Spre sud

Jerez de la Frontera, 2015, 2016

Serile andaluze au o strălucire care iese din interiorul culorilor. Întunericul este luminos, cerul bleumarin e luminos, verdele închis al vegetației la fel.

20160407_232529 (1)

Jerez nu este în prima linie a litoralului.

20160408_130442 (1)

Se află în apropiere de Cadiz care, fiind port, are un element de atracție în plus, dar Jerez întoarce spatele oceanului cu indiferență. Greu de crezut, nu?

20160408_123244

Prima dată am ajuns cu avionul, cu un zbor de la Madrid (o oră), și am aterizat pe aeroportul care se află doar la câțiva kilometri de oraș.

20160408_134521 (1)

Un aeroport nou, cochet, cu personal de ispravă. Biroul de închiriere de mașini e chiar în holul de livrare a bagajelor, astfel că poți face ambele operațiuni simultan. Prima impresie, când pornești spre centru, este de oraș exotic, aerisit, prietenos, elegant.

20160408_130659 (1)

A doua oară am fost primăvara. Era o seară luminoasă de aprilie, cu apus prelung. Deși în sudul Spaniei se cinează târziu, după miezul nopții nu mai era nimeni pe strazi. Poți să contempli nestingherit luminile clădirilor istorice amenajate într-o scenografie feerică.

20160408_133459 (1)

 

Ca monumente, sunt multe de văzut pentru că urbea și-a pastrat intact patrimoniul arhitectural gotic, cu multe biserici ridicate după reconquista spaniolă și alungarea maurilor.

20160408_131343

Pentru că negoțul merge bine, străduțele medievale sunt pline de viață, de dimineața până noaptea grupuri de petrecăreți zăbovesc în fața localurilor.

20160408_114122 (1)

Ce am văzut:

Mănăstirea Santo Domingo, fondată la 1264, anul reconquistei. Printre cele mai vechi și mai frumos renovate din Spania. Clausteriul, în stil gotic andaluz, este solemn, minimal, spațiul perfect în care îți adăpostești gândurile.

20160408_112423 (1)

Biserica San Miguel, cu statuia sfântului Iosif pe fațadă, plasată sub o arcadă flancată de două turnuri solide. Turnul este compus din trei corpuri suprapuse, decorate cu azulejos albastre, tipice pentru Jerez.

20160408_124015 (1)

Palatul renascentist Cabildo, fosta primarie, cu două statui pe fațadă, reprezentând doi eroi, Hercule și Iulius Cesar. Galeria cu trei arcade susținute de coloane delicate contrastează cu soliditatea pe care o inspiră stilul palatului.

20160407_232630

 

Catedrala, în al cărei turn putem recunoaște fostul minaret al moscheii. Decorația e barocă, opulentă, cu tonalități de culoare.

20160408_135416

Alcazarul este cel mai vechi și mai fascinant complex monumental din Jerez.

20160408_112834 (1)

Ansamblul de edificii și grădini facea parte din imensa incintă fortificată ridicată de arabi în secolul 12.

20160408_131614 (1)

 

Moscheea cu sala de rugaciune octogonală reflectă forma cerului în viziunea islamică.

20160408_133901 (1)

În grădini se află băile arabe, cu bolta decupată în forma stelelor. Cerul le era un spațiu familiar.

20160408_133353 (1)

Mai departe, rătăcești printre minuscule fântâni și aranjamente de apă cu arhitectură arăbească.

20160408_131500 (1)

Datorită apei, plimbarea prin grădini e purificatoare și energizantă.

20160408_132441

Designul acvatic e cel mai armonios pe care l-am văzut în Spania, la scara sa de mărime, pentru că Alcazarul din Sevilla sau Alhambra au o altă dimensiune.

20160408_133708

În aprilie, florile erau în plenitudinea formei și a parfumului.

20160408_132543 (1)

Spaniolii se mândresc mult cu vinul de jerez (xeres), pe care englezii l-au adoptat sub denumirea de sherry, asigurând pentru totdeauna prosperitatea orașului. Încă din perioada Renașterii, Shakespeare îl lăuda pe motiv că ,,dezleagă limba și spiritul”. Tot o emblemă a orașului sunt caii de rasă andaluză care garantează spectacol pe timp de fiesta.

