Omul din La Mancha

Cuenca, 2017

Venea din Manila și ținea morțiș să se instaleze în Spania cu vasta lui colecție de artă contemporană. Era prin anii 50, când la Cuenca abia că începeau să se renoveze clădirile dărăpănate de război și sărăcie.

Desemnat în circuitul cultural drept capitala artei abstracte spaniole, Cuenca se ivește în pustietățile regiunii Castilla La Mancha dintr-un nicăieri majestuos și intimidant.

Mă încântă amplasarea neobișnuită a orașului construit de mauri în secolul 7 pe o stâncă, într-un defileu îngust, suspendat în timp și spațiu. În acest masiv calcaros, eroziunea a desenat himerele care i-au înflăcărat imaginația lui don Quijote, ca și cum destinul a vrut să prefigureze identitatea acestei așezări deloc banale.

În timpul medieval, principala activitate a comunității a fost prelucrarea textilă începută în jurul anilor 1100, când era cetate arăbească. Prin secolele 15-16, atinsese nivelul maxim de prosperitate, iar în secolul 17 a survenit declinul. Omul care a schimbat soarta urbei este întreprinzătorul filipinez, colecționar și pictor în orele sale de inspirație.

Omul nostru a prospectat în trecere Cuenca și, după ce l-a întâlnit pe Gustavo Torner, în 1962, la Bienala de la Veneția, a aflat despre renovarea caselor suspendate și s-a hotărât să facă demersuri ca să-și aducă definitiv aici bogata colecție.

Faima de acum a cetății este rodul acestei prietenii. Colecția a câștigat, treptat, în amploare pe baza relațiilor cu alți plasticieni spanioli care-și găseau la Cuenca spațiu de expunere, pentru că în anii 1960-70 nu existau prea multe galerii expoziționale în Spania.

În jurul muzeului s-au renovat apoi și alte locații și, astfel, orașul, receptiv la creația artistică nonfigurativă, s-a dezvoltat tot mai mult.

Până în 1985, Cuenca a fost singurul loc din Spania unde se putea vizita o colecție de artă conceptuală. Recunoașterea supremă a însemnat listarea în patrimoniul mondial UNESCO.

Mă urmați să vă arăt orașul ?

1.Arcul lui Bezudo, din secolul 16, prin care pășești, inițiatic, în zona medievală

2.Casele suspendate

3.Muzeul Fundației Antonio Perez

4.Spațiul Torner

5.Urbanizarea din jurul bisericii Merced, reconfigurată în jurul vechilor băi arabe din Evul Mediu, vizibile printr-o suprafață de sticlă.

6.Paradorul, mănăstire dominicană din secolul 16, la care se ajunge, din centru, pe o punte metalică, ea însăși monument istoric din 1902.

Dincolo de parador, orașul își deschide ferestrele spre valea râului care a creat defileul, cu pădurea nuanțată de plopi, salcâmi și sălcii.

Vă las să vă acomodați și voi reveni cu detalii în curând !

Scorpion

Egipt, 2018

Despre Regele Scorpion, unul dintre cele mai misterioase personaje din istorie, citisem înainte să pornesc spre Egipt.

Mă împăcasem cu gândul că nu voi afla nimic nou despre el dar, prin deșertul nubian

și prin pustietățile Sinaiului

mi-a revenit, stăruitoare, în minte, doar această plăsmuire.

Am scotocit prin muzeele egiptene după indicii.

Unele studii susțin că el ar fi întemeietorul Egiptului faraonic, dar documentele trunchiate și aluzive ale primilor cronicari istorici oferă doar fantasme.

În Egiptul prefaraonic, scorpionii se strecurau peste tot, pe sub vreo piatră, într-un vas de lut uitat descoperit, prin cotloanele locuințelor din chirpici.

Se acomodau ușor la condiții vitrege și nu ieșeau decât atunci când reușita era certă.

Deșertul era mediul lor preferat, dar se simțeau bine și în umezeala văii Nilului, în mlaștinile cu vegetație luxuriantă. Se trăia sub amenințarea lui tăcută.

Teologii egipteni susțineau că veninul scorpionului se scurgea din lacrimile lui Amophis, dragonul ce stăpânea lumea neființei.

