La munte – ore de drum

Culmea minunilor

Corps, 2022

La sanctuarul Notre-Dame de la Salette se ajunge pe o șosea îngustă care pornește din satul Corps, departamentul Isère, aflat la poalele Alpilor.

20220406_125053

În aprilie, abia se desprimăvărase și, pe măsură ce urcam, zapada era tot mai multă.

20220406_124858

Francezii îl consideră a doua destinație de pelerinaj ca importanță, după Lourdes, datorită aparițiilor mariale.

20220406_144535

La 1.800 de metri, aerul e înviorător și limpezește gândurile.

20220406_131322

Se spune că aici, la 19 septembrie 1846, Sfânta Fecioară s-a arătat, plângând, și a stat îndelung de vorbă cu doi copii de păstori.

DSCN7121

Autoritățile ecleziastice au inițiat o anchetă ca să verifice adevărul din spusele lor și, ca urmare a recunoașterii oficiale, un sanctuar a fost ridicat pe acest loc în 1865, spre care se îndreaptă astăzi peste trei sute de mii de pelerini pe an.

20220406_132451

Dar nu doar ei, întrucât toată creasta muntelui e brăzdată de poteci de drumeție, iar lăcașul reprezintă și o etapă de repaus pentru excursioniști.

20220406_144506

În timp, pe lângă biserica principală s-a ridicat un complex impresionant, cu o capelă modernă,

20220406_135359

un oficiu de primire a pelerinilor,

20220406_134933

un hotel,

20220406_140000

săli de mese, magazin, săli de conferințe și de concert, hol expozițional unde am văzut obiecte vechi din regiune,

20220406_142527

iar în exterior, spații amenajate de picnic pe lateralul bisericii, la adăpost de vânt.

20220406_141251

Primii pelerini au ajuns aici la doar două zile după ce a avut loc apariția, iar vestea a început să se răspândească.

20220406_140335

Mai întâi au venit oameni suferinzi, transportați pe dos de măgăruși sau pe jos, pe povârnișuri, cu speranța că izvorul care a țâșnit pe acel loc îi va vindeca, așa cum s-a și întâmplat în unele cazuri, după cum atestă arhivele lăcașului. Chiar și acum, am văzut cum puținii călători își umpleau sticluțele.

20220406_130733

Cu timpul, s-au bătătorit poteci, s-a construit șoseaua și au început să vină tot mai mulți căutători de liniște sufletească.

20220406_134910

În momentul de față, complexul se află în grija unei comunități de preoți și de călugărițe, dintre care am și zărit două asiatice ocupate să schimbe florile în biserică.

20220406_140848

De la bun început, toată lumea s-a întrebat de ce Maica Domnului s-a arătat plângând.

20220406_143158

Singura sursă de informație a rămas comunicatul dat de comisia ecleziastică numită să certifice caracterul miraculos al evenimentului, care declara că, în acea perioadă tulburată de foamete, boli, sărăcie și războaie, Maica Domnului plângea de mila oamenilor, însă a dorit să le transmită, prin mijlocirea celor doi copii necăjiți, un crâmpei de speranță.

DSCN7127

Grandoarea și puritatea peisajului m-au îndemnat să-l iau în seamă.

Dincolo de bine și de rău

Mustair, 2016

Nietzsche locuise la doar optzeci și doi de kilometri de aici, în direcția St.Moritz, dar de acea dată n-am ajuns să-i văd conacul. Îmi plac granițele cu freamătul lor discret, așadar m-am oprit pentru o vizită în detaliu la abația înscrisă în patrimoniul UNESCO, poziționată strategic la doar opt sute de metri de Italia.

Mănăstirea benedictină închinată Sfântului Ioan, aflată pe vechiul drum de pelerinaj spre Santiago de Compostella, se numără printre rarissime vestigii de artă carolingiană din Europa.

Întemeiată în 785 de Carol cel Mare pe traseul imperial, abația avea o menire culturală și politică secretă.

De la bun început, misiunea strategică tăinuită a fost observarea și iscodirea persoanelor, majoritatea pelerini, care călătoreau prin această unică trecătoare dintre Est și Vest.