20160408_123129 (1)

Pentru amatorii de xeres, există posibilitatea de a vizita una din nenumăratele bodegas, cu tur explicativ și degustare. Producătorii au creat pe plan local adevărate imperii, vinul de xeres este o industrie, iar importatorii englezi s-au instalat aici încă din secolul 18, ca să aibă prioritate absolută asupra celor mai bune produse.

Peste tot, serviciile au fost excelente. În cele trei sejururi scurte pe care le-am avut, am stat la hoteluri diferite, toate impecabile. Iar gastronomia, oriunde ai alege, excelentă!

Podgorii în Tracia (2)

Barbare, 2018

Traseul vinurilor trace m-a purtat spre sud de Tekirdag. Era octombrie, iar culoarea viilor se ruginea.

20181014_161741

Barbare este o podgorie reputată, cu producție integral ecologică, pe țărmul mării Marmara. Ai impresia ca via se termină chiar în mare. La intersecția unde era indicat că podgoria e la 1 kilometru, șoseaua nouă era încă în lucru și, evident, blocată. Stând opriți la intersecție și neștiind ce să facem, ne ajunge din urmă o altă mașină, care slalomează printre indicatoarele de blocaj, iar pasagerul ne face cu mâna să mergem după ei. Așa am făcut și, odată ajunși la podgorie, am constatat că nimerisem în toiul unei petreceri, o aniversare, după cum era decorat restaurantul.

20180926_111407

Optasem pentru o ofertă all-inclusiv, care cuprindea o degustare profesională de vinuri albe și roșii, o cină, mic-dejun și cazare. La sfârșitul după-amiezei am început degustarea care s-a lungit câteva ore. Am avut parte de o adevărată lecție de prezentare a producției de struguri și a vinurilor Barbare, cu istoria fiecărui vin, cu anecdote amuzante și comparații cu vinuri internaționale. Responsabilul cu această operațiune era din Istanbul, dar făcuse facultatea în Franța, unde locuise treizeci de ani și vorbea o franceză de Sorbona. În virtutea relațiilor de amiciție create cu viticultori francezi, soiurile cultivate în podgoria Barbare erau toate aduse de la Bordeaux și prelucrate după aceleași metode. Însă viticultorii turci au realizat combinații de soiuri Barbare într-un stil mai original decât francezii, amestecând nu doar soiuri diferite, dar și producții din ani diferiți, în proporții subtil calculate.

20181014_155158

Care e secretul reușitei lor într-un termen atât de scurt ? Spun scurt, pentru că cea mai veche butelie datează de numai unsprezece ani. Poziția strategică a parcelelor. Amplasarea viilor într-o zonă vântoasă, avantaj imens pentru că, după ploaie, via se usucă rapid, iar apa nu are timp să-i strice.

20181014_165335

Astfel, strugurii beneficiază din plin de ploaie, dar nu suferă prejudicii din cauza ei. Acolo, în acea regiune, ne-a spus viticultorul, s-a regretat mai mult ca oriunde expulzarea grecilor, pentru că ei dețineau secretele întreținerii viței-de-vie. Fiind creștini, consumau vin, în vreme ce musulmanii, cărora Islamul le interzice consumul de alcool, n-au știut ce să facă și au lăsat viile în paragină, provocând pierderi irecuperabile.

20181014_165217

Poveștile legate de acest subiect m-au impresionat mult. Evenimentul s-a întâmplat în 1923, când a avut loc marele schimb de populații între Grecia și Turcia, în virtutea unui acord semnat de cele două țări ca să asigure omogenizarea etnică. Un milion două sute cincizeci de mii de greci au trebuit să părăsească Turcia ca să se instaleze în Grecia, o țară necunoscută lor, de numai cinci milioane de locuitori, care nu-i voia. Ca revers al schimbului, șase sute de mii de turci au fost strămutați într-o țară de douăsprezece milioane de locuitori, cât număra Turcia pe vremea aceea. Într-o carte pe acest subiect, Yașar Kemal povestește cum reacționează oamenii simpli confruntați cu această situație de destin.