Întotdeauna, în expedițiile care traversau deșertul, figura și un vindecător specializat pe înțepătura de scorpion.

La fel și în metropola tebană, unde fiecare templu avea propriul specialist în scorpioni.

De obicei, acesta era un scrib erudit care știa să citească incantațiile care-i îndepărtează.

Un motiv în plus pentru care scribii erau respectați.

Împărtășind complicități de breaslă, făceau un colegial schimb de remedii, după cum se consemnează în papirusuri.

Mai era și câte un șaman priceput în tot soiul de vorbe meșteșugite.

Leacurile, pe atunci, se limitau la descântece și incantații.

De multe ori, vrăjitorii recurgeau la un veritabil șantaj, amenințând ca vor boicota cultul zeităților în caz că vietatea se încumetă să-i sfideze.

Atunci, în zorii civilizației egiptene, suveranii, care încă nu se numeau faraoni, și-au însușit terifiantele puteri ale scorpionului.

Unul dintre ei, cel mai de temut, prin 3150 (î.Hr.), a decis să folosească semnul temutei vietăți în efigia tribului său, ca să îngenuncheze triburile rivale, profitând de spaima pe care o trezea imaginea scorpionului.

Șef de clan, a devenit rege asupra provinciilor mai înstărite din jurul vechiului Memphis.

Prima dată a fost identificat printr-o hieroglifă reprezentând un scorpion, înscrisă pe mormântul său regal.

Egiptologii au decis că acesta a fost numele lui.

Într-una din cetățile epocii arhaice s-a descoperit o încăpere destinată să rămână secretă, cu scorpioni și cozi de scorpion votive.

Se presupunea, și în acest caz, o legătură cu invidiatul conducător al triburilor reunite.

Sub domnia a început sa prindă contur puterea faraonică și, tot atunci, se formează primele hieroglife.

Odată cu apariția noilor zei desemnați de faraoni, scorpionul a alunecat, treptat, în uitare.

Rolul principal i-a revenit cobrei.

Trecutul, ca și viitorul, încă așteaptă să fie deslușit.

Se spune că scorpionul ar fi singura vietate care ar supraviețui în cazul unui accident nuclear și că, dintre toate zodiile, este singura care-și poate schimba, printr-un simplu act de voință, destinul hărăzit de astre.

Busolă

Paris, 2019

Am văzut expoziția Orientul pictorilor de la Marmottan Monet în compania lui Franz, personajul plăsmuit de Mathias Enard.

Franz e un muzicolog fascinat de Orient, care a petrecut mult timp în stagii de cercetare prin Turcia, Iran, Irak, Egipt, Siria, Liban.

Nici că se putea găsi un contrast mai mare între reședința sa principală, Viena, și locurile străbătute la care visează mereu și mereu.

Din înțepatul Imperiu, cu obiceiurile rigide și cu fixațiile lui, cu regulile sale inflexibile și mecanismele sociale de nepătruns, e firesc ca eroul să tot jinduiască la generosul Orient.

Undeva în Mitteleuropa, la un congres al orientaliștilor, face cunoștință cu Sarah, o frumoasă evreică din Paris, doctorandă în studii orientale.

Dialogul lor se înfiripă într-o excursie la Mogersdorf, la granița austro-ungară, unde, susține ea, începe cu adevărat Orientul mental și estul politic.

O imensă cruce marchează locul pe care s-a fixat, în 1964, noua frontieră între est și vest, comemorând trei sute de ani de la înfrângerea turcilor.

Mai păstrează, oare, locul acela vibrația încleștării între cele două imperii?

Comunicarea intelectuală e perfectă, Franz e vrăjit. Însă abia mult mai târziu s-a îndrăgostit, șovăitor, de ea, atunci când, de ziua lui, Sarah i-a oferit în dar o busolă care arăta doar estul. Estul care șterge toate mâhnirile întunecate ale Apusului.

Dar așteptarea mea se fărâmițează pe măsură ce Franz se poticnește printre ezitări și stângăcii. Evoluția iubirii lor e lentă, leneșă, comodă, așa cum curge viața în Levant.

