Privește înapoi cu mânie

Din când în când, extrag din străfundurile unui vechi fișier un tablou de Fonvizin dintr-o expoziție (Kazimir Malevici, GAMEC, Bergamo, 2015) adusă de la St.Petersburg.

În tablou, vedem un Christ care se ascunde și pândește de după colțul unei străzi sau clădiri, cu o căutătură bănuitoare și prudentă. La ce se uită cu atâta fereală ? Mai văd și două femei care par urmărite, pe al căror chip nu se citește inocența, deloc urâte, dimpotrivă. Poartă în brațe doi prunci care par să se-agite. Christ aproape că se topește în peisaj, privind așa nehotărât și temător din umbră, nici că ar interveni, nici că s-ar preface că le ignoră.

Eriniile sunt creaturi care n-ar trebui tulburate. Ele trezesc spaime, remușcări, pedepse. Mânia lor, întotdeauna justificată, este greu de potolit. Numele lor înseamnă, în anticul limbaj grecesc al mitologiei, întruchipări obscure, ieșite din abisurile întunericului. Sunt făpturi ale nopții, reprezentate ca niște femei cu părul vâlvoi, nu neaparat respingătoare, îmbracate în rochii sau fuste lungi, cu botine de vânătoare comode, ca ale zeiței Artemis. După ce-și satisfac setea de răzbunare, ele se preschimbă în eumenide, termen grecesc tradus prin ,,binevoitoare”.

Am citit Binevoitoarele, editura RAO, 2008 (Les Bienveillantes, Prix Goncourt 2006, Grand Prix du roman de l’Académie Française)

visând să străbat stepele și podișurile din Rusia și Asia centrală pe urmele lui Max Aue.

Traseul lui a durat câțiva ani și a văzut monumente,

peisaje,

chipuri,

trecerea anotimpurilor.

E o carte despre care s-a comentat mult, frumos și pasional.

Jonathan Littell, un tânar scriitor newyorkez care a petrecut câțiva ani de școală în Franța,

s-a ambiționat să-și scrie romanul de debut direct în limba franceză.

Contradicții, nepotriviri, aventuri, inconfort, cruzime, iubire,

întâlniri, amiciție,

familie.

Într-o recenzie din NY Times, imediat după ce a câștigat premiile, autorul a fost desemnat drept (ironia sorții) ,,ambasadorul perversiunii franceze”.

Spunea într-un interviu că el, pe bună dreptate, s-a amuzat copios de acest calificativ, dar nu și bietul editor.

În perioada lungă cât am citit-o,

mă gândeam la Max ori de câte ori mă împotmoleam în diferite situații.

Pentru că, veți vedea, el n-avea alternativă. Am scormonit îndelung și prin interviurile autorului ca să-i aflu lecturile, să văd cum a cunoscut Furiile. A meritat.

Film de drum:

Andrei Konchalovsky, Rai (2016)

Salamalecuri

Cairo, 2018

Ca să parcurg pe jos vechiul Cairo, am apelat la serviciile unui ghid profesionist. Astfel, am avut posibilitatea să aflu detalii cunoscute doar de localnici.

DSCN2482

Simpatic, punctual și cu o educație remarcabilă, a ales cel mai bun moment, într-o senină dimineață de decembrie, când comerțul încă nu se dezmorțise, ca să deslușim întortocheatul labirint cairot.

20181203_113035

La acea oră, pe străzi nu erau turiști și m-am delectat uitându-mă pe-ndelete la trecătorii ieșiți la cumpăraturi sau tabieturi matinale. Cairoții sunt foarte curtenitori, în virtutea vechilor maniere otomane perpetuate și cultivate în toate mediile sociale.

20181203_112958

Se spune că viața cotidiană a capitalei e guvernată de o sumedenie de coduri știute doar de localnici. Urmărind baletul privirilor din fotografii făcute pe stradă la întâmplare, informația se confirmă. Iar subtilitățile limbajului secret se dovedesc inepuizabile, mi s-a făcut un instructaj exhaustiv și pe această temă.

20181203_105101

Mulți citadini nu-și iau micul dejun acasă, ci ies la localuri din cartier unde-și beau cafeaua cu o patiserie, ca ritual social, mai mult să schimbe-o vorbă cu amicii.

20181203_112337

Mă refer la bărbați, pentru că doamnelor le revin mai degrabă ieșirile în interes gospodăresc.

20181203_110157

Am pornit prin cartierul Khan el-Khalili, în zona de souk, pe străduțe pitorești, printre vechi construcții tradiționale, cu balcoane sculptate în lemn, de unde soțiile proprietarului pot privi spectacolul străzii fără să fie zărite.

