Orașul teilor

Kastoria, 2016

M-am îndepărtat mult de țărmul mării Egee.

Mă aflu într-o altă Grecie, secretoasă, împădurită, cu o vegetație continentală ca la noi, diferită de imaginea familiară a vacanței.

Kastoria este cunoscut ca fiind orașul blănurilor, dar nu acesta e motivul vizitei mele.

Însă, chiar dacă nu ai intenția să-ți cumperi o haină de blană, merită să te oprești aici.

Faima din trecutul istoric a supraviețuit datorită celor șaptezeci și cinci de biserici din perioada bizantină și post-bizantină. Azi mai putem vedea doar aproximativ cincizeci (sursă: ghidul Michelin).

Am remarcat o mare discreptanță între centrul lăsat de izbeliște și zona elegantă de pe malul lacului.

Cele mai multe biserici sunt minuscule, dar toate sunt împodobite cu sculpturi și fresce.

Inițiativa edificării lor o datorăm negustorilor bogați și înalților funcționari de la Constantinopol exilați la Kastoria.

Așezat ca o peninsulă pe lacul cu același nume, foarte aproape de cunoscutul lac Prespa, aflat la granița dintre Grecia, Albania, Macedonia, orașul este cunoscut ca fiind, de peste șase sute de ani, centrul comercial de unde se exportă blănuri în toată lumea.

Această industrie prosperă a demarat în epoca bizantină, când negustorii de la Constantinopol care se trăgeau din Kastoria au început să trimită blănuri în Rusia, ca să-și asigure, în acele vremuri tulburi, protecția unor oameni de seamă.

Blănurile se confecționau în acest orășel care ne înfățișează azi niște contraste foarte puternice.

Mă refer la dicrepanța dintre conacele opulente, mândre, renovate cu gust, ale aristocrației și micuțele biserici ortodoxe părăsite, ignorate și căzute în paragină.

Din Rusia, faima blănurilor kastoriene s-a extins în curând și în Imperiul austro-ungar, unde au început să prolifereze magazinele de profil.

Negustrorii evrei din Kastoria aveau, pe atunci, filierele lor de unde se aprovizionau cu materie primă de calitate, din America de Nord și Scandinavia, dar astăzi s-au creat, în apropierea orașului, crescătorii de vizoni și lupi.

Magazinele de blănuri, opulente și atractive, se înșiruie de la un capăt la altul al orașului.

Componenta spirituală are o aparență diametral opusă.

Bisericile sunt minuscule, majoritatea închise, fără orar afișat, năpădite de flori sălbatice și de buruieni.

Am încercat să mă strecor ca să privesc înăuntru, dar n-am reușit să zăresc mare lucru.

La acel ceas ireal de cald, când grecii se retrag de sub soarele strivitor, între unu și patru după-amiaza, micile sanctuare păreau și mai singuratice, încremenite într-o căldură și lumină strivitoare.

Din fericire, primesc adăpost răcoros într-una din bisericuțe.

Pot să-mi remintesc numele câtorva, care sună ca o invocație solemnă: Agios Nikolaos Kasnidzi, Taxiarhis Mitropoleos, Agios Stefanos.

Am făcut o lungă plimbare pe faleza care face turul lacului, pe sub sălciile plângătoare și platanii seculari.

Bărcuțe de un model tipic, cum vezi numai în jurul lacului Kastoria, erau ancorate în apropierea malului.

Conacele care s-au păstrat, construite de negustorii bogați în secolele 17 și 18, degajă o impresie de siguranță și stabilitate.

Peste ele au trecut vremuri grele, dar au răzbit.

Arhitectura este locală, în stil macedonean, cu trei etaje și au o rânduială tipică gospădăriilor balcanice din zonă.

Simți, încă o dată, că marea este departe.

În luna iunie, un motiv în plus să vizitezi Kastoria este mireasma florilor de tei, devoratoare.

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)