În timpul petrecut acolo, toți occidentalii veniți la studiu își depănau poveștile, așa cum, pe șantierele arheologice, muncitorii înveșmântați în keffieh săpau după instrucțiunile savanților francezi, italieni, germani, spanioli și scoteau la iveală obiecte neobișnuite.

Fiecare națiune avea situl său care, spune Franz, erau disputate de institutele culturale așa cum marile corporații se băteau pe câmpurile petrolifere.

Nu mă rătăcesc în străfundurile ținuturilor de prin podișul Anatoliei sau Mesopotamia, pentru că Franz cunoaște pe toată lumea, își bagă nasul peste tot de atâția ani de când parcurge șantierele Orientului.

Are el o teorie. Călătorii sunt, cu toții, spioni, după cum și spionii sunt niște eterni călători.

Parcă mă și văd furișându-mă prin curțile vreunui caravanserai.

Atunci când călătorim, ne adaptăm tot așa de repede și închegăm relații la fel de iute și pe nepusă masă ca și ei. Relații efemere sau nu.

Franz știe ce spune,

s-a strecurat pe urmele tuturor celor care au străbătut, pasional, Orientul.

Chateaubriand, când inițiază literatura de călătorie, în 1811, înaintea lui Stendhal, care inventează conceptul de ,,turist”, dar simultan cu Voyage en Italie de Goethe, spionează de amorul artei, nicidecum în scop științific sau militar.

El spionează, de fapt, pentru literatură.

Arta are spionii ei, după cum și istoria, științele naturale sau poezia îi au pe-ai lor. Etnomuzicologii, se răsfață el, sunt spionii muzicii.

La plecare, mă opresc în fața faimosului tablou al lui Monet, Impression, soleil levant.

Firește, Levant.

Lectură de drum:

Mathias Enard, Boussole

În tăcerea nopții

Rodez, 2015

Urmăresc în mod special trei plasticieni, dintre care unul este Pierre Soulages.

Într-o vreme, îmi plăcea negrul și mă îmbrăcam aproape numai în negru.

Peste această obișnuință, s-a suprapus uimirea și frenezia de la retrospectiva Soulages din 2010. Acolo i-am descoperit principiile de dincolo de negru și am început să caut nuanțele negrului.

Iar atunci când am dorit să-mi explorez atracția, m-am dus la Rodez, orașul său natal unde, acum câtiva ani, i s-a dedicat un întreg muzeu.

Cele mai reprezentative opere ale sale, cum e și firesc, se află aici. Prin restul Europei, am văzut o excelentă selecție la Fondation Pierre Gianadda (Martigny), iar la Pompidou sunt expuse doar două-trei lucrări, și acelea cu gri și alb în compoziție.

Cele mai multe sunt ținute departe de ochii lumii, în colecții particulare.

Pierre Soulages se bucură de reputația de a fi cel mai cotat artist francez în viață.

Anul trecut a împlinit 100 de ani și încă pictează.

De ce negru ? Pentru că, într-o noapte întunecată de ianuarie, când nu avea somn și nici inspirație, a descoperit că negrul e luminos, iar lumina emanată se transformă în mai multe nuanțe, strălucitoare sau mate, după consistența stratului de vopsea și după direcția în care e trasată culoarea.

Dar n-a pictat întotdeauna monocrom nonfigurativ.

Așa cum mărturisește, îl fascinează autoritatea negrului și, astfel, a inventat conceptul de ,,dincolo de negru”, care echivalează cu un întreg sistem filosofic al culorii.

Mă gândesc automat la un alt inventator cromatic, Yves Klein, cel care a acreditat un albastru doar al său, IKB.

În afară de spectacolul operelor, spațiul în sine este o creație rară. Arhitecții care au conceput muzeul au fost recompensați cu premiul Pritzker, echivalentul Nobel în arhitectură.

Cu mult înainte să merg la Rodez, pe când nu știam nimic de Soulages, am tras la un han cu design uimitor, în satul lor natal, la Olot, în Catalunia. N-am putut uita acea locație și, ulterior, am aflat că fusese desenată de același cabinet.

În muzeu, deși erau mulți vizitatori, domnea o liniște solemnă, ca într-un templu. Un moment de regenerare desăvârșită.

