Conversație la catedrală

Ciudad de Mexico, 2019

Pe Camino, atunci când faci un popas, primul lucru e să mergi la biserică/abație/colegială/sanctuar/catedrală ca să-ți pună parafa locului în credențialul de pelerinaj.

Abia după aceea te cazezi și tot restul.

Am procedat întocmai, fără să-mi fi propus dinainte, în dimineața când am aterizat în Ciudad de Mexico, după douăsprezece ore de zbor.

Ca întotdeauna, imagini cu subiecte familiare îmi acordă ospitalitate când ajung într-un loc cu desăvârșire străin.

Ne reîntâlnisem, după mulți ani, cu partea americană a familiei, să petrecem trei zile în capitala mexicană. Astfel că prima noastră lungă conversație s-a petrecut, îmbrățișând de-a valma toate subiectele, în interiorul și în jurul catedralei.

Impunătorul sălaș a fost construit pe parcursul a două secole și jumătate ce au urmat debarcării spaniole. A fost terminat în 1813, la crepusculul perioadei coloniale. Privesc picturile din cele șaisprezece capele înșiruite pe margine, încercând să descifrez, în figuri și gesturi, influența indigenă. Îl zăresc pe Sfântul Cristofor, de protecția căruia voi avea nevoie.

În bisericile din centru și periferie s-au produs constante alunecări de teren din cauza solului mlăștinos. În 1989, denivelarea atinsese doi metri patruzeci față de construcția din secolul 16. Impresia de orizontalitate e doar o aparență. Ușorul dezechilibru resimțit l-am pus pe seama decalajului orar.

Era duminică, iar catedrala se pregătea pentru celebrarea serviciului religios. De la distanță, zăresc altarul regilor, ca o peșteră strălucitoare, cu aurituri și alabastru din belșug.

Am observat o parte a ceremonialului de la intrare, ca să nu stringherim, privind oamenii și solemnitatea.

Altarul iertării, decorat cu o luxurianță ultrabarocă specifică secolului 17, urma să fie accesibil după liturghie.

Acoperit integral cu foiță de aur, cu statuete și basoreliefuri, este principala atracție a complexului monumental.

Odată îndeplinit primul pas al ritualului, călătoria putea să înceapă.

vezi și Pre-îndrăgostire

Busolă

Paris, 2019

Am văzut expoziția Orientul pictorilor de la Marmottan Monet în compania lui Franz, personajul plăsmuit de Mathias Enard.

Franz e un muzicolog fascinat de Orient, care a petrecut mult timp în stagii de cercetare prin Turcia, Iran, Irak, Egipt, Siria, Liban.

Nici că se putea găsi un contrast mai mare între reședința sa principală, Viena, și locurile străbătute la care visează mereu și mereu.

Din înțepatul Imperiu, cu obiceiurile rigide și cu fixațiile lui, cu regulile sale inflexibile și mecanismele sociale de nepătruns, e firesc ca eroul să tot jinduiască la generosul Orient.

Undeva în Mitteleuropa, la un congres al orientaliștilor, face cunoștință cu Sarah, o frumoasă evreică din Paris, doctorandă în studii orientale.

Dialogul lor se înfiripă într-o excursie la Mogersdorf, la granița austro-ungară, unde, susține ea, începe cu adevărat Orientul mental și estul politic.

O imensă cruce marchează locul pe care s-a fixat, în 1964, noua frontieră între est și vest, comemorând trei sute de ani de la înfrângerea turcilor.

Mai păstrează, oare, locul acela vibrația încleștării între cele două imperii?

Comunicarea intelectuală e perfectă, Franz e vrăjit. Însă abia mult mai târziu s-a îndrăgostit, șovăitor, de ea, atunci când, de ziua lui, Sarah i-a oferit în dar o busolă care arăta doar estul. Estul care șterge toate mâhnirile întunecate ale Apusului.

Dar așteptarea mea se fărâmițează pe măsură ce Franz se poticnește printre ezitări și stângăcii. Evoluția iubirii lor e lentă, leneșă, comodă, așa cum curge viața în Levant.

În timpul petrecut acolo, toți occidentalii veniți la studiu își depănau poveștile, așa cum, pe șantierele arheologice, muncitorii înveșmântați în keffieh săpau după instrucțiunile savanților francezi, italieni, germani, spanioli și scoteau la iveală obiecte neobișnuite.

