ore de drum

Paris, 2019

Din cele douăzeci și șapte de mii de tablouri aflate în colecția muzeului Pușkin, la Moscova, două sute au călătorit pentru prima dată în Occident, la Fundația Custodia din Paris (rue de Lille, 121), un spațiu cu expoziții de calitate.  Colecția a aparținut aristocrației rusești și a intrat în posesia muzeului Pușkin prin naționalizările post-revoluționare. Am ales câteva compoziții rare de grafică, acuarelă și pictură semnate de mari maeștri, vi le prezint și vouă, cu mica lor poveste.

Ați întâlnit vreodată o sibilă ?

Nu v-ar strica, pentru că sibila are darul profeției. Dar, vă previn, nu-i ușor să-i descâlcești vorbele. Cea de aici are o vârstă venerabilă, e din secolul 15 și e solitară. De obicei, ele se prezentau într-un grup de douăsprezece, nu întâmplător în perfectă simetrie cu cei doisprezece apostoli. Aceste personaje, precum și oracolele din cărțile sibilinice, au fost integrate în iconografia creștină.

Atracția Orientului se înfiripă în arta occidentală prin anii 1400, cu o întreagă hermeneutică pe care foarte puțini o înțelegeau.

Un bărbat cu turban, probabil un meșteșugar, artizan sau esoterist desenat de Schongauer în Alsacia, parcă ar da de înțeles, prin asemănarea cu un alchimist, că urzește planuri de nepătruns.

Dintr-o fermă atribuită lui Bloemaert, de la sfârșitul anilor 1500, se degajă o melancolie tomnatică și rafinată.

Subiectul, ferma în stare precară și cei doi păstori pe marginea drumului, e de o banalitate contradictorie. Detaliile, nu. Fiecare element are, separat, o forță care susține filosofia compoziției.

Pieter de Molijin din Harlem, unul dintre reputații peisagiști olandezi din secolul 17, este maestrul vântului și al ploii, specifice acestui ținut.

Artistul se concentrează asupra efectelor atmosferice greu de stăpânit, care devin personaje incontrolabile. Furtuna, cu ploaia căzând în rafale pe diagonală, te integrează în vârtejul lor.

Este aici și Avercamp, marele maestru al peisajelor de iarnă.

Un vapor încărcat de furaje lângă Ouderkerk. Câmpia neerlandeză fără sfârșit. Oglinda apei, bruma din aer. Când natura îți pune la dispoziție atâta poezie, totul pare simplu.

Olanda era vestită încă din anii 1600 pentru kermesele și moravurile lejere.

De la Adriaen van Ostade primim un desen-acuarelă compus cu finețe și umor. O scenă din viața cotidiană a unei ferme din Țările de Jos. Am remarcat atenția acordată detaliilor scenografice, coregrafice și de costumație.

Întoarcerea din Egipt, de Rubens.

O raritate și o capodoperă din 1614. Sfânta Familie este înfățișată într-un desen executat cu linii rapide, parcă schițat în viteză, respirând cu sufletul la gură nerăbdarea întoarcerii acasă. De fapt, autorul ne povestește un episod autobiografic. Rubens a trebuit să părăsească Flandra cu toată familia ca să scape de persecuția protestanților.

Un peisaj imaginar de Allaert van Everdingen.

Suntem invitați să admirăm o fortăreață părăsită pe malul unui râu pe care plutesc diverse ambarcațiuni, în acord cu silueta unor turle de biserici și mori de vânt. Se pare că artistul s-a aflat toată viața în căutarea peisajului ideal. L-a gasit în Țările de Jos.

M-am întrebat dacă nu cumva e cam mult spus Kermesa din sat ca titlu al compoziției grafice a lui Jan van Goyen.

Exuberanța și dănțuiala dionisiacă a sărbătorilor flamande pare destul de estompată și rezervată, mai ales că trăsăturile chipurilor sunt neclare. Ideea e mai mult de personaj colectiv într-o reuniune negustorească. Prin singularitatea lui, tabloul e dintre cele mai valoroase.

Esența vieții pastorale franceze este surprinsă de Charles-Joseph Natoire, artist din secolul luminilor (anii 1700),  într-o compoziție detaliată care justifică binecunoscutul dicton ,,heureux comme Dieu en France’’.

În Franța rurală găsim de toate: un castel aristocratic, câteva așezăminte spirituale (colegială, mănăstire, abație) azi cu folosință culturală, fortificații, pășuni pe care pasc turme zdravene, localuri unde poți savura delicatese. Atunci, ca și acum.

N-a fost nevoie să citesc eticheta explicativă, pentru că personajele pictate din spate sunt marca lui Caspar David Friedrich.

Cei doi domni ne invită la o clipă de contemplare și par foarte absorbiți în meditație sau în conversație. De la George Banu mi se trage pasiunea pentru sincretismul acestui subiect, m-am delectat cu albumul său, Spatele Omului.

O foaie cu o dublă acuarelă de Karl Briullov, destinată să ilustreze atlasul călătoriei în Grecia, din 1835, a lui Vladimir Davydov.

Jurnalul lui Davydov ne dă indicii despre peisajele care au inspirat cele două acuarele. Prima reprezintă o furtună pe muntele Diaforti, considerat de către arcadieni ca fiind reședința lui Zeus. A doua redă același peisaj pe vreme însorită. Efectele dramatice sunt cu adevărat jupiteriene!

Îndrăgostit de spațiul oriental, pictorul francez Eugene Delacroix, maestrul desfășurărilor impetuoase, are și o faimă de mare călător.

Acest Arab odihnindu-se în natură a fost produs în timpul voiajului său în Maroc și Algeria, în 1832. Personajul pare că abia aștepta să se lase în voia unei stări de moleșeală, indiferență, nepăsare. Nu contează cine e arabul, prezintă interes doar atitudinea definitorie pentru un stil de viață. E molipsitoare, nu ?

Altfel stau lucrurile cu Noapte (turcoaică adormită) de Karl Briullov.

Ceaiul, papucii, ghiveciul cu florile pe pervazul străjuit de grilajul discret al ferestrei, broboada care îi servește ca șorț, turbanul au, fiecare, povestea lor. Considerat primul pictor rus de renume internațional, Briullov a întreprins o călătorie în Turcia și Grecia în 1835, după ce a studiat cincisprezece ani la Roma.

Dimineață grecească la Miraka, tot de Karl Briullov.

În 1835, pictorul îl însoțește pe Vladimir Davydov, nepotul contelui Orlov, într-o călătorie în Grecia. Aristocratul avea în plan să-și publice impresiile sub forma unui atlas ilustrat. Această acuarelă reprezintă singura scenă populară din jurnalul lui Davydov, preocupat în general doar de monumente și situri arheologice.

De mult aștept o retrospectivă Odilon Redon, filosof și pictor esoterico-mistic, rar întâlnit în muzee.

Tablourile sale cu ambianță ocultă, de care abia că mă pot desprinde, sunt răspândite în colecții private peste tot în lume. Mai ales când e vorba despre o creație neobișnuită, deși, în cazul său, toate sunt neobișnuite. Avem aici Proiectul paginii de titlu al revistei Balanța. Știind care sunt temele sale predilecte, vă confirm că este vorba de zodie. Revista era editată în Rusia la începutul secolului 20 și analiza realitatea invizibilă și spațiul oniric. Redon era idolul lor.

Selecția de mai sus acoperă doar jumătate din expoziție. Celelalte tablouri vă las plăcerea să le descoperiți singuri, oriunde se vor fi aflând.