20181014_160923

Podgoria este autorizată să poarte denumirea ,,Château”. Interlocutorul nostru ne-a explicat și de ce. Ei produc vinul cu strugurii culeși de pe propria vie și, imediat ce culegătorii își termină treaba, strugurii sunt transportați, în doar câteva minute, de la vie la utilajele de stors, iar prelucrarea are loc rapid. Orice podgorie care își prelucrează vinul cu propriii struguri, în locul unde crește via, are dreptul la denumirea de Château. Când strugurii vin mai de departe, savoarea li se alterează pe drum, iar calitatea vinului scade.

20181014_165313

Am apreciat că, în vânzoleala și aglomerația care era în saloanele din întreg complexul (de mare întindere), personalul s-a ocupat de noi cu adevărat profesionist. Toată experiența a fost la superlativ.

20181014_174303

Bucătăria de la podgorie este de nota zece, cu produse naturale și savuroase, atât la cină cât și la micul dejun pantagruelic, – o risipă un pic decadentă, tipic turcească.

Stridii

Oléron, 2019

Insulele îmi plac iarna.

20190117_173131

Amatorilor de ,,art de vivre’’ franțuzesc le recomand un mic hotel-restaurant într-o insulă din vestul Franței, la Atlantic.

20190117_164547

Accesul se face printr-un pod foarte spectaculos de trei kilometri, gratuit (încă). Insula Oléron este faimoasă pentru crescătoriile sale de stridii în apa naturală a oceanului, care le furnizează alimentația în mod natural.

20190117_173023

În stânga și-n dreapta șoselei se înșiruie mici ferme de stridii cu chioșc de vânzare și chiar degustare la botul calului.

20190118_102004

În localitatea Le Château d’Oléron, chiar la ieșirea după marele pod, se află un loc minunat de popas, ,,Jardins Aliénor”.

20190117_171303

Hotelul este localizat în centru, într-o zonă liniștită cu parcare gratuită în față. Ești întâmpinat călduros.

20190118_100523

Camera era dotată cu echipament nou-nouț, mobilată simplu, dar cu gust, și avea facilități de ceai și espresso, cu o varietate apetisantă de ceaiuri bio și infuzii de plante, plus toate tipurile de capsule de cafea.

20190118_093515-e1560971880237.jpg

Ți se pun la dispoziție prosoape de plajă, coș de răchită în care să le transporți, pălărie de soare, chiar și ochelari de vedere de toate dioptriile. Ești acasă.

20190118_100612.jpg

Vorbăreață și prietenoasă, proprietara îți dă lămuriri despre tot ce-ar fi de văzut în jur. N-ai nevoie de ghiduri sau internet, pentru că informațiile primite la fața locului sunt foarte de încredere.

20190117_174137

Insula, fiind printre cele mai gastronomice destinații din Franta, este locul ideal să experimentezi arta culinară franceză înscrisă integral în patrimoniul mondial UNESCO.

20190117_211329.jpg

Cina la restaurantul hotelului, chiar și fără stele Michelin, a fost surprinzător de inventivă culinar.

20190117_211311

Meniul variază de la un anotimp la altul, pentru că bucătarul pune în valoare produsele de sezon locale, însă elementul principal sunt stridiile și peștele pescuit la fața locului, în ocean.

20190118_101958

În marile orașe franceze nu ajung toate tipurile de stridii produse aici, pentru că unele se produc în cantități foarte limitate și, evident, le preiau restaurantele din insulă pentru clienții lor.

20190117_173006

Am cerut informații despre crescătoriile de stridii și varietățile care se găsesc doar în Oléron.

20190117_172904

Sezonul perfect pentru degustarea stridiilor este iarna, iar momentul tradițional este masa de revelion.

20190117_173813

Cu această ocazie, francezii consumă doar bufet rece (spre deosebire de masa de Crăciun cu mâncare caldă). În înțelepciunea populară franceză se spune că doar în lunile care conțin litera r (din septembrie în aprilie), se recomandă consumul de stridii, pentru că atunci sunt cel mai gustoase.

