Visul unei nopți de vară

Edessa, 2016

Pe Egnatia Odos, străbați Grecia de nord (Macedonia) de la granița cu Turcia până la Marea Ionică. O vacanță întreagă aș petrece pe acest drum. Sau chiar mai multe.

20160616_155827

Una dintre surprizele călătoriei a fost orășelul Edessa.

20160616_173816

Așezat pe marginea unui platou deschis spre câmpia macedoneană, este cunoscut încă din antichitate, pentru amplasamentul privilegiat și pentru apele sale curative. Și nu doar atât.

20160616_173749.jpg

Avem șirul de cascade spre care mergi pe o alee șerpuitoare, apoi râul care traversează centrul. Toate aceste ape energizează orașul, îl curăță, îl purifică.

20160616_170730

O plimbare de câteva ore în centrul Edessei și în parcul cascadelor este eliberatoare de griji și gânduri, entuziasmantă, poetică.

20160616_155853.jpg

Am stat la un fermecător hotel amenajat într-o casă tradițională în vechiul cartier otoman. Cascadele se aflau la o distanță de 10 minute de mers pe jos, traversând un parc cu platani seculari.

20160616_164345

Prezența dominantă a apei favorizează o vegetație luxuriantă peste tot în jur.

20160616_164742

Natura este foarte inteligent pusă în valoare de urbanizarea elegantă a orașului. Sălciile de pe marginea canalului se apleacă peste trotuar, conspirativ, parapetul (nou-nouț) este fals înclinat, păstrându-și vechea (probabil) poziție împovărată de trecerea timpului.

20160616_173658

Gara, mică, intimă este ca o imagine de film.

20160616_182245

Ajungi la peron și ieși din timp.

20160616_182353

La doi pași de gară, se află o tavernă cu grădină sub un tei înflorit, – era iunie -, și un arțar impunător.

20160616_182304

Pe măsuțe cădeau, din când în când, flori mici galbene, din ce în ce mai înmiresmate, pe măsură ce se cobora înserarea.

20160616_213430

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

vezi și: Orașul teilor