Grecia mea – ore de drum

Visul unei nopți de vară

Edessa, 2016

Pe Egnatia Odos, străbați Grecia de nord (Macedonia) de la granița cu Turcia până la Marea Ionică. O vacanță întreagă aș petrece pe acest drum. Sau chiar mai multe.

20160616_155827

Una dintre surprizele călătoriei a fost orășelul Edessa.

20160616_173816

Așezat pe marginea unui platou deschis spre câmpia macedoneană, este cunoscut încă din antichitate, pentru amplasamentul privilegiat și pentru apele sale curative. Și nu doar atât.

Avem șirul de cascade spre care mergi pe o alee șerpuitoare, apoi râul care traversează centrul. Toate aceste ape energizează orașul, îl curăță, îl purifică.

20160616_170730

O plimbare de câteva ore în centrul Edessei și în parcul cascadelor este eliberatoare de griji și gânduri, entuziasmantă, poetică.

Am stat la un fermecător hotel amenajat într-o casă tradițională în vechiul cartier otoman. Cascadele se aflau la o distanță de 10 minute de mers pe jos, traversând un parc cu platani seculari.

20160616_164345

Prezența dominantă a apei favorizează o vegetație luxuriantă peste tot în jur.

20160616_164742

Natura este foarte inteligent pusă în valoare de urbanizarea elegantă a orașului. Sălciile de pe marginea canalului se apleacă peste trotuar, conspirativ, parapetul (nou-nouț) este fals înclinat, păstrându-și vechea (probabil) poziție împovărată de trecerea timpului.

20160616_173658

Gara, mică, intimă este ca o imagine de film.

20160616_182245

Ajungi la peron și ieși din timp.

20160616_182353

La doi pași de gară, se află o tavernă cu grădină sub un tei înflorit, – era iunie -, și un arțar impunător.

20160616_182304

Pe măsuțe cădeau, din când în când, flori mici galbene, din ce în ce mai înmiresmate, pe măsură ce se cobora înserarea.

20160616_213430

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

vezi și: Orașul teilor

Smochinii

Dion, 2016

La Dion, mai mult ca oriunde, resimt sacralitatea intensă și adevărată a Greciei.

20160617_164524

La grecii antici, Dio=Zeus și este reprezentat, uneori, de tot felul de vietăți domestice, pentru că omul a simțit nevoia dialogului cu ce este dincolo de cunoaștere.

Încep vizita cu muzeul local, foarte cochet, deși micuț. Privesc obiecte de valoare recuperate în urma săpăturilor care, încă și astăzi, se dovedesc dezvăluitoare de fragmente de civilizație.

Situl se află la un kilometru mai departe. Înainte de orice, simt prezența smochinilor, ca și cum Zeus ar fi ales de această dată, să prindă trup vegetal. Cu încrengăturile lor bogate, demne, au străbătut sacralitatea. Mirosul răspândit de frunzișul abundent, dens și protector vine dintr-o sferă care nu e pământească.

20160617_170303

Așezarea datează din secolul 10 (î.C) și este amplasată, nu întâmplător, la poalele muntelui Olimp, – reședința zeilor, într-o câmpie fertilă.

20160617_171133

De aici, preoții porneau să escaladeze crestele muntelui, unde se aflau altarele, cât mai sus, mai aproape de zei, ca să le aducă ofrande.

20160617_171218

Așa cum putem vedea azi ruinele, sunt preponderent vestigii datând din perioada romană.

20160617_170852

Pe atunci, orașul era înconjurat de un zid gros de apărare și avea propriul său port la un râu care se vărsa în mare la o distanță de 16 kilometri.

20160617_170836

S-au degajat, în urma săpăturilor, peste douăzeci de străzi, cu băi publice, clădiri administrative, locuințe, teatru, temple. Printre acestea, faimoasa vilă a lui Dionisos cu un mozaic multicolor.

20160617_161606

Tot aici s-a descoperit templul zeiței Demeter, cel mai vechi sanctuar din Macedonia. Pentru Alexandru Macedon, orașul avea o semnificație specială, mistică.