20181203_110722

Am constatat că, din cauza scăderii dramatice a turismului, multe prăvălii n-au supraviețuit.

20181203_105815

Multe străzi păstrează vestigiile câte unei porți bogat decorate. Adevărate monumente, mi-au atras atenția porțile vechi care delimitau cartierul, lucrate cu modele geometrice și florale, dovadă a preocupărilor creative care-i asigurau faima.

20181203_105049

Aceste spații erau în trecut rezervate negustorilor respectabili. Azi, tarabele și chioșcurile comercializează produse chinezești, ca pretutindeni. Unii artizani si-au păstrat cu mari sacrificii atelierele, ca să poată salva meșteșugurile.

20181203_105844

Toți artizanii și vânzătorii sunt numai bărbați. Femeilor nu li s-a încredințat responsabilitatea de a confecționa vreun obiect și nu li se permite nici să interacționeze cu mușteriii.

20181203_110143

Din souk, ies direct pe strada principală unde se află moschei, fântâni decorative, conace vechi în stil caravanserai care au aparținut pe vremuri negustorilor.

20181203_105023

Acum, în majoritatea clădirilor istorice se află instituții ale statului sau fundații private.

20181203_110209

În acest cartier nu locuiesc străini, ghidul spune că n-ar putea să se descurce, iar pentru turiști există doar un singur hotel mai dichisit într-o clădire de patrimoniu.

DSCN2518

Tot plimbându-mă pe străzi am constatat, la un moment dat, că pe jos nu era așa de mult praf ca în restul orașului. Și aerul părea mai plăcut, poate datorită cafelei și mirodeniilor cu miresme ademenitoare.

20181203_110324

Lectură de drum :

Gérard de Villiers, Le complot du Caire

Fața nevăzută a lumii

Evora, 2020

Școlile iezuite mi-au stârnit dintotdeauna curiozități.

Aproape clandestin, pătrund în clădirile înconjurate cu gelozie protectoare de ziduri solide, într-o sâmbătă de februarie aproape pustie, pe-nserat.

Universitatea actuală ocupă același spațiu al vechii universități iezuite inaugurate în 1559 și numără azi opt mii de studenți.

Te poți plimba nestingherit peste tot, respectând recomandarea de a nu intra, cum e și firesc, în sălile ocupate de cursuri.

Cu greu îmi pot imagina o activitate de zi cu zi, care cuprinde toate disciplinele cu excepția medicinei și a dreptului, în acest soi de muzeu.

Facultățile sunt grupate în jurul clausteriului renascentist italian din secolul 16, de-a lungul unei galerii cu arcade.

Faimoasele decorațiuni cu azulejos datează din secolul 18 și ilustrează, în fiecare sală, disciplinele predate.

Ca să deslușesc noima desenelor în alb și azuriu pe faianța care acoperă aproape integral pereții, în unele încăperi printre grațioase coloane dorice, citesc explicațiile lămuritoare expuse cu dărnicie.

Unele săli nu au deloc sursă de lumină naturală, altele au abia niște ferestruici amplasate în partea superioară, așa că e simplu să-ți dai seama, prin ușa întredeschisă, dacă sunt libere.

Să intram, să aprindem lumina și să descifrăm imaginile. Sala Gramaticelor servea și de bibliotecă.

Scene din Bucolicele lui Virgiliu, de pe vremea lui Octavian Augustus,

se combină cu scene de agricultură locală.

Un cetățean ostenit, însetat, oarecum chefliu poate fi chiar artistul care a vrut să se amuze, după atâtea scene academice, reprezentându-se pe sine.

Alegoriile continentelor, cu detalii menite să expună specificul civilizațiilor, sunt cele mai ample.

Scene exotice, aidoma unor reportaje inspirate din activitatea misionară a iezuiților care au fost fie studenți fie profesori ai universității, au vocație jurnalistică.

Îngerii se amestecă printre studenți în studiul astronomiei și al geometriei.

Se uită la stele prin telescoape sau visează să se îmbarce pe vapoare spre noi teritorii.

Portugalia era, pe atunci, în plin avânt maritim. Delicatele făpturi feminine, să nu avem vreun dubiu, înfățișează științele, în frunte cu Minerva, zeița înțelepciunii, și cu alte merituoase nimfe.

Geometria, mijlocitoare de călătorii prin calcularea hărților și a traiectoriei astrelor, se numără printre cele mai apreciate discipline.

Chiar și geometria filosofică a lui Descartes a fost predată aici de profesori aduși, evident, din Franța.