Episcopia de Chur era cea mai importantă din zonă și, din acest motiv, ei îi revenea supravegherea teritoriului.

Încă de la construcție, a fost rezervată strict cultului benedictin, reputat pentru rigoarea și asceza ritului.

Primii călugari care s-au instalat aici au venit de la alt convent benedictin, Pfafers, din nordul Elveției, și au ramas în sat patru sute de ani, până în secolul 12, când spațiul a fost cedat unei congregații de călugărițe din același cult.

Edificiul a trecut prin multe transformări, dar interiorul a păstrat în stare impecabilă fresce din perioada imperială carolingiană care, din fericire, au supraviețuit sub stratul protector al unor picturi nesemnificative. Azi sunt considerate cele mai relevante pentru Evul Mediu timpuriu.

În secolul 11, episcopul extinde construcția cu o reședință sub formă de turn, structurată pe două etaje.

La cel superior, cu destinație de locuință care face corp comun cu dubla capelă, sunt păstrate obiectele personale ale episcopului.

De sus și până jos, pereții sunt acoperiți cu picturi figurative conturate în scene de inspirație elenistică. Modalitatea de a picta în întregime pereții în interior este de origine bizantină, iar alternața alb și negru segmentează cele douăzeci și patru de episoade pe dimensiunea lungă.

Printre acestea, recunosc Judecata de Apoi, despre care exegeții afirmă că ar fi cea mai veche abordare a acestei teme cunoscută în istoria artei. Se mai descifrează viața sfinților Petru și Pavel, fresca romană cu Banchetul lui Irod și dansul lui Salomé, Visul lui Iosif și Fuga în Egipt, Cina cea de taină, alte scene din Noul și Vechiul Testament, iar în cupolă este Christ Pantocrator înconjurat de evangheliști.

Stilul picturii corespunde artei venețiene monahale timpurii cu influențe bizantine, practicate pe țărmul Adriaticei.

Acest stil, creat de artiști italieni din mai multe ghilde specializați în decorațiuni religioase, a ilustrat legatura cu orientul și era un reper al schimbării de registru. Influența bizantină a fost recunoscută aici și prin studiul comparativ cu pictura religioasă bulgară.

Toate scenele reprezentate au aceeași dimensiune. Culorile și-au pierdut din intensitatea tonalității originale, doar galbenul și roșul au fost mai rezistente.

Ornamentele romane și busturile de îngeri erau singurele decorațiuni acceptate în acele vremuri.

Figurile se disting în elegante atitudini marțiale reflectând spiritul epocii și relația credinciosului cu divinitatea. Frivolitatea unor scene cum ar fi Banchetul lui Irod cu atitudinea provocatoare a lui Salomé a fost dezaprobată cu asprime de calugărițele benedictine devotate înaltei dimensiuni divine, mult prea îndepartată de cele lumești.

Lectură de drum:

Gérard de Villiers, La filière suisse

Rătăcirile fetei nesăbuite

Gran Paradiso, 2017

Muntele ascunde taine greu de pătruns, care presupun o inițiere prealabilă.

Gran Paradiso se bucură de o reputație de masiv accesibil pentru începători (obișnuiți cu sportul), dar înseamnă, totuși, mai mult decât o drumeție banală.

Acces

Ca sa ajung la traseul de alpinism din parcul natural Gran Paradiso, pornind din Aosta, am schimbat două autobuze comode, unul normal și apoi, pe creste, altul mult mai mic care se putea cocoța pe serpentinele înguste, croite prin creierul munților.

Drumul cu autobuzele a fost, în sine, o frumoasă excursie, ideală pentru o zi de ieșire din oraș. M-aș fi mulțumit chiar numai cu atât.

Și la dus și la întors, am rugat șoferii să-mi indice stația dorită. Toată lumea e perfect bilingvă (franco-italiană), cu o lejeră preferință pentru o elegantissimă franceză.

