Turcia – ore de drum

Culoarea rodiei

Ani, 2022

La un pas de Caucaz, din mărețul regat al Armenilor au mai rămas, răzlețite într-o tăcută nemărginire, doar câteva lăcașuri.

Aflată odinioară pe o ramificație a drumului mătăsii,

apoi la intersecția potecilor caucaziene străbătute de triburile alungate de pe înălțimi,

cetatea de la Ani, azi în Patrimoniul Mondial UNESCO, păstrează vibrația inconfundabilă a capătului de lume.

În vechime, au adăstat pe acest platou căpeteniile regatului Urartu, sciți, perși, macedoneni, sasanizi.

Armenii și-au statornicit aici capitala între 884 și 1045, pe vremea când regatul lor acoperea toată suprafața Armeniei de azi și o porțiune din estul Turciei.

I-au spus Ani, numele de alint al zeiței lor protectoare.

Apoi au venit bizantinii, au trecut ca fulgerul seleucizii,

iar georgienii nu s-au sfiit să cucerească orașul de cinci ori între secolele 12-13.

Hoardele mongole nu i-au lăsat prea multe șanse când au distrus cetatea în 1236, deși populația orașului depășise deja o sută de mii de locuitori.

Peste aproape un secol, un cutremur a devastat ce mai rămasese și, întrucât nu mai puteau beneficia de ospitalitate pe traseul comercial consacrat, negustorii au luat-o pe altă parte.

În cele din urmă, degradarea s-a extins, iar în interiorul zidurilor au mai ramas doar călugării credincioși mănăstirilor.

Abia în secolul 17, când a fost redescoperită, cetatea a redevenit simbolul cultural și religios al trecutei semeții armenești.

Se spune că metropola era faimoasă datorită celor o mie și una de biserici, care nu se știe dacă au fost doar plăsmuirile negustorilor care-și exagerau povestirile.

Arheologii au identificat până acum ruinele a numai cincizeci de biserici,

treizeci și trei de capele săpate în stâncă și douăzeci de schituri, majoritatea în curs de reabilitare.

Primele săpături, cele mai ample și descoperitoare, au fost realizate de Academia de științe din St. Petersburg între anii 1880-1917, când regiunea Kars aparținea rușilor.

Pe platoul aflat la o altitudine de o mie trei sute de metri, traseul de la un monument la altul în lumina aurie a dimineții de toamnă se dovedește o inițiere într-un tărâm de taină.

De la zidul de apărare și metereze, la Biserica Mântuitorului,

la Sf.Ștefan, la primul Sf. Grigorie, pentru că sunt două biserici dedicate acestui sfânt, ctitorite de două dinastii diferite, apoi la moschee și citadelă,

la Sfinții Apostoli, întrezărind prin vegetație, între ele, anticul pod peste râul Akhurian.

Catedrala

și cealaltă biserică Sf.Grigorie au încheiat circuitul.

Potecile croite pe pământul bătucit, prin praf, printre ierburi, te îndrumă cu ușurință de la un obiectiv la altul,

dar ai libertatea de străbate oricum și în orice direcție platoul dacă te ferești de mărăcini.

De multe ori, în siturile complet reabilitate, dispare orice rămășiță de autenticitate, dar aici mă pot bucura să pășesc pe țărână, prin buruieniș, ca și cum, ocrotită de liniștea desăvârșită, s-ar crea o comunicare directă cu energiile primare.

La numai patru sute de metri dincolo de râu începe Armenia, dar nu disting vreun semn care să-mi indice prezența frontierei.

Totul era încremenit de pustietate și văd doar un pârâu subțirel

curgând spre un râu mai larg

și încerc în zadar să deslușesc în depărtări vreo așezare.

Toate la timpul lor.

Terapie

Bergama, 2017

Am preferat să încep vizita anticului Pergam cu Asklepionul, un sit mai mic și mai discret, situat pe un teren plat, la periferia noului Bergama Town.

20170501_100433

Menit să fie un centru de tratament, a fost construit in sec.4 (î.Hr.), dar cea mai mare notorietate a atins-o pe vremea romanilor.

20170501_100258

În acest templu a oficiat marele anatomist Galien, tratându-i pe toți bogătașii din Roma care se programau, între două orgii, la o cură de refacere bazată pe ceaiuri de plante și post negru.

20170501_101218

Între ședințele de tratament beneficiau, în condiții de lux, de bibliotecă, teatru, sală de sport.

20170501_100830

Situl se învecinează cu o unitate militară și fotografiatul este parțial interzis. Însă elementele mai bine conservate, cum ar fi teatrul, nu intră sub această interdicție.

Ca să ajungi în inima cetății, ai plăcerea să străbați magnifica Via Tecta, o alee de marmură de 800 de metri, mărginită de coloane, care se bifurcă spre teatru și spre templul lui Asklepyos.

20170501_095225

Spre norocul nostru, am vizitat acest sit la mică distanță de un grup de turiști turci, printre care se afla și o solistă de operă, – o doamnă foarte frumoasă, o remarcasem chiar de la intrare, – și am avut ocazia de a ne delecta cu un mic spectacol, în solemnitatea colonadelor și a propileelor (avanporților), atâtea câte au supraviețuit până azi.

20170501_102805

Maiestuoasa sinestezie care se înfiripă între culori, formele arhitecturii antice, miresmele naturii și melopee creează un efect unic și rar.

20170501_102236

Peste tot, crescuseră spontan măslini, migdali și smochini. Asemenea lor, ariile de operă răzbătând pe neașteptate, – când credeam că vor încheia, începea un alt cânt, – erau o surpriză la fel de minunată ca și acei arbuști care se nimeriseră printre vestigii, la voia întâmplării, ca un cadou oferit călătorului.

20170501_105336

Smochinele erau deja mari, dar încă necoapte, cam cu trei luni mai avansate decât cel de la mine de acasă, din Oltenia. Cu atâția arbori cu virtuți energizante în peisajul înmiresmat, este neîndoielnic că tratamentele prescrise de doctorii din antichitate te puneau rapid pe picioare !

Zeus în exil

Bergama, 2017

Din Bergama, orășelul dintre Asclepion și Pergamul antic, pornești într-o urcare șerpuită cu mașina spre unul dintre cele mai cunoscute situri din lume, aflat în patrimoniul mondial UNESCO.

20170501_115005

Odată ajuns la intrarea în perimetrul săpăturilor arheologice, urmează un lung traseu pe jos, în interiorul sitului întins pe o suprafață generoasă.

20170501_125811

Construit la înălțime, e mult mai răcoare decât la Asclepion, fapt destul de frecvent în cazul siturilor amplasate la altitudine, chiar și vara. Zona vizitabilă e foarte bine amenajată, ușor de parcurs, pe o alee de lemn construită de jur-împrejur, cu vizibilitate maximă la toate elementele de arhitectură și la peisaj.

20170501_120602

Recomand să parcurgi calea sacră și să te oprești să admiri templul Atenei, templul lui Traian construit de către fiul său Hadrian, precum și teatrul imens cu ale sale 78 de gradene vertiginos de abrupte, dispuse aproape pe verticală.

20170501_120335

Din păcate, marele altar al lui Zeus nu se mai află aici, pentru că a fost demontat piatră cu piatră de către arheologii germani și reconstruit la Berlin, în Muzeul Pergamonului.

20170501_123404

Însă vraja și măreția spațiului larg, panoramic, nu le-au putut strămuta. Ele sunt intacte, aici, pe culmi.

20170501_123934

Pergamul a fost un oraș prosper, pentru că aici s-a inventat pergamentul, în contextul în care, la un moment dat, faraonul a interzis exportul de papirus din Egipt, pentru că biblioteca din Pergam rivaliza cu biblioteca din Alexandria, ca număr de volume, – patru sute de mii ! – și îi era teamă să nu-i depășească faima.

20170501_120306

Însă, după incendiul care a devastat biblioteca din Alexandria, Iulius Cezar a dat dispoziție ca o parte din cărțile din Pergam să fie trimise în Egipt, încercând să reconstituie fondul de carte al bibliotecii înghițite de flăcări.

20170501_123849

Zeii așa au hotărât, se pare, ca Pergamului să i se confiște, pe rând, cărțile și altarul.

20170501_124406

Farmecul discret al unui burg

Manisa, 2017

Eram curioasă să văd cum arată orașe turcești banale, fără atracții turistice acaparatoare, care le falsifică și le cosmetizează adevăratul chip.