(va urma: Biserica abațială din Conques)

Lectură de drum :

Beaux-Arts Magazine

Ministrul iluziilor

Vaux-le-Vicomte, 2019

Pentru aceia dintre voi care tocmai v-ați construit/renovat/modificat locuința, iată ce învățăminte am tras din vizita unui castel, reputat ca fiind cel mai mare castel privat din Franța.

DSCN8141

Dacă vă poartă drumurile vacanței în jurul Parisului,

DSCN8152

opriți-vă la castelul Vaux-le-Vicomte.

IMG_3414

Mi-a plăcut confortul organizării, calitatea primirii, frumusețea locului.

IMG_3413

Simțeai că le pasă cu adevărat să facă impresie bună,

IMG_3359

iar dacă sesizează că ești străin, se fac luntre și punte ca să ai o experiență la superlativ. Nu peste tot e la fel.

DSCN8151

Proprietari sunt actualmente trei frați, domnii de Vogue,

IMG_3408dar nu ei (deși ar merita)

IMG_3384

sunt personajul principal al poveștii mele.

IMG_3415

Am ajuns un pic înainte de ora deschiderii (10 dimineața),

IMG_3431

constatând cu temeri că la poarta castelului erau deja adunați peste o sută de vizitatori

IMG_3428

și m-am gândit că o să pierdem o oră la coadă la bilet,

DSCN8154

dar s-a dovedit că modalitatea de primire a turiștilor atinge perfecțiunea.

IMG_3429

După ce am trecut de poartă, a apărut o bifurcație: grupurile într-o parte și turiștii individuali în alta.

IMG_3463

Dintr-o dată, mai rămăsesem doar vreo zece persoane, iar, după câțiva pași, o altă bifurcație: vizitatorii cu bilet într-o parte și cei fără bilet direct în fața ghișeului. Așa că, în mai puțin de două minute, eram deja intrați și mi-a trebuit să stau ceva timp în curtea de onoare ca să mă dumiresc.

DSCN8140

Povestea castelului începe în 1661, când Nicolas Fouquet,

IMG_3356

ministru de finanțe al lui Ludovic 14 (regele-soare),

IMG_3397

îl invită pe acesta să-i facă onoarea de a-i vizita locuința.

IMG_3379Amândoi fiind pasionați de lux și plăceri, aveau o bună comunicare și dincolo de sfera profesională.

IMG_3367

Arhitecții și peisagistii cei mai competenți își puseseră mintea la contribuție să înfăptuiască o proprietate cum nu se mai văzuse.

IMG_3464

Fântâni arteziene, cascade, balerini, muzicieni. Tot tacâmul (din aur masiv).

 

IMG_3373

Câteva zile după sindrofie, stăpânul casei a fost arestat, judecat și condamnat la închisoare pe viață,

DSCN8149

pentru că regele a considerat că nivelul de trai al subalternului său era nejustificat de înalt.

IMG_3442

De atunci, castelul a mai schimbat vreo trei proprietari.

IMG_3383

Apartamentele sunt repartizate în jurul salonului mare în stil italian, amenajat cu o cupolă înaltă și vedere la grădini.

IMG_3364

Se vizitează dormitorul proprietarului, dormitorul regelui, apartamentele ducesei, salonul muzelor, cabinetul de jocuri, camere diverse de primire cu tavanele pictate de Le Brun, cu mobile, tablouri și tapiserii uluitoare.

IMG_3400Grădinile sunt magnifice.

DSCN8150

Ultimul proprietar a lucrat douăzeci și cinci de ani ca să le reamenajeze după modelul istoric original bazat pe geometrie și rigoare.

IMG_3466

În iunie 2020, cele două fântâni din parc, fabricate din plumb și cântărind trei tone fiecare, din secolul 19, au fost repuse în funcționare, după ce au fost poleite cu aur.

IMG_3460

La momentul vizitei mele, castelul număra 75 de angajați, dintre care opt persoane se ocupau doar de întreținerea grădinii și al domeniului cu păsări și animale sălbatice în libertate.

IMG_3446

M-a impresionat în mod special atenția acordată curățeniei. La toaletă, stătea o angajată care te lăsa să intri abia după ce igieniza suplimentar cabina după fiecare persoană.

