Zeus în exil

Bergama, 2017

Înainte de a citi textul de mai jos, recomand să arunci o privire pe postarea Bergama, orașul dintre două cetăți.

***

Din Bergama, orășelul dintre Asclepion și Pergamul antic, pornești într-o urcare șerpuită cu mașina spre unul dintre cele mai cunoscute situri din lume, aflat în patrimoniul mondial UNESCO.

20170501_115005

Odată ajuns la intrarea în perimetrul săpăturilor arheologice, urmează un lung traseu pe jos, în interiorul sitului întins pe o suprafață generoasă.

20170501_125811

Construit la înălțime, e mult mai răcoare decât la Asclepion, fapt destul de frecvent în cazul siturilor amplasate la altitudine, chiar și vara. Zona vizitabilă e foarte bine amenajată, ușor de parcurs, pe o alee de lemn construită de jur-împrejur, cu vizibilitate maximă la toate elementele de arhitectură și la peisaj.

20170501_120602

Recomand să parcurgi calea sacră și să te oprești să admiri templul Atenei, templul lui Traian construit de către fiul său Hadrian, precum și teatrul imens cu ale sale 78 de gradene vertiginos de abrupte, dispuse aproape pe verticală.

20170501_120335

Din păcate, marele altar al lui Zeus nu se mai află aici, pentru că a fost demontat piatră cu piatră de către arheologii germani și reconstruit la Berlin, în Muzeul Pergamonului.

20170501_123404

Însă vraja și măreția spațiului larg, panoramic, nu le-au putut strămuta. Ele sunt intacte, aici, pe culmi.

20170501_123934

Pergamul a fost un oraș prosper, pentru că aici s-a inventat pergamentul, în contextul în care, la un moment dat, faraonul a interzis exportul de papirus din Egipt, pentru că biblioteca din Pergam rivaliza cu biblioteca din Alexandria, ca număr de volume, – patru sute de mii ! – și îi era teamă să nu-i depășească faima.

20170501_120306

Însă, după incendiul care a devastat biblioteca din Alexandria, Iulius Cezar a dat dispoziție ca o parte din cărțile din Pergam să fie trimise în Egipt, încercând să reconstituie fondul de carte al bibliotecii înghițite de flăcări.

20170501_123849

Zeii așa au hotărât, se pare, ca Pergamului să i se confiște, pe rând, cărțile și altarul.

20170501_124406

Farmecul discret al unui burg

Manisa, 2017

Eram curioasă să văd cum arată orașe turcești banale, fără atracții turistice acaparatoare, care le falsifică și le cosmetizează adevăratul chip.

20170503_090715.jpg

Fiind în drum spre anticul Sardes, am hotărât să facem o scurtă escală de o oră-două și să aruncăm o privire în Manisa, un oraș de talie medie (raportat la Turcia). N-a fost greu să găsim loc de parcare, ținând cont că încă nu era sezon de vârf.

20170503_085736

Ne-am oprit în centrul istoric și am vizitat moscheea (arhitectul ei a fost celebrul Sinan) și muzeul de istorie local, amplasat chiar în complexul moscheii.

20170503_085638

În Turcia, în moschei, se pot vizita pretutindeni medresa (școala religioasă) și imaretul (adăpostul săracilor), cele două componente de bază ale lăcașelor de cult musulmane.

20170503_090142

Ca și arhitectură interioară, intimă și primitoare, muzeul îți dă o stare de liniște. Era acea solemnitate a așezămintelor religioase.

20170503_090205

Și cred că este foarte nimerit să combini cele două componente spirituale, pentru că ele se reunesc oricum atunci când contemplăm o imagine religioasă ori una de civilizație străveche.

20170503_085526.jpg

Tot acolo, în îndepărtare, ajungem cu gândul.

20170503_090237

Nu erau alți vizitatori, deși aveai multe de văzut, în special obiecte și reconstituiri de tradiție otomană.

20170503_090851

Din mașină am văzut și piața principală a orașului, cu statuia sultanului Murah III în centru.

20170503_092711

Am aflat de un localnic că pe bulevardul principal al orașului se organizează săptămânal un mare târg popular de încălțăminte regional, în care poți achiziționa producții locale turcești.

Podgorii în Tracia (1)

Arcadia, 2017

Intrarea în Turcia dinspre Bulgaria, pe un drum secundar. La micul punct de trecere a frontierei de la Lesovo, ne aflam doar o singură mașină și am trecut destul de repede prin toate etapele controlului. Deși traversăm o frontieră între două țări de pe două continente diferite, cu religii distincte, sentimentul nu se schimbă. Rămânem în Tracia, regiunea care se întinde pe zone cuprinse în trei țări: sud-estul Bulgariei, nord-vestul Turciei și nord-estul Greciei. Tracia nu este o regiune banală. Ai multe de văzut/privit aici, iar toamna oferă un farmec somptuos culorilor naturii.

20180926_111407.jpg

Tracia este cunoscută mai cu seamă datorită vinurilor sale, dar să nu trecem cu vederea celelalte produse, cum ar fi varietatea de brânzeturi care se produc aici.

20171010_153612

Pe autostrada care leagă Edirne de Istanbul, se află una dintre cele mai apreciate podgorii, Arcadia, cu zeci de premii la activ câștigate în concursuri internaționale pentru calitatea vinului. Este prima pe care o vizitez în această regiune. Are un nume cu rezonanță îndepartată, ce evocă natura la vârsta ei de aur. Nu e de mirare că turcii se laudă că Dionysos se trage din partea locului.

20180927_132757

Podgoria, cu hotel și restaurant, este foarte greu accesibilă, soseaua fiind doar parțial asfaltată. Nu existau nici indicatoare. Îți dai seama ușor că este foarte puțin turistică. Vinurile de acolo se produc în serie limitată, sunt artizanale, prelucrate prin procedee mecanice, manuale, ecologice. Vinul produs acolo nu se gasește în mod normal în comerț. La momentul vizitei noastre, nu aveau în ofertă posibilitatea de a face o degustare cu prezentare profesională. Am luat doar cina, cu produse un pic improvizate și micul dejun, copios.

20171011_083000

Hotelul și restaurantul din incinta podgoriei sunt decorate în stil minimal, dar nu există posibilitatea de a merge pe jos prin preajmă, să vezi via, de exemplu. Proprietatea este înconjurată de livezi fructifere, iar viile se află mult mai departe.

20171010_190847

M-am mulțumit să admir un minunat apus de octombrie deasupra viilor trace.

Goana după aur

Sardes, 2017

Din Izmir, ne îndepărtăm de litoralul zgomotos și o luăm spre interiorul Turciei, dar nu foarte departe, aproximativ la o sută de kilometri.

20170503_112218

Sardes a fost capitala unui regat de mare bogăție, datorită exploatărilor de aur din albia râului care brăzda ținutul. Cresus, cel mai bogat om din antichitate, a avut aici o instalație de prelucrare a aurului foarte profitabilă, se pare.

20170503_112753

Cele două situri istorice excepționale se situează la periferie.

20170503_112035

Romanii au construit aici un întreg complex termal, sportiv și cultural. Străbați anticul bulevard și ajungi într-o piață unde se afla palatul.

20170503_112223

În apropiere au rămas ruinele unei sinagogi, dovadă a prezenței evreilor aici încă din secolul 3, probabil datorită iscusinței lor în prelucrarea aurului găsit aici în abundență. În depărtare, se descifrează minaretele moscheilor din centrul orașului nou.

20170503_112911

Cel de-al doilea sit al complexului se află la câteva minute de mers cu mașina.

20170503_123644

Mă bucur să o întâlnesc iarăși pe Artemis, căreia i s-a dedicat un templu solemn și, din fericire, bine conservat.

20170503_122044

Designul coloanelor, mirosul plantelor, al vegetației, culoarea florilor, liniștea, – recunosc că e o mare șansă că pot să le găsesc pe toate la un loc.

20170503_122953

În perioada precreștină, principalul cult pagân era închinat zeiței Cibela (precursoarea lui Artemis), adorată în rândul popoarelor anatoliene.

20170503_121554

Ea simboliza belșugul și abundența, iar simbolul ei era o albină.

20170503_123905

Templele consacrate urmașei ei, zeița Artemis, exercită un farmec inegalabil și sunt numeroase în această regiune.

20170503_121730

Șapte

Selçuc, 2017

Dezvoltat ca o prelungire a Efesului, pe coasta turcească a mării Egee, acest orășel este înscris, datorită templului zeiței Artemis, în patrimoniul mondial UNESCO.

Noul Efes, ca spațiu urban, a prins contur treptat. După secolul 4, populația majoritar creștină din Efes a început să migreze spre periferia orașului, tot apropiindu-se de mormântul apostolului Ioan, episcopul bisericii creștine, succesorul Sfântului Apostol Pavel. Așa s-a format, treptat, un oraș nou, Selçuc.

img_0634-6.jpg

Basilica apostolului Ioan este gigantică, formată din curți și spații interioare din care poți admira peisajul și natura pe fundalul acestor rămășițe care datează din 565, lăsate în paragină după cucerirea de către otomani a Imperiului Bizantin.

img_0657

În apropiere, la periferia orașului, se află templul lui Artemis, socotit una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Greu de crezut, ținând cont că a rămas în picioare doar o coloană solitară care se supune, stingheră, privirilor lacome de frumusețe. Însă izolarea templului și amplasarea sa decalată îți deschid noi ferestre către sine.

img_0656-1.jpg

Te imaginezi pe altă lume și în altă sferă spațio-temporală. În tot acest timp, te simți acasă. Pentru această impresie de ieșire din realitate merită să pătrunzi în perimetrul templului.

Metropola de marmură albă

Efes, 2017

La sud de Izmir, Efesul a fost un port de seamă al antichității, chiar dacă marea este acum departe. Efesul este încă grandios și se află pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

IMG_0628

Am ajuns dimineața la 9 și, deja, grupuri numeroase de turiști blocau aleile, de-abia te puteai strecura printre ei. La cât de bine conservat este Efesul, nu mă mir să văd așa afluență.

IMG_0727.jpg

Situl are două intrări, una pe deal, alta în josul complexului. Pe noi ne-a lăsat taxiul la intrarea de sus, iar peste trei ore l-am regăsit la intrarea din vale. Am constatat ca sfatul șoferului a fost eficient, deoarece e mai ușor să parcurgi situl coborând. La sfârsit, când ai ajuns la liman (în turcește, liman=port), la vechiul port din antichitate, pornești agale pe aleea care duce spre mare, chiar dacă nu o poți zări, fiind la trei kilometri, relaxându-te după o așa încărcătură de informație istorică.

IMG_0620.jpg

Vedem un oraș în întregul său, cu clădiri administrative, agora, vile de oameni înstăriți, mahalaua cu bordelele, – mai jos, spre port -, locuințe amărâte, strada mare cu prăvălii, toalete publice. Totul din marmură albă, care îți ia ochii în lumina puternică a soarelui. Aici observi, cu amănunte chiar pitorești, viața citadină din timpul grecilor și romanilor. Dar, tot în cadrul acestui mare complex al antichității, poți vedea și ruinele primei biserici.

IMG_0611.jpg

La jumătatea parcursului, întâlnim un perimetru acoperit de o copertină, unde trebuie să plătim un alt bilet de intrare ca să putem pătrunde. Dar merită ! Avem un excepțional ansamblu de vile rezidențiale de pe vremea romanilor, cu un circuit organizat pe niște pasarele de sticlă, ca să beneficiem de perspective ample asupra interioarelor, unele cu mozaice somptuoase. În acest sector, încă se lucra la dezveliri și recondiționări.

IMG_0632

La finalul plimbării, aproape de ieșire, se află ruinele rămase din basilica creștină, imensă, prima din Orient dedicată Sfintei Fecioare, deoarece se atestă că ea ar și-ar fi încheiat viața aici, la Efes. Este zona cea mai pustie din întreg complexul. Ar fi greu de relatat și descris întregul parcurs, pentru că fiecare obiectiv te absoarbe și deconectează.

IMG_0629

Efes este și cetatea Amazoanelor, iar Cresus, cel mai bogat om din antichitate, a locuit și el acolo o perioadă de timp, atras de oportunitățile de afaceri. Însă apogeul s-a atins în epoca romanilor, atunci când toată Asia Mică a devenit integral provincie romană. Octavian Augustus a decis să instaleze aici capitala regională, în detrimentul Pergamului. Acest nou statut a propulsat Efesul, în anul 27 î.C., în poziția de prima metropolă a Asiei. Prosperitatea sa era uluitoare, beneficiind de canalizare, băi publice, gimnaziu, biblioteci, iluminare publică. Era un oraș cosmopolit, port (al treilea ca mărime din lumea antică, după Roma și Alexandria), dar și punct de dezbatere religioasă, întrucât aici veniseră să traiască oameni de peste tot, practicând religii sau culturi idolatrice diferite. Apostolul Pavel a debarcat la Efes, într-o bună zi a anului 53, și a înființat una dintre cele șapte biserici ale Apocalipsei.

IMG_0613

Declinul marelui oraș a fost determinat de retragerea mării, zonă în care a rămas doar un teren infertil, mlăștinos.

La marginea imperiului

Edirne, 2017, 2018

Ca să găsești un loc cu adevărat romantic, merită să străbați drumuri până la o margine de imperiu.

20171009_184648.jpg

Însă, pentru a profita din plin de farmecul orașului, îți recomand să nu mergi la sfârșit de săptămână, pentru că vinerea seara debarcă zeci de autocare pline cu bulgari veniți la cumpărături, granița fiind la 20 de kilometri.

20171009_174159

Ambele puncte de trecere a frontierei între Turcia și Bulgaria, Lesovo și Kapitan Andreevo, care te duc la Edirne, sunt printre cele mai prietenoase pe care le-am traversat vreodată.

20181014_123027.jpg

Simți cu adevărat ca ești binevenit, personalul de control îți răspunde în română și sunt foarte binevoitori.

20171009_183436

Când am fost prima dată la Edirne, mi-am imaginat că este doar o localitate de frontieră cosmopolită la intersecția a trei țări.

20171009_204238.jpg

Dar și o fostă capitală de imperiu, timp de o sută de ani, până la căderea Constantinopolului.

20171010_101454.jpg

Edirne a fost întemeiat de romani (de împăratul Adrian, de aici vechea denumire – Adrianopol), în anul 125.

20171009_171438.jpg

Cucerit de otomani, din 1367, i se dă numele Edirne.

20181013_175306-e1549645005102.jpg

În Evul Mediu, era considerat un centru de cultură și diplomație.

20171009_172333

În centrul istoric, moscheile sunt una lângă alta. Minaretele lor se înalță cu grație spre cer, ca și cum ar vrea să invite la dans norii sau stelele.

20171010_111034-e1549645038710.jpg

Cea mai impozantă este Selimyie Camîi,

20171010_102025

construită de cel mai mare arhitect turc, Sinan,

20171010_120352.jpg

aflată în patrimoniul UNESCO, amplasată un pic mai la înălțime față de centru.

20171010_100944.jpg

În medresa (școala religioasă) se află un muzeu mic, foarte pitoresc.

20171010_110208

Dar cea mai fermecătoare mi se pare Moscheea Veche (așa se numește), chiar în centru.

20171010_120557

La apus și pe înserat, peisajul minaretelor este magnific.

20171009_192034_resized (1)

La căderea nopții, lumina le împresoară discret și misterios.

20171009_190333

Case vechi în stil bizantin, grec, otoman, culori vii, străzile pitorești și mulți copaci, deși urbanizarea este densă. Am remarcat numeroase magazine de artizani de parfumuri.

20181014_124930.jpg

Nu mă mir, Edirne era cunoscut pentru plantațiile sale de trandafiri care, de aici, s-au extins mai târziu și la bulgari.

20181014_130415.jpg

Spre marginea orașului, se află marele complex al sultanului Baiazid II (fiul mai mare al lui Mehmet Cuceritorul),

20181014_123235.jpg

excelent renovat, compus din vechea facultate de medicină,

20181014_124022.jpg

spital, azil, ospiciu, moschee, fiecare cu funcționalitatea sa precis stabilită chiar de la înființare, din 1488.

20181014_125446.jpg

Toate explicațiile din cele vreo 20 de săli parcurse atestă o puternică tradiție medicală în civilizația otomană.

20181014_125247

Și astăzi,  Edirne este un puternic centru universitar.

20181014_133406.jpg

Pe Mehmet Cuceritorul, cel mai cunoscut personaj născut aici, probabil ca îl știți din celebrul tablou al lui Bellini în care este îmbrăcat într-un caftan de un roșu special.

20181014_124843.jpg

Nu întâmplător roșu, pentru că acea nuanță specială e cunoscută sub denumirea ,,roșu de Adrianopol” și servea în Evul Mediu la vopsirea textilelor, în ciuda faptului că metoda de fabricare implica ingrediente nu tocmai plăcute.

20181014_124819.jpg

Mehmet era un literat și un filosof de o vastă cultură. Avea obiceiul să invite la Edirne, la palatul său, înțelepți din toată lumea, ca să poarte cu ei lungi discuții, atunci când nu-și petrecea timpul printre cărți. Despre viața lui sentimentală istoria spune că, la un moment dat, simțind că s-a îndrăgostit nebunește de una dintre soțiile sale, a dat dispoziție să fie ucisă pentru ca să-și poată elibera mintea.

Mai târziu, a cucerit Constantinopolul.

20181014_121422-1.jpg

Lectură de drum:

Nedim Gursel, The Conqueror: a novel

Călin Felezeu, Imaginea otomanului și a civilizației otomane în cultura românească