Fiind în drum spre anticul Sardes, am hotărât să facem o scurtă escală de o oră-două și să aruncăm o privire în Manisa, un oraș de talie medie (raportat la Turcia). N-a fost greu să găsim loc de parcare, ținând cont că încă nu era sezon de vârf.

20170503_085736

Ne-am oprit în centrul istoric și am vizitat moscheea (arhitectul ei a fost celebrul Sinan) și muzeul de istorie local, amplasat chiar în complexul moscheii.

20170503_085638

În Turcia, în moschei, se pot vizita pretutindeni medresa (școala religioasă) și imaretul (adăpostul săracilor), cele două componente de bază ale lăcașelor de cult musulmane.

20170503_090142

Ca și arhitectură interioară, intimă și primitoare, muzeul îți dă o stare de liniște. Era acea solemnitate a așezămintelor religioase.

20170503_090205

Și cred că este foarte nimerit să combini cele două componente spirituale, pentru că ele se reunesc oricum atunci când contemplăm o imagine religioasă ori una de civilizație străveche.

Tot acolo, în îndepărtare, ajungem cu gândul.

20170503_090237

Nu erau alți vizitatori, deși aveai multe de văzut, în special obiecte și reconstituiri de tradiție otomană.

20170503_090851

Din mașină am văzut și piața principală a orașului, cu statuia sultanului Murah III în centru.

20170503_092711

Am aflat de un localnic că pe bulevardul principal al orașului se organizează săptămânal un mare târg popular de încălțăminte regional, în care artizanii scot la vânzare producții tipice.

Podgorii în Tracia (1)

Arcadia, 2017

Intrarea în Turcia dinspre Bulgaria, pe un drum secundar. La micul punct de trecere a frontierei de la Lesovo, eram doar o singură mașină și am trecut destul de repede prin toate etapele controlului. Deși traversăm o frontieră între două țări de pe două continente diferite, cu religii distincte, sentimentul nu se schimbă. Rămânem în Tracia, regiunea care se întinde pe zone cuprinse în trei țări: sud-estul Bulgariei, nord-vestul Turciei și nord-estul Greciei. Tracia nu este o regiune banală. Ai multe de văzut/privit aici, iar toamna oferă un farmec somptuos culorilor naturii.

Tracia este cunoscută mai cu seamă datorită vinurilor sale, dar să nu trecem cu vederea celelalte produse, cum ar fi varietatea de brânzeturi care se produc aici.

20171010_153612

Pe autostrada care leagă Edirne de Istanbul, se află una dintre cele mai apreciate podgorii, Arcadia, cu zeci de premii câștigate în concursuri internaționale. Este prima pe care o vizitez în această regiune. Are un nume cu rezonanță îndepartată, ce evocă natura la vârsta ei de aur. Nu e de mirare că turcii se laudă că Dionysos se trage din partea locului.

20180927_132757

Podgoria, cu hotel și restaurant, este foarte greu accesibilă, soseaua fiind doar parțial asfaltată. Nu existau nici indicatoare. Îți dai seama ușor că este foarte puțin turistică. Vinurile de acolo se produc în serie limitată, sunt artizanale, prelucrate prin procedee mecanice, manuale, ecologice. Vinul produs acolo nu se gasește în mod normal în comerț. La momentul vizitei noastre, nu aveau în ofertă posibilitatea de a face o degustare cu prezentare profesională. Am luat doar cina, cu produse un pic improvizate și micul dejun, copios.

20171011_083000

Hotelul și restaurantul din incinta podgoriei sunt decorate în stil minimal, dar nu există posibilitatea de a merge pe jos prin preajmă, să vezi via, de exemplu. Proprietatea este înconjurată de livezi fructifere, iar viile se află mult mai departe.

20171010_190847

M-am mulțumit să admir un luxuriant apus de octombrie deasupra viilor trace.

Goana după aur

Sardes, 2017

Din Izmir, ne îndepărtăm de litoralul zgomotos și o luăm spre interiorul Turciei, dar nu foarte departe, aproximativ la o sută de kilometri.

20170503_112218

Sardes a fost capitala unui regat de mare bogăție, datorită exploatărilor de aur din albia râului care brăzda ținutul. Cresus, cel mai bogat om din antichitate, a avut aici o instalație de prelucrare a aurului foarte profitabilă, se pare.

20170503_112753

Cele două situri istorice excepționale se situează la periferie.

