De bună credință

San Benedetto Po, 2018

Pe tăcuta câmpie lombardă, la doisprezece kilometri de Mantova, benedictinii au ales să-și ridice un așezământ.

Cei șapte de la început, printre care Sf. Simeon din Polirone, călugăr călător de origine armeană, au deschis porțile lăcașului în anul 1007.

Câteva decade mai târziu, intră în scenă contesa Matilda di Canossa, cea mai înstărită proprietară de terenuri din regiune.

În calitate de prietenă a Papei, contesa hotărăște să dea o mână de ajutor în procedura de primire a abației în congregația de la Cluny,

poziție din care a jucat un rol major în răspândirea reformei gregoriene.

Contesa petrece mult timp retrasă în liniștea mănăstirii ca să mediteze,

să frecventeze biblioteca

sau să participe la reuniunile prelaților și se implică activ în dezvoltarea instituției monastice.

Până în 1797, San Benedetto in Polirone funcționează ca una dintre cele mai importante mănăstiri benedictine din Europa

și, o perioadă, cea mai vastă din Italia, ca număr de calugări și ca întindere pe terenurile donate de contesă.

Atunci când, prin secolul 14, începe să cadă în paragină, intervine clanul Gonzaga

cu inițiative de reabilitare și amplificare prin serioase lucrări arhitecturale necesare obținerii unui statut social elevat.

Aveau intenția de a invita aici cărturari vestiți și, datorită cercului intelectual frecventat, să-și sporească prestigiul.

O lungă perioadă, au păstrat un control desăvârșit asupra instituției, însă, după ce neamul li s-a stins, infrastructura din jurul complexului s-a desființat, iar în 1797 Napoleon îi dă lovitura de grație, prin distrugerea parțială a unei aripi.

Astazi, ne copleșește edificiul recent renovat și deschis în întregime ca bazilică, abație, biserică parohială pentru enoriașii din ținut, mănăstire și muzeu.

Vizita, pe un circuit labirintic, se face doar cu ghid însoțitor și poate dura două-trei ore, după interesul oaspeților.

Ghida noastră, o amabilă doamnă la pensie de origine maghiară, mi-a făcut o impresie excelentă.

Din bazilica imensă San Benedetto, o ușiță din capătul dinspre altar duce în biserica originală, Santa Maria, cu treizeci și două de statui de sfinți,

un retablu pictat de Veronese și paviment cu un fragment de mozaic prețios din 1151.

Aici se află și sacristia, cu fresce din 1563,

prin care se ajunge la mausoleul contesei Matilda di Canossa, ale cărei rămășițe se află la Vatican.

Cele trei spații de meditație ale calugărilor, claustrul Sf.Benedict, Sf.Simeon și cel principal, numit ,,dei Secolari’’,

facilitează trecerea spre refectoriu sau sala de mese monahală, unde Correggio a pictat o frescă,

dar și spre infirmerie, palatul abațial, sala capitulară.

Martin Luther a sejurnat aici în 1510, invitat de familia de Gonzaga și a fost scandalizat de opulența decorului.

Din claustrul principal, se urcă printr-o scară monumentală în muzeul regional de istorie și arheologie care ocupă o parte din construcția de secol 16.

Mi-a atras atenția un calendar astrologic conceput pe mai multe secțiuni, unic în Italia, descoperit în curtea interioară a unei case oarecare din localitate și recondiționat în 2017 cu sprijinul unor farmaciști.

Din tot ce am văzut, mi-am dat seama că aspirația contesei de a clădi o operă care să fie transmisă cât mai departe în viitor s-a înfăptuit.

Spiritul ei benevolent pare încă prezent și inițiator de gânduri, planuri și idei.