IMG_3398

M-am gândit că avem multe de învățat de la stilul de viață franțuzesc.

Lectură de drum:

Alexandre Dumas, Vicontele de Bragelonne

Grădina desfătărilor

Eindhoven, 2019

Am descoperit din întâmplare grădina cu dalii.

DSCN8013

Eram în drum spre centru venind de la o fermă bio, și ne-am abătut pe o cărare fără niciun indicator, din pură curiozitate, ca să vedem ce surprize ne mai oferă peisagistica din Brabant. Și pentru că, uneori, mă las atrasă de poteci misterioase ca în Haruki Murakami. Așa am descoperit grădina.

DSCN8012

Avea un mic panou pe care era menționat programul, foarte restrâns și restrictiv.

DSCN8047

O singură seară pe săptămână, joia,

DSCN8028

era deschisă doar pentru membrele clubului, când își puteau invita amici.

DSCN8029

Am avut noroc că am găsit o doamnă binevoitoare, Leentje, care, văzându-ne străini,

DSCN8024

ne-a deschis poarta, ne-a invitat înăuntru, ne-a oferit explicații și flori cu ospitalitate desăvârșită.

DSCN8040

Ne-a dat toate lămuririle necesare că să ne simțim mai mult decât bineveniți.

DSCN8045

Am aflat că grădina există de șaizeci de ani, neschimbată, și aparține aceluiași proprietar, un club de doamne din Eindhoven amatoare de terapie florală.

DSCN8042

Ele lucrează tot timpul anului, fiecare parcela ei, ca să se bucure de frumusețea daliilor timp de patru luni, din iulie în octombrie.

DSCN8041

La acel moment, mai erau două parcele disponibile. Recolta de flori aparține doamnelor horticultoare, cum e și firesc.

DSCN8036

Dar m-a impresionat faptul că ele nu vând florile, ci le oferă,

DSCN8018

cu toată energia pozitivă acumulată într-un sezon de îngrijire.

DSCN8037

În grădină se înregistrează tot timpul anului o temperatură clementă,

DSCN8048

cu două grade mai caldă ca în oraș,

DSCN8020

iar spațiul beneficiază de un ecosistem special datorită climatului schimbător.

DSCN8015

Mi-au plăcut și fluturii în culori vesele care pluteau printre flori.

DSCN8016

Ni s-a precizat că unele dalii atrag fluturi, altele albine. Ploaia și vântul călduț sunt benefice, astfel că florile au tot ce le trebuie.

DSCN8034

Cele primite în dar de la Leentje au rezistat nesperat de mult.

Metafore

Tesalonic, 2016, 2017, 2018

Una dintre destinațiile inconturnabile ale verilor mele e Tesalonic.

20160615_140250

 

Printre altele, are muzee îndeajuns de complexe de care mi-e dor tot timpul, cum ar fi cel de arheologie.

20160615_155852

 

Mă opresc mult la exponatele pe care le știu din copilărie, din albume.

20160615_145436

Timpul aici se scurge altfel.

20160615_142905

Mă redescopar în imagini și obiecte pe care le credeam uitate.

20160615_143113

Este unul dintre cele mai bogate muzee din Grecia, chiar și așa, deposedat de tezaurul de la Vergina, aflat acum la situl clasat UNESCO din Veria.

20160615_145324

Au rămas îndeajuns de multe obiecte de aici, din nordul Greciei,

20160615_144222

descoperite în siturile din Macedonia și Tracia,

20160615_140323

mărturii ale calității stilului de viață de pe vremea lui Filip II și a fiului său Alexandru Macedon.

20160615_142119

Văd obiecte de pe versantul vestic al muntelui Olimp, din Chalkidiki, unde se află o necropolă din sec.9 (î.Hr.).

20160615_135946

Situl Agia Paraskevi de lângă Tesalonic numără 450 de monumente funerare încărcate de obiecte de valoare.

20160615_144709

Este expusă ușa care deschidea situl, cu toate ornamentele de bronz rămase intacte.

20160615_140703

Bijuteriile nu serveau doar la împodobirea persoanelor decedate sau ca ofrande aduse zeilor pe altarul templelor,

20160615_141502

ci erau oferite în dar în împrejurări deosebite, sub semnul Afroditei și al lui Eros.