20170503_112035

Romanii au construit aici un întreg complex termal, sportiv și cultural. Străbați anticul bulevard și ajungi într-o piață unde se afla palatul.

20170503_112223

În apropiere au rămas ruinele unei sinagogi, dovadă a prezenței evreilor aici încă din secolul 3, probabil datorită iscusinței lor în prelucrarea aurului găsit aici în abundență. În depărtare, se descifrează minaretele moscheilor din centrul orașului nou.

20170503_112911

Cel de-al doilea sit al complexului se află la câteva minute de mers cu mașina.

20170503_123644

Mă bucur să o întâlnesc iarăși pe Artemis, căreia i s-a dedicat un templu solemn și, din fericire, bine conservat.

20170503_122044

Designul coloanelor, mirosul plantelor, al vegetației, culoarea florilor, liniștea, – recunosc că e o mare șansă că pot să le găsesc pe toate la un loc.

20170503_122953

În perioada precreștină, principalul cult pagân era închinat zeiței Cibela (precursoarea lui Artemis), adorată în rândul popoarelor anatoliene.

20170503_121554

Ea simboliza belșugul și abundența, iar simbolul ei era o albină.

20170503_123905

Templele consacrate urmașei ei, zeița Artemis, exercită un farmec inegalabil și sunt numeroase în această regiune.

20170503_121730

Metropola de marmură albă

Efes, 2017

La sud de Izmir, Efesul a fost un port de seamă al antichității, chiar dacă marea este acum departe. Efesul își păstrează grandoarea în ciuda trecerii timpului. Cum e și firesc, face parte din lista patrimoniului mondial UNESCO.

Am ajuns dimineața la 9 și, deja, grupuri numeroase de turiști blocau aleile, de-abia te puteai strecura printre ei. La cât de bine conservat este Efesul, nu mă mir să văd așa afluență.

Situl are două intrări, una pe deal, alta în josul complexului. Pe noi ne-a lăsat taxiul la intrarea de sus, iar peste trei ore l-am regăsit la intrarea din vale. Am constatat ca sfatul șoferului a fost eficient, deoarece e mai ușor să parcurgi situl coborând. La sfârsit, când ai ajuns la liman (în turcește, liman=port), la vechiul port din antichitate, pornești agale pe aleea care duce spre mare, chiar dacă nu o poți zări, fiind la trei kilometri, relaxându-te după o așa încărcătură de informație istorică.

Vedem un oraș în întregul său, cu clădiri administrative, agora, vile de oameni înstăriți, mahalaua cu bordelele, – mai jos, spre port -, locuințe amărâte, strada mare cu prăvălii, toalete publice. Totul din marmură albă, care îți ia ochii în lumina puternică a soarelui. Aici observi, cu amănunte chiar pitorești, viața citadină din timpul grecilor și romanilor. Dar, tot în cadrul acestui mare complex al antichității, poți vedea și ruinele primei biserici.

La jumătatea parcursului, întâlnim un perimetru acoperit de o copertină, unde trebuie să plătim un alt bilet de intrare ca să putem pătrunde. Dar merită ! Avem un excepțional ansamblu de vile rezidențiale de pe vremea romanilor, cu un circuit organizat pe niște pasarele de sticlă, ca să beneficiem de perspective ample asupra interioarelor, unele cu mozaice somptuoase. În acest sector, încă se lucra la dezveliri și recondiționări.

La finalul plimbării, aproape de ieșire, se află ruinele rămase din basilica creștină, imensă, prima din Orient dedicată Sfintei Fecioare, deoarece se atestă că ea ar și-ar fi încheiat viața aici, la Efes (vezi postarea Departe de orice, aproape de sine). Este zona cea mai pustie din întreg complexul. Ar fi greu de relatat și descris întregul parcurs, pentru că fiecare element are o poveste bogată.

Efes este și cetatea Amazoanelor, iar Cresus, cel mai bogat om din antichitate, a locuit și el acolo o perioadă de timp, atras de oportunitățile de afaceri. Însă apogeul s-a atins în epoca romanilor, atunci când toată Asia Mică a devenit integral provincie romană. Octavian Augustus a decis să instaleze aici capitala regională, în detrimentul Pergamului. Acest nou statut a propulsat Efesul, în anul 27 î.C., în poziția de prima metropolă a Asiei. Prosperitatea sa era uluitoare, beneficiind de canalizare, băi publice, gimnaziu, biblioteci, iluminare publică. Era un oraș cosmopolit, port (al treilea ca mărime din lumea antică, după Roma și Alexandria), dar și punct de dezbatere religioasă, întrucât aici veniseră să traiască oameni de peste tot, practicând religii sau culturi idolatrice diferite. Apostolul Pavel a debarcat la Efes, într-o bună zi a anului 53, și a înființat una dintre cele șapte biserici ale Apocalipsei.

Declinul marelui oraș a fost determinat de retragerea mării, zonă în care a rămas doar un teren infertil, mlăștinos.

Lectură de drum:

Edward Falkener, Ephesus and the Temple of Diana

vezi și: Șapte

La marginea imperiului

Edirne, 2017, 2018

Ca să găsești un loc cu adevărat romantic, merită să străbați drumuri până la o margine de imperiu.

Însă, pentru a profita din plin de farmecul orașului, îți recomand să nu mergi la sfârșit de săptămână, pentru că vinerea seara debarcă zeci de autocare pline cu bulgari veniți la cumpărături, granița fiind la 20 de kilometri.

20171009_174159

Ambele puncte de trecere a frontierei între Turcia și Bulgaria, Lesovo și Kapitan Andreevo, care te duc la Edirne, sunt printre cele mai prietenoase pe care le-am traversat vreodată.

Simți cu adevărat ca ești binevenit, personalul de control îți răspunde în română și sunt foarte binevoitori.

20171009_183436

Când am fost prima dată la Edirne, mi-am imaginat că este doar o localitate de frontieră cosmopolită la intersecția a trei țări.

Dar și o fostă capitală de imperiu, timp de o sută de ani, până la căderea Constantinopolului.

Edirne a fost întemeiat de romani (de împăratul Adrian, de aici vechea denumire – Adrianopol), în anul 125.

Cucerit de otomani, din 1367, i se dă numele Edirne.

În Evul Mediu, era considerat un centru de cultură și diplomație.

20171009_172333

În centrul istoric, moscheile sunt una lângă alta. Minaretele lor se înalță cu grație spre cer, ca și cum ar vrea să invite la dans norii sau stelele.

Cea mai impozantă este Selimyie Camîi,

20171010_102025

construită de cel mai mare arhitect turc, Sinan,

aflată în patrimoniul UNESCO, amplasată un pic mai la înălțime față de centru.

În medresa (școala religioasă) se află un muzeu mic, foarte pitoresc.

20171010_110208

Dar cea mai fermecătoare mi se pare Moscheea Veche (așa se numește), chiar în centru.

20171010_120557

La apus și pe înserat, peisajul minaretelor este magnific.

20171009_192034_resized (1)

La căderea nopții, lumina le împresoară discret și misterios.

20171009_190333

Case vechi în stil bizantin, grec, otoman, culori vii, străzile pitorești și mulți copaci, deși urbanizarea este densă. Am remarcat numeroase magazine de artizani de parfumuri.

Nu mă mir, Edirne era cunoscut pentru plantațiile sale de trandafiri care, de aici, s-au extins mai târziu și la bulgari.

Spre marginea orașului, se află marele complex al sultanului Baiazid II (fiul mai mare al lui Mehmet Cuceritorul),

excelent renovat, compus din vechea facultate de medicină,

spital, azil, ospiciu, moschee, fiecare cu funcționalitatea sa precis stabilită chiar de la înființare, din 1488.

Toate explicațiile din cele vreo 20 de săli parcurse atestă o puternică tradiție medicală în civilizația otomană.

20181014_125247

Și astăzi, Edirne este un puternic centru universitar.

Pe Mehmet Cuceritorul, cel mai cunoscut personaj născut aici, probabil ca îl știți din celebrul tablou al lui Bellini în care este îmbrăcat într-un caftan de un roșu special.

Nu întâmplător roșu, pentru că acea nuanță specială e cunoscută sub denumirea ,,roșu de Adrianopol” și servea în Evul Mediu la vopsirea textilelor, în ciuda faptului că metoda de fabricare implica ingrediente nu tocmai plăcute.

Mehmet era un literat și un filosof de o vastă cultură. Avea obiceiul să invite la Edirne, la palatul său, înțelepți din toată lumea, ca să poarte cu ei lungi discuții, atunci când nu-și petrecea timpul printre cărți. Despre viața lui sentimentală istoria spune că, la un moment dat, simțind că s-a îndrăgostit nebunește de una dintre soțiile sale, a dat dispoziție să fie ucisă pentru ca să-și poată elibera mintea.

Mai târziu, a cucerit Constantinopolul.

Lectură de drum:

Nedim Gursel, The Conqueror: a novel

Călin Felezeu, Imaginea otomanului și a civilizației otomane în cultura românească

Croazieră spre casă pe marea Marmara

De la Yalova la Yenikapi (Istanbul), 2018

Yalova este un oraș de tranzit, unde am preferat sa ne cazăm, la un hotel nou deschis, după ce am vizitat Iznik (vechea Nicea). De la Yalova, te urci pe un ferry, după două ore te dai jos la Istanbul și, de acolo, spre casă.

Portul pentru care iei bilet este Yenicapi. Biletul se cumpără de la un ghișeu chiar la coada de îmbarcare, fără să cobori din mașină. Compania păstrează o ordine impecabilă asupra tuturor operațiunilor de îmbarcare, nu e nevoie să întrebi nimic, iar lumea respectă regulile.

20181020_114252

Vânzătorul nu ne-a întrebat unde vrem locurile pentru pasageri, ne-a dat din oficiu locuri pe puntea exterioară, pe scaune de metal, cele mai ieftine. Pentru o mașină și 3 pasageri, prețul total a fost în jur de 15 euro.

20181020_113826

Însă noi nu am observat că biletele aveau locuri și ne-am așezat la voia întâmplării, înauntru în salon, atrași de fotoliile foarte confortabile. Din fericire, nu ne-a ridicat nimeni.

20181020_130136

Când vaporul se apropia de Istanbul, am ieșit pe punte să fac poze.

20181020_130203

Apare întâi cartierul de zgârie-nori (Kadikoy), care își conturează designul dinamic spre partea dreaptă, apoi cartierul istoric, Sultanahmet, cu grațioasele sale minarete.

20181020_130554

Din portul Yenicapi, drumul spre granița cu Bulgaria, prin Edirne, e foarte bine semnalat.

20181020_130607

Dacă vrei să te urci pe autostradă, urmărești Edirne pe indicator verde, dar trebuie să ai deja cumparată vigneta de la PTT. Dacă vrei o autostradă gratuită, dar cu multe restricții de viteză, urmezi indicatorul albastru pe care scrie Tekirdag. La un moment dat, de pe acest drum e semnalat si Edirne pe panou albastru (gratuit).

20181020_133058

Traversarea unei jumătați de Istanbul, cea europeană, durează minumum o oră, dar nu simți cum trece timpul.

Spectacolul străzii e pasionant, iar când traficul se blocheză, poți face și poze.

20181020_133032

Trecem pe lângă vechile ziduri care apărau Constantinopolul.

La un moment dat, drumul se îngustează și autostrada trece printre cele două mări, Marmara în stânga și marea Neagră în dreapta.

În momentul acela, îmi pare rău că plec spre casă. Noțiunea de casă se schimbă.

Lectură de drum:

Călin Felezeu, Imaginea otomanului și a civilizației otomane în cultura românească

Bergama, orașul dintre două cetăți

2017

Pornind din Izmir, orașul cu un climat mediteranean blând, orice sezon este perfect ca să explorezi marile situri ale antichității. De la Izmir la Bergama e o distanță de 110 km pe o autostradă cu trafic intens unde se circulă bară la bară. Problema e că șoferii turci nu mențin o distanță suficientă între masini, așa că vezi tamponări frecvente din cauza unor frâne bruște.

Anticul Pergam e compus din două situri, Asclepionul jos, pe câmpie, la marginea orașului și Acropolele sus în munte, la 6 km de centru, aflate în patrimoniul mondial UNESCO.

După vizitarea Asclepionului, străbați aglomerația urbană, slalomând printre căruțe și biciclete, ca să ajungi la situl principal, pe coasta muntelui, la Acropole.

Orășelul nu este lipsit de interes, pentru culoarea locală. În centru se află Bazilica roșie, numeroase prăvălii și cafenele, căsuțe modeste și străzile care roiesc de lume.

Ce zici de o scurtă pauză la un chai ?

20170501_112409

Lectură de drum:

Călin Felezeu, Imaginea otomanului și a civilizației otomane în cultura românească