Stridii

Oléron, 2019

Insulele îmi plac iarna.

20190117_173131

Amatorilor de ,,art de vivre’’ franțuzesc le recomand un mic hotel-restaurant într-o insulă din vestul Franței, la Atlantic.

20190117_164547

Accesul se face printr-un pod foarte spectaculos de trei kilometri, gratuit (încă). Insula Oléron este faimoasă pentru crescătoriile sale de stridii în apa naturală a oceanului, care le furnizează alimentația în mod natural.

20190117_173023

În stânga și-n dreapta șoselei se înșiruie mici ferme de stridii cu chioșc de vânzare și chiar degustare la botul calului.

20190118_102004

În localitatea Le Château d’Oléron, chiar la ieșirea după marele pod, se află un loc minunat de popas, ,,Jardins Aliénor”.

20190117_171303

Hotelul este localizat în centru, într-o zonă liniștită cu parcare gratuită în față. Ești întâmpinat călduros.

20190118_100523

Camera era dotată cu echipament nou-nouț, mobilată simplu, dar cu gust, și avea facilități de ceai și espresso, cu o varietate apetisantă de ceaiuri bio și infuzii de plante, plus toate tipurile de capsule de cafea.

20190118_093515-e1560971880237.jpg

Ți se pun la dispoziție prosoape de plajă, coș de răchită în care să le transporți, pălărie de soare, chiar și ochelari de vedere de toate dioptriile. Ești acasă.

20190118_100612.jpg

Vorbăreață și prietenoasă, proprietara îți dă lămuriri despre tot ce-ar fi de văzut în jur. N-ai nevoie de ghiduri sau internet, pentru că informațiile primite la fața locului sunt foarte de încredere.

20190117_174137

Insula, fiind printre cele mai gastronomice destinații din Franta, este locul ideal să experimentezi arta culinară franceză înscrisă integral în patrimoniul mondial UNESCO.

20190117_211329.jpg

Cina la restaurantul hotelului, chiar și fără stele Michelin, a fost surprinzător de inventivă culinar.

20190117_211311

Meniul variază de la un anotimp la altul, pentru că bucătarul pune în valoare produsele de sezon locale, însă elementul principal sunt stridiile și peștele pescuit la fața locului, în ocean.

20190118_101958

În marile orașe franceze nu ajung toate tipurile de stridii produse aici, pentru că unele se produc în cantități foarte limitate și, evident, le preiau restaurantele din insulă pentru clienții lor.

20190117_173006

Am cerut informații despre crescătoriile de stridii și varietățile care se găsesc doar în Oléron.

20190117_172904

Sezonul perfect pentru degustarea stridiilor este iarna, iar momentul tradițional este masa de revelion.

20190117_173813

Cu această ocazie, francezii consumă doar bufet rece (spre deosebire de masa de Crăciun cu mâncare caldă). În înțelepciunea populară franceză se spune că doar în lunile care conțin litera r (din septembrie în aprilie), se recomandă consumul de stridii, pentru că atunci sunt cel mai gustoase.

20190117_173854

Hrana -plancton- și-o iau direct din ocean. Vara, ele se află în perioada de reproducere, iar gustul este mai sărat (deoarece plouă mai puțin, iar ploaia diminuează sarea din crescătorii), dar se pot consuma în deplină siguranță alimentară, dacă sunt deschise în fața ta și consumate imediat.

20190117_173214

 

Pe țărm, se află fermele sub forma unor bazine cu apă sărată în care producătorii de stridii le afinează, fiecare după o metodă proprie care le influențează savoarea. Prin afinaj, se mai atenuează cantitatea de sare și de iod pe care o conțin, iar carnea lor se frăgezește. Durata afinajului este de trei ani. Dacă le lasă mai mult de trei ani și dacă sunt repartizate mai puține în bazin, sigur că nu e foarte profitabil pentru crescător, însă gustul lor e mai bun. Dacă beneficiază de mai mult spațiu și de mai multă mâncare, stridiile se îngrașă, devin mai cărnoase.

20190117_172208

În general, condițiile standard presupun coexistența a treizeci de stridii pe metru pătrat. Ei bine, acestea sunt numai piele și os, nu au cărniță mai deloc, fiind crescute economic, la regim. Cele care sunt ținute în condiții de lux se bucură de un confort sporit și au privilegiul de a conviețui doar între una și trei stridii pe metru pătrat. Acestea beneficiază de alimentație completă, – mănâncă pe săturate !, își iau toți nutrienții posibili, însă prețul este mult mai ridicat.