20190117_173854

Hrana -plancton- și-o iau direct din ocean. Vara, ele se află în perioada de reproducere, iar gustul este mai sărat (deoarece plouă mai puțin, iar ploaia diminuează sarea din crescătorii), dar se pot consuma în deplină siguranță alimentară, dacă sunt deschise în fața ta și consumate imediat.

20190117_173214

 

Pe țărm, se află fermele sub forma unor bazine cu apă sărată în care producătorii de stridii le afinează, fiecare după o metodă proprie care le influențează savoarea. Prin afinaj, se mai atenuează cantitatea de sare și de iod pe care o conțin, iar carnea lor se frăgezește. Durata afinajului este de trei ani. Dacă le lasă mai mult de trei ani și dacă sunt repartizate mai puține în bazin, sigur că nu e foarte profitabil pentru crescător, însă gustul lor e mai bun. Dacă beneficiază de mai mult spațiu și de mai multă mâncare, stridiile se îngrașă, devin mai cărnoase.

20190117_172208

În general, condițiile standard presupun coexistența a treizeci de stridii pe metru pătrat. Ei bine, acestea sunt numai piele și os, nu au cărniță mai deloc, fiind crescute economic, la regim. Cele care sunt ținute în condiții de lux se bucură de un confort sporit și au privilegiul de a conviețui doar între una și trei stridii pe metru pătrat. Acestea beneficiază de alimentație completă, – mănâncă pe săturate !, își iau toți nutrienții posibili, însă prețul este mult mai ridicat.

20190117_194935.jpg

Meniul este un poem. Primul pas în universul gastronomic sunt mici aperitive din partea casei și platoul cu trei varietăți de unt după rețete proprii: alge, caviar și fleur de sel).

20190117_194847.jpg

A urmat o jumătate de porție de stridii locale bine-crescute, complet diferite de stridiile obișnuite.

20190117_200541

Ca antreu, am ales un tartar de pește crud, iar ca fel principal un alt pește oceanic.

20190117_202251

Regula pe care am verificat-o aici (și nu numai) este că produsele dintr-o regiune se potrivesc cel mai bine cu vinul care se face în acea zonă.

20190117_204358

Fără ezitare, iarna, vinul roșu de Charente-Maritime este ideal.

20190117_201603.jpg

Vara, la un meniu de acest gen aș încerca și o sticlă de spumant de pe Valea Loarei sau din Alsacia, în loc de o foarte costisitoare șampanie.

20190117_172141

Satul e pustiu iarna. Casele de vacanță care aparțin parizienilor și bordelezilor cu dare de mână sunt cu obloanele trase.

Insula misterioasă

Bozcaada, 2018

Periplul în apele Turciei mă poartă pe o insulă cu o amplă reputație gastronomică, de care am luat cunoștință din filmul The Turkish Way. Cu lux de amanunte, aici e relatată vizita celebrilor bucătari spanioli, frații Roca, în Turcia, ca să se inspire din bogata tradiție culinară de origine otomană.

20181016_183820.jpg

Am mai aflat, ulterior, că insula găzduiește anual un festival de film documentar ecologic.

20181017_121027Am debarcat în insula Bozcaada (se pronunță Bojada) după o foarte scurtă traversare, de o jumătate de oră, cu un vapor pe care ne-am urcat, cu mașină cu tot, în micul port Geyikli. 20181017_122927.jpg

 

 

La sosire, ești un pic dezorientat, pentru că nimerești direct într-un orașel istoric unde, în centru, circulația cu mașina e interzisă, străzile fiind pietonale și foarte înguste.

20181016_184100.jpg

Ne-am putut strecura, totuși, până aproape de hotel. Proprietarul ne aștepta la colțul străzii, știa că sosim cu acel vapor, așa cum orice gazdă își asteaptă musafirii, ca la noi, în Oltenia. Am descărcat bagajele, apoi am parcat mașina în afara spațiului istoric, la cinci minute pe jos de hotel, pe o străduță laterală.

20181016_184430

Mi se părea că am pătruns direct în romanul scriitorului turc Yachar Kemal, despre o mică insulă de unde grecii au fost expulzați în 1923.

20181016_183842.jpg

Aveam indicii la tot pasul.