20160617_165312

Înainte de a porni să cucerească Asia, a venit să se roage aici, la templul lui Zeus.

20160617_173226

S-a dovedit o strategie bună, fiindcă era templul cel mai aproape de Olimp. Zeus l-a auzit!

Lectură de drum:

Alexandru Mitru, Legendele Olimpului

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Eu, tu și Egeea

Monemvasia, 2015

Cu vaporul este mult mai simplu de ajuns la acest oraș-fortificație peninsular decât cu mașina, iar vara sunt curse destul de multe. Istoria sa este un lung șir de lupte între franci, bizantini și slavi. Toți îi râvneau amplasamentul strategic.

Pătrunzi în cetate venind pe un dig care se termină cu o poartă medievală, prin care treci spre kastro, orașul de jos. Te întorci pe același drum, nu există nici o altă ieșire.

Partea cea mai spectaculoasă este akropole, cetatea de pe culmi, unde te cațeri pe o potecă abruptă cu priveliște frumoasă.

Parcare nu există decât pe marginea drumului, supraaglomerată, la noroc, dar locurile sunt limitate. Noi ne-am cazat chiar în centrul fortificației medievale și a trebuit să mergem cu mașina la poarta cetății, ca să lăsăm acolo bagajele, apoi să parcăm mașina undeva departe.

Este o localitate mult prea turistică, un pic supraevaluată, iar prețurile sunt mult mai mari la orice produs ori servicii. Iar atitudinea generală față de turiști este de totală indiferență, nu prea le pasă dacă ești mulțumit sau nu.

Am avut ocazia să asist la o veritabilă lecție de marketing. Luam micul dejun pe o terasă și am văzut o bătrânică încercând să vândă coșulețe împletite pe la clienții așezați la cafenele. Mulți turiști cumpărau, de milă. Peste o oră, stând cu geamantanele la porțile cetății, așteptând mașina, apare bătrânica, după ce vânduse stocul de coșulețe. O aștepta o mașină luxoasă în care s-a urcat cu dezinvoltură, sub privirile noastre consternate. Mai avem încă multe de învățat de la greci !

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Din dragoste (sau nu)

Mistras, 2015

Iubirea înfăptuiește miracole. Unul dintre ele, care a învins – parțial -, timpul și intemperiile, este cetatea de la Mistra, aflată în patrimoniul UNESCO.

Legenda, pe care am aflat-o abia la fața locului, spune că fortăreața a fost ridicată de conducătorul francilor (occidentalilor) pentru amanta sa, o grecoaică focoasă (numele cetății vine din franceză, maîtresse=amantă). Sau poate mânat de orgoliu ?

Parcurg rămășițele acestui oraș râvnit din Peloponez, construit pe un versant al muntelui Taiget în sec.13 de un nobil francez, ca să apere ținutul Moreei de popoarele slave invadatoare.

Pe atunci, în partea aceasta de lume se duceau lupte acerbe între franci și bizantini, mărturie stau și acum citadelele de pe culmile muntoase din Peloponez.

Ca să ajungi la Mistras, mai întâi treci prin Sparta, unde te poți opri la o tiropită și o cafea, să-ți încarci bateriile pentru drumeția de câteva ore ce va urma.

În Evul Mediu, Mistra devenise un centru de cultură și artă care avea ca echivalent Florența.

Bisericile bizantine erau decorate cu picturi magnifice, din care azi putem admira doar mici fragmente.

Strălucirea orașului ajunge la apogeu sub împărații Ioan VI Cantacuzino și Manuel II Paleologu, care își făcuseră studiile la Paris. Dar cea mai mare personalitate a orașului ramâne filosoful și umanistul George Gemistos Plethon, care a trăit aproape 100 de ani.

A venit momentul să vorbim despre otomani, subiect spinos în istoria Greciei. Ei cuceresc orașul în 1460 și, inevitabil, bisericile se transformă în moschei, iar palatele sunt ocupate de pașe.