Fiecare națiune avea situl său care, spune Franz, erau disputate de institutele culturale așa cum marile corporații se băteau pe câmpurile petrolifere.

Nu mă rătăcesc în străfundurile ținuturilor de prin podișul Anatoliei sau Mesopotamia, pentru că Franz cunoaște pe toată lumea, își bagă nasul peste tot de atâția ani de când parcurge șantierele Orientului.

Are el o teorie. Călătorii sunt, cu toții, spioni, după cum și spionii sunt niște eterni călători.

Parcă mă și văd furișându-mă prin curțile vreunui caravanserai.

Atunci când călătorim, ne adaptăm tot așa de repede și închegăm relații la fel de iute și pe nepusă masă ca și ei. Relații efemere sau nu.

Franz știe ce spune,

s-a strecurat pe urmele tuturor celor care au străbătut, pasional, Orientul.

Chateaubriand, când inițiază literatura de călătorie, în 1811, înaintea lui Stendhal, care inventează conceptul de ,,turist”, dar simultan cu Voyage en Italie de Goethe, spionează de amorul artei, nicidecum în scop științific sau militar.

El spionează, de fapt, pentru literatură.

Arta are spionii ei, după cum și istoria, științele naturale sau poezia îi au pe-ai lor. Etnomuzicologii, se răsfață el, sunt spionii muzicii.

La plecare, mă opresc în fața faimosului tablou al lui Monet, Impression, soleil levant.

Firește, Levant.

Lectură de drum:

Mathias Enard, Boussole

La răscruce de vânturi

Kokkari, 2017

Abia când am debarcat în Kokkari am aflat de la localnici că nimerisem în cea mai vântoasă zonă din insula Samos. Dar și cea mai romantică, după cum aveam să descopăr mai târziu.

Plaja Kokkari și cătunul ei ocupă un mic sector de țărm cu galeți pe latura de nord a insulei Samos. Muntele se ridică abrupt la doi pași mai încolo, iar vecinătatea sa impune solemnitate mării.

Un mic finister. Intuiești că aici se termină lumea. Cât despre caniculă, în acea parte umbrită de versantul muntelui, i-am simțit lipsa, deși în toiul verii. Poate și din acest motiv, Kokkari e preferată și locuită în exclusivitate de turiști nordici.

Dar neajunsurile naturii au fost cu prisosință compensate de serviciile mult mai de calitate decât experimentasem în tot arhipelagul Egeei. Vă recomand cele două adrese:

Kalidon hotel (2 stele) care nu seamănă cu alte locații de același nivel. Am remarcat calitatea umană a personalului, armonia, decorațiunea cu gust.

Camera avea o terasă imensă, unde stăteam seara să citesc, cu vedere la munte și la un crâmpei de mare, aflată dincolo de șosea.

Sophie’s Place, restaurant pe plajă, cu specialități creative, originale și elaborate care aveau, și ele, poezia lor.

Am luat cina la apusul soarelui, în bataia vântului destul de puternic.

Se auzea doar zbuciumul valurilor.

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

În tăcerea nopții

Rodez, 2015

Urmăresc în mod special trei plasticieni, dintre care unul este Pierre Soulages.

Într-o vreme, îmi plăcea negrul și mă îmbrăcam aproape numai în negru.

Peste această obișnuință, s-a suprapus uimirea și frenezia de la retrospectiva Soulages din 2010. Acolo i-am descoperit principiile de dincolo de negru și am început să caut nuanțele negrului.

Iar atunci când am dorit să-mi explorez atracția, m-am dus la Rodez, orașul său natal unde, acum câtiva ani, i s-a dedicat un întreg muzeu.

Cele mai reprezentative opere ale sale, cum e și firesc, se află aici. Prin restul Europei, am văzut o excelentă selecție la Fondation Pierre Gianadda (Martigny), iar la Pompidou sunt expuse doar două-trei lucrări, și acelea cu gri și alb în compoziție.

Cele mai multe sunt ținute departe de ochii lumii, în colecții particulare.

Pierre Soulages se bucură de reputația de a fi cel mai cotat artist francez în viață.

Anul trecut a împlinit 100 de ani și încă pictează.

