Spania – ore de drum

Cărările gloriei

Carmona, 2015

Pelerinii și colportorii, ca să nu fie atacați de bandiți, făceau un ocol la căderea serii pentru a se pune la adăpost între zidurile trainicei fortărețe aflate pe un deal în mijlocul câmpurilor mănoase.

Pe metereze, străjile vegheau dacă, din depărtări, nu-i paște pericolul vreunei invazii.

Înconjurat de livezi de măslini, mandarini, clementini parfumați, cu surprindere am dat peste unul dintre cele mai vechi și fermecătoare orașe fortificate din Spania și chiar din Occident, dăinuind de cinci mii de ani în nemărginirea andaluză, după cum atestă vestigiile preistorice alunecate în civilizație sub romani, arabi și creștini.

Prima atestare oficială a cetății a fost cea a originii sale cartagineze, iar romanii au cucerit-o când s-au instalat în Peninsula Iberică, fără a izbuti să desființeze riturile și obiceiurile de origine orientală caracteristice întregului contur al Mediteranei.

Așezarea se bucură de faima unui sit arheologic roman, cu o necropolă unde au fost săpate în piatră, între secolele 2 î.Hr și 4 d.Hr., peste nouă sute de mausolee. Iuliu Cesar a proclamat Carmona drept orașul cel mai puternic din regiunea care corespunde acum Andaluziei, iar arabii i-au sporit și mai mult forța.

Traseul istoric parcurge ruinele celor două cetăți de apărare, străzi înguste printre căsuțe albe și mici patios cu portocali în spatele bisericilor.

Predomină elemente de arhitectură gotică și renascentistă pe care le recunosc fie în cadrul arcuit al vreunei ferestre, fie în bolți, coloane, staluri lucrate în lemn.

Dacă pe vremuri comerțul cu Americile au asigurat cetățenilor un nivel îndestulător, azi traiul se bizuie pe roadele livezilor din jur, pe producția de vin și ulei de masline și pe venituri consistente din cinematografie și media, pentru că, între zidurile Carmonei au fost turnate pelicule de toată isprava: versiunea cinematografică a operei Carmen cu Placido Domingo, Semana Santa cu Mira Sorvino, Manolete cu Penelope Cruz, și, recent, chiar producții indiene, pe lângă documentare, pictoriale de modă, spoturi publicitare pentru firme celebre, videoclipuri muzicale. Am ținut minte câteva obiective din scurta mea plimbare iernatică.

-Poarta Cordobei ale cărei origini datează din secolul 1, punct de trecere comercial respectat de vizigoți, arabi și castilieni.

Recunoscută drept poartă oficială, aici se percepea taxa pe mărfurile introduse spre vânzare, și nu erau puține, pentru că Americile constituiau o sursă de aprovizionare inepuizabilă. Așa cum o vedem azi, în stil baroc, datează din 1688, singura din Spania proiectată cu trei intrări, din care azi numai cea din mijloc se păstreză, cele laterale fiind integrate în locuințele care s-au construit pe flancurile porții.

-Alcazar de Arriba, palatul regelui don Pedro care stăpânea toate moșiile din jurul cetății, din secolul 14, unde azi se află paradorul local, hotel din rețeaua binecunoscută a statului spaniol.

-biserica San Pedro din secolele 15-18, cu un turn de influență barocă nu mult diferit de minaretul unei moschei.

În interiorul baroc, distingem altar, capele, baptisteriu și opere de artă de maeștri regionali.

-despre porțile istorice ale Carmonei am aflat și alte detalii care vă pot fi de folos. Dacă atunci când treceți pe sub o poartă, închideți ochii și vă țineți de nas, o dorință va fi împlinită. Încercăm ?

Moara cu noroc

Cuenca, 2017

Poposesc în Spania profundă, în provincia Castilla La Mancha, ținutul bătătorit de rătăcirile deșarte ale lui don Quijote printre morile de vânt ale iluziilor. Printre ele ar trebui să fie și a mea.

20170321_175932

Mă las furată de frumusețea peisajelor, sălbatică și tulburătoare.

20170321_131710

Nu întâmplător desemnat capitala artei contemporane spaniole, cetatea numără zeci de spații metamorfozate în galerii de artă abstractă.

20170322_113037

Mă străduiesc să intru în cât mai multe, atât pentru opere, cât și pentru meștesugitele amenajări interioare.