20181017_102730.jpg

Micul hotel pe care îl rezervasem se numea Amaranda Ada Evi și era amenajat într-o casă tradițională.

20181017_090216-e1554324570845.jpg

Mobilierul era vechi, elegant, camerele decorate predominant în alb, spațioase, minimaliste și foarte curate.

20181017_090255-e1554324611415.jpg

Toate se aflau la etaj, unele cu terasă și vedere la castel, biserica ortodoxă sau moschei.

20181017_094612.jpg

La sosire, ni s-a oferit o cafeluță la ibric, apă rece și rahat de trandafiri.

20181017_090212.jpg

Dar nu gestul standard de curtoazie contează, ci plăcerea pe care o resimți când primești ceva din suflet.

20181016_185438

Cât timp ne-am sorbit cafeaua care era binevenită la acea oră a după-amiezei, gazda noastră ne-a dat informații despre obiective istorice (pe insulă și pe continent, în zona portului unde urma să ne întoarcem), localuri, plimbări, traseul de jogging, podgorii, specialități culinare, ca să știm cum să ne facem programul.

20181017_090157.jpg

Am aflat, printre altele, că scăldatul e doar pentru cei curajosi: vara, apa abia că atinge 21 de grade și iarna doar 16 grade.

20181016_184212.jpg

Eram la jumătatea lui octombrie și acum apa era deja rece dar, la mijlocul zilei, se făceau spre 22 de grade.

20181016_185119

Am prins sezonul de kaki, pomii erau încărcați.

20181017_102525.jpg

Seara, am cinat afară, pe o terasă pe trotuar, la restaurantul Sandal (înseamnă scaun).

20181016_190607

Oferta lor de gustări reci cuprindea câteva zeci de varietăți, din care am degustat vreo 20 de meze-uri tipic insulare și evident, pește proaspăt de mai multe soiuri, la gratar, alături de un vin produs în podgoriile insulei.

20181016_184951

A doua zi, soția proprietarului ne-a pregatit micul dejun în bucătărie ca acasă, chiar în fața noastră. Plăcinte prăjite la tigaie cu brânză sărată și o omletă pufoasă. Nu era nimic făcut dinainte, in afară de dulcețuri și brânzeturi, câte trei-patru feluri diferite. Toate erau produse locale, naturale. Printre acestea, am degustat și specialitatea insulei, dulceața de flori de mac, subtilă și fin parfumată. După ce am înfulecat micul dejun, stapâna casei ne-a preparat, conform tradiției, o delicioasă cafea turcească pe terasa plină de vegetație și miresmuri de plante în pragul toamnei. Un mic paradis.

20181017_090127.jpg

Sunteți obișnuiți să vă faceti cumpăraturi la Milano și Paris ? Înseamnă că n-ați văzut târgul țărănesc din Bozcaada. Localnicii aduc tricotaje hand made din lână de foarte bună calitate și confecții de modă turcească. Batice, șalvari, de forme și culori unice. La alte standuri, produse agricole de sezon, măsline și ulei de măsline de fermă, nefiltrat.

20181017_103204

Savuros. Mă opresc aici, nu vă dezvălui chiar tot. După un lung tur de cumpărături, am huzurit la o cafea turcească sub platanul imens din mijlocul satului.

20181017_103233

De la magazinul podgoriei Corvus, chiar în centru, am achiziționat o altă specialitate locală, vinul prelucrat dintr-un soi unic de struguri care, de sute de ani, se cultivă pe mici suprafețe aproape de țărmul mării.

20181017_123918

Acum știu, Bozcaada e insula mea secretă.

Degustare de sezon: boabe de proumb fiert, servite într-un pahărel, cu lingurița, asezonate cu miere și smântână sau unt.

Lectură de drum:

Yachar Kemal, Regarde donc l’Euphrate charrier le sang

Podgorii în Tracia (1)

Arcadia, 2017

Intrarea în Turcia dinspre Bulgaria, pe un drum secundar. La micul punct de trecere a frontierei de la Lesovo, ne aflam doar o singură mașină și am trecut destul de repede prin toate etapele controlului. Deși traversăm o frontieră între două țări de pe două continente diferite, cu religii distincte, sentimentul nu se schimbă. Rămânem în Tracia, regiunea care se întinde pe zone cuprinse în trei țări: sud-estul Bulgariei, nord-vestul Turciei și nord-estul Greciei. Tracia nu este o regiune banală. Ai multe de văzut/privit aici, iar toamna oferă un farmec somptuos culorilor naturii.