Partea bună este că otomanii au dezvoltat aici manufacturi de mătăsuri, ceea ce ridică nivelul orașului. Ulterior, a fost ocupat de venețieni, distrus de ruși și prădat de albanezi. Așa îl găsim noi astăzi.

Vom parcurge trei cartiere principale: la poalele muntelui, periferia cu locuințe burgheze și biserici, apoi orașul de sus aristocratic, iar în vârf de tot, cu o frumoasă priveliște, castelul nobiliar.

Un mic muzeu pune la dispoziție toate explicațiile necesare. Câteva mănăstiri sunt chiar funcționale, opriți-vă acolo să vă trageți sufletul.

Călugărițele vă pot arăta lucruri de mână confecționate de ele și puteți cumpăra tot felul de mici suveniruri.

Potecile se dovedesc destul de dificile și recomand încălțăminte sport, dacă vrei să te cocoți până sus departe.

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Orașul teilor

Kastoria, 2016

M-am îndepărtat mult de țărmul mării Egee.

Mă aflu într-o altă Grecie, secretoasă, împădurită, cu o vegetație continentală ca la noi, diferită de imaginea familiară a vacanței.

20160618_132844

Kastoria este cunoscut ca fiind orașul blănurilor, dar nu acesta e motivul vizitei mele.

20160618_125249

Însă, chiar dacă nu ai intenția să-ți cumperi o haină de blană, merită să te oprești aici.

20160618_131404

Faima din trecutul istoric a supraviețuit datorită celor șaptezeci și cinci de biserici din perioada bizantină și post-bizantină. Azi mai putem vedea doar aproximativ cincizeci (sursă: ghidul Michelin).

Am remarcat o mare discreptanță între centrul lăsat de izbeliște și zona elegantă de pe malul lacului.

20160618_140411

Cele mai multe biserici sunt minuscule, dar toate sunt împodobite cu sculpturi și fresce.

20160618_155042 (1)

Inițiativa edificării lor o datorăm negustorilor bogați și înalților funcționari de la Constantinopol exilați la Kastoria.

20160618_151252

Așezat ca o peninsulă pe lacul cu același nume, foarte aproape de cunoscutul lac Prespa, aflat la granița dintre Grecia, Albania, Macedonia, orașul este cunoscut ca fiind, de peste șase sute de ani, centrul comercial de unde se exportă blănuri în toată lumea.

20160618_134908

Această industrie prosperă a demarat în epoca bizantină, când negustorii de la Constantinopol care se trăgeau din Kastoria au început să trimită blănuri în Rusia, ca să-și asigure, în acele vremuri tulburi, protecția unor oameni de seamă.

20160618_145635

Blănurile se confecționau în acest orășel care ne înfățișează azi niște contraste foarte puternice.

20160618_154808

Mă refer la dicrepanța dintre conacele opulente, mândre, renovate cu gust, ale aristocrației și micuțele biserici ortodoxe părăsite, ignorate și căzute în paragină.

20160618_131612

Din Rusia, faima blănurilor kastoriene s-a extins în curând și în Imperiul austro-ungar, unde au început să prolifereze magazinele de profil.

Negustrorii evrei din Kastoria aveau, pe atunci, filierele lor de unde se aprovizionau cu materie primă de calitate, din America de Nord și Scandinavia, dar astăzi s-au creat, în apropierea orașului, crescătorii de vizoni și lupi.

20160618_152502

Magazinele de blănuri, opulente și atractive, se înșiruie de la un capăt la altul al orașului.

20160618_153523

Componenta spirituală are o aparență diametral opusă.

20160618_134210

Bisericile sunt minuscule, majoritatea închise, fără orar afișat, năpădite de flori sălbatice și de buruieni.

20160618_150158

Am încercat să mă strecor ca să privesc înăuntru, dar n-am reușit să zăresc mare lucru.

20160618_154938

La acel ceas ireal de cald, când grecii se retrag de sub soarele strivitor, între unu și patru după-amiaza, micile sanctuare păreau și mai singuratice, încremenite într-o căldură și lumină strivitoare.

20160618_145018

Din fericire, primesc adăpost răcoros într-una din bisericuțe.