De ce negru ? Pentru că, într-o noapte întunecată de ianuarie, când nu avea somn și nici inspirație, a descoperit că negrul e luminos, iar lumina emanată se transformă în mai multe nuanțe, strălucitoare sau mate, după consistența stratului de vopsea și după direcția în care e trasată culoarea.

Dar n-a pictat întotdeauna monocrom nonfigurativ.

Așa cum mărturisește, îl fascinează autoritatea negrului și, astfel, a inventat conceptul de ,,dincolo de negru”, care echivalează cu un întreg sistem filosofic al culorii.

Mă gândesc automat la un alt inventator cromatic, Yves Klein, cel care a acreditat un albastru doar al său, IKB.

În afară de spectacolul operelor, spațiul în sine este o creație rară. Arhitecții care au conceput muzeul au fost recompensați cu premiul Pritzker, echivalentul Nobel în arhitectură.

Cu mult înainte să merg la Rodez, pe când nu știam nimic de Soulages, am tras la un han cu design uimitor, în satul lor natal, la Olot, în Catalunia. N-am putut uita acea locație și, ulterior, am aflat că fusese desenată de același cabinet.

În muzeu, deși erau mulți vizitatori, domnea o liniște solemnă, ca într-un templu. Un moment de regenerare desăvârșită.

(va urma: Biserica abațială din Conques)

Lectură de drum :

Beaux-Arts Magazine

Un suc de karadut ?

Șirince, 2017

Din categoria ,,cele mai frumoase sate din Turcia”, acest cătun din apropiere de Izmir m-a încântat.

img_0752.jpg

Ca să te bucuri de tot ce-ți poate oferi o scurtă oprire de o oră-două, te sfătuiesc să-l străbați alene și să te oprești la o tarabă pentru un suc de dude negre (karadut). Am retrăit un crâmpei de copilărie, când mâncam dude, nu doar negre, adunate de pe jos.

20181018_154730

Pe marginea străzilor, erau expuse o sumedenie de obiecte de îmbrăcăminte sau decorative în stil otoman.

20180917_142807_resized

Am târguit câteva produse pitorești, lucrate cu măiestrie de localnice.

20180917_143334_resized

Vizitasem cu o zi înainte muzeul de etnologie din Izmir, astfel că orizontul meu de așteptare era pregătit să evalueze calitatea artizanatului regional.

IMG_0746

Totuși, pe lângă partea comercială foarte ispititoare, să nu treci cu vederea arhitectura locală a caselor, multe în culori vii, dinamica străzilor, a pieței principale unde se află biserica Sfântului Ioan. Am intrat înăuntru.

IMG_0742

Era mai mică decât bănuiam, cu un interior segmentat de coloane simple, cu picturi bizantine un pic șterse. Era plăcut și răcoare, abia că răzbătea zgomotul grupurilor de călători exuberanți care ieșeau de pe la degustări de vinuri, satul fiind vestit și pentru podgoriile sale. Pe străzile învecinate, sătence în vârstă, îmbrăcate în șalvari colorați, stăteau pe scăunele în fața porților și tricotau, delectându-se privind turiștii.

vezi și Edirne comercial

Lectură de drum:

Călin Felezeu, Imaginea otomanului și a civilizației otomane în cultura românească

Regal

Si Satchanalai, 2017

20170210_124138

Un alt punct major pe harta Thailandei medievale. Am făcut o excursie de jumătate de zi în această localitate aflată la 45 kilometri de Sukhotai, pentru a vizita parcul istoric aflat în patrimoniul UNESCO și celebrele ateliere de olărit. Ca să ne deplasăm, am închiriat de la o agenție locală, prin recepția hotelului, o mașină cu șofer de dimineață până după-masă.

20170210_090621

Zona istorică ocupă un parc de întindere medie pe care îl poți parcurge pe jos, în două ore, fără grabă. În exteriorul parcului, la marginea orașului, mai este un alt templu important pe care îl recomand.

20170210_130348.jpg

Orașul Si Satchanalai este destul de izolat, fără posibilități de cazare, de aceea și parcul este mult mai liniștit decât alte obiective de turism de masă.

20170210_094459

Dacă ești interesat de frumusețea pură a templelor de la începuturile istoriei thailandeze, vei vedea un loc magic. În lumina dimineții, construcțiile păreau din cleștar.

20170210_102812

El datează din secolul 13, când a atins vârful gloriei, ca puternic centru intelectual. De aceea, arhitectura este remarcabil de elaborată.