Înălțime

Deși este un masiv respectabil de 4.061 metri, alpiniștii experimentați spun că, dintre toate piscurile de 4.000 metri, Gran Paradiso ar fi cel mai ușor de atins.

M-am încumetat să ajung doar până la 3.000 de metri. Cel mai greu segment mi s-a părut coborârea de la 3.000 la 2.000 de metri pe care am efectuat-o legată cu frânghie de un alpinist.

Refugiu

Ne-am rezervat cazarea cu multe luni înainte la cele două refugii unde am poposit în timpul drumeției.

Primul s-a aflat la jumătatea traseului, iar al doilea la capătul drumului practicabil, într-o fundătură, de unde fie începi un alt traseu, fie revii în lume.

Fiecare cabană e diferită, unele au câte o bibliotecă variată sau o selecție de vinuri excelentă, dar nu au apă caldă.

Toaleta e afară, la capătul prispei. Altele au apă caldă în schimbul unor jetoane pe care le cumperi la recepție.

Cina se servește la oră fixă, la mese organizate pe camere sau în comun, iar meniul este întotdeauna unic, cu mâncare gătită tradițional.

Unele refugii sunt mai exclusiviste, acceptă un număr restrâns de oaspeți, altele îi înghesuie ca să profite din plin de sezonul estival.

Fiind un grup de șase persoane, am rezervat peste tot cușete de șase paturi, câte trei pe fiecare parte, suprapuse.

Contemplare

Pe multe porțiuni cu pantă ușoară sau pe platouri, mă lăsam furată de peisajele solemne, ireale, ca în Caspar David Friedrich.

Alternativ, apare câte un segment în care nu-ți mai arde nici de făcut poze și nici de consemnat impresii, pur și simplu te întrebi dacă o să scapi teafăr dintre stânci.

Chiar dacă urcușul pare simplu, coborârea poate implica dificultăți neașteptate.

La peste 2.800 de metri, orice urmă de vegetație dispare și ai în fața ochilor doar un peisaj mineral, apocaliptic. Doar piatră și cer. Am ajuns la un ghețar chiar înainte de a atinge piscul La Grande Rousse, de 3000 de metri.

Pe traseu, ne-am oprit de preferință la cascade și ochiuri de apă, narcisistic de cristaline.

Întinse pășuni florale, ca niște parcele cultivate de zei, mărgineau potecile.

În acest masiv, în preajma zonelor locuite de fermieri, sunt produse, în serie limitată, vinuri pe bază de soiuri rare, care datează din antichitate. Se spune că aici s-ar fi cultivat cele mai înalte podgorii din lume.

Întâlniri

Alți excursioniști, chiar și atleți în antrenament care ne-au depășit cu viteza luminii, am văzut cam unul-doi la câteva ore. Vietățile întâlnite, – rar de tot – se rezumă la bivoli, vulturi și marmote.

Trecut

Întreaga zonă e un parc natural creat în 1922 în Valea Aosta, aproape de frontiera franceză.

În perimetrul acestui parc, într-unul din catunele care găzduiesc pensiuni izolate, și-a petrecut mai multe vacanțe suveranul pontif Ioan Paul II.

Mult timp, rezervația a fost doar terenul de vânătoare al regelui Vittore Emanuele II. Datorită preocupării sale, parcul este acum brăzdat de o rețea bogată de poteci și drumeaguri construite în acea vreme. Ca itinerar alpinistic, prima dată a fost parcurs în 1860 de câțiva turiști englezi. Tot prin acest masiv, trecea și vechiul traseu roman care făcea legătura cu Gallia.

Lectură de drum:

Michel Butor, La mémoire des sentiers

La răscruce de vânturi

Kokkari, 2017

Abia când am debarcat în Kokkari am aflat de la localnici că nimerisem în cea mai vântoasă zonă din insula Samos. Dar și cea mai romantică, după cum aveam să descopăr mai târziu.

Plaja Kokkari și cătunul ei ocupă un mic sector de țărm cu galeți pe latura de nord a insulei Samos. Muntele se ridică abrupt la doi pași mai încolo, iar vecinătatea sa impune solemnitate mării.