20190117_194935.jpg

Meniul este un poem. Primul pas în universul gastronomic sunt mici aperitive din partea casei și platoul cu trei varietăți de unt după rețete proprii: alge, caviar și fleur de sel).

20190117_194847.jpg

A urmat o jumătate de porție de stridii locale bine-crescute, complet diferite de stridiile obișnuite.

20190117_200541

Ca antreu, am ales un tartar de pește crud, iar ca fel principal un alt pește oceanic.

20190117_202251

Regula pe care am verificat-o aici (și nu numai) este că produsele dintr-o regiune se potrivesc cel mai bine cu vinul care se face în acea zonă.

20190117_204358

Fără ezitare, iarna, vinul roșu de Charente-Maritime este ideal.

20190117_201603.jpg

Vara, la un meniu de acest gen aș încerca și o sticlă de spumant de pe Valea Loarei sau din Alsacia, în loc de o foarte costisitoare șampanie.

20190117_172141

Satul e pustiu iarna. Casele de vacanță care aparțin parizienilor și bordelezilor cu dare de mână sunt cu obloanele trase.

Mexic 10+

2019

În februarie-martie, am parcurs aproape jumătate din Mexic, pe ruta Ciudad de Mexico-San Juan de Chamula-San Cristobal de las Casas-Palenque-Campeche-Merida-Valladolid-Chetumal-Tulum-Cancun.

Am selectat câteva adrese unde mă voi întoarce și data viitoare.

1.La Tozi Galleria hotel** San Cristobal de las Casas.

DSCN4060

Un hotel nou, ținut de tineri entuziaști. Simplu, minimal, cu un mic restaurant la etaj. Oaspeții sunt primiți călduros de Ana, directoarea hotelului. Ca gest de bun-venit, ni s-a oferit o cafea bio, provenită dintr-o fermă de la marginea satului. A fost prima dată când am băut cafea mexicană proaspătă. O savoare puternică, amplificată de peisaj și de ambianța terasei cu vedere. Tot pe terasă, Alejandro din Oaxaca, student la management, ne-a servit o cină romantică sub stele, atent la toate detaliile. Și tot el s-a trezit la 5,30 dimineața ca să ne ajute cu bagajele și ne țină companie pina la venirea mașinii. Hotelul are propriul atelier yoga și energii pozitive din belșug!

2.Winika Alterra hotel*** Palenque.

DSCN4199

Bun venit în plină junglă !, cu toate zgomotele sălbăticiei și ale fermelor de pe dealurile din jur. Mireasma plantelor exotice din jurul piscinei confortabile creează un adevărat paradis complet izolat de toate neajunsurile urbane. Camerele sunt bungalow-uri individuale, cu o terasă amplă și comodă. Am adormit ascultând zgomotele nopții.

3.Colon Te Origen hotel*** Valladolid.

DSCN5217

În plin centru, cu grădina sa luxuriantă, este o oază exotică. Restaurantul, aflat pe marginea piscinei minuscule, are o listă simplă, iar serviciul este excelent.

IMG_2431

Micul dejun respectă calitatea, iar camera este decorată elegant. Dar nu prea am stat la interior.

4.Restaurantul La Casona de Valladolid.

IMG_2426

O instituție culinară tradițională în centrul orașului, într-o grădină liniștită, unde poți degusta toate felurile specifice bucătăriei regionale. Chiar în perimetrul restaurantului se află un mic sanctuar.

img_2428.jpg

Felurile sunt servite popular, foarte pitoresc.

5.Restaurant Villa Maria Polanco din Mexico City este un local clasic tradițional, cu program de muzică mariachi live de foarte bună calitate și cu repertoriu bogat.

IMG_2326

O adevărată desfătare. Artiștii vin la mesele clienților și îți interpretează piese la cerere. Lista culinară e deosebit de amplă, iar mâncarea de mare finețe și savuroasă.

6.El balcon de Zocal.

DSCN3520

Restaurantul se bucură de cea mai frumoasă priveliște asupra pieței Constitucion din Mexico City. N-aș fi aflat de acest loc special fără recomandarea prietenilor mei mexicani Cecilia și Ruben, pe care îi cunoscusem cu un an înainte pe un zbor Paris-Munich. Chef-ul care creează pentru acest restaurant este o celebritate din topul celor mai buni bucătari din Mexic. Felurile de mâncare sunt minimaliste, elegante, surprinzătoare și delicioase.

