Peloponez – ore de drum

Eu, tu și Egeea

Monemvasia, 2015

Cu vaporul este mult mai simplu de ajuns la acest oraș-fortificație peninsular decât cu mașina, iar vara sunt curse destul de multe. Istoria sa este un lung șir de lupte între franci, bizantini și slavi. Toți îi râvneau amplasamentul strategic.

Pătrunzi în cetate venind pe un dig care se termină cu o poartă medievală, prin care treci spre kastro, orașul de jos. Te întorci pe același drum, nu există nici o altă ieșire.

Partea cea mai spectaculoasă este akropole, cetatea de pe culmi, unde te cațeri pe o potecă abruptă cu priveliște frumoasă.

Parcare nu există decât pe marginea drumului, supraaglomerată, la noroc, dar locurile sunt limitate. Noi ne-am cazat chiar în centrul fortificației medievale și a trebuit să mergem cu mașina la poarta cetății, ca să lăsăm acolo bagajele, apoi să parcăm mașina undeva departe.

Este o localitate mult prea turistică, un pic supraevaluată, iar prețurile sunt mult mai mari la orice produs ori servicii. Iar atitudinea generală față de turiști este de totală indiferență, nu prea le pasă dacă ești mulțumit sau nu.

Am avut ocazia să asist la o veritabilă lecție de marketing. Luam micul dejun pe o terasă și am văzut o bătrânică încercând să vândă coșulețe împletite pe la clienții așezați la cafenele. Mulți turiști cumpărau, de milă. Peste o oră, stând cu geamantanele la porțile cetății, așteptând mașina, apare bătrânica, după ce vânduse stocul de coșulețe. O aștepta o mașină luxoasă în care s-a urcat cu dezinvoltură, sub privirile noastre consternate. Mai avem încă multe de învățat de la greci !

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Din dragoste (sau nu)

Mistras, 2015

Iubirea înfăptuiește miracole. Unul dintre ele, care a învins – parțial -, timpul și intemperiile, este cetatea de la Mistra, aflată în patrimoniul UNESCO.

Legenda, pe care am aflat-o abia la fața locului, spune că fortăreața a fost ridicată de conducătorul francilor (occidentalilor) pentru amanta sa, o grecoaică focoasă (numele cetății vine din franceză, maîtresse=amantă). Sau poate mânat de orgoliu ?

Parcurg rămășițele acestui oraș râvnit din Peloponez, construit pe un versant al muntelui Taiget în sec.13 de un nobil francez, ca să apere ținutul Moreei de popoarele slave invadatoare.

Pe atunci, în partea aceasta de lume se duceau lupte acerbe între franci și bizantini, mărturie stau și acum citadelele de pe culmile muntoase din Peloponez.

Ca să ajungi la Mistras, mai întâi treci prin Sparta, unde te poți opri la o tiropită și o cafea, să-ți încarci bateriile pentru drumeția de câteva ore ce va urma.

În Evul Mediu, Mistra devenise un centru de cultură și artă care avea ca echivalent Florența.

Bisericile bizantine erau decorate cu picturi magnifice, din care azi putem admira doar mici fragmente.

Strălucirea orașului ajunge la apogeu sub împărații Ioan VI Cantacuzino și Manuel II Paleologu, care își făcuseră studiile la Paris. Dar cea mai mare personalitate a orașului ramâne filosoful și umanistul George Gemistos Plethon, care a trăit aproape 100 de ani.

A venit momentul să vorbim despre otomani, subiect spinos în istoria Greciei. Ei cuceresc orașul în 1460 și, inevitabil, bisericile se transformă în moschei, iar palatele sunt ocupate de pașe.

Partea bună este că otomanii au dezvoltat aici manufacturi de mătăsuri, ceea ce ridică nivelul orașului. Ulterior, a fost ocupat de venețieni, distrus de ruși și prădat de albanezi. Așa îl găsim noi astăzi.

Vom parcurge trei cartiere principale: la poalele muntelui, periferia cu locuințe burgheze și biserici, apoi orașul de sus aristocratic, iar în vârf de tot, cu o frumoasă priveliște, castelul nobiliar.

