Categorie: Pelerinaje

2018

Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, aflată în patrimoniul mondial UNESCO, a fost ultimul obiectiv vizitat dintr-o călătorie de 14 zile în Egipt, pe care o voi povesti în mai multe episoade. Însă acesta a fost cel mai înviorător și e bine că am plecat totuși din Egipt cu o impresie pozitivă.

Am cumpărat excursia în Sinai, cu ghid și șofer în mașină privată, de la o agenție internațională care avea reprezentant în Sharm el Sheikh.

Acest locaș există, ca mănăstire, încă din secolul 6 și este cea mai veche din lume care funcționează fără întrerupere.

Pentru că aveam de parcurs până la destinație o distanță de 260 de kilometri în interiorul peninsulei Sinai, plecarea de la hotel a fost stabilită de ei la 6 dimineața, urmând să revenim la 14.30.

Mănăstirea are un program limitat în care e permis accesul vizitatorilor.

Trebuia să ne încadrăm în intervalul 9 -11.30, astfel ca înainte de ora 12 să ieșim din complexul monastic și să trecem înapoi prin punctul de control.

Drumul până la Sfânta Ecaterina durează aproximativ trei ore. Mi s-a atras atenția să îmi iau haine groase, dimineața fiind foarte frig, zero grade la jumătatea lui decembrie.

Biserica a fost construită la inițiativa împărătesei Elena, mama împăratului Constantin, în secolul 3, dedicată Maicii Domnului,

chiar pe locul unde se presupune că Moise a văzut îngerul în rugul aprins, fără a  se mistui în flăcări, astăzi sub forma unui tufiș stufos.

Tot aici este și fântâna lui Moise, unde le-a întâlnit pe fiicele lui Ietro.

Toate aceste trei elemente istorice se află în perimetrul unei fortărețe cu ziduri groase care înconjoară tot complexul monastic, loc sacru pentru toate cele trei religii: Iudaism, Creștinism, Islam.

Pe muntele Sinai, mai sus de mănăstire, se spune că Dumnezeu i-a încredințat lui Moise Tablele Legii, cele zece porunci.

Ulterior, după descoperirea corpului Sfintei Ecaterina, mănăstirea a primit hramul acesteia, în virtutea faptului că pe muntele vecin un călugar a descoperit corpul sfintei. În trecut, corpul său a odihnit într-un mic sarcofag de marmură, acum expus în muzeu.

Această arie geografică sacră a constituit obiectul unui edict de protecție semnat de Profetul Mahommed însuși, sub denumirea de Carta privilegiilor, prin care proclama Muntele Sinai ca fiind un loc sfânt, respectat de arabi și de Islam.

Credincioșii au ajuns aici în pelerinaje încă din secolul 10.

Mănăstirea ortodoxă ține de Patriarhatul de la Ierusalim și găzduiește în jur de patruzeci de călugări greci.

Am observat că, peste tot în incintă, informațiile sunt afișate în limbile greacă, rusă și română.

În jur de ora 11, un preot vine în biserică și credincioșii stau la rând ca să se închine la sfintele moaște și să-și sfințească icoanele cumpărate.

Preotul oferă tuturor câte un ineluș, pe care îl primești, oricum, gratuit și dacă îți cumperi icoanele de la magazinul din sat.

Preotul îi acceptă la binecuvântare doar pe credincioșii ortodocși, nu și de alte confesiuni, fapt subliniat preventiv chiar de la început de supraveghetor, și el tot grec.

Când ajungi la moaște, te întreabă acest lucru și preotul, foarte strict.

Dacă vrei să cumperi ulei sfințit, provenit din livada multiseculară care înconjoară mănăstirea, trebuie cerute informații în interiorul bisericii.

În cele două magazine de obiecte religioase (unul în interiorul citadelei, altul în sat) nu se găsește.

Am reușit, totuși, să cumpăr, într-o situație ciudată. Deși e interzis să faci poze în interiorul bisericii, ți se permite fotografierea în schimbul unei donații (1 euro în moneda locală, așa cum ne-a sfătuit ghidul) date pe ascuns supraveghetorului.

La înmânarea acestei sume, el mi-a făcut o ofertă de ulei sfințit la prețul de zece euro flaconul (negociabil). Tariq, ghidul, îmi spune șoptit că e prea mult și că trebuie să negociez.

Totul se petrecea în prezența unor călugari și preoți, în mijlocul bisericii. La fel și tranzacția propriu-zisă. I-am dat șase euro, în moneda locală, și am primit un minuscul flacon de ulei.

De îndată ce mi-am luat grija cu cele sfinte, am intrat în muzeu. Patrimoniul cultural din muzeul și arhivele mănăstirii este imens, conține cele mai vechi icoane și manuscrise din lume.

Am descoperit file de istorie românească aici, în mijlocul deșertului.

Evanghelii de o valoare inestimabilă au fost oferite de către domnitori și boieri din istoria Valahiei.

Am descoperit un impresionant ceaslov împodobit cu pietre scumpe donat de Matei Basarab.

Am văzut și o reprezentare aurită a mănăstirii oferită de domnița Roxandra Lăpușneanu.

Tot aici este ediția a doua a manuscrisului Palimpsestul din Sinai, de o imensă valoare. Prima ediție, realizată cu doar câțiva ani înaintea acesteia, se află în Anglia.

Am admirat o versiune rară, în grecește, tipărită la Florența, a operei lui Homer, Iliada, Odiseea și de Virgiliu, Eneida.

Deși este considerat un obiectiv de risc pentru turiști, m-am simțit tot timpul în siguranță. Cel mai în nesiguranță m-am simțit când a trebuit să negociez în biserică prețul unui flaconaș de ulei sfințit.

În apropiere de fortăreață, se află și un hotel, unde se organizează seminarii sau conferințe, dar au și camere pentru credincioșii care vor să rămână peste noapte.

Lectură de drum:

Pr. Ioan Chirilă, Israel, întoarcerea acasă