7.Almina Chetumal.

img_2442.jpg

Un restaurant aflat în incinta unui hotel, cu vedere la marea Caraibelor. Granița cu statul Belize e doar la câțiva kilometri.

img_2443.jpg

Drumul trece chiar pe lângă mica terasă a restaurantului. Mâncarea este regional-maritimă, cu feluri de pește crud și gătit, de o calitate perfectă.

IMG_2444

Ambianța se poate descrie prin acea combinație adâncă și misterioasă între provincial și internațional, specifică localităților mici de frontieră.

8.NU, restaurantul nr.1 din Tulum, din Yucatan Peninsula și în top 3 din tot Mexicul.

IMG_2467

Am cinat aici două seri la rând și am avut plăcuta surpriză ca barista să fie o domnișoară din Turda, Erika, foarte draguță care, aflând de la maître d’ că suntem români, ne-a oferit o tratație din partea casei. Erika lucra în Mexic de opt ani și era fericită.

IMG_2452

Ca mulți alții, și ea mi-a confirmat că denigrarea turistică a Mexicului nu are nicio bază reală. Mâncarea a fost elegantissimă.

IMG_2468

Serviciul nu era foarte implicat, cu excepția Erikăi și a colegului ei de la bar, un baiat din San Cristobal de las Casas care ne-a mulțumit că fusesem asa încântați de regiunea lui natală, Chiapas.

9.Fred’s House Cancun este locul cel mai la modă din faimoasa stațiune de la Caraibe.

IMG_2477

Amplasat strategic cu vedere la apus, pe țărmul lagunei Nichupté, pe vizavi de înșiruirea de hoteluri cu ieșire la plajă. Am stat chiar pe terasă în prima linie, având norocul să ni se rezerve o masă bună, altfel interiorul arată destul de banal. M-a destabilizat dimensiunea porțiilor, XXL în stil american. Dar ai ce vedea. La un moment dat, pe sub nasul nostru a plutit, câteva minute, un crocodil uriaș.

IMG_2481

Ambianța și peisajul sunt excepționale, dar serviciul nu e la același nivel.

10.Dulceria de Celaya din Mexico City, o cofetărie tradițională, de familie, înființată în 1874.

DSCN3937

În apropiere de piața Zocalo, am descoperit la întâmplare acest templu al dulcegăriilor de tot felul, cu ornamentația originală în stil art deco.

DSCN3939

Am luat mici produse fără să am habar, un fel de biscuiți, altele cu pasta de migdale sau de cocos, de cafea sau fistic.

11.Cofetăria El Colon, pe sub arcadele care acoperă trotuarele istorice din centrul orașului Merida (Yucatan) datează din 1907.

dscn4864.jpg

Va fi greu să reziști tentației la oferta lor de înghețată și prăjituri de casă preparate chiar acolo în laborator.

12.În periferia metropolei Mexico City, la San Agustin Acolman, am servit un prânz frugal de mici gustări la un local aflat pe colțul străzii, chiar vizavi de fosta mănăstire.

dscn3789.jpg

Era simplu și modest, dar de o curățenie impecabilă. Am ales clătite fine de mălai din diverse sortimente de porumb (mexicanii cultivă porumb de cinci culori!) preparate afară la o plită, umplute cu brânză sau carne de pui sau porc.

DSCN3790

Nu mai știu cum se numea localul, dar este singurul cu o mică terasă, deschis tot timpul.

DSCN3782

Probabil Acolman, ca toate micile comerțuri din jurul bisericii.

Va urma, pe larg, toată călătoria!

Normand

Harcourt, 2016

Aliénor d’Aquitaine a trecut pe aici. Și fiul ei, Richard Inimă de Leu.  Ținutul te vrăjeste. La fel ca toată regiunea Normadia, calmă, liniștită, cu mici cătune care au povestea lor adâncită în istorie. Drumuri de țară neumblate desenate pe văile râurilor pline de verdeață, păduri, vegetație bogată și îngrijită ambiental. Natura este generoasă. Aceste pământuri, disputate de secole întregi, au fost împărțite în vechime de vikingi, între ei și aliații lor.

20160818_162450

Cel mai bine ar fi să ieși de pe autostrăzi și să o iei la întâmplare pe drumuri înguste, dar excelent întreținute. Mergi unde te duce drumul și vei avea surprize dintre cele minunate. Așa am ajuns la Harcourt.

20160818_163142.jpg

Centrul minuscul are o biserică din secolul 13, cu un turn clopotniță pătrat, cu zidurile înnegrite de timp.  Interiorul contrastează prin strălucire.