Un mic muzeu pune la dispoziție toate explicațiile necesare. Câteva mănăstiri sunt chiar funcționale, opriți-vă acolo să vă trageți sufletul.

Călugărițele vă pot arăta lucruri de mână confecționate de ele și puteți cumpăra tot felul de mici suveniruri.

Potecile se dovedesc destul de dificile și recomand încălțăminte sport, dacă vrei să te cocoți până sus departe.

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

În arșița verii, la Corint

2015

Cunoșteam deja bine Peloponezul, dar mai puțin Corintul, decât din cărțile cu Medeea și Iason. Și pentru că Sf.Apostol Pavel a trecut pe aici.

Intrând în oraș, m-am așteptat să descopăr indicii ale mitologiilor sale, dar am nimerit într-o urbanizare vraiște, cu imobile noi, construite de-a valma. O dezamăgire totală. Dragi călători, nu vă opriți în oraș, ci îndreptați-vă spre cele două mari obiective antice.

Vechiul Corint are două situri de vizitat, aflate la distanță de câțiva kilometri unul de altul.

***Archaia Corint

Vestigiile care mai pot fi admirate astazi datează din epoca romană.

Descoperirile se datorează scolii americane de arheologie, precum și pasiunii unui arhitect francez. Templul lui Apollo este printre cele mai frumoase din Grecia.

Fântâna lui Peirene este remarcabil conservată.

Agora se păstrează bine, dar priviți cu luare-aminte de jur-împrejur. Vă aflați pe urmele Sfântului Apostol Pavel, care a pășit pe aceste pietre.

Caut locul de unde s-a adresat locuitorilor Corintului, în Scrisoarea sa către Corinteni.

Este cel mai potrivit moment să vă așezați la umbră ca să o (re)citiți !

***Akro Corint

Serpentinele vertiginoase spre vârful piscului îi vor oferi călătorului care cutează să le înfrunte o recompensă binemeritată: Peloponezul în toată splendoarea lui.

E drept că, la 35 de grade, te concentrezi mai mult să cauți cu privirea un loc la umbră decât la peisaj. Dar să nu uităm că această citedelă este printre cele mai mari din Grecia, ca suprafață, pe măsura destinului său zbuciumat. Istoria o consemnează, mai întâi, ca Acropole grecească, apoi citadelă romană și bizantină, până în 1210, când a fost cucerită de franci. În următoarele trei secole, și-a tot schimbat proprietarii, până când a trecut în mâna turcilor, în secolul 15.

Toate aceste transformări îi creează o identitate cosmopolită, nu mai știi, de fapt, cine a marcat-o cel mai mult.

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Olimpiadă

Olympia, 2015

În Grecia, vizitarea templelor din antichitate este tot un fel de pelerinaj. Credincioșii aduceau dintotdeauna jertfe zeilor ca să-i îmbuneze ori să le atragă bunăvoința.

În temple există acele energii indestructibile ale credinței. Le simți intensitatea, uneori mai explicită, alteori mai subtilă. Este unul dintre motivele pentru care mă întorc în siturile antice mereu și mereu.

Pleci din aceste locuri sacre cu mintea limpede, cu sufletul purificat.

Aici, în acest perimetru sacru, preoții care oficiau aveau privilegiul să intre în comunicare cu astrele, ale căror interferențe guvernau și atunci, ca și azi, influențând comportamentul muritorilor. Astre egal zei. Grecia e ocrotită și acum de zei.

La Olympia am fost într-o zi de iunie cu vreme capricioasă. Alternau reprize de ploaie scurtă, sclipiri de soare, nori negri, tunete și fulgere, ca și cum zeii se întruniseră și aveau, fiecare, ceva de spus. Permanența divinului o intuim aici, la Olympia, mai mult decât oriunde.

Zeus este stăpânul incontestabil al sitului, dar istoricii susțin că templul soției sale Hera l-a precedat, temporal și prin sacralitate.

