Maya mon amour

Mexic, 2019

În toate călătoriile, iau cu mine cărți

ale căror povești se petrec în spațiul străbătut, ca să alunec cu totul în decorul sonor și olfactiv despre care citesc.

Așa ar fi trebuit să se întâmple, în Mexic, cu 2666, dacă n-aș fi pornit în direcția opusă.

În ciuda acestei erori de strategie, întrucât cartea nu avea ce să caute la sud de Ciudad de Mexico, m-am lăsat în voia misterioasei lecturi care s-a dovedit cea mai potrivită cu traseul inițiatic care mă aștepta,

astfel că, la aterizarea în Tuzla Gutierrez,

am plonjat pe nepregătite în străfundurile realismului magic.

Regiunea maya începe acolo unde trupul Mexicului se îngustează brusc, între Golful Mexic și Pacificul de Sud,

și se întinde spre est până la marea Caraibelor, Guatemala și Belize. Subțirimea acelei bretele nu lasă nimic rău să se strecoare spre zona maya.

Am trecut, timp de treisprezece zile, prin centre urbane, provincie, comunități sătești,

am văzut temple, piramide, structuri religioase și ceremoniale, muzee,

stăruind pe rămășițele vechilor așezări din Chiapas, de pe Ruta Puuc și Rio Bec, cu pași mici și destul de șovăitori.

1.Chiapas

Tonina a fost prima cetate unde am învățat cum să înfrunt treptele unei piramide fără să cer ajutorul zeilor.

A urmat Palenque,

unde jungla m-a prevenit, din întuneric, pe terasa unde luam cina, că farmecul ei e neasemuit.

2.Ruta Puuc se întinde pe o distanță de 120 de kilometri

spre Chichen Itza, Ek Balam, Uxmal, Kabah, Labna, Coba. De la o cetate la alta, am ascultat povești despre șamani,

iguane

și planete.

Puuc este numele maya al reliefului ușor delurit care a influențat stilul arhitectural din regiune.

Fațadele edificiilor prezintă o decorațiune dispusă orizontal, cu modele sofisticate de o simetrie perfectă.

Piatra era taiată dinainte, asamblată ca mozaicul, apoi acoperită de un strat fin de stucatură și zugravită în tonalități vioaie. La muzeul din Merida se află tot ce s-a adunat de pe șantierele arheologice.

Aici ploaia a fost dintotdeauna un eveniment rar.

Fiecare cetate dispunea de rezervoare în care locuitorii adunau cu sârguință apa, vegheați de Chaak, zeul ploii,

slăvit sub numeroasele sale chipuri.

3.Rio Bec este un circuit de 270 de kilometri

pe care descopăr situri de o însingurare exaltantă, – Becan, Kohunlich – abia ieșite din anonimat,

ale cărui pustietăți le-am sfidat minunându-mă de aparițiile presupuse ale lui „salvaje”

sau fugărind o biată vulpe printre ruine. Cel mai bine se parcurge stabilind punctul de plecare la Chetumal, apoi traversând mici sate maya tradiționale.

În această zonă s-au dezvoltat peste treizeci de cetăți în perioada anilor 500-900,

cu o estetică arhitecturală caracterizată de construcții cu o siluetă înălțată și cu ornamente de măști zoomorfe.

Doar puțini turiști își asumă un ocol considerabil spre aceste zone arheologice izolate.

4.Riviera maya cu rezervația naturală Sian Ka’an,

Tulum și Cancun, unde marginile timpului se topesc treptat, înghițite de junglă,

iar Venus e cea mai strălucitoare stea.

The Friends of Mr Cairo

Cairo, 2018

Mașini, claxoane, scrâșnet de frâne, voci. Peisajul sonor din metropola egipteană e amețitor, dar toate astea încetează imediat ce intri în cartierul creștin. Se așterne dintr-o dată o liniște ireală.

După câteva controale riguroase ale armatei, pătrund în sectorul cel mai bine păzit din Cairo, edificat parțial pe vechile fundații romane.

Aici ne intersectăm cu traseul parcurs de Sfânta Familie în timpul fugii în Egipt.

După plecarea magilor, un înger i s-a arătat în vis lui Iosif, sfătuindu-l să-și ia familia și să fugă în Egipt, pentru a salva pruncul.

Albrecht Durer a reprezentat cu dramatism episodul într-o gravură pe care am văzut-o la Palazzo Sturm, Bassano del Grappa. M-au fascinat resemnarea, temeritatea și speranțele din gesturile lor măsurate.

Porniseră precipitat la drum, îngrijorați unul pentru celălalt și amândoi pentru prunc, indiferenți la frumusețea peisajului. Au rămas în Egipt până la moartea lui Irod, răstimp în care Iosif ar fi lucrat la vechea fortăreață romană.

Fără un ghid destoinic, ar fi greu să mă descurc prin cotloanele micului labirint unde se află biserica Abu Serga (Sf. Serghie), care trece cu ușurință neobservată.

După ce cobor câteva trepte, ajung într-unul dintre cele mai frumoase monumente paleocreștine din Orientul Mijlociu.