20160818_163556.jpg

Castelul familiei Harcourt și parcul său de o sută de hectare reprezintă punctul major de agrement pentru întreg ținutul, iar în sezonul vacanței de vară, pentru turiștii de prin Germania, Olanda și Anglia.

20160818_162851.jpg

Întemeiat în secolul 12 de Robert II de Harcourt, camaradul de arme al lui Richard Inimă de Leu, construcția intimidează prin apectul său milităros și auster. Abia în secolul 17, prințesa de Lorraine l-a transformat în locuință, cu toate utilitățile necesare.

20160818_162931

Și azi, castelul are alura unei cetăți impozante, fiindcă își păstrează incinta fortificată de la origini, cu o alee de promenadă care-l înconjoară. Poți pătrunde pe o intrare de lângă donjon prevăzută cu un podeț, pe deasupra șanțului de apărare. Curtea de onoare a fost amenajată ca o adevărată gradină botanică formată din peste patru sute de specii de arbori aduși din lumea largă, printre care cedri de Liban de peste o sută de ani, cu potecile corespunzător semnalizate și indicații despre tot ce vezi.

20160818_162542

O plimbare istorică prin sat îți dezvăluie și alte atracții, cum ar fi cele gastronomice. Vă recomand produse regionale care au la bază merele: jeleuri, cidru, calvados.

 

Insula misterioasă

Bozcaada, 2018

Periplul în apele Turciei mă poartă pe o insulă cu o amplă reputație gastronomică, de care am luat cunoștință din filmul The Turkish Way. Cu lux de amanunte, aici e relatată vizita celebrilor bucătari spanioli, frații Roca, în Turcia, ca să se inspire din bogata tradiție culinară de origine otomană.

20181016_183820.jpg

Am mai aflat, ulterior, că insula găzduiește anual un festival de film documentar ecologic.

20181017_121027Am debarcat în insula Bozcaada (se pronunță Bojada) după o foarte scurtă traversare, de o jumătate de oră, cu un vapor pe care ne-am urcat, cu mașină cu tot, în micul port Geyikli. 20181017_122927.jpg

 

 

La sosire, ești un pic dezorientat, pentru că nimerești direct într-un orașel istoric unde, în centru, circulația cu mașina e interzisă, străzile fiind pietonale și foarte înguste.

20181016_184100.jpg

Ne-am putut strecura, totuși, până aproape de hotel. Proprietarul ne aștepta la colțul străzii, știa că sosim cu acel vapor, așa cum orice gazdă își asteaptă musafirii, ca la noi, în Oltenia. Am descărcat bagajele, apoi am parcat mașina în afara spațiului istoric, la cinci minute pe jos de hotel, pe o străduță laterală.

20181016_184430

Mi se părea că am pătruns direct în romanul scriitorului turc Yachar Kemal, despre o mică insulă de unde grecii au fost expulzați în 1923.

20181016_183842.jpg

Aveam indicii la tot pasul.

20181017_102730.jpg

Micul hotel pe care îl rezervasem se numea Amaranda Ada Evi și era amenajat într-o casă tradițională.

20181017_090216-e1554324570845.jpg

Mobilierul era vechi, elegant, camerele decorate predominant în alb, spațioase, minimaliste și foarte curate.

20181017_090255-e1554324611415.jpg

Toate se aflau la etaj, unele cu terasă și vedere la castel, biserica ortodoxă sau moschei.

20181017_094612.jpg

La sosire, ni s-a oferit o cafeluță la ibric, apă rece și rahat de trandafiri.

20181017_090212.jpg

Dar nu gestul standard de curtoazie contează, ci plăcerea pe care o resimți când primești ceva din suflet.

20181016_185438

Cât timp ne-am sorbit cafeaua care era binevenită la acea oră a după-amiezei, gazda noastră ne-a dat informații despre obiective istorice (pe insulă și pe continent, în zona portului unde urma să ne întoarcem), localuri, plimbări, traseul de jogging, podgorii, specialități culinare, ca să știm cum să ne facem programul.

20181017_090157.jpg

Am aflat, printre altele, că scăldatul e doar pentru cei curajosi: vara, apa abia că atinge 21 de grade și iarna doar 16 grade.

20181016_184212.jpg

Eram la jumătatea lui octombrie și acum apa era deja rece dar, la mijlocul zilei, se făceau spre 22 de grade.

20181016_185119

Am prins sezonul de kaki, pomii erau încărcați.