Globul pământesc prezent în mai multe tablouri indică expansiunea teritoriilor portugheze și expedițiile peste mări și țări.

Începând din secolul 18, iezuiții au introdus materii legate de arta războiului, referitoare la fortificații, echipament militar și armament.

O sală vastă era dedicată Scripturilor, cu scene din Noul și Vechiul Testament.

Joshua și Caleb, trimiși de Moses ca să prospecteze Pământul Făgăduinței, apar încărcați de struguri, dovadă a abundenței din acest ținut, iar sacrificiul lui Abraham ni-l prezintă copleșit de durere.

Catedrele maeștrilor, din lemn brazilian de esență tare, sunt amplasate exact în același loc ca în vremea iezuiților.

Aproape că nu s-a schimbat nimic.

Lectură de drum:

Jose Saramago, Evanghelia după Isus Cristos

Norocul îi ajută pe cei curajoși

Aquileia, 2016

Venind dinspre Liguria, Mitteleuropa mi-a dat de înțeles, prin mirosul pâinii și culoarea cerului, că aici începe teritoriul său.

Mă opresc la Aquileia, aproape de granița slovenă, unde se înfiripă istorisiri despre evoluția creștină a spațiului danubian.

Așezarea a devenit rapid municipium imediat după ce a fost întemeiată (181 î.Hr) în cadrul programului de pacificare cu partea orientală a imperiului.

Libertatea de exercitare a cultului creștin a transformat-o într-un nucleu religios amplificat de martirii din perioada când creștinismul oriental se confrunta cu păgânismul imperial.

Azi putem vizita un complex format din bazilică, zona arheologică și muzeu.

Mozaicele din interiorul bisericii au fost, de-a lungul timpului, acoperite de reconstruirea suprapusă a mai multor edificii.

Încep cu o privire la frescele care-i reprezintă pe binefăcătorii locali.

Pereții, tavanul, solul formează o închegare coerentă de scene biblice,

scene marine,

figuri de martiri identificați prin ramura de palmier,

vietăți care populează paradisul

sau scene alegorice din iconografia paleocreștină.

Caut lupta cocoșului cu țestoasa, una dintre cele mai sugestive scene, singura care se repetă de două ori, pe laturi diferite ale bazilicii.

În toate reprezentările găsite de arheologi în care apar un cocoș și o țestoasă, vietățile nu se află niciodată în conflict pentru că, aparent, nu au nimic de împărțit. Unicitatea imaginii a provocat o sumedenie de interpretări: confruntarea dintre lumină și întuneric, dintre două sisteme de gândire, unul conservator și altul reformator, ca ziua și noaptea, dintre optimismul creștin și pesimismul din curentele necreștine, conform dezbaterilor dogmatice din jurul anilor 310. În cele două reprezentări, atitudinea personajelor e ușor diferită, dar mesajul e identic.

Într-una din scene, cocoșul e mai moderat, într-alta e mai agresiv.

Țestoasa, temătoare, e în defensivă. Cocoșul, care nu pare să fi stat prea mult pe gânduri, are ciocul îndreptat amenințător spre ea, cu penele înfoiate explicit într-o dinamică amenințătoare. Recompensa pare să fie vasul expus deasupra lor. Țestoasa se recomandă prin ideea de prudență, limitări, neputință din cauza handicapului deplasării și al unei înfățișări ingrate, dar compensează prin înțelepciunea rezultată din experiențele nefavorabile acumulate. Fermecătorul cocoș, care nu ezită sa-și trâmbițeze dezinvolt premoniția victoriei, se avântă impetuos, cu o cutezanță fără opreliști. Oricând se poate folosi și de aripi.

Lectură de drum:

Umberto Eco, Baudolino

Scorpion

Egipt, 2018

Despre Regele Scorpion, unul dintre cele mai misterioase personaje din istorie, citisem înainte să pornesc spre Egipt.

Mă împăcasem cu gândul că nu voi afla nimic nou despre el dar, prin deșertul nubian

și prin pustietățile Sinaiului

mi-a revenit, stăruitoare, în minte, doar această plăsmuire.

Am scotocit prin muzeele egiptene după indicii.

Unele studii susțin că el ar fi întemeietorul Egiptului faraonic, dar documentele trunchiate și aluzive ale primilor cronicari istorici oferă doar fantasme.

În Egiptul prefaraonic, scorpionii se strecurau peste tot, pe sub vreo piatră, într-un vas de lut uitat descoperit, prin cotloanele locuințelor din chirpici.

Se acomodau ușor la condiții vitrege și nu ieșeau decât atunci când reușita era certă.