În istoria coptă, locașul a avut un rol esențial, pentru că aici au fost aleși patriarhii acestui cult între secolele 7 și 11.

Închinată sfinților Serghie și Vach, ofițeri în armata romană creștinați în secret, prăznuiți în 7 octombrie, a rămas cea mai veche dintre bisericile creștine din Cairo.

Se presupune că ar fi fost ridicată în secolul 4 chiar pe locul unde s-a odihnit Sfânta Familie.

Parcurg fiecare dintre cele trei naosuri separate de două șiruri de coloane, structură pe care o voi regăsi după câteva clipe și în sanctuarul din dedesubturi.

Din naos, prin stânga, se coboară pe o scăriță de lemn în partea cea mai veche și mai secretă, acolo unde s-a aflat refugiul Sfintei Familii.

Au rămas vizibile, pe alocuri, fundațiile orașului și rămășitele cuceririi arabe.

Acest sanctuar subternan servea deja ca locaș de cult, cel mai vechi din Egipt, înainte de întemeierea bisericii de deasupra, reconstruită în secolul 10 și restaurată de nenumărate ori.

Au mai rămas câteva icoane din secolul 12, însă altarul original îl voi vedea expus la muzeul copt.

Sfântul Marcu, venit în Egipt în secolul 1, atestă că localnicii recunoscuseră deja, la acea dată, sacralitatea criptei.

Înăuntru, în liniștea netulburată, raționalitatea se destramă.

Pe suprafața pietrei, se disting urmele unor pași.

În fața lor, mă învăluie un sentiment unic, o liniște și o neliniște. Vreau să știu ceva ce nu poate fi aflat.

Hărți către stele

San Stefano al Mare, 2018

În Liguria, iarna e însorită și senină. Aerul e lejer, apusul e prelung și întunericul e luminos.

20181222_173709

Un mic port la Mediterana abia așteaptă să ofere ospitalitate. În toată Italia, lumea e cam ca pe la noi, e ușor să te adaptezi, să devii familiar, să fii curios. Liguria îmi place pentru că e ultima etapă înainte de altceva mult mai diferit, pentru că dincolo de ea e Franța, unde occidentul are alt înțeles.

20181222_173307

Acest ultim segment de o sută de kilometri din Italia este printre cele mai cosmopolite ținuturi pe care le-am străbătut. Îmi place să aud vorbindu-se în cât mai multe limbi în jurul meu și, în același timp, să observ cum tradițiile locului sunt venerate.

20181222_184928

Amestecul de internațional și local în zone rurale sporește vioiciunea comerțului. În zilele de târg din micile localități ligure din apropierea graniței, Dolceacqua sau Bordighera, șiruri nesfârșite de automobile din Franța se scurg lent pe ieșirile din autostradă, ca într-o procesiune, spre piețele țărănești italiene. 

20181222_184820Produsele gastronomice ligure sunt intruvabile în altă parte, începând cu peștele proaspăt pescuit care, la o distanță de numai câtiva kilometri de Franța, se prezintă cu specii total diferite.

20181222_175835Voi scrie cândva despre o zi de joi la Bordighera. Sau despre ultima duminică din lună la Dolceacqua. Nu știu de ce tot amân să scriu despre lucruri cu adevărat esențiale.

20181222_201754Deocamdată, mă aflu în San Stefano și mă bucur, în fapt de seară, de o cină cu pește crud,

20181222_205236salată de carciofi cruzi (trufandale în decembrie), acompaniate de înviorătorul frizzante.20181222_173737Dacă e decembrie, e Riviera italiană !

Like me tender

Troia, 2018

Mă întreb cum ar fi arătat Troia azi dacă Paris ar fi făcut o altă alegere.

Povestea începe când cele trei zeițe care tânjeau să fie plăcute, admirate, iubite, au fost supuse judecății prințului troian, desemnat de Zeus să o aleagă pe cea mai frumoasă dintre ele.

Hera l-a ademenit cu putere politică, Atena l-a asigurat de invulnerabilitate militară, iar Afrodita i-a făgăduit iubirea celei mai frumoase pământence, din nefericire căsătorită.

Paris și-a asumat cu devotament rolul, după cum atestă o delicată sculptură în fildeș de pe fațeta unui sipet din Evul Mediu (Beaux-Arts d’Angers), care-l arată pe norocosul prinț troian examinându-le pe cele trei frumuseți mai întâi îmbrăcate,

apoi, ca să nu aibă vreun dubiu, dezbrăcate. Nici pentru Atena, nici pentru Hera n-a fost o probă simplă.

Paris, cu încuviințarea Afroditei, a răpit-o, așadar, pe Elena de lângă soțul ei Menelau, de la Micene, și a adus-o la Troia,

fapt care a declanșat războiul dintre greci și troieni, aflați pe cele două țărmuri opuse ale Egeei.

Cetatea de azi a Troiei pare pierdută în vasta întindere cu vegetație austeră care-ți lasă gândurile să zboare.

Am citit pe undeva că Troia era faimoasă pentru peisajul său paradisiac.