20160618_134429

Pot să-mi remintesc numele câtorva, care sună ca o invocație solemnă: Agios Nikolaos Kasnidzi, Taxiarhis Mitropoleos, Agios Stefanos.

20160618_140244

Am făcut o lungă plimbare pe faleza care face turul lacului, pe sub sălciile plângătoare și platanii seculari.

20160618_160059 (1)

Bărcuțe de un model tipic, cum vezi numai în jurul lacului Kastoria, erau ancorate în apropierea malului.

20160618_130937

Conacele care s-au păstrat, construite de negustorii bogați în secolele 17 și 18, degajă o impresie de siguranță și stabilitate.

Peste ele au trecut vremuri grele, dar au răzbit.

20160618_131129

Arhitectura este locală, în stil macedonean, cu trei etaje și au o rânduială tipică gospădăriilor balcanice din zonă.

20160618_133338

Simți, încă o dată, că marea este departe.

20160618_153103

În luna iunie, un motiv în plus să vizitezi Kastoria este mireasma florilor de tei, devoratoare.

20160618_132909

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

În arșița verii, la Corint

2015

Cunoșteam deja bine Peloponezul, dar mai puțin Corintul, decât din cărțile cu Medeea și Iason. Și pentru că Sf.Apostol Pavel a trecut pe aici.

Intrând în oraș, m-am așteptat să descopăr indicii ale mitologiilor sale, dar am nimerit într-o urbanizare vraiște, cu imobile noi, construite de-a valma. O dezamăgire totală. Dragi călători, nu vă opriți în oraș, ci îndreptați-vă spre cele două mari obiective antice.

Vechiul Corint are două situri de vizitat, aflate la distanță de câțiva kilometri unul de altul.

***Archaia Corint

Vestigiile care mai pot fi admirate astazi datează din epoca romană.

Descoperirile se datorează scolii americane de arheologie, precum și pasiunii unui arhitect francez. Templul lui Apollo este printre cele mai frumoase din Grecia.

Fântâna lui Peirene este remarcabil conservată.

Agora se păstrează bine, dar priviți cu luare-aminte de jur-împrejur. Vă aflați pe urmele Sfântului Apostol Pavel, care a pășit pe aceste pietre.

Caut locul de unde s-a adresat locuitorilor Corintului, în Scrisoarea sa către Corinteni.

Este cel mai potrivit moment să vă așezați la umbră ca să o (re)citiți !

***Akro Corint

Serpentinele vertiginoase spre vârful piscului îi vor oferi călătorului care cutează să le înfrunte o recompensă binemeritată: Peloponezul în toată splendoarea lui.

E drept că, la 35 de grade, te concentrezi mai mult să cauți cu privirea un loc la umbră decât la peisaj. Dar să nu uităm că această citedelă este printre cele mai mari din Grecia, ca suprafață, pe măsura destinului său zbuciumat. Istoria o consemnează, mai întâi, ca Acropole grecească, apoi citadelă romană și bizantină, până în 1210, când a fost cucerită de franci. În următoarele trei secole, și-a tot schimbat proprietarii, până când a trecut în mâna turcilor, în secolul 15.

Toate aceste transformări îi creează o identitate cosmopolită, nu mai știi, de fapt, cine a marcat-o cel mai mult.

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Olimpiadă

Olympia, 2015

În Grecia, vizitarea templelor din antichitate este tot un fel de pelerinaj. Credincioșii aduceau dintotdeauna jertfe zeilor ca să-i îmbuneze ori să le atragă bunăvoința.

În temple există acele energii indestructibile ale credinței. Le simți intensitatea, uneori mai explicită, alteori mai subtilă. Este unul dintre motivele pentru care mă întorc în siturile antice mereu și mereu.

Pleci din aceste locuri sacre cu mintea limpede, cu sufletul purificat.

Aici, în acest perimetru sacru, preoții care oficiau aveau privilegiul să intre în comunicare cu astrele, ale căror interferențe guvernau și atunci, ca și azi, influențând comportamentul muritorilor. Astre egal zei. Grecia e ocrotită și acum de zei.