Un mic finister. Intuiești că aici se termină lumea. Cât despre caniculă, în acea parte umbrită de versantul muntelui, i-am simțit lipsa, deși în toiul verii. Poate și din acest motiv, Kokkari e preferată și locuită în exclusivitate de turiști nordici.

Dar neajunsurile naturii au fost cu prisosință compensate de serviciile mult mai de calitate decât experimentasem în tot arhipelagul Egeei. Vă recomand cele două adrese:

Kalidon hotel (2 stele) care nu seamănă cu alte locații de același nivel. Am remarcat calitatea umană a personalului, armonia, decorațiunea cu gust.

Camera avea o terasă imensă, unde stăteam seara să citesc, cu vedere la munte și la un crâmpei de mare, aflată dincolo de șosea.

Sophie’s Place, restaurant pe plajă, cu specialități creative, originale și elaborate care aveau, și ele, poezia lor.

Am luat cina la apusul soarelui, în bataia vântului destul de puternic.

Se auzea doar zbuciumul valurilor.

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Mult, puțin, deloc

Arachova, 2019

Am traversat această pitorească așezare parnasiană în sus și-n jos cu mașina, în drumul spre/de la Delfi, iar seara am rămas la cină aici. Așa cum am zărit din depărtare orășelul, mi-a făcut poftă să intru și să scotocesc prin ascunzișurile sale.

DSCN0419 Până la ora 17, străzile erau împânzite de turiștii coborâți din zecile de autocare staționate pe unde se nimerea.

DSCN0420

La sfârșitul după-amiezei, turiștii au dezertat, magazinele s-au închis, iar pe acest versant al Parnasului s-a așternut liniștea.

DSCN0421

Întrezăresc primele nuanțe roz ale asfințitului de octombrie. Soarele a apus brusc, așa cum se întâmplă în munți. Au rămas doar culorile cerului.

Mersul pe jos prin oraș s-a dovedit mai dificil decât credeam, escaladând străzile foarte abrupte. Am preferat să o iau pe un traseu cât mai lăturalnic, ca să văd ceea ce nu e neapărat destinat privirilor curioase ale turiștilor.

Majoritatea magazinelor sunt specializate pe artizanat de țesături (covoare, traiste, cuverturi) și pielărie (în special căciuli de blană pentru ierni grele), cu prețuri la fel de grele.

Înțeleg ca prosperitatea nedisimulată a orașului se datorează miilor de turiști din toată lumea debarcați zilnic pe străduțele miniaturale.

Locuri de parcare cu greu găsești și e mai bine să lași mașina cât mai la marginea urbei.

Strada mare e atracția principală pentru târguieli, pentru că aici găsești de toate. Cafenele, buticuri și prăvălii.

Ca specialitate locală, recomand să degustați un sortiment de brânză la grătar care se numește formaela și seamănă perfect cu mozzarella, servită cu o miere locală, cu parfum intens, tipic pentru mierea de munte.

DSCN0417

Am luat cina la restaurantul Kaplanis, un pic mai departe de centru, cu o vedere minunată asupra crestelor împădurite, dar exagerat de scump pentru calitatea mediocră a meniului. Înțeleg că avem de-a face cu efectul Delfi.

Însă hotelul Skamnos, aflat la câțiva kilometri mai sus pe munte, a fost o surpriză plăcută, cu un peisaj, un confort și o liniște desăvârșite.

DSCN0413

Grecia piscurilor inaccesibile are o solemnitate care intimidează. La plecare, m-am lăsat furată de gânduri, admirând priveliștea inegalabilă de pe versantul de vizavi. Arachova îți dezvăluie un alt chip de la distanță.

DSCN0415

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Apa tămăduitoare

Lourdes, 2019

Primul meu drum din 2019 a fost la Lourdes. Cu toate că era ianuarie, spre sfârșitul după-amiezei, în mijlocul munților, n-am resimțit frigul.

20190103_154231

În 1858, în decurs de cinci luni, Maica Domnului și-a făcut apariția aici de optsprezece ori, comunicând cu o fată săracă din sat, Bernadette, care, mai târziu, a devenit călugăriță la Nevers.