20170321_183059

Unele au fost pe vremuri așezăminte monastice sau biserici.

20170321_190414

Acest destin l-a avut și o discretă mănăstire a Carmelitelor din secolul 17, azi muzeul de artă abstractă al fundației Antonio Perez.

20170321_190316

Mă socotesc pregătită să încep confruntarea cu o singură moară de vânt, cea a artei conceptuale.

20170322_120143

Am constatat de multe ori că operele de artă nonfigurativă au această capacitate neașteptată și nelimitată de a surprinde la nivel subliminal privitorul deja pus în temă.

20170321_191814

Intru în muzeu cu aplombul ademenitor al vibrațiilor creative. Văd doar ceea ce sunt pregatită, subiecte pe care le știam deja reprezentate sub alte forme.

20170321_184721

Mă opresc la o Coloană a infinitului care mi-l evocă pe Iannis Kounellis mai mult decât pe Brâncuși.

20170321_185302

Arte Povera e mai invocabilă ca oricând. Mă cucerește un omuleț neajutorat adăpostit printre cărți ca un fel de don Quijote care dă bir cu fugiții din viața reală. Îi dau dreptate, e mai bine printre cărți.

20170321_191702

Mă tentează să rămân ca să-i țin companie. Dar nu, mai bine-l iau cu mine.

Albă ca zăpada

Sevilla, 2018

Abia în 2016 s-a deschis pentru public Palacio de las Duenas, reședința Casei de Alba, ilustră familie nobiliară spaniolă.

Identific cu greu intrarea, printre numeroasele edificii imaculate sclipind în lumina de ianuarie în contrast cu verdele intens al vegetației andaluze.

Palatul gotic-renascentist cu influențe în stil plateresc și mudejar construit în secolele 15-16 a preluat numele mănăstirii de călugărițe care, prin tradiție, asigurau serviciile religioase ale reginelor și aristocratelor de rang înalt.

Urmașă a acestora, Cayetana de Alba, ducesa descendentă a regelui catolic al Scoției, Angliei și Irlandei, James Stuart, a locuit în palat toată viața, până în 2014.

Înaintașii ei pasionați de călătorii au contribuit la realizarea unei admirabile colecții de obiecte de artă din toată lumea, parțial expuse.

Doar câteva încăperi și grădinile pot fi vizitate, pentru că reședința este încă locuită.

Înaintez și descopăr că palatul este compus din mai multe clădiri separate prin patios, grădini cu flori și aranjamente de havuzuri.

Inițial proprietatea era imensă, dar, pe măsură ce timpurile se schimbau, a cedat părți din grădini unor instituții religioase din vecinătate.

În spațiul de primire de la intrare intuiesc fostul manej dincolo de care se pătrunde tot mai adânc în intimitatea portocalilor și palmierilor.

Mă desfăt îndelung cu aerul înmiresmat și înfloriturile fără seamăn în miez de iarnă și nu mă trage ața deloc să intru în palat, într-atât de frumos e afară.

Și, într-adevăr, interioarele arată așa cum mi-am închipuit, previzibil concepute pentru a cuprinde una dintre cele mai mari colecții de obiecte de artă, mobilier vechi și antichități din Spania.

Tapiseriile de Flandra din secolul 16 și tablourile prețioase de maeștri olandezi sunt usor de anticipat știind că unul dintre ducii de Alba a fost guvernator al Țărilor de Jos.

Însă cele mai valoroase lucrări din pinacotecă au fost duse la Madrid, la palatul Liria, care aparține tot casei de Alba.

Chiar și în lipsa atâtor prețiozități, sau poate tocmai de aceea, palatul mi s-a părut mai degrabă un ascunziș, un refugiu care, ca toate castelele din Spania, se dovedește gazda ideală a iluziilor deșarte.

Glissando

Cuenca, 2017

De câte ori vizitez o expoziție de artă contemporană amenajată într-o biserică, îmi place să mă strecor în spatele panourilor de acroșaj ca să mă uit în partea din afara spațiului expozițional, deși înălțimea lor e calculată astfel încât să poată fi observate optim ornamentele arhitecturale.

Întotdeauna am impresia că acele inofensive paravane ascund ceva de ochii profanilor, așa cum pe reversul panourilor unui retablu figurează picturi în completarea imaginilor principale.