La Olympia am fost într-o zi de iunie cu vreme capricioasă. Alternau reprize de ploaie scurtă, sclipiri de soare, nori negri, tunete și fulgere, ca și cum zeii se întruniseră și aveau, fiecare, ceva de spus. Permanența divinului o intuim aici, la Olympia, mai mult decât oriunde.

Zeus este stăpânul incontestabil al sitului, dar istoricii susțin că templul soției sale Hera l-a precedat, temporal și prin sacralitate.

De trei mii de ani, s-a dezvoltat aici cultul pelerinajului. Înainte de a exista templele, în acel ținut din vestul Peloponezului se întindea o pădure sacră.

Plopi, mesteceni, măslini, platani, stejari, pini creșteau laolaltă datorită. A început să fie celebrat cultul vegetației și al belșugului. La un moment dat, simțindu-i-se energiile tămăduitoare, pădurea a fost parțial defrișată pentru a se construi un sanctuar dedicat lui Cronos, fiul cerului (Uranus) și al pământului (Geea), tatăl lui Zeus.

Fervoarea religioasă explică multitudinea construcțiilor, timp de secole, în același perimetru, ca și cum zeii și-ar fi ales un sediu terestru pe care oamenii să edifice noi construcții. Puterea Olympiei stă tocmai în relaționarea dintre zei și ființe umane. Aici, comunicarea dintre ei a atins împlinirea.

Situl este împărțit în zone sacre și profane. Ruinele cele mai impozante sunt rămase dintr-un hotel destinat găzduirii pelerinilor. Când romanii au cucerit Grecia, întregul sit a avut de suferit. Nero chiar și-a construit aici un arc de triumf și un palat.

Chiar dacă au suferit din cauza stăpânirii romane, templele au înfruntat vremea cu demnitate, așa cum le vedem acum.

Astfel se explică și faptul că jocurile Olimpice, înființate chiar în perimetrul acestui templu, au dăinuit. În Grecia, mai existau și alte centre unde se desfășurau întreceri sportive: Corint, Nemeea, Delfi, însă au dispărut. Olympia este singurul loc unde au supraviețuit.

Doar mergând acolo veți înțelege de ce.

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Templul lui Apollo Epicureanul

Bassae, 2015

Într-o singurătate neobișnuită pentru Grecia și tocmai de aceea emoționantă, templul lui Apollo de la Bassae, așa cum îl vedem azi, a fost al patrulea dedicat zeului solar pen acest munte și pe acest perimetru.

Monument aflat în patrimoniul UNESCO, supranumit ,,Parthenonul Peloponezului”, te-ai aștepta să fie mai bine semnalat pe șosea. Dimpotrivă, este destul de greu accesibil. Indicatoarele lipseau, am tot greșit drumul, ca și cum zeii ar fi vrut să ne împiedice să ajungem. Este cocoțat la o altitudine 1.130 de metri, pe o creastă înconjurată de prăpăstii și intuiești imediat un element greu descifrabil în amplasamentul său. În răcoarea crestelor, cauți cu privirea pe cer, în zare sau în împrejmuirea naturii, acel indiciu pentru inițiați.

Orientarea templulul pe axa nord-sud este la fel de rară, dar explicabilă prin dificultatea terenului. Ca să poată funcționa conform uzanțelor, arhitectul a trebuit să improvizeze o ușă cu acces spre est.

În 2015, templul se afla încă în lucrări de renovare, erau schele peste tot, echipe de restauratori italieni și un cort mare instalat ca să-l protejeze.

Stilul mi s-a părut foarte cunoscut și, după ce am citit explicațiile, am înțeles.Templul este opera unui celebru arhitect care făcea parte din echipa care a realizat Parthenonul din Atena și de aceea stilul este similar. Din fericire, se numără printre cele mai bine conservate temple din Grecia, datorită redescoperirii sale târzii de către arheologi, abia în 1765. De atunci, a fost protejat și astfel a traversat timpul până la noi.