20170210_095621

Aici a fost conceput primul tratat de cosmologie budistă, la care au participat cei mai renumiți savanți ai timpului, invitați de către rege.

20170210_101006

Cele 137 de edificii răsfirate în toată zona mi s-au părut surprinzător de bine pastrate. Însă această mică așezare beneficiază de un plus de farmec, pentru că este înconjurată de apă.

20170210_113433

În vecinătea orașului, la douăzeci de kilometri, la țară, se află vechi ateliere de olărit, funcționale încă din sec.16. Ceramica produsă aici se exportă și în occident, la curțile regale și nobiliare. La fața locului este un muzeu micuț si multe magazine cu produse din ceramică locală, cu un stil inimitabil, tipic pentru Asia de sud-est.

20170210_120005

Declinul orașului medieval a început în secolul 18, din cauza războaielor cu Birmania.

vezi și:

Capitală în Siam,

Parcul istoric Sukhotai

 

Ministrul iluziilor

Vaux-le-Vicomte, 2019

Pentru aceia dintre voi care tocmai v-ați construit/renovat/modificat locuința, iată ce învățăminte am tras din vizita unui castel, reputat ca fiind cel mai mare castel privat din Franța.

DSCN8141

Dacă vă poartă drumurile vacanței în jurul Parisului,

DSCN8152

opriți-vă la castelul Vaux-le-Vicomte.

IMG_3414

Mi-a plăcut confortul organizării, calitatea primirii, frumusețea locului.

IMG_3413

Simțeai că le pasă cu adevărat să facă impresie bună,

IMG_3359

iar dacă sesizează că ești străin, se fac luntre și punte ca să ai o experiență la superlativ. Nu peste tot e la fel.

DSCN8151

Proprietari sunt actualmente trei frați, domnii de Vogue,

IMG_3408dar nu ei (deși ar merita)

IMG_3384

sunt personajul principal al poveștii mele.

IMG_3415

Am ajuns un pic înainte de ora deschiderii (10 dimineața),

IMG_3431

constatând cu temeri că la poarta castelului erau deja adunați peste o sută de vizitatori

IMG_3428

și m-am gândit că o să pierdem o oră la coadă la bilet,

DSCN8154

dar s-a dovedit că modalitatea de primire a turiștilor atinge perfecțiunea.

IMG_3429

După ce am trecut de poartă, a apărut o bifurcație: grupurile într-o parte și turiștii individuali în alta.

IMG_3463

Dintr-o dată, mai rămăsesem doar vreo zece persoane, iar, după câțiva pași, o altă bifurcație: vizitatorii cu bilet într-o parte și cei fără bilet direct în fața ghișeului. Așa că, în mai puțin de două minute, eram deja intrați și mi-a trebuit să stau ceva timp în curtea de onoare ca să mă dumiresc.

DSCN8140

Povestea castelului începe în 1661, când Nicolas Fouquet,

IMG_3356

ministru de finanțe al lui Ludovic 14 (regele-soare),

IMG_3397

îl invită pe acesta să-i facă onoarea de a-i vizita locuința.

IMG_3379Amândoi fiind pasionați de lux și plăceri, aveau o bună comunicare și dincolo de sfera profesională.

IMG_3367

Arhitecții și peisagistii cei mai competenți își puseseră mintea la contribuție să înfăptuiască o proprietate cum nu se mai văzuse.

IMG_3464

Fântâni arteziene, cascade, balerini, muzicieni. Tot tacâmul (din aur masiv).

 

IMG_3373

Câteva zile după sindrofie, stăpânul casei a fost arestat, judecat și condamnat la închisoare pe viață,

DSCN8149

pentru că regele a considerat că nivelul de trai al subalternului său era nejustificat de înalt.

IMG_3442

De atunci, castelul a mai schimbat vreo trei proprietari.

IMG_3383

Apartamentele sunt repartizate în jurul salonului mare în stil italian, amenajat cu o cupolă înaltă și vedere la grădini.

IMG_3364

Se vizitează dormitorul proprietarului, dormitorul regelui, apartamentele ducesei, salonul muzelor, cabinetul de jocuri, camere diverse de primire cu tavanele pictate de Le Brun, cu mobile, tablouri și tapiserii uluitoare.

IMG_3400Grădinile sunt magnifice.