Și, de fiecare dată, găsesc același lucru.

Proust nu s-a încumetat, în eseul sau din 1905, să formuleze principii la fel de radicale ca Nietzsche, dar a încercat să nu se lase mai prejos. Atunci când decreta dispariția catedralelor, un profetic eseu despre viitorul religiei în modernitate, sentința lui a trezit spaime.

Nu numai ca n-au pierit, dar bisericile, multe în noua lor formă de sanctuare ale artei contemporane, sunt mai inspiratoare ca oricând.

Pasarela istorică San Pablo, un delicat monument din 1902, leagă cele două cartiere despărțite de un adânc defileu și mă conduce direct la mănăstirea San Pablo, azi hotel.

Alături, biserica aparținătoare a devenit Spațiul expozițional Torner.

Însemnele credinței s-au estompat, dar vedem alternativa creației artistice sub forma unui nou tip de sacralitate care preschimbă lumea occidentală.

Kandisnky, Malevici, Klein au declarat dimensiunea artei care tinde către sacru chiar și numai prin întrebările constante asupra marilor mistere umane pe tema căutării absolutului și a infinitului.

Interogațiile lor îmi influențează privirea, iar vizitarea unei expoziții într-un așezământ religios devine tot o formă de credință, pentru că pătrund în acel loc având certitudinea că voi afla ceva. La fel cum e clipa când deschid o carte.

Lectură de drum:

Hermann Hesse, Jocul cu mărgele de sticlă

Palme d’Or

Elche, 2016

În anonimatul unui ținut dedicat mai mult agriculturii, la doar șaizeci de kilometri de Murcia, Elche invită să te scufunzi în oceanul unui parc natural de palmieri strămutat cu precizie din Africa și desemnat cel mai mare din Europa.

Grație transferului peisagistic desăvârșit de la un continent la altul, a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Adaptarea acestor ierburi gigantice aduse pe sol european s-a înfăptuit de-a lungul multor secole.

Istoria grădinii povestește cum palmierii au fost plantați de către fenicienii care încărcau cutiile de curmale pe vapoare și le trimiteau în largul mării să-i aprovizioneze pe marinari.

Mai târziu, arabii care au ocupat Spania între 711-1492 au amplificat plantația și au îngrijit-o după regulile artei.

Se pare că azi cuprinde mai mult de două sute de mii de palmieri răspândiți pe o suprafață de treisprezece mii de metri pătrați, cu un sistem de irigații sofisticat.

Din varietatea celor o mie de specii de palmieri, majoritatea curmali, produsele lor își găsesc utilitatea pe tot parcursul anului.

Palmierii femelă permit recoltarea curmalelor toamna, iar frunzele celor masculini, datorită fiabilității, folosesc în artizanat și la procesiunile religioase de Florii, dar numai după ce, în prealabil, se țin o perioadă la întuneric ca să se albească.

Mă așteptam să văd numai palmieri, dar amploarea bolții pe care ei o formează, umbroasă, păstrând umiditatea optimă, favorizează și evoluția altor vegetale.

În parcele delimitate de bazine și canale fine, se dezvoltă, ca la ele acasă, și alte specii de arbuști și plante, agrume, grenadieri, măslini, smochini, cactuși.

L-am vizitat în toiul iernii și m-am desfătat în microclimatul care garantează, prin hățișul tropical, o temperatură cu două-trei grade mai ridicată comparativ cu norma regiunii.

În centrul parcului destul de labirintic se ascunde, cum e și firesc, o oază, o grădină rafinată care se numește Huerta del Curo, în memoria unui preot care și-a consacrat toată viața ca să o îngrijească.

Aici s-a păstrat o compoziție de specii rare, o varietate rară de curmali, cactuși aclimatizați din Mexic, plante tropicale unice în Europa.

Regii și împărații care au vizitat grădina și-au oferit numele câte unei plante semețe.

Palmierul imperial a fost dedicat reginei Elisabeta de Austria, Sissi, care a vizitat Elche în 1894.

Palmierul cu șase trunchiuri a împlinit vârsta de 167 de ani, iar unicitatea sa i-a atribuit statutul de monument al naturii.