20190103_153523

Un pelerinaj nu înseamnă doar sentimentul religios, credința, căutarea de miracole sau curiozitatea de a îndeplini un ritual. Atunci când mergi într-un pelerinaj, ai certitudinea că în acel loc vei gasi ori vei afla ceva ce nu există în altă parte: o învățătură, o îndrumare, o mărturie sau o confirmare. Pleci în căutarea unui semn, ca să descifrezi partea nevăzută a lumii. Actul de pelerinaj pune în mișcare o dinamică sufletească și-ți indică direcțiile de urmat, te scoate din dezorientare și tatonări. Mulți sperăm să găsim libertate interioară, curajul de a lua hotărâri, de a fi sinceri cu noi înșine, să aflăm răspunsul la întrebări personale asupra relației cu cei din jur și cu Dumnezeu.

20190103_153555

Pentru alții, pelerinajul este, totodată, și un mijloc de a scăpa de singuratate. Un pelerin nu este niciodată singur, el este invitat și integrat într-o comunitate animată de aceleași dorințe și speranțe. În astfel de călătorii, unii caută un mijloc de reconciliere interioară și se supun la încercarea de a-și depăși propriile puteri fizice.

20190103_161025

În afara sezonului de sărbători, orașul e simplu de traversat cu mașina. Poți chiar să parchezi la cinci minute pe jos de sanctuar și grota unde au avut loc aparițiile miraculoase.

Ceremonialul religios pe care l-am urmat aici constă în câteva etape.

– cumperi lumânari chiar la intrarea în situl monumental. Mii de candele de toate dimensiunile, la prețuri diferite, sunt puse în vânzare de-a lungul aleilor, în mici tonete.

– traversezi râul pe un podeț și ajungi pe celălalt mal, unde aprinzi și pui lumânările în standuri special amenajate.

20190103_154547

– asiști la o slujbă chiar în fața pesterii, unde-ți sunt sfințite toate obiectele cu încărcătură simbolic religioasă pe care le ai la tine.

– de îndată ce se termină serviciul religios, parcurgi încet acel semicerc al peșterii unde au avut loc aparițiile miraculoase, pe pereții careia se scurg firișoare din izvor. Izvorul l-a descoperit Bernadette, la îndrumarea Maicii Domnului și s-a dovedit acea apă este tămăduitoare. Atingi cu mâinile pereții peșterii și, cu apa miraculoasă, părțile suferinde ale corpului.

20190103_160844

– o cantitate mai mare de apă, ca să duci și celor de acasă, poți lua direct de la robinetele aflate imediat în dreapta Grotei. Sunt înșiruite în jur de douăzeci de robinete aflate gratuit la dispoziția credincioșilor pentru a-și umple sticle și bidonașe cu apă din izvorul sfințit. Recomand să ai la tine recipiente de orice fel, dar, în plus, și o sticlă mică din plastic de jumatate de litru ca să le umpli pe cele mari, pentru că sub robinete nu încap recipiente voluminoase, iar debitul de apă este scăzut.

– poți merge la o slujbă în biserica principală, urcând un șir înalt și abrupt de trepte, unde ți se sfințește apa și alte obiecte de cult.

20190103_164555

– aproape de ieșire se află automate de monezi care costă doi euro/bucata, imprimate cu diverse modele. Toate sunt sfințite și se consideră făcătoare de minuni, datorită apropierii de incinta peșterii.

La momentul vizitei mele, se recunoscuseră în mod oficial șaptezeci de miracole.

20190103_155157

Ca să te cazezi, nimic mai simplu ! Lourdes este localitatea cu cel mai vast câmp hotelier din Franța, imediat după Paris.

vezi și: De 15 august

Nord

Glorenza, 2016

Sinceră să fiu, nu-mi dădeam prea bine seama unde mă aflu.

20160719_182549

Austria, Italia sau Elveția? Dacă ești îndrăgostit(ă) de una dintre aceste țări, fă un popas într-un sat fermecător, Glorenza.