De trei mii de ani, s-a dezvoltat aici cultul pelerinajului. Înainte de a exista templele, în acel ținut din vestul Peloponezului se întindea o pădure sacră.

Plopi, mesteceni, măslini, platani, stejari, pini creșteau laolaltă datorită. A început să fie celebrat cultul vegetației și al belșugului. La un moment dat, simțindu-i-se energiile tămăduitoare, pădurea a fost parțial defrișată pentru a se construi un sanctuar dedicat lui Cronos, fiul cerului (Uranus) și al pământului (Geea), tatăl lui Zeus.

Fervoarea religioasă explică multitudinea construcțiilor, timp de secole, în același perimetru, ca și cum zeii și-ar fi ales un sediu terestru pe care oamenii să edifice noi construcții. Puterea Olympiei stă tocmai în relaționarea dintre zei și ființe umane. Aici, comunicarea dintre ei a atins împlinirea.

Situl este împărțit în zone sacre și profane. Ruinele cele mai impozante sunt rămase dintr-un hotel destinat găzduirii pelerinilor. Când romanii au cucerit Grecia, întregul sit a avut de suferit. Nero chiar și-a construit aici un arc de triumf și un palat.

Chiar dacă au suferit din cauza stăpânirii romane, templele au înfruntat vremea cu demnitate, așa cum le vedem acum.

Astfel se explică și faptul că jocurile Olimpice, înființate chiar în perimetrul acestui templu, au dăinuit. În Grecia, mai existau și alte centre unde se desfășurau întreceri sportive: Corint, Nemeea, Delfi, însă au dispărut. Olympia este singurul loc unde au supraviețuit.

Doar mergând acolo veți înțelege de ce.

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Templul lui Apollo Epicureanul

Bassae, 2015

Într-o singurătate neobișnuită pentru Grecia și tocmai de aceea emoționantă, templul lui Apollo de la Bassae, așa cum îl vedem azi, a fost al patrulea dedicat zeului solar pen acest munte și pe acest perimetru.

Monument aflat în patrimoniul UNESCO, supranumit ,,Parthenonul Peloponezului”, te-ai aștepta să fie mai bine semnalat pe șosea. Dimpotrivă, este destul de greu accesibil. Indicatoarele lipseau, am tot greșit drumul, ca și cum zeii ar fi vrut să ne împiedice să ajungem. Este cocoțat la o altitudine 1.130 de metri, pe o creastă înconjurată de prăpăstii și intuiești imediat un element greu descifrabil în amplasamentul său. În răcoarea crestelor, cauți cu privirea pe cer, în zare sau în împrejmuirea naturii, acel indiciu pentru inițiați.

Orientarea templulul pe axa nord-sud este la fel de rară, dar explicabilă prin dificultatea terenului. Ca să poată funcționa conform uzanțelor, arhitectul a trebuit să improvizeze o ușă cu acces spre est.

În 2015, templul se afla încă în lucrări de renovare, erau schele peste tot, echipe de restauratori italieni și un cort mare instalat ca să-l protejeze.

Stilul mi s-a părut foarte cunoscut și, după ce am citit explicațiile, am înțeles.Templul este opera unui celebru arhitect care făcea parte din echipa care a realizat Parthenonul din Atena și de aceea stilul este similar. Din fericire, se numără printre cele mai bine conservate temple din Grecia, datorită redescoperirii sale târzii de către arheologi, abia în 1765. De atunci, a fost protejat și astfel a traversat timpul până la noi.

Piatra de construcție e calcar gri, mai degrabă discretă. Însă motivul pentru care arheologii și istoricii îl vizitează este o rămășiță de coloană corintiană, mai precis baza ei, prima de acest stil care a fost cunoscută și repertoriată de către cercetători, amplasată în camera sacră a templului.

Ca să poți desluși mesajul său, călătorule pasionat de pietre încărcate de energii, ai de traversat un ținut misterios !

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

L	M	M	J	V	S	D
			1	2	3	4
5	6	7	8	9	10	11
12	13	14	15	16	17	18
19	20	21	22	23	24	25
26	27	28	29	30