Lectură de drum:

Jose Ortega y Gasset, Studii despre iubire

Amor fati

Tarragona, 2016

Ursita, îngăduitoare, a făcut aranjamentele cuvenite ca să ferească cetatea de vreun ireparabil prăpăd.

M-am oprit aici două jumătăți de zi și noaptea dintre ele, ca să-i pot desluși chipul în lumini diferite.

Mă incită dubla reputație a Tarragonei: capitală imperială romană, prima din ținutul iberic și,

azi, al doilea oraș din lume, după Roma, privind calitatea conservării arheologice.

Detalii am aflat din Muzeul național de arheologie, amenajat minimal contemporan.

În 218 î.Hr., legiunile au înființat o solidă bază militară cu intenția de a-și asuma un rol important în toate conflictele din zonă, profitând de portul cu ieșire strategică spre estul Peninsulei Iberice.

Mai târziu, a fost creștinat de Sf.Apostol Pavel și a alunecat treptat în decadență odată cu destrămarea Imperiului Roman.

Până prin 700, când a survenit ocupația arabă, nu se mai întâmplă nimic,

și abia în secolul 12 începe să se dezvolte ca nucleu religios sub protecția Barcelonei.

Ca în multe așezări de pe conturul Mediteranei, monumentele romane, cu vestigii răspândite aleatoriu, flirtează cu edificiile medievale.

Amfiteatrul este unul dintre puținele pe care romanii le-au construit în Spania.

Traseul care-l leagă de celelalte repere a fost recent urbanizat traversând grădini și parcuri cu plante mediteraneene, palmieri și portocali, cu vedere panoramică la mare. L-am privit de sus, din vârful unei mici coline care coboară spre plajă.

Circul roman acoperă suprafața pe care s-a ridicat centrul modern,

iar turnul Pretorium are semeția potrivită unei capitale regionale, calitate în virtutea căreia Tarragona a beneficiat de lăudabila urbanizare a două forumuri, unul central și altul periferic,

pentru ca statutul cetățenilor să poată fi respectat.

Passeig Arqueologic mă conduce, cale de un kilometru, prin grădinile create sub meterezele cetății vechi, cu o vedere amănunțită la vestigii.

Zidul de apărare și-a menținut rolul până în secolul 19, când a dispărut orice amenințare piraterească la adresa orașului.

Am văzut doar de la distanță catedrala în stil romano-gotic de tranziție, cel mai important monument medieval, edificat la începutul anilor 1170 chiar pe locul unde s-a aflat fostul templu al lui Jupiter.

Deși iarnă, abia început de ianuarie, vertijul floral mă zăpăcește.

Omul din La Mancha

Cuenca, 2017

Venea din Manila și ținea morțiș să se instaleze în Spania cu vasta lui colecție de artă contemporană. Era prin anii 50, când la Cuenca abia că începeau să se renoveze clădirile dărăpănate de război și sărăcie.

Desemnat în circuitul cultural drept capitala artei abstracte spaniole, Cuenca se ivește în pustietățile regiunii Castilla La Mancha dintr-un nicăieri majestuos și intimidant.

Mă încântă amplasarea neobișnuită a orașului construit de mauri în secolul 7 pe o stâncă, într-un defileu îngust, suspendat în timp și spațiu. În acest masiv calcaros, eroziunea a desenat himerele care i-au înflăcărat imaginația lui don Quijote, ca și cum destinul a vrut să prefigureze identitatea acestei așezări deloc banale.

În timpul medieval, principala activitate a comunității a fost prelucrarea textilă începută în jurul anilor 1100, când era cetate arăbească. Prin secolele 15-16, atinsese nivelul maxim de prosperitate, iar în secolul 17 a survenit declinul. Omul care a schimbat soarta urbei este întreprinzătorul filipinez, colecționar și pictor în orele sale de inspirație.

Omul nostru a prospectat în trecere Cuenca și, după ce l-a întâlnit pe Gustavo Torner, în 1962, la Bienala de la Veneția, a aflat despre renovarea caselor suspendate și s-a hotărât să facă demersuri ca să-și aducă definitiv aici bogata colecție.

Faima de acum a cetății este rodul acestei prietenii. Colecția a câștigat, treptat, în amploare pe baza relațiilor cu alți plasticieni spanioli care-și găseau la Cuenca spațiu de expunere, pentru că în anii 1960-70 nu existau prea multe galerii expoziționale în Spania.

