Galatina, 2019
După ce a vizitat mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, notabilul Raimondello Orsini a comandat în 1384 o basilică în stil romano-gotic pentru cetățenii de cult latin care nu vorbeau grecește.
Soția lui, frumoasa Maria d’Enghien, o mare doamnă din Lecce, contesă apoi prințesă, avea să rămână aici pentru totdeauna într-o ipostază unică în lume.
Maria s-a hotărât să supravegheze îndeaproape realizarea decorațiunilor interioare și nu știu dacă de la început sau pe parcurs, în mintea ei a încolțit o idee.
Capela unde venea zilnic să se roage urma să fie decorată cu picturi din viața Maicii Domnului și, în acest spațiu, contesa a insistat ca toate personajele feminine să aibă trăsăturile sale.
Raimondello o iubea mult și îi accepta toate capriciile, așa că s-a executat, iar ea bine a făcut că și le-a îndeplinit, pentru că ulterior a avut viață grea.
Raimondello s-a prăpădit la scurt timp după aceea,
iar ea a trebuit să se căsătorească, mai de voie, mai de nevoie, cu asediatorul său la propriu, prințul Ladislau, devenind astfel, pentru scurt timp și prințesă a unei provincii ungurești.
Socotită o fire aventuroasă pentru vremea ei, și-a acceptat soarta cu înțelepciune și a văzut partea favorabilă în fiecare răsturnare de situație.
Așadar, bat la porțile Greciei Salentine ca să o vizitez pe Maria d’Enghien în bazilica Santa Caterina di Alessandria.
Comuna întemeiată de greci a fost influențată puternic de sclipirile lor spirituale care se răsfrâng asupra unei salbe de treisprezece localități.
Așezarea a fost întemeiată de colonizatorii bizantini ajunși aici în secolul 6, care au populat integral orașul în secolele 10-11,
pe baza limbii și culturii grecești, a conexiunilor maritime și comerciale dinspre Răsărit.
În Evul Mediu era un loc de pelerinaj pentru suferinzi datorită instituțiilor religioase, pline de călugări italo-greci.
Centrul e mic, doar câteva piațete și străzi în jurul bazilicii,
dar descopăr cu încântare armonii baroce în blazoane și sculpturi care incită călătorul să tot caute secretoase palate rezidențiale, majoritatea din secolul 17,
cu elegante balcoane și intrări monumentale.
Domul, început în secolul 14, a cărei fațadă se distinge prin ținuta nobilă, construită după schema clasică a barocului regional este dedicat Sfinților Petru și Pavel.
La fiecare 29 iunie li se celebrează sărbătoarea și, pe lângă procesiunile religioase, localnicii reînvie vechile credințe moștenite din antichitatea greacă.
Prin tot orașul, clădirile cu prestanță conțin lei în blazoane sau ornamentație, întocmai și porticul bazilicii pentru care am venit.
În preambul vizitez sacristia cu moaștele păstrate în mobilier prețios, apoi claustrul,
ale cărui fresce datează din secolul 18 și, de aici, trec în interioriul sanctuarului, împărțit în cinci nave separate.
Amețitoare, de jur împrejur, cele o sută cincizeci de scene pictate în secolul 15, comparabile cu frescele lui Giotto de la Assisi, au o strălucire care a dăinuit intactă.
Imaginile, pe care nu le-am putut prelua din cauză că fotografierea era interzisă și atent supravegheată,
se referă la scene din Noul și Vechiul Testament și la scene din viața Sfintei Ecaterina din Alexandria.
Nu știu dacă să percep în inițiativa sa un semn de trufie, de narcisism, dorința ca profunda ei credință să fie transmisă în viitor în forma multiplicată a atâtor chipuri sau nevoia de a acumula toată bogăția spirituală a personajelor reprezentate.
În vâltoarea furtunilor prin care a trecut, am înțeles după aceea că a primit sprijinul așteptat.
ore de drum 