20181017_102525.jpg

Seara, am cinat afară, pe o terasă pe trotuar, la restaurantul Sandal (înseamnă scaun).

20181016_190607

Oferta lor de gustări reci cuprindea câteva zeci de varietăți, din care am degustat vreo 20 de meze-uri tipic insulare și evident, pește proaspăt de mai multe soiuri, la gratar, alături de un vin produs în podgoriile insulei.

20181016_184951

A doua zi, soția proprietarului ne-a pregatit micul dejun în bucătărie ca acasă, chiar în fața noastră. Plăcinte prăjite la tigaie cu brânză sărată și o omletă pufoasă. Nu era nimic făcut dinainte, in afară de dulcețuri și brânzeturi, câte trei-patru feluri diferite. Toate erau produse locale, naturale. Printre acestea, am degustat și specialitatea insulei, dulceața de flori de mac, subtilă și fin parfumată. După ce am înfulecat micul dejun, stapâna casei ne-a preparat, conform tradiției, o delicioasă cafea turcească pe terasa plină de vegetație și miresmuri de plante în pragul toamnei. Un mic paradis.

20181017_090127.jpg

Sunteți obișnuiți să vă faceti cumpăraturi la Milano și Paris ? Înseamnă că n-ați văzut târgul țărănesc din Bozcaada. Localnicii aduc tricotaje hand made din lână de foarte bună calitate și confecții de modă turcească. Batice, șalvari, de forme și culori unice. La alte standuri, produse agricole de sezon, măsline și ulei de măsline de fermă, nefiltrat.

20181017_103204

Savuros. Mă opresc aici, nu vă dezvălui chiar tot. După un lung tur de cumpărături, am huzurit la o cafea turcească sub platanul imens din mijlocul satului.

20181017_103233

De la magazinul podgoriei Corvus, chiar în centru, am achiziționat o altă specialitate locală, vinul prelucrat dintr-un soi unic de struguri care, de sute de ani, se cultivă pe mici suprafețe aproape de țărmul mării.

20181017_123918

Acum știu, Bozcaada e insula mea secretă.

Degustare de sezon: boabe de proumb fiert, servite într-un pahărel, cu lingurița, asezonate cu miere și smântână sau unt.

Lectură de drum:

Yachar Kemal, Regarde donc l’Euphrate charrier le sang

Echinox

Cesenatico, 2016, 2017, 2018

Trei ani consecutivi, în septembrie, în preajma echinocțiului de toamnă, s-a întâmplat să mă aflu în Italia, la Cesenatico, pe țărmul Adriaticii.

20160830_184148.jpg

Și, pentru că hazardul urzește întotdeauna cele mai bune planuri, m-am gândit că poate fi o posibilă destinație ca să-l celebrați pe cel de primăvară. De aceea v-o propun în această zi menită echilibrului.

20160830_195547

Planul urbanistic al canalelor portuare a fost desenat de Leonardo da Vinci în 1502, urmând proporțiile armoniei perfecte. Zi și noapte, primăvară și toamnă.

20160830_184139

De pe ambele laturi ale canalului principal, o flotă impresionantă de pescadoare își ridică ancora în fiecare dimineață la ora patru și pornește în larg dar, dacă vă cazați pe malul canalului, sirenele vă vor trezi.

20160830_185542

O stațiune litorală de mult bun-gust, frecventată de lume liniștită. V-o recomand în primul rând pentru un sejur culinar, oricât de exigenți ați fi.

20160830_202527.jpg

Chiar pe bordura canalului, considerată axa principală a orașului, se înșiruie restaurante specializate în produse marine.

20160830_210741.jpg

Pe mine m-a convins Ristorante La Buca, supervizat de Stefano Bartolini, al cărui platou de crustacee crude i s-a dus vestea.

20160830_205454.jpg

Centrul burgului este considerat mica Piazza delle Conserve, cu magazine și cafenele pe toate laturile. Istoria locului se poate aprofunda în Muzeo della Marineria, unic în Italia, care prezintă corabii restaurate și referințe despre cotidianul marinăresc. În centru, puteți vizita și casa în care a trăit toată viața scriitorul Mario Moretti, originar din Cesenatico.

20160830_195859

Arhitectura balneară a stațiunii are câteva exemple valoroase, pe care le-am descoperit în lungi plimbări, admirând înserarea. Printre acestea, colonia Agip si colonia Enpas.

20160831_090110

Pentru cazare, vă recomand Albergo Vera**, un B&B nou, curat, cu parcare gratuită în curte, aproape de centru.