În jurul muzeului s-au renovat apoi și alte locații și, astfel, orașul, receptiv la creația artistică nonfigurativă, s-a dezvoltat tot mai mult.

Până în 1985, Cuenca a fost singurul loc din Spania unde se putea vizita o colecție de artă conceptuală. Recunoașterea supremă a însemnat listarea în patrimoniul mondial UNESCO.

Mă urmați să vă arăt orașul ?

1.Arcul lui Bezudo, din secolul 16, prin care pășești, inițiatic, în zona medievală

2.Casele suspendate

3.Muzeul Fundației Antonio Perez

4.Spațiul Torner

5.Urbanizarea din jurul bisericii Merced, reconfigurată în jurul vechilor băi arabe din Evul Mediu, vizibile printr-o suprafață de sticlă.

6.Paradorul, mănăstire dominicană din secolul 16, la care se ajunge, din centru, pe o punte metalică, ea însăși monument istoric din 1902.

Dincolo de parador, orașul își deschide ferestrele spre valea râului care a creat defileul, cu pădurea nuanțată de plopi, salcâmi și sălcii.

Vă las să vă acomodați și voi reveni cu detalii în curând !

La scenă deschisă

Almagro, 2017

În centrul Spaniei, în regiunea Castilla la Mancha, pe drumul lui don Quijote, oprește-te pentru o zi la Almagro.

Da, știu, după aceea îți va fi greu să pleci.

20170320_174732

L-am vizitat într-o după-amiază însorită de martie, chiar de echinocțiul de primăvară.

20170320_222334

În centru ajungi după ce în prealabil traversezi câteva piețe mici, intime, contrastante, cu un design medieval ultracontemporan.

Si, iată, centrul îti apare deodată în față, ca o scenă enormă, acaparatoare și fascinantă.

20170320_181008

Nici nu știi în ce direcție să privești, ai impresia că în spatele coloanelor se ascunde ceva. Te întrebi cine ți-ar putea desluși misterul acestui oraș.

20170320_180443

Unul dintre secrete este teatrul. Aici are loc un festival prestigios, care numără până acum 41 de ediții.

20170320_192422

Pe măsură ce soarele cobora spre apus, treptat, se aprindeau felinarele.

Am poposit la un hotel care a fost o reședință istorică din lanțul Paradores, simplu, dar renovat în stil contemporan cu mult bun gust.

Tot acolo am luat și cina, creată din produse regionale delicioase.

Pentru amatorii de dulciuri, recomand specialitatea patiseriei regionale, fursecuri pe bază de migdale, savuroase și consistente, care se păstrează mult timp dacă vrei să duci acasă.

20170320_180720

Lectură de drum:

Cervantes, Don Quijote de la Mancha

În căutarea timpului timid

Baeza, 2017

La capitolul orașe cu decor de film, vă recomand andaluzul Baeza, care s-a remarcat prin ambițiile sale încă de pe vremea când era capitala unei mici regiuni stăpânite de mauri. Acum este o localitate trufașă din Patrimoniul UNESCO, remarcabilă prin fidelitatea desăvârșită a renovărilor.

20170320_123342

Perioada sa de maximă strălucire a fost în secolele 16-17, la patru sute de ani după recucerirea spaniolă, când orașul devine un punct de atracție cultural pentru oamenii luminați ai acelor timpuri.

20170320_111844

Considerat o bijuterie a Renașterii, m-a fermecat nuanța galben-aurie a pietrei, stralucitoare in lumina soarelui. Era ca și cum vacanța îți urează bun-venit !

20170320_112924

Lumea, turiști și localnici, îi vezi cum se adună atrași de pitoreasca piață centrală, pe lângă fântâna cu lei, unde în Evul Mediu se aflau vechile abatoare.

20170320_113947

Universitatea internațională este, la origine, un palat. Fațada a incendiat spiritele la inaugurarea constructiei, pentru că înfățisează statui de femei nude și elemente sexuale.

20170320_112818

În interior, putem vizita doar frumosul patio în stil renascentist.

20170320_114822

În vechea universitate înființată în secolul16, programul pentru vizite turistice este foarte scurt. Accesul s-a dovedit greu de găsit, pentru că se intră printr-o capelă.

