Cairo, 2018
M-am descălțat și am pornit să traversez, ca un deșert flamboaiant, pavimentul de marmură albă,
am pătruns în desișul colonadei și, așezată jos pe covor cu spatele rezemat de un pilastru, regăsesc, în moscheea Al-Azhar, exact aceleași gânduri ca într-o biserică ori într-o sinagogă ori într-un templu buddhist.
Cel mai vechi monument musulman din Egipt în stare de funcționare a rămas până azi cea mai prestigioasă instituție de învățământ islamic din lume,
ardent centru de studiu al literaturii arabe, a cărui bibliotecă se numără printre cele mai vaste și valoroase.
Peste două milioane de studenți frecventează aici, în principal, discipline umaniste. Din 1961 au fost introduse și facultăți cu materii nereligioase, cum ar fi medicina și ingineria, și tot atunci li s-a permis și femeilor să se înscrie la cursuri.
Ridicată la comanda califului, în plină dinastie fatimidă, în anul 972, după planul unui arhitect creștin,
instituția se bucura deja, pe vremea lui Saladin și a cruciadelor, de un lăudat profil internațional.
Studenți din Orientul Mijlociu veneau să asculte maeștri de renume, printre care filosoful Moses ben Maimon (Maimonides) profesor de medicină și astronomie.
A funcționat ca școală mai întâi în domeniul literelor, filosofiei, retoricii, astronomiei, religiei,
devenind o respectabilă unitate de învățământ de tradiție șiită care își propusese inițial formarea de misionari.
După un scurt abandon, redevenind sunită, emerit templu al cunoașterii, a favorizat alcătuirea primei enciclopedii a Islamului,
iar mai târziu, în perioada post-otomană, a ajuns să depășească Istanbulul în domeniul expertizelor legale sunite.
Apoi sultanii mameluci au preluat moscheea și au înființat în incinta ei mai multe școli unde studiau Coranul și legile Islamului,
un prim pas către universitatea influentă care a devenit azi, cea mai mare din lumea musulmană, cu studenți din lumea întreagă, în special asiatici musulmani și, din Europa, tot mai numeroși francezi.
Are un cuvânt greu de spus și în calitate de centru de științe politice de tendință sunită, mai ales după ce președintele Nasser a ținut aici discursuri înflăcărate,
iar în 2014, liderul Al-Sissi a venit tot aici ca să îndemne poporul să reformeze religia musulmană, cerând ca discursul religios să urmeze transformările vremii.
Spațiul generos s-a extins la aproape un hectar după succesive modificări favorizate de stăpânirea otomană.
Cairoții se mândresc că, prin cele cinci minarete și trei sute optzeci de coloane, edificiul face concurență piramidelor, prin grandoare.
Decorațiunea fatimidă combinată cu elemente bizantine îmi amintește de Sfânta Sofia.
Mă rătăcesc în infinitatea de coloane, unele antice, din marea sală de rugăciune care, după etapa fatimidă, a tot fost marită, lăsând mihrabul izolat, întrucât constructorii nu au îndrăznit să se atingă de el.
Înăuntru domnește o curățenie neverosimilă pentru peisajul urban cairot.
E ca și cum aș fi pătruns pe tărâmul abstract al poeziei, la adăpost de tristeți sau melancolii.
ore de drum 