20160719_183353

Din orice parte ai veni, drumul printre munți, vara, îți încarcă sufletul. În lungile văi însorite se întind livezi de meri și, oriunde te-ai opri, ești ispitit să vezi mai mult.

Ca să se prezerve monumentele și să se împiedice poluarea, mașina trebuie lăsată în parcările amenajate în afara porților medievale.

Cetatea este pietonală, are străduțe înguste, pietruite ca în Evul Mediu.

20160719_183008

Doar dacă ai rezervat un hotel, poți intra cu mașina să o parchezi în spațiul respectiv, în curte. Hotelul la care am stat era fosta poștă a satului, iar seara se lua cina afară pe terasă, cu vedere la fațada bisericii și la grădina impecabil amenajată.

În această parte a Italiei, se cinează foarte devreme, între 18-20, așa că trebuie să menționezi clar dacă ajungi mai târziu la masă.

Bastida s-a păstrat neschimbată de când există, din 1178, și are o mie de locuitori. Este singura conservată atât de bine din regiunea Alto Adige.

20160719_184556

Culoarul de arcade văruit în alb este de o înălțime nefiresc de mică, pentru că acum aproape o mie de ani oamenii erau mai scunzi, este un element arhitectural unic în nordul Italiei. Iar în labirintul de străduțe nu știi când ai pătruns, fără să-ți dai seama, într-un spațiu privat.

20160719_184500

Dacă ai de făcut cumpărături, aici găsești obiecte de artizanat originale, de bun-gust, ideale pentru cadouri.

Deși oficial satul este în Italia, localnicii vorbesc doar germana.

Cu greu vei nimeri pe cineva să știe câteva cuvinte în italiană. M-am întrebat cum călătoresc ei în țară, cum se înțeleg cu cei din sud ? Majoritatea turiștilor erau tot germanofoni, frontiera elvețiană fiind chiar la ieșirea din sat.

Pentru plimbări, drumeții, liniște și aer curat, un sejur de câteva zile este ideal, mai ales că te poți duce să vizitezi așezări învecinate din Elveția, toate istorice și excelent renovate.

Lumina verde a junglei

Khao Yai, 2017

20170211_180535

După o pană de motor cu masina în mijlocul unui cătun thailandez, unde am urmărit un apus de soare fastuos, ajungem seara târziu la Khao Yai, un fel de stațiune în liziera parcului național unde turiștii vin ca să vadă elefanți sau chiar tigri, iar thailandezii rezidenți în Bangkok vin să ia aer.

20170212_064121

Vorba vine, pentru că parcul, deși listat în patromoniul mondial UNESCO, este traversat parțial, în sus și în jos, de autoturisme. Localnicii îl folosesc ca scurtătură pe drumul de Bangkok, taxa de intrare fiind foarte mică. Însă rezervația protejată se întinde peste dealuri, munți, platouri, stânci pe o suprafață de 2.172 de kilometri pătrați.

Ideal ar fi să străbați acest parc în timpul sezonului uscat din Thailanda, între noiembrie-mai.

Deși ti se impune să iei măsuri de precauție ca să cooperezi cu vietățile junglei, e simplu să-ți dai seama că avem de-a face cu o junglă de tip urban, în care, pe un traseu de o zi, vizitatorii nu erau echipați cu nimic special.

20170212_131708

Nu riști nimic atâta vreme cât nu te îndepărtezi de potecă. În special turiștii occidentali erau însoțiti de un ghid, în schimb localnicii erau mai mult ieșiți la un picnic, ca să evadeze din poluatul Bangkok.

Se spune că aici trăiesc peste trei sute de specii de păsări și animale sălbatice, dar fluxul turiștilor e incredibil de mare, – imaginează-ți o sâmbătă seara pe Champs-Elysées! – astfel că viețuitoarele junglei se îndepărtează cât pot de mult spre interiorul oceanului de vegetație.

20170212_115204

De la hotel, am mers cu un mic jeep, cu șofer și o domnișoară ghid thailandeză foarte competentă, care ne-a însoțit de la 8 dimineața până la ora 18.