20170320_123611

Personalul de la intrare nu era abilitat să dea informații turistilor, așa că a fost foarte greu să găsesc calea pentru a vizita acest obiectiv istoric.

20170320_115218

De ce am ținut neapărat să intru la vechea universitate?

20170320_111612

Pentru că aici a predat reputatul om de litere Antonio Machado. Am avut șansa chiar de a vizita sala în care își ținea cursurile de limba franceză.

20170320_124319

Piața Santa Maria are în mijloc o fântână decorată cu atlanți și cariatide, construită chiar pe acest loc în1564, pentru a celebra aducerea apei în oraș.

20170320_113829

Pe cele două laturi, un seminar teologic și palatul care a fost întâia primărie a orașului.

20170320_113907

Catedrala construită în secolul 16 conține elemente contrastante în stil Renaștere și mudejar. În interior, fiecare obiect poartă în spate o întreagă istorie.

20170320_115108

Actuala primărie se află în fostul palat de justiție și pușcărie a orașului. Nu, nu e ce ne-am putea imagina. Este chiar un palat cu balconașe, decorațiuni în relief și cariatide.

20170320_115024

Orașul întreg e un muzeu și, chiar dacă ne îndepărtăm de zona centrală, admirăm foste palate renovate cu respectul cuvenit tradiției istorice.

20170320_113752

Regăsirea armoniei contează.

Flori de portocal

Sevilla, Alcazar, 2016

Pentru mine, magnetismul Sevillei se concentrează în Alcazar,

20160406_173953

vizitat la sfârșitul zilei,

20160406_183421 (1)

luminat roșiatic de strălucirea apusului.

20160406_184104

M-a vrăjit acest ansablu arhitectural gigantic format din mai multe palate,

20160406_182634 (1)

complet diferit de alte edificii regale din Spania.

20160406_174640

Construcția a început în secolul 10,

20160406_183126 (1)

dar a fost modificată de mai multe ori în decursul anilor.

20160406_183327

Se mai păstrează, din Alcazarul almohad (palatul arab) din secolul 12,

20160406_182049

doar Patio del Yeso și arcurile fortificate prin care intri în patio del Leon,

20160406_182731

piața de arme a castelului musulman.

20160406_180146

Imediat după spațiile de intrare, trecem în sala justiției,

20160406_182001

unde regele don Pedro și-a asasinat un rival,

20160406_175052

o practică banală pentru perioada aceea.

20160406_180250

Intrăm apoi în palatul lui don Pedro,

20160406_181724

atenți să nu ratăm sala domnișoarelor, cu decorațiuni înzorzonate.

20160406_175750

Micile patios (grădini interioare) sunt traversate de canale înguste,

20160406_181037

formând efecte de perspectivă care mă iau prin surprindere de fiecare dată.

20160406_183607

În dormitorul regilor mauri, cu un tavan policrom, credeți-mă că aș fi petrecut o noapte.

20160406_174651

Solemn, salonul ambasadorilor cu design mozarab mă primește oficial.

20160406_175120

Palatul gotic are un registru diferit.

20160406_182216

De aici se zăresc faimoasele grădini.

20160406_182742

Alăturat, se află apartamentele regale,

20160406_181943

în caz că vreodată regii ar dori un sejur la Sevilla.

20160406_182258

Au mobilier din secolele 18-19,

20160406_173640

cu multe elemente de proveniență franceză,

20160406_182843

considerat, pe atunci, cel mai rafinat.

20160406_173217

Mai departe, apartamentele amiralului,

20160406_190643

unde regina Isabella Catolica a înființat prima cameră de comerț a Spaniei, în 1503.

20160406_180056

Dacă vrei să-ți imaginezi edenul,

20160406_190613

mergi în grădini.

20160406_181438

Spațiile au fost desenate în diferite epoci: arabă, Renaștere, perioada barocă.

20160406_181017

Aranjate în etaje și în sectoare foarte bine delimitate.

20160406_190819

Apa e personajul principal.

20160406_181451

Motivul labirintului te provoacă să călătorești în tine însuți, nu ezita !

20160406_191054

În apropiere, o înfățișare complet diferită au grădinile desenate în stil englezesc.

20160406_183722

E început de aprilie, iar florile de portocal sunt la apogeul miresmei lor.

20160406_184240

Am stat până la închiderea grădinii. Nu mă puteam desprinde, era o vrajă.