În tăcerea nopții

Rodez, 2015

Urmăresc în mod special trei plasticieni, dintre care unul este Pierre Soulages.

Într-o vreme, îmi plăcea negrul și mă îmbrăcam aproape numai în negru.

Peste această obișnuință, s-a suprapus uimirea și frenezia de la retrospectiva Soulages din 2010. Acolo i-am descoperit principiile de dincolo de negru și am început să caut nuanțele negrului.

Iar atunci când am dorit să-mi explorez atracția, m-am dus la Rodez, orașul său natal unde, acum câtiva ani, i s-a dedicat un întreg muzeu.

Cele mai reprezentative opere ale sale, cum e și firesc, se află aici. Prin restul Europei, am văzut o excelentă selecție la Fondation Pierre Gianadda (Martigny), iar la Pompidou sunt expuse doar două-trei lucrări, și acelea cu gri și alb în compoziție.

Cele mai multe sunt ținute departe de ochii lumii, în colecții particulare.

Pierre Soulages se bucură de reputația de a fi cel mai cotat artist francez în viață.

Anul trecut a împlinit 100 de ani și încă pictează.

De ce negru ? Pentru că, într-o noapte întunecată de ianuarie, când nu avea somn și nici inspirație, a descoperit că negrul e luminos, iar lumina emanată se transformă în mai multe nuanțe, strălucitoare sau mate, după consistența stratului de vopsea și după direcția în care e trasată culoarea.

Dar n-a pictat întotdeauna monocrom nonfigurativ.

Așa cum mărturisește, îl fascinează autoritatea negrului și, astfel, a inventat conceptul de ,,dincolo de negru”, care echivalează cu un întreg sistem filosofic al culorii.

Mă gândesc automat la un alt inventator cromatic, Yves Klein, cel care a acreditat un albastru doar al său, IKB.

În afară de spectacolul operelor, spațiul în sine este o creație rară. Arhitecții care au conceput muzeul au fost recompensați cu premiul Pritzker, echivalentul Nobel în arhitectură.

Cu mult înainte să merg la Rodez, pe când nu știam nimic de Soulages, am tras la un han cu design uimitor, în satul lor natal, la Olot, în Catalunia. N-am putut uita acea locație și, ulterior, am aflat că fusese desenată de același cabinet.

În muzeu, deși erau mulți vizitatori, domnea o liniște solemnă, ca într-un templu. Un moment de regenerare desăvârșită.

(va urma: Biserica abațială din Conques)

Lectură de drum :

Beaux-Arts Magazine