DSCN8150

Ultimul proprietar a lucrat douăzeci și cinci de ani ca să le reamenajeze după modelul istoric original bazat pe geometrie și rigoare.

IMG_3466

În iunie 2020, cele două fântâni din parc, fabricate din plumb și cântărind trei tone fiecare, din secolul 19, au fost repuse în funcționare, după ce au fost poleite cu aur.

IMG_3460

La momentul vizitei mele, castelul număra 75 de angajați, dintre care opt persoane se ocupau doar de întreținerea grădinii și al domeniului cu păsări și animale sălbatice în libertate.

IMG_3446

M-a impresionat în mod special atenția acordată curățeniei. La toaletă, stătea o angajată care te lăsa să intri abia după ce igieniza suplimentar cabina după fiecare persoană.

IMG_3398

M-am gândit că avem multe de învățat de la stilul de viață franțuzesc.

Lectură de drum:

Alexandre Dumas, Vicontele de Bragelonne

Mult, puțin, deloc

Arachova, 2019

Am traversat această pitorească așezare parnasiană în sus și-n jos cu mașina, în drumul spre/de la Delfi, iar seara am rămas la cină aici. Așa cum am zărit din depărtare orășelul, mi-a făcut poftă să intru și să scotocesc prin ascunzișurile sale.

DSCN0419Până la ora 17, străzile erau împânzite de turiștii coborâți din zecile de autocare staționate pe unde se nimerea.

DSCN0420

La sfârșitul după-amiezei, turiștii au dezertat, magazinele s-au închis, iar pe acest versant al Parnasului s-a așternut liniștea.

DSCN0421

Întrezăresc primele nuanțe roz ale asfințitului de octombrie. Soarele a apus brusc, așa cum se întâmplă în munți. Au rămas doar culorile cerului.

DSC02043

Mersul pe jos prin oraș s-a dovedit mai dificil decât credeam, escaladând străzile foarte abrupte. Am preferat să o iau pe un traseu cât mai lăturalnic, ca să văd ceea ce nu e neapărat destinat privirilor curioase ale turiștilor.

IMG_4370

Majoritatea magazinelor sunt specializate pe artizanat de țesături (covoare, traiste, cuverturi) și pielărie (în special căciuli de blană pentru ierni grele), cu prețuri la fel de grele.

IMG_4363

Înțeleg ca prosperitatea nedisimulată a orașului se datorează miilor de turiști din toată lumea debarcați zilnic pe străduțele miniaturale.

IMG_1901

Locuri de parcare cu greu găsești și e mai bine să lași mașina cât mai la marginea urbei.

IMG_4369

Strada mare e atracția principală pentru târguieli, pentru că aici găsești de toate. Cafenele, buticuri și prăvălii.

IMG_4361

Ca specialitate locală, recomand să degustați un sortiment de brânză la grătar care se numește formaela și seamănă perfect cu mozzarella, servită cu o miere locală, cu parfum intens, tipic pentru mierea de munte.

DSCN0417

Am luat cina la restaurantul Kaplanis, un pic mai departe de centru, cu o vedere minunată asupra crestelor împădurite, dar exagerat de scump pentru calitatea mediocră a meniului. Înțeleg că avem de-a face cu efectul Delfi.

IMG_4367

Însă hotelul Skamnos, aflat la câțiva kilometri mai sus pe munte, a fost o surpriză plăcută, cu un peisaj, un confort și o liniște desăvârșite.

DSCN0413

Grecia piscurilor inaccesibile are o solemnitate care intimidează. La plecare, m-am lăsat furată de gânduri, admirând priveliștea inegalabilă de pe versantul de vizavi. Arachova îți dezvăluie un alt chip de la distanță.

DSCN0415

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Grădina desfătărilor

Eindhoven, 2019

Am descoperit din întâmplare grădina cu dalii.

DSCN8013

Eram în drum spre centru venind de la o fermă bio, și ne-am abătut pe o cărare fără niciun indicator, din pură curiozitate, ca să vedem ce surprize ne mai oferă peisagistica din Brabant. Și pentru că, uneori, mă las atrasă de poteci misterioase ca în Haruki Murakami. Așa am descoperit grădina.

DSCN8012

Avea un mic panou pe care era menționat programul, foarte restrâns și restrictiv.

DSCN8047

O singură seară pe săptămână, joia,

DSCN8028

era deschisă doar pentru membrele clubului, când își puteau invita amici.