20180926_111407.jpg

Tracia este cunoscută mai cu seamă datorită vinurilor sale, dar să nu trecem cu vederea celelalte produse, cum ar fi varietatea de brânzeturi care se produc aici.

20171010_153612

Pe autostrada care leagă Edirne de Istanbul, se află una dintre cele mai apreciate podgorii, Arcadia, cu zeci de premii la activ câștigate în concursuri internaționale pentru calitatea vinului. Este prima pe care o vizitez în această regiune. Are un nume cu rezonanță îndepartată, ce evocă natura la vârsta ei de aur. Nu e de mirare că turcii se laudă că Dionysos se trage din partea locului.

20180927_132757

Podgoria, cu hotel și restaurant, este foarte greu accesibilă, soseaua fiind doar parțial asfaltată. Nu existau nici indicatoare. Îți dai seama ușor că este foarte puțin turistică. Vinurile de acolo se produc în serie limitată, sunt artizanale, prelucrate prin procedee mecanice, manuale, ecologice. Vinul produs acolo nu se gasește în mod normal în comerț. La momentul vizitei noastre, nu aveau în ofertă posibilitatea de a face o degustare cu prezentare profesională. Am luat doar cina, cu produse un pic improvizate și micul dejun, copios.

20171011_083000

Hotelul și restaurantul din incinta podgoriei sunt decorate în stil minimal, dar nu există posibilitatea de a merge pe jos prin preajmă, să vezi via, de exemplu. Proprietatea este înconjurată de livezi fructifere, iar viile se află mult mai departe.

20171010_190847

M-am mulțumit să admir un minunat apus de octombrie deasupra viilor trace.

Soare andaluz

Arcos de la Frontera, 2016

Aprilie în Andaluzia. Mă uimește strălucirea din jur: casele albe, cerul, soarele, frunzele argintii ale măslinilor.

20160401_170403-e1553199054506.jpg

În provinciile Cadix și Malaga, se înșiruie o întreagă salbă de sate văruite complet în alb, construite pe vârfuri de coline și. De ce în alb? Obiceiul datează din Evul Mediul și preconiza protecție solară, în condițiile în care vara se înregistrează frecvent patruzeci de grade la umbră, dar și pentru că varul alb se considera dezinfectant, în acele vremuri întrunecate când epidemiile făceau ravagii.

20160401_174629.jpg

Arcos a fost capitala unui mic regat berber în secolul 11, apoi, în secolul 12, recucerit de spanioli si devenit un punct de apărare a frontierei în calea maurilor.

20160401_174404.jpg

Măslinii și vița de vie au adus bunăstare și atractivitate turistică.

20160401_174150

Orașul este cocoțat pe o colină cu panta abruptă, iar partea cea mai veche, cu obiectivele principale, se află în vârf. Acolo, în piața principală, construită medieval, avem ce vedea. Catedrala, primăria și paradorul.

20160401_172125-e1549640683916.jpg

Biserica Santa Maria datează din secolul14 și a fost ridicată pe locul fostei moschei a maurilor. Înăuntru, mă întâmpină Sf.Cristofor, patronul călătorilor.

20160401_173803-e1549640711105.jpg

Ca în orice biserică spaniolă, aici se află picturi valoroase și un altar care poate fi considerat operă de artă.

20160401_173407

Paradorul, pe vremuri palatul judecatorului, este acum un hotel din faimoasa rețea națională Paradores, însă poți intra să vizitezi spațiile publice.

20160401_174333.jpg

În partea de jos a orașului, admir palate cu portice gigantice, case amenajate artistic, mici buticuri de produse locale. Mi-a rămas în minte un hotel care m-a vrăjit prin imaginea lui colonială, care-ți dădea impresia că ai ajuns la capăt de lume.

20160401_175138.jpg