Piuccio

Pietrelcina, 2019

Cu acest diminutiv îl răsfățau îndrumătorii săi spirituali. Tot ce știm despre el, în linii mari, sunt atributele care atrag milioanele de pelerini: clarviziunea, bilocația, odoratul floral, tămăduirile, profeția.

În drum spre San Giovanni Rotondo, m-am oprit la Pietrelcina, satul unde s-a născut Padre Pio.

În trecut, era un cătun modest, adunat în jurul bisericii Sf. Anna care există și azi.

În această biserică unde a fost botezat Francesco Forgione (acesta e numele său laic), Padre Pio avea să slujească în perioada cât a stat în sat, bolnav.

Urcăm o pantă abruptă în cartierul Castello, construit cu dificultate chiar în stâncă.

Strada îngustă trece printre cele mai vechi căsuțe.

Zidurile se confundă cu piatra stâncii. În labirintul de străzi, când urci, când cobori, pe cărări întortocheate.

Familia sa deținea mai multe astfel de căsuțe dispersate.

Căsuțe e mult spus, pentru că se limitau doar la o singură cameră care dădea direct în stradă, cu maximum o ferestruică cu vedere la câmpurile din jur.

Francesco era un copil retras, cu simțul credinței. Din copilărie a avut viziuni, dar credea că e ceva normal, care se întâmplă tuturor și astfel n-a împărtășit nimănui acest dar.

Duceau un trai decent, nu le lipsea nimic.

Aveau o bucată de pământ la marginea satului dar, ca să îi poată plăti studiile teologice, tatăl său a plecat să lucreze câtiva ani la New York și în Argentina, unde se căuta mână de lucru.

Din prag, cuprind cu privirea camera în care s-a născut, puținătatea obiectelor.

În bucătărie, sunt expuse obiectele de origine păstrate și băncuța pe care Piuccio obișnuia să se așeze când vorbea cu mama sa trebăluind.

În anii de studiu, Piuccio a peregrinat dintr-o mănăstire într-alta, cu mari și inexplicabile suferințe. Pentru că boala nu dădea semne de vindecare, a petrecut aproape șapte ani acasă, după terminarea școlii, în căsuța turn cu o singură cameră unde a studiat și s-a rugat, ieșind doar pentru celebrarea serviciului religios. Turnulețul era construit direct în stâncă.

Am intrat înăuntru. Un smochin uriaș îmbrățisase casa. Tavanul era înclinat, avea ca mobilier doar un pat, o măsuță și două scaune, ca o chilie.

Pe aceeași stradă s-a instalat, mai târziu, fratele său.

Cât timp acesta a fost la muncă în America, în casa lui a fost găzduită doi ani Miss Mary Pyle, o binefacatoare a ordinului capucin, careia i se datorează, printre altele, seminarul teologic din sat.

Padre Pio i-a fost, mulți ani, îndrumător spiritual.

Am ajuns pe o ușoară ploaie de vară, care a stat repede.

Peste tot mirosea a flori, a proaspăt, era oare autosugestie ?, știind de parfumul neobișnuit al lui Padre Pio. Nu numai, am constatat la fiecare colț de stradă.

La plecare, era senin. Cocoșul din vârful bisericii părea triumfător.