20160615_144118

Artizanii greci foloseau foițe de aur pe care le decupau cu foarfeca, după care le presau într-un suport cu motive diverse, în relief.

20160615_144237

 

Ca să obțină un efect dantelat, realizau un decor filigranat cu fir de aur.

20160615_143455

Între aceste fire, aranjau mici picături de aur.

20160615_140353

Așa au prelucrat cercei, coliere, coronițe de aur, pretutindeni în regiunea de nord.

20160615_144811

 

Tezaurul de la Derveni are ca piesă principală un vas (krater) din bronz de patruzeci de kilograme, descoperit când s-a construit șoseaua care leagă Tesalonic de Kavala.

20160615_145042

Imaginile sculptate în basorelief ilustrează viața lui Dionysos, cu personaje sugestive din veselul său alai. La origine, în 330 (î.Hr.) era un vas banal în care se amesteca vin cu apă la petreceri.

20160615_144853

Am profitat ca să degust și un strop de exuberanță dionisiacă.

O Sole Mio

Modena, 2018

Îmi place să urmăresc interviuri despre cărți.

20180712_112947

Într-unul pe care l-am văzut recent pe youtube, o înregistrare veche, actrița Simone Signoret spunea că, la fiecare cinci ani, recitește o carte care a marcat-o doar ca să vadă ce aspecte îi atrag atenția cu ochii altei vârste.

20180712_102025

La fel îmi place să fac cu orașele.

20180712_103100

Las să treacă un timp și revin ca să văd ce efect (mai) are ceea ce am văzut prima dată. Orașele sunt un fel de cărți.

20180712_104136

Dacă apreciați aurul negru, cum i se spune oțetului de Modena, probabil ca veți fi curioși să aflați mai multe despre tentațiile gastronomice din partea locului. La fel, dacă sunteți amatori de mecanismele mașinilor de viteză. Sau de operă, fiind obârșia tenorului Luciano Pavarotti. Vivacitatea lui mi s-a părut dintotdeauna molipsitoare.

20180711_230613

Domul e înscris în patrimoniul mondial UNESCO și l-am vizitat cu de-amănuntul.

20180712_095227

Construcția a început la 1099, dar scenele epice sculpate în exterior par actuale deși sunt primele elemente decorative de acest tip din Italia. Cripta este un loc de pelerinaj, pentru că aici odihnește protectorul orașului.

20180712_095716

Coloanele fine și picturile în culori intense dau un echilibru intim.

20180712_095615

Lângă catedrală se află palatul primăriei,

20180712_101817

ale cărui principale săli istorice erau deschise gratuit pentru vizite,

20180712_101531

cu tot confortul de care un călător are nevoie.

20180712_101608

Am apreciat ospitalitatea personalului.

20180712_101518

M-am delectat, în Palatul muzeelor, vizitând colecția de artă a familiei d’Este.

20180712_111506

Am început vizita palatului cu Biblioteca Estense,

20180712_113307

unde personalul te instalează la o masă de lectură și îți prezintă câteva din cele mai valorose opere.

20180712_111415

Sunt adăpostite aici peste șase sute de mii de volume. Poți răsfoi după placul inimii un exemplar facsimilat din biblia Borso d’Este.

20180712_111807

Numără 1020 de pagini ilustrate cu desene executate manual de către artiști din Ferrara secolului15.

20180712_111945

Mă îndrept apoi spre un alt etaj, la muzeul de arta, nu foarte vast dar valoros. Mi-a atras atenția un Sfânt Cristofor, patronul drumeților.

20180712_115044

Am analizat îndelung și un oval zodiacal provenit dintr-o locuință princiară al cărui proprietar era interesat de mersul astrelor.

20180712_114304

N-am neglijat nici cumpărăturile.

20180712_123159

M-am ales cu un oțet de modena învechit, un adevarat nectar de savurat pe feliuțe subțiri de parmezan sau pe o salată de căpșuni cu frunze de busuioc proaspăt. Învechit în butoaie de lemn, numai după o perioadă de doisprezece ani e considerat superior.

