181017_090212.jpg

Dar nu gestul standard de curtoazie contează, ci plăcerea pe care o resimți când primești ceva din suflet.

20181016_185438

Cât timp ne-am sorbit cafeaua care era binevenită la acea oră a după-amiezei, gazda noastră ne-a dat informații despre obiective istorice (pe insulă și pe continent, în zona portului unde urma să ne întoarcem), localuri, plimbări, traseul de jogging, podgorii, specialități culinare, ca să știm cum să ne facem programul.

20181017_090157.jpg

Am aflat, printre altele, că scăldatul e doar pentru cei curajosi: vara, apa abia că atinge 21 de grade și iarna doar 16 grade.

20181016_184212.jpg

Eram la jumătatea lui octombrie și acum apa era deja rece dar, la mijlocul zilei, se făceau spre 22 de grade.

20181016_185119

Am prins sezonul de kaki, pomii erau încărcați.

20181017_102525.jpg

Seara, am cinat afară, pe o terasă pe trotuar, la restaurantul Sandal (înseamnă scaun).

20181016_190607

Oferta lor de gustări reci cuprindea câteva zeci de varietăți, din care am degustat vreo 20 de meze-uri tipic insulare și evident, pește proaspăt de mai multe soiuri, la gratar, alături de un vin produs în podgoriile insulei.

20181016_184951

A doua zi, soția proprietarului ne-a pregatit micul dejun în bucătărie ca acasă, chiar în fața noastră. Plăcinte prăjite la tigaie cu brânză sărată și o omletă pufoasă. Nu era nimic făcut dinainte, in afară de dulcețuri și brânzeturi, câte trei-patru feluri diferite. Toate erau produse locale, naturale. Printre acestea, am degustat și specialitatea insulei, dulceața de flori de mac, subtilă și fin parfumată. După ce am înfulecat micul dejun, stapâna casei ne-a preparat, conform tradiției, o delicioasă cafea turcească pe terasa plină de vegetație și miresmuri de plante în pragul toamnei. Un mic paradis.

20181017_090127.jpg

Sunteți obișnuiți să vă faceti cumpăraturi la Milano și Paris ? Înseamnă că n-ați văzut târgul țărănesc din Bozcaada. Localnicii aduc tricotaje hand made din lână de foarte bună calitate și confecții de modă turcească. Batice, șalvari, de forme și culori unice. La alte standuri, produse agricole de sezon, măsline și ulei de măsline de fermă, nefiltrat.

20181017_103204

Savuros. Mă opresc aici, nu vă dezvălui chiar tot. După un lung tur de cumpărături, am huzurit la o cafea turcească sub platanul imens din mijlocul satului.

20181017_103233

De la magazinul podgoriei Corvus, chiar în centru, am achiziționat o altă specialitate locală, vinul prelucrat dintr-un soi unic de struguri care, de sute de ani, se cultivă pe mici suprafețe aproape de țărmul mării.

20181017_123918

Acum știu, Bozcaada e insula mea secretă.

Degustare de sezon: boabe de proumb fiert, servite într-un pahărel, cu lingurița, asezonate cu miere și smântână sau unt.

Lectură de drum:

Yachar Kemal, Regarde donc l’Euphrate charrier le sang