Surpriza a fost că masa de prânz am luat-o chiar în inima junglei, lângă un mic pârâu, toate felurile fiind gătite în casă, de către sora șoferului.

20170212_133921

Totul impecabil de curat și delicios.

Am avut un singur incident, în momentul când șoferul a instalat cortul de picnic, vreo 6-7 maimuțe ne-au înconjurat ca la un semnal.

20170212_133606

Înțelegeau ce se petrece și voiau să ia parte la ospăț. Însă, după ce am intrat sub pânza care acoperea masa și scăunelele pliante, toată lumea și-a văzut de treabă. Totuși, soferul a rămas în apropiere de cort cu un băț în mână, pentru orice eventualitate.

20170212_124803

Am parcurs două trasee, înainte de masă și după, interval în care am coborât la stânca unde Leonardo di Caprio a filmat The Beach, punctul de maximă atracție din parc.

20170212_142439

Partea a doua a excursiei a fost parțial cu mașina, până pe înălțimile munților, la o altitudine de peste o mie de metri. Acolo era costruită o promenadă pe scânduri, care traversează râuri, vegetație înaltă, tot felul de plante care ar putea constitui obstacole serioase dacă ai fi pe jos.

20170212_153144

Abia în acel loc izolat, privind de pe înălțimi, îți dai seama cu adevărat ce înseamnă jungla.

Două zile în Dolomiți

2016

Munți albi, cu stânci abrupte și lacuri cristaline, monument natural aflat în patrimoniul UNESCO. Peisaj inaccesibil, îmi sugerează o imagine a însingurării. Pentru Le Corbusier, sunt ,,cea mai frumoasă operă de arhitectură din lume”.

Nu-ți prea vine să te aventurezi pe asemenea înălțimi. Vara, când soarele dogorăște, munții par sticloși, sidefii. Ai impresia că poți să aluneci ca pe gheață dacă încerci să-i escaladezi.

20160718_175346

De aceea, recomand Dolomiții vara, doar pe vreme bună. Doar atunci munții strălucesc și natura exultă.

20160718_173800

Pe acele serpentine amețitoare trecea, în timpurile Renașterii, drumul de negoț dintre Veneția și Germania.

20160718_174623

Ce am văzut în 2 zile:

***Abația de la Novacella.

20160718_142759

Întemeiată în 1142 de către călugarii din ordinul augustin, în stil baroc bavarez. Te surprinde opulența decorului.

20160718_154744

***Lago di Carezza.

Cu apa sa limpede si curata, înconjurat de paduri de conifere care se oglindesc în el.

***Vigo di Fassa, centru de alpinism si excursii montane.

20160718_173010

Acolo poți dormi la una din numeroasele pensiuni. Recomand să faci o drumeție și să închei seara cu o cină la restaurantul ‘L Chimpl.

***Merano, orașul care se află la marginea parcurilor naturale din Dolomiti. Îți este în drum.

20160719_150445

Orașul merită vizitat pentru vegetația luxuriantă și atmosfera tipic provincială de la granița fostului Imperiu Austro-Ungar.

20160719_152603

Datorită climei sale blânde, a fost printre primele, în Europa Centrală, care a aclimatizat specii de plante exotice.

20160719_154318

Sissi, împărăteasa Austriei, a petrecut mult timp aici, să se trateze la băile termale și să admire vegetația.

20160719_152721

Avea obiceiul să facă plimbări lungi, pe fiecare mal al râului, după anotimp: vara pe partea umbroasă și iarna pe partea însorită a râului.

20160719_150312

Plimbarea de iarnă, expusă spre sud, oferă vegetație multă și flori, cu chioșcuri și terase pline de lume.

20160719_153736

Trece pe lângă Kurhaus, vechile băi termale, azi casă de cultură.

20160719_144747

Pe malul opus, plimbarea de vară trece printr-un parc umbros de pini și palmieri.

20160719_154106

Aleea lui Sissi este lungă de 3 km și se poate parcurge în cam 40 de minute.

20160719_153635