Deșertul era mediul lor preferat, dar se simțeau bine și în umezeala văii Nilului, în mlaștinile cu vegetație luxuriantă. Se trăia sub amenințarea lui tăcută.

Teologii egipteni susțineau că veninul scorpionului se scurgea din lacrimile lui Amophis, dragonul ce stăpânea lumea neființei.

Întotdeauna, în expedițiile care traversau deșertul, figura și un vindecător specializat pe înțepătura de scorpion.

La fel și în metropola tebană, unde fiecare templu avea propriul specialist în scorpioni.

De obicei, acesta era un scrib erudit care știa să citească incantațiile care-i îndepărtează.

Un motiv în plus pentru care scribii erau respectați.

Împărtășind complicități de breaslă, făceau un colegial schimb de remedii, după cum se consemnează în papirusuri.

Mai era și câte un șaman priceput în tot soiul de vorbe meșteșugite.

Leacurile, pe atunci, se limitau la descântece și incantații.

De multe ori, vrăjitorii recurgeau la un veritabil șantaj, amenințând ca vor boicota cultul zeităților în caz că vietatea se încumetă să-i sfideze.

Atunci, în zorii civilizației egiptene, suveranii, care încă nu se numeau faraoni, și-au însușit terifiantele puteri ale scorpionului.

Unul dintre ei, cel mai de temut, prin 3150 (î.Hr.), a decis să folosească semnul temutei vietăți în efigia tribului său, ca să îngenuncheze triburile rivale, profitând de spaima pe care o trezea imaginea scorpionului.

Șef de clan, a devenit rege asupra provinciilor mai înstărite din jurul vechiului Memphis.

Prima dată a fost identificat printr-o hieroglifă reprezentând un scorpion, înscrisă pe mormântul său regal.

Egiptologii au decis că acesta a fost numele lui.

Într-una din cetățile epocii arhaice s-a descoperit o încăpere destinată să rămână secretă, cu scorpioni și cozi de scorpion votive.

Se presupunea, și în acest caz, o legătură cu invidiatul conducător al triburilor reunite.

Sub domnia a început sa prindă contur puterea faraonică și, tot atunci, se formează primele hieroglife.

Odată cu apariția noilor zei desemnați de faraoni, scorpionul a alunecat, treptat, în uitare.

Rolul principal i-a revenit cobrei.

Trecutul, ca și viitorul, încă așteaptă să fie deslușit.

Se spune că scorpionul ar fi singura vietate care ar supraviețui în cazul unui accident nuclear și că, dintre toate zodiile, este singura care-și poate schimba, printr-un simplu act de voință, destinul hărăzit de astre.

Urmărește-mă !

Tesalonic, 2016, 2017, 2018

Pe drumul care a legat dintotdeauna Orientul de Occident, legendarul Egnatia odos, am reperul meu

inconturnabil, fuzional, în liziera civilizațiilor, la cheremul influențelor.

Călătorul, de oriunde ar veni, se simte acasă.

M-a surprins, de fiecare dată, acea indiferență cosmopolită, cumva simulată, poleită cu ospitalitate, din atitudinea studiată a gazdelor. Aici, indiferența transmite un alt mesaj decât în Apus.

Fie că descind în Tesalonic la începutul sau la sfârșitul unui periplu insular, întotdeauna vara, vraja e intactă. Imposibil să o deslușesc.

În zori, înainte de șapte dimineața, pe răcoare (în jur de 26 de grade în iunie),

precupeții din centru mătură și stropesc trotuarul înainte de a-și deschide prăvăliile.

Îi privesc și mă revigorează gestul lor, ca o reîmprospătare a gândurilor.

În unele zile, mă îndepărtez cât mai mult de străzile comerciale și din freamătul lor molipsitor.

Tesalonicul secretos, al istoriei și al credinței,

îl caut pe strazi înguste care urcă spre culmea dealului.

Aici a fost, pâna în 1912, cartierul funcționarilor otomani.

Pe înălțimi, întotdeauna, găsesc tihna unui locaș.

Azi intru să văd mozaicul original la Hosios David,

biserica unei vechi mănăstiri din secolul 5.

Vizita este doar la ore fixe, cu prezentarea custodelui. Interiorul e micuț, intim.

Un rar vestigiu al picturii din secolul 12, înfățișând scene din Noul Testament. Chipul lui Alexandru Macedon este și el aici, pictat de artistul anonim.