Schlimann a început săpăturile în 1871, dar șantierul este încă dinamic.

Arhitectura sitului troian, compus din nouă straturi diferite ridicate, în timp, pe o înalțime de douăzeci de metri, a suferit modificări multiple și frecvente, zguduită de cutremure și războaie.

La nivelul 1, datat în jur de 3000 î.Hr., Troia era un modest cătun de pescari,

iar la nivelul 9, în anul 400 d.Hr., se transformase deja (încă de pe vremea lui Iuliu Cezar) în cetate romană. Fiecare nivel are istorii zbuciumate. Cifra 9 se repetă și în cronologie, pentru că cercetătorii au confirmat că asediul troian a ținut nouă ani.

Din punct de vedere estetic, situl oferă doar temelia pe care să-ți construiești propria Troie.

Fortificații, metereze, palate și o mulțime de temple, pentru că oamenii erau la cheremul zeilor. Dar și aici există nenumărate versiuni, pentru că altarele templelor au fost strămutate odată cu schimbarea divinităților cărora le erau închinate.

Singurele nume confirmate de arheologi în urma analizei vestigiilor au fost ale zeițelor Demetra și Cibele, inconturnabile în asigurarea rodniciei. Cu privire la templul Atenei, încă se fac speculații.

Dintre monumente, doar odeonul a dăinuit, datorită unei ample renovări inițiate de Împăratul Hadrian, a cărui prezență a fost notificată cu fast în 124.

Împăratul îndrăgostit de elenistică pornise, cu smerenie, ca oricare dintre noi, în căutarea miturilor care-i hrăniseră spiritul.

Din calul troian înalt de cincisprezece metri, de la geamlâc, am privit teatrul operațiunilor și m-am simțit, pentru o clipă, un fel de Ulisă.

Lectură de drum:

https://turkisharchaeonews.net/

Merci pour le chocolat !

Martigny, 2018

Să călătorești în țara ciocolatei e minunat, însă în doze mici, exact așa cum deguști o tabletă bună fondantă. O zi-două, dacă îți este în drum în traseele dinspre estul spre vestul europei. Două motive sunt: natura și muzeele de artă care organizează expoziții deosebit de atractive.

20170725_125508

Am făcut cu sora mea o scurtă iesire din Italia, special la Martigny ca să vedem expoziția Pierre Soulages la Fundația Pierre Gianadda. Este unul dintre artiștii plasticieni pe care îi urmez atunci când li se dedică un eveniment. Actualmente, Soulages, în vârsta de 98 de ani, este cel mai cotat pictor francez contemporan.

vara2015 724

Orășelul este mic, impecabil de dichisit, dar nu prezintă alt obiectiv decât cel cultural, creat în jurul Fundației.

20180723_145450

Nu aveam nicio idee unde se afla muzeul și nici navigator în mașină. Însă, chiar în momentul când credeam că ne-am rătăcit, au început să apară, la fiecare intersecție, din sută în sută de metri, mici indicatoare galbene instalate special, pe care scria SOULAGES. Nu aveai cum să greșești drumul. Era evenimentul principal al orașului, care trăiește în notorietatea fundației.

20180723_144839

Am aflat că această mare instituție există din 1978 și administrează mai multe muzee, săli de expoziție și de concert. Colecțiile permanente, care pot fi vizitate oricâd, cuprind Muzeul Automobilului, Muzeul Galo-Roman și o colecție de fotografie de familie care reflectă dezvoltarea fundației. Multe dintre fotografii o reprezentau pe marea solistă de opera Cecilia Bartoli, invitată permanentă a fundației. Mai mult de jumătate de expoziție îi era dedicată, în fotografii oficiale sau private.

Parcul de sculpturi, de mare întindere, și spațiul Chagall sunt accesibile direct din clădirea principală.

20180723_145315

Parcuri de sculpturi am văzut multe, dar aici mi s-a părut că exponatele străluceau. Cred că nu a fost doar o impresie subiectivă, bănuiesc că sunt importante lipsa poluării și aerul curat, limpezimea din jur.

20180723_145135

Complexul este indeajuns de mare ca sa petreci o jumatate de zi, începând cu vizitarea interiorului și apoi a parcului ca o bijuterie.

20180723_144417

Surpriza a fost că parcul înglobează și o grădină botanică în care poți admira o mare diversitate de specii exotice, plante și copaci, alături de care sunt armonizate sculpturi de artă modernă și contemporană.

20180723_145209

Expoziția Soulages a fost organizată mai mult din împrumutul unor tablouri din colecții particulare de la Monaco, pe care nu ai cum să le vezi altfel. De la muzeul principal dedicat lui Pierre Soulages, aflat la Rodez, în regiunea Auvergne (Franța) erau destul de puține.

vara2015 737

Atenția personalului față de client este remarcabilă. La casa de bilete se formase o ,,coadă” de trei-patru persoane și, în momentul acela, s-a deschis imediat un alt ghișeu, din respect pentru vizitatori.

Recomand vizita în special vara, ca să te bucuri de splendoarea plantelor. Îți răsfeți și mirosul și văzul !