IMG_1509

Vinul regiunii se numește lambrusco, un roșu spumant îngăduitor și zburdalnic, pe care-l poți asorta și la un pește cum ar fi anghila. Poftă bună !

Balcon la Mediterana

Genova, 2018

Plimbarea mea de două zile la Genova a fost una dezordonată.

20180110_080831

Am decis să nu-mi propun dinainte obiectivele și reperele. Am avut intenția doar să colind la întâmplare și să fotografiez fără să știu ce.

20180109_170234

Labirintul medieval e format din străduțe înguste unde e greu să te orientezi. Asa că cel mai bine e să te rătăcești.

20180109_174920

Cel mai mult m-au uimit straturile arhitecturale din epoci diferite reunite într-un singur edificiu.

20180109_170004

Vezi o sumedenie. Cartierul din apropierea mării își păstrează prima sa vocație, cea comercială.

20180110_095448

Cum e și firesc, aici erau debarcate mărfurile aduse de peste mări și țări. Chiar dacă am privilegiat hoinăreala, am vizitat pe-ndelete două palate somptuoase.

20180109_170401

Palazzo Doria Pamphili (del Principe) se află pe țărmul mării. În vremea lui, avea propriul ambarcader, unde acostau navele lui Carol V.

20180110_142647

Ca să ajung aici, am traversat o zonă cu urbanizare densă, cu intersecții și străzi circulate, care te împiedică să-l localizezi ușor.

20180110_080837

Imediat din holul de primire, intrăm în apartamentele somptuoase ale lui Andrea Doria. Fresce cu personaje mitologice, oglinzi, mozaice. Fiind privat, proprietarii doresc confidențialitate, astfel că nu e permisă fotografierea interioarelor.

20180110_134452

În spatele palatului, cu vedere la port, se află parcul palatului, având în centru fântâna lui Neptun.

20180110_142553

Palazzo reale, construit de către o familie bogată în 1618, a trecut, apoi, în posesia unor alte familii de vază.

20180109_152301

Se urcă o scară monumentală, iar în sălile de la etaj admirăm oglinzi, fresce, tapiserii, obiecte manufacturate prețios.

20180109_170123

Fastuoasa galerie a oglinzilor strălucea orbitor, n-a ieșit prea bine în poză.

20180109_163656

Grădina palatulul dă spre mare, iar terasele sunt decorate cu un pavement de mozaic provenit din vechea mănăstire dello Turchine.

20180109_170200

Apusul e fascinant, admirat de acolo, în aerul călduț de ianuarie.

20180109_165909

Am trecut și pe lângă Palazzo ducale, primul sediu al oficialilor, de unde se conducea municipalitatea genoveză.

20180109_165814

Datează de la sfârșitul secolului 13. Clădirea a mai suferit modificări și, de aceea, fațada prezintă stiluri diferite.

20180109_175151

Piazza Acquaverde, cu hotelul Excelsior, mărginește gara principală. În preajmă, e sediul bibliotecii universitare.

20180110_080847

Ca în multe orașe portuare italiene, aici s-au oprit, de prin călătoriile lor, mulți intelectuali importanți ai secolului 19:  Rimbaud, Stendhal, Montesquieu, Dickens, Mark Twain, Nietzsche.

20180109_170055

Multora nu le venea să mai plece, pentru că tot ce vedeau aici îi inspira.

20180109_172325

Bisericile somptuoase, bogat decorate, unde te aștepți să vezi amanți care-și dau întâlniri secrete, piațete grațioase și intime, marea care îmbrățișează.

20180109_170037

M-am recules în biserica San Matteo, edificată în 1125 de către familia Doria pentru succesele lor militare. E printre puținele biserici păstrate intacte și care îți oferă un sentiment adevărat de Ev Mediu.

20180110_095409

Unul din marii genovezi pe care îi admir e arhitectul Renzo Piano (centrul Pompidou) care a realizat multe construcții în orașul său natal. Chiar dacă acum e stabilit la Paris, (recent am trecut pe lângă sediul birourilor sale, în cartierul Marais), lucrează mult la Genova.

20180109_213010

Ca specialitate culinară, am apreciat tot ce se poate face din pește !

20180109_193517