DSCN8029

Am avut noroc că am găsit o doamnă binevoitoare, Leentje,

DSCN8039

care, văzându-ne străini,

DSCN8024

ne-a deschis poarta, ne-a invitat înăuntru, ne-a oferit explicații și flori cu ospitalitate desăvârșită.

DSCN8040

Ne-a dat toate lămuririle necesare că să ne simțim mai mult decât bineveniți.

DSCN8045

Am aflat că grădina există de șaizeci de ani, neschimbată, și aparține aceluiași proprietar,

DSCN8021

un club de doamne din Eindhoven amatoare de terapie florală.

DSCN8042

Ele lucrează tot timpul anului, fiecare parcela ei, ca să se bucure de frumusețea daliilor timp de patru luni, din iulie în octombrie.

DSCN8041

La acel moment, mai erau două parcele disponibile.

DSCN8030

Recolta de flori aparține doamnelor horticultoare, cum e și firesc.

DSCN8036

Dar m-a impresionat faptul că ele nu vând florile, ci le oferă,

DSCN8018

cu toată energia pozitivă acumulată într-un sezon de îngrijire.

DSCN8037

În grădină se înregistrează tot timpul anului o temperatură clementă,

DSCN8048

cu două grade mai caldă ca în oraș,

DSCN8020

iar spațiul beneficiază de un ecosistem special datorită climatului schimbător.

DSCN8015

Mi-au plăcut și fluturii în culori vesele care pluteau printre flori.

DSCN8016

Ni s-a precizat că unele dalii atrag fluturi, altele albine.

DSCN8017

Ploaia și vântul călduț sunt benefice, astfel că florile au tot ce le trebuie.

DSCN8034

Cele primite în dar de la Leentje au rezistat nesperat de mult.

 

Terapie

Bergama, 2017

Înainte de a citi textul de mai jos, recomand să arunci o privire pe postarea Bergama, orașul dintre două cetăți.

***

Am preferat să încep vizita anticului Pergam cu Asklepionul, un sit mai mic și mai discret, situat pe un teren plat, la periferia noului Bergama Town.

20170501_100433

Menit să fie un centru de tratament, a fost construit in sec.4 (î.Hr.), dar cea mai mare notorietate a atins-o pe vremea romanilor.

20170501_100258

În acest templu a oficiat marele anatomist Galien, tratându-i pe toți bogătașii din Roma care se programau, între două orgii, la o cură de refacere bazată pe ceaiuri de plante și post negru.

20170501_101218

Între ședințele de tratament beneficiau, în condiții de lux, de bibliotecă, teatru, sală de sport.

20170501_100830

Situl se învecinează cu o unitate militară și fotografiatul este parțial interzis. Însă elementele mai bine conservate, cum ar fi teatrul, nu intră sub această interdicție.

20170501_100234.jpg

Ca să ajungi în inima cetății, ai plăcerea să străbați magnifica Via Tecta, o alee de marmură de 800 de metri, mărginită de coloane, care se bifurcă spre teatru și spre templul lui Asklepyos.

20170501_095225

Spre norocul nostru, am vizitat acest sit la mică distanță de un grup de turiști turci, printre care se afla și o solistă de operă, – o doamnă foarte frumoasă, o remarcasem chiar de la intrare, – și am avut ocazia de a ne delecta cu un mic spectacol, în solemnitatea colonadelor și a propileelor (avanporților), atâtea câte au supraviețuit până azi.

20170501_102805

Maiestuoasa sinestezie care se înfiripă între culori, formele arhitecturii antice, miresmele naturii și melopee creează un efect unic și rar.

20170501_102236

Peste tot, crescuseră spontan măslini, migdali și smochini. Asemenea lor, ariile de operă răzbătând pe neașteptate, – când credeam că vor încheia, începea un alt cânt, – erau o surpriză la fel de minunată ca și acei arbuști care se nimeriseră printre vestigii, la voia întâmplării, ca un cadou oferit călătorului.

20170501_105336

Smochinele erau deja mari, dar încă necoapte, cam cu trei luni mai avansate decât cel de la mine de acasă, din Oltenia. Cu atâția arbori cu virtuți energizante și peisajul care te învăluie înmiresmat, este neîndoielnic că tratamentele prescrise de doctorii din antichitate te puneau rapid pe picioare !