Piatra de construcție e calcar gri, mai degrabă discretă. Însă motivul pentru care arheologii și istoricii îl vizitează este o rămășiță de coloană corintiană, mai precis baza ei, prima de acest stil care a fost cunoscută și repertoriată de către cercetători, amplasată în camera sacră a templului.

Ca să poți desluși mesajul său, călătorule pasionat de pietre încărcate de energii, ai de traversat un ținut misterios !

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

O zi în Kalymnos

2017

Din insula Kos, am facut o excursie de o zi în insula vecină, Kalymnos, invitați de o parte a familiei și de prieteni. Agenda vizitei a fost calculată la minut, ca să profităm la maximum de toate atracțiile insulei și de programul consistent pe care gazdele ni-l puseseră la cale.

Kalymnos este cunoscută mai ales pentru pescuitul și prelucratul bureților de baie care astăzi se mai face doar artizanal, din pasiune și pentru menținerea tradiției. După ce îi pescuiesc, se păstrează doar partea utilă, adică scheletul acelei vietăți marine. După aceea, bureții sunt întinși la soare, apoi storși, călcând cu piciarele pe ei și, în final, spălați în apa mării. Acolo am aflat că bureții de culoare maro închis sunt mai aspri, dar netratați, naturali, pe când cei galbeni sunt decolorați prin procedee chimice. Întrucât din comerțul cu bureți de baie nu se alegeau cu mai nimic, sărăcia i-a împins pe foarte mulți pescari să emigreze în Australia.

20170624_103215 (1)

Dimineața la 8 – plecare cu vaporul din Kos, portul Mastichari. Mașina am lăsat-o în parcarea portului.

Traversarea durează cam o oră. Suntem întâmpinați cu bucurie în portul Pothia, care arată ca un amfiteatru cu deschidere spre mare.

20170624_095322

Primul obiectiv al vizitei – pelerinaj la Sf.Sava, a cărui mănăstire se află sus, pe creste.

20170624_101626

Sf.Sava a fost un discipol al Sfântului Nectarie din insula Egina.

20170624_101831

Ca pictor, este autorul primei icoane ce îl înfățișează pe Sf.Nectarie, înainte ca acesta să fie canonizat, însă este cunoscut și datorită miracolelor înfăptuite.

S-a retras în insula Kalymnos după trecerea în neființă a Sfântului Nectarie.

A urmat vizita la rezidența prietenilor, o vilă cu două apartamente, decorată în stil tradițional.

20170624_105152

În turul insulei, am trecut mai întâi printr-un fel de oază, în localitatea Vathi, răsărită din nimic în mijlocul ariditații muntelui, în care predominau livezile de mandarine.

Oprire în portulețul Vathi la cafea, suc, cumpăraturi la tarabe pe țărmul mării.

20170624_113846

Am continuat turul insulei, partea a doua, pe un drum foarte spectacular, spre locul unde urma să ne petrecem după-amiaza, până la ora 18 când urma să luăm vaporul înapoi spre Kos. Relieful preponderent muntos a favorizat organizarea unui festival pentru alpiniști, Kalymnos Climbing Festival.

20170624_124649

În plus, insula e cunoscută și pentru sursele termale de apă sulfuroasă.

Suntem conduși către locul-surpriză prevăzut pentru masa festivă, la un capăt de insulă (sau de lume?), pe o plajă ferită.

20170624_125346

Eram doar noi, câțiva localnici și câteva yahturi turcești ancorate în apropiere de țărm. Mașinile nu prea ajungeau acolo, drumul fiind abrupt, neastfaltat și sinuos. La restaurantul unde am mâncat, proprietarul era pescar și toate specialitățile servite se pregăteau doar cu ceea ce pescuise în ziua respectivă.

Nici plaja, nici restaurantul nu aveau nume. Nu știu unde am fost și nici nu cred ca aș putea să recunosc drumul. Va rămâne în continuare un loc secret, doar pentru adevărații cunoscători.

20170624_121943 (1)

Lectură de drum:

Insula la amiază, de Julio Cortazar, în volumul de povestiri Toate focurile, focul