20160831_085050

Peștișorul de aur

Barbate, 2016

Poate ar trebui să-mi fac un blog separat în care să scriu doar despre orașe de la granița sudului.

Blogul Sudului.

Revin, mereu și mereu, în Andaluzia. De data aceasta nimeresc, aproape la voia întâmplării, la Barbate. M-a fermecat de la prima vedere, însă o prietenă spaniolă m-a sfătuit să nu mai vorbesc așa elogios despre această destinație, pentru că risc să nu fac impresie bună. Spaniolii își amintesc că, în anii 70, Barbate a fost stațiunea preferată a dictatorului Franco.

20160408_202934-1-e1552987998914.jpg

În contextul în care dimineața mi-o petrecusem în palatele și grădinile Alhambrei, iar la sfârșitul după-amiezei ajungeam la Barbate, vă puteți întreba cum de a fost posibil să-mi pice cu tronc. Și eu mă întreb.

20160408_193401

Plaja era goală, iar pe promenada pavată trecătorii se scăldau în luminozitatea apusului maritim.

20160408_202028-1.jpg

Asa cum la noi în sud se prind bulgarii, pe măsură ce te apropii de Barbate, la radio prinzi aproape numai posturi în arabă. Mă îndepărtez de tot ce îmi este familiar și mă las în voia surprizelor.

Orășelul nu este în topul traseelor turistice, nu-și propune să epateze. Cred că, în cazul acesta, nu e vorba doar despre ce vezi la modul concret, ci și despre energiile pe care le percepi la nivel subliminal.

20160408_193441.jpg

Chiar dacă la fața locului nu ai de vizitat obiective monumentale, te poți bucura de liniște, de plajă, de cărți, de conversații, de mare și de o gastronomie bazată pe principalul lor produs, tonul, care se pescuiește chiar acolo.

20160408_213456-1-e1552988287801.jpg

M-am lasat prinsă în capcana gurmandizei la un restaurant pescăresc aflat în centru, El Campero, în care tonul e rege.

20160408_205054-1-e1552988098598.jpg

Până atunci n-am știut că fiecare parte a tonului are un gust diferit. În meniu ți se propuneau toate și, evident, fiecare gătită în alt stil, pentru că unele porțiuni sunt mai grase, altele mai slabe.

20160408_215301

Dar, orice fel ați lua, vi-l recomand însoțit de un vin roșu, neapărat andaluz.

20160408_211835-1.jpg

Vă previn că, după această experiență, nimic nu va mai fi la fel.

Protecție

Sauveterre-de-Rouergue, 2016

În jumătatea de sud a Franței poți face un întreg circuit de cătune medievale renovate în respectul tradiției. Poposesc în regiunea Aveyron, pentru un decor pe care nu-l vezi decât în filmele care s-au turnat aici, într-o bastidă regală din secolul 13 clasată printre cele mai pitorești sate din Franța.

20160803_091452

Nu știam prea multe despre locul respectiv, dar în centru există panouri explicative și astfel am descoperit un mic sat fortificat construit din piatră, după un plan riguros, în scop de apărare. La Sauveterre, primele construcții datează de prin anii 1230.

20160803_091619.jpg

Din fericire, multe dintre ele s-au conservat identic. Nici o armată n-a trecut pe aici ca să le distrugă.

20160803_092240.jpg

Piața principală este patrată, cu arcade pe trei dintre laturi. Soarele arde nemilos în august și, în umbra oferită de galeriile de piatră decolorată de timp, mă uit la magazinele modeste care expun, cu mult bun gust, obiecte majoritar artizanale.

20160803_092339

În Evul Mediu, satul era cunoscut în toată regiunea datorită meșterilor care manufacturau cuțite de calitate superioară. Recent, aceasta tradiție s-a reluat cu o producție manuală în serie limitată, adresată colecționarilor, fiecare model cu desen unic.

20160803_091954.jpg

Biserica este a Sfântului Cristofor, protectorul călătorilor. Semn bun pentru cei care îl întâlnesc în drumul lor.

20160803_092643.jpg

Chiar în centru, vă recomand un restaurant de bună calitate, ,,Le Sénéchal’’, care celebrează cu onestitate bucătăria franceză, aflată în patrimoniul mondial UNESCO.

20160803_092443

Cred că merită să intri în astfel de bastide pentru o oră-două. Vei vedea cât de puternic își păstrează rolul defensiv în fața invaziei de turism industrial și comercial.

Lectură de drum:

Pascal Quignard, Viața ascunsă