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Bâlciul deșertăciunilor

Bangkok, 2017

Străbat zona comercială și de afaceri urbanizată contemporan, cu bulevarde mari, spații verzi, clădiri noi de locuințe de lux, trotuare largi. Mă aflu în plin cartier de business, cu turnuri de sticlă și zgârie-nori, cu sedii bancare și firme internaționale de consultanță. Este un oraș emergent unde se construiește încontinuu, din păcate în defavoarea clădirilor istorice.

20170214_105609

Trecătorii se agită cu o frenezie molipsitoare și mă așez pe unde găsesc doar ca să mă uit la lume.

20170214_115421

Thailandezele sunt foarte elegante, iar snobismul ținutelor de stradă presupune expunerea, cât mai la vedere, a brandurilor care le demonstrează reușita. Institutele de masaj tradițional și barurile se înșiruie la infinit. Îți dai seama ușor care sunt localuri de prostituție, neoanele colorate indicând ,,Bar de strip-tease’’. Turismul sexual beneficiază de o publicitate covârșitoare și, de aceea, Bangkokul atrage în special o clientelă turistică preponderent masculină.

20170214_105158

Majoritatea angajatelor din industria prostituției sunt fete sărace de la țară din provincia Isan, în nord-estul Thailandei, o regiune foarte puțin turistică. Din cauza lipsurilor, adolescentele sunt cumpărate pe mai nimic de la familiile lor de către proxeneții din capitală.

20170214_100307

Adeseori, li se pierde urma. Cele mai norocoase ajung, prin căsătorie, în Europa, SUA, Canada. Nu doar fetele. Un mecanism identic funcționează și cu băieții. Seara, vezi la toate localurile cupluri mixte apusean-răsăritene.  Mai mult sau mai puțin avizați, oamenii vin să-și încerce norocul amoros la Bangkok.

20170214_115332.jpg

Dar, în aceeași măsură, am văzut și foarte mulți occidentali singuri și deprimați, cam pe la toate restaurantele unde luam cine târzii.

20170216_183239

În Bangkok s-a înregistrat, în ultimii ani, un număr considerabil de sinucideri masculine pentru că, mai devreme sau mai târziu, candidații la însurătoare își dau seama că la mijloc există un coeficient major de interes material din partea aleselor pe care ei le credeau profund îndrăgostite.

20170214_105640

Ca să mă delectez pe săturate cu bâlciul deșertăciunilor, intram în centrele comerciale. Toate sunt luxoase, dar mici comparativ cu cele din Singapore. Dacă ați fost deja la Takashimaya, e mai bine să nu vă propuneți fapte mari la Bangkok, însă puteți arunca o privire curioasă prin Siam Square și MBK.

20170214_104724.jpg

În cele două mall-uri sunt reprezentate multe mărci internaționale și locale, mai ales în domeniul înfrumusețării și al îngrijirii corporale.

20170214_103805

Peisajul uman din aceste centre este uimitor de pestriț, mai ales spre ora prânzului. Pe suprafețe mari, sunt amenajate sectoare întregi de standuri cu mâncaruri exotice. Nu mi-am dat seama dacă erau creații de artă culinară sau era mâncare de zi cu zi, banală. În tot cazul, după o degustare, m-am ales cu rețeta de clătite cu susan negru și miere.

20170214_105625

Am constatat că un alt motiv pentru care lumea petrece mult timp în mall-uri este poluarea cauzată de automobile și praful. De preferință, să vă alegeți un hotel care să aibă și grădină. 

vezi și Cronica unor iubiri programate și Prânz la Bangkok

Octombrie

ore de drum

Gelibolu, 2018

Punct de importanță strategică maximă între două continente și trei mări, strâmtoarea Dardanele a atras invidia multor nații care voiau să dețină control comercial asupra transportului maritim în Levant.

DSCN1754

Lupta pentru supremație i-a implicat pe greci, perși, bizantini, otomani, ruși, franci. Traficul maritim care folosește astăzi această rută este impresionant. Iar eu am dibuit, pe un țărm, cel mai frumos crâmpei de octombrie.

DSCN1750

Am petrecut o zi la Gelibolu, un mic port romantic de la porțile Europei sau ale Orientului, înainte de a traversa pe malul asiatic.

20181015_180421

Grecii au întemeiat această așezare în secolul 5 (î.Hr.), dându-i numele Kallipoli (oraș frumos).

20181015_174158.jpg

Împăratul bizantin Iustinian I l-a fortificat, iar în 1204, după cea de-a patra cruciadă, orașul a trecut sub control venețian și a primit numele Gallipoli. După căderea Constantinopolului (1453), otomanii i-au schimbat pentru a treia oară numele și destinul.

20181015_180732

Ca în orice port, comerțul este înfloritor, dar…

Vezi articolul original 303 cuvinte mai mult