Barbare, 2018
Traseul vinurilor trace m-a purtat spre sud de Tekirdag. Era octombrie, iar culoarea viilor se ruginea.
Barbare este o podgorie reputată, cu producție integral ecologică, pe țărmul mării Marmara. Ai impresia ca via se termină chiar în mare. La intersecția unde era indicat că podgoria e la 1 kilometru, șoseaua nouă era încă în lucru și, evident, blocată. Stând opriți la intersecție și neștiind ce să facem, ne ajunge din urmă o altă mașină, care slalomează printre indicatoarele de blocaj, iar pasagerul ne face cu mâna să mergem după ei. Așa am făcut și, odată ajunși la podgorie, am constatat că nimerisem în toiul unei petreceri, o aniversare, după cum era decorat restaurantul.
Optasem pentru o ofertă all-inclusiv, care cuprindea o degustare profesională de vinuri albe și roșii, o cină, mic-dejun și cazare. La sfârșitul după-amiezei am început degustarea care s-a lungit câteva ore. Am avut parte de o adevărată lecție de prezentare a producției de struguri și a vinurilor Barbare, cu istoria fiecărui vin, cu anecdote amuzante și comparații cu vinuri internaționale. Responsabilul cu această operațiune era din Istanbul, dar făcuse facultatea în Franța, unde locuise treizeci de ani și vorbea o franceză de Sorbona. În virtutea relațiilor de amiciție create cu viticultori francezi, soiurile cultivate în podgoria Barbare erau toate aduse de la Bordeaux și prelucrate după aceleași metode. Însă viticultorii turci au realizat combinații de soiuri Barbare într-un stil mai original decât francezii, amestecând nu doar soiuri diferite, dar și producții din ani diferiți, în proporții subtil calculate.
Care e secretul reușitei lor într-un termen atât de scurt ? Spun scurt, pentru că cea mai veche butelie datează de numai unsprezece ani. Poziția strategică a parcelelor. Amplasarea viilor într-o zonă vântoasă, avantaj imens pentru că, după ploaie, via se usucă rapid, iar apa nu are timp să-i strice.
Astfel, strugurii beneficiază din plin de ploaie, dar nu suferă prejudicii din cauza ei. Acolo, în acea regiune, ne-a spus viticultorul, s-a regretat mai mult ca oriunde expulzarea grecilor, pentru că ei dețineau secretele întreținerii viței-de-vie. Fiind creștini, consumau vin, în vreme ce musulmanii, cărora Islamul le interzice consumul de alcool, n-au știut ce să facă și au lăsat viile în paragină, provocând pierderi irecuperabile.
Poveștile legate de acest subiect m-au impresionat mult. Evenimentul s-a întâmplat în 1923, când a avut loc marele schimb de populații între Grecia și Turcia, în virtutea unui acord semnat de cele două țări ca să asigure omogenizarea etnică. Un milion două sute cincizeci de mii de greci au trebuit să părăsească Turcia ca să se instaleze în Grecia, o țară necunoscută lor, de numai cinci milioane de locuitori, care nu-i voia. Ca revers al schimbului, șase sute de mii de turci au fost strămutați într-o țară de douăsprezece milioane de locuitori, cât număra Turcia pe vremea aceea. Într-o carte pe acest subiect, Yașar Kemal povestește cum reacționează oamenii simpli confruntați cu această situație de destin.
Podgoria este autorizată să poarte denumirea ,,Château”. Interlocutorul nostru ne-a explicat și de ce. Ei produc vinul cu strugurii culeși de pe propria vie și, imediat ce culegătorii își termină treaba, strugurii sunt transportați, în doar câteva minute, de la vie la utilajele de stors, iar prelucrarea are loc rapid. Orice podgorie care își prelucrează vinul cu propriii struguri, în locul unde crește via, are dreptul la denumirea de Château. Când strugurii vin mai de departe, savoarea li se alterează pe drum, iar calitatea vinului scade.
Am apreciat că, în vânzoleala și aglomerația care era în saloanele din întreg complexul (de mare întindere), personalul s-a ocupat de noi cu adevărat profesionist. Toată experiența a fost la superlativ.
Bucătăria de la podgorie este de nota zece, cu produse naturale și savuroase, atât la cină cât și la micul dejun pantagruelic, – o risipă un pic decadentă, tipic turcească.
ore de drum 