Șapte

Selçuc, 2017

Dezvoltat ca o prelungire a Efesului, pe coasta turcească a mării Egee, acest orășel este înscris, datorită templului zeiței Artemis, în patrimoniul mondial UNESCO. Templul, construit de amazoane, avea un renume uriaș în toată Asia Mică, cunoscută destinație de pelerinaj păgân în toată regiunea.

Noul Efes, ca spațiu urban, a prins contur treptat. După secolul 4, populația majoritar creștină din Efes a început să migreze spre periferia orașului, tot apropiindu-se de mormântul apostolului Ioan, episcopul bisericii creștine, succesorul Sfântului Apostol Pavel. Așa s-a format, treptat, un oraș nou, Selçuc.

img_0634-6.jpg

Basilica apostolului Ioan este gigantică, formată din curți și spații interioare din care poți admira peisajul și natura pe fundalul acestor rămășițe care datează din 565, lăsate în paragină după cucerirea de către otomani a Imperiului Bizantin. Am vizitat ambele obiective și este evidentă consemnarea istoricilor că blocuri de marmură din templul lui Artemis au fost folosite la construirea basilicii creștine. La sfârșitul secolului 4, împăratul Theodosius I a decretat interdicția păgânismului și templul a fost definitiv închis.

img_0657

În apropiere, la periferia orașului, se află templul lui Artemis, socotit una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Greu de crezut, ținând cont că a rămas în picioare doar o coloană solitară care se supune, stingheră, privirilor lacome de frumusețe. Însă izolarea templului și amplasarea sa decalată îți deschid noi ferestre către sine. În vremea antichității, în perimetrul acestui templu nu erau lăsate să intre decât fecioare, fără deosebire de clasa socială de unde proveneau, indiferent că erau aristocrate sau sclave, înveșmântate în tunici din pânză albă. Femeile căsătorite rămâneau la poarta templului, în semn de respect pentru statutul acestei zeițe. Declinul a început la sfârșit de secol 1 d.Hr., odată cu sosirea primilor creștini, care nu agreau acest cult, exprimându-și aversiunea ori de câte ori aveau ocazia. Una dintre întâmplări povestește că Sf.Apostol Ioan era cât pe ce să fie ucis de adepții lui Artemis pentru că, la festivalul consacrat zilei sale de naștere, Sfântul s-a îmbrăcat în negru și nu în alb, așa cum impunea dress code-ul evenimentului. Apostolul Ioan înfăptuise deja multe miracole în cetate și a răspuns că, dacă nu le convine ținuta lui, să-i ceară zeiței să-l ucidă pe loc, pentru că și el îi va cere lui Dumnezeu să le distrugă templul. Într-o clipă, templul a fost făcut fărâme. În ciuda acestor neînțelegeri, creștinii și păgânii au conviețuit mult timp în Efes, templul fiind frecventat la serbările anuale de întreaga populație, ca prilej de socializare. În 262, un cutremur a devastat întregul oraș, și nici templul nu a scăpat, iar șase ani mai târziu, a fost prădat și incendiat de goți.

img_0656-1.jpg

Chiar și după declin, templul s-a bucurat de notorietate și a fost ales ca destinație de exil pentru personalități persecutate politic. Printre cei mai celebri refugiați, regina Egiptului Arsinoe IV, sora Cleopatrei, a găsit adăpost în perimetrul Artemisionului. Ea a fost ținută prizonieră de Iulius Cesar și, scăpată de condamnarea la moarte, a locuit aici timp de cinci ani, sub protecția zeiței Artemis.

Lectură de drum:

Edward Falkener, Ephesus and the Temple of Diana

Soare andaluz

Arcos de la Frontera, 2016

Aprilie în Andaluzia. Mă uimește strălucirea din jur: casele albe, cerul, soarele, frunzele argintii ale măslinilor.

20160401_170403-e1553199054506.jpg

În provinciile Cadix și Malaga, se înșiruie o întreagă salbă de sate văruite complet în alb, construite pe vârfuri de coline și. De ce în alb? Obiceiul datează din Evul Mediul și preconiza protecție solară, în condițiile în care vara se înregistrează frecvent patruzeci de grade la umbră, dar și pentru că varul alb se considera dezinfectant, în acele vremuri întrunecate când epidemiile făceau ravagii.

20160401_174629.jpg

Arcos a fost capitala unui mic regat berber în secolul 11, apoi, în secolul 12, recucerit de spanioli si devenit un punct de apărare a frontierei în calea maurilor.

20160401_174404.jpg

Măslinii și vița de vie au adus bunăstare și atractivitate turistică.

20160401_174150

Orașul este cocoțat pe o colină cu panta abruptă, iar partea cea mai veche, cu obiectivele principale, se află în vârf. Acolo, în piața principală, construită medieval, avem ce vedea. Catedrala, primăria și paradorul.

20160401_172125-e1549640683916.jpg

Biserica Santa Maria datează din secolul14 și a fost ridicată pe locul fostei moschei a maurilor. Înăuntru, mă întâmpină Sf.Cristofor, patronul călătorilor.

20160401_173803-e1549640711105.jpg

Ca în orice biserică spaniolă, aici se află picturi valoroase și un altar care poate fi considerat operă de artă.

20160401_173407

Paradorul, pe vremuri palatul judecatorului, este acum un hotel din faimoasa rețea națională Paradores, însă poți intra să vizitezi spațiile publice.

20160401_174333.jpg

În partea de jos a orașului, admir palate cu portice gigantice, case amenajate artistic, mici buticuri de produse locale. Mi-a rămas în minte un hotel care m-a vrăjit prin imaginea lui colonială, care-mi dădea impresia de capăt de lume.

20160401_175138.jpg

Metropola de marmură albă

Efes, 2017

La sud de Izmir, Efesul a fost un port de seamă al antichității, chiar dacă marea este acum departe. Efesul își păstrează grandoarea în ciuda trecerii timpului. Cum e și firesc, face parte din lista patrimoniului mondial UNESCO.

IMG_0628

Am ajuns dimineața la 9 și, deja, grupuri numeroase de turiști blocau aleile, de-abia te puteai strecura printre ei. La cât de bine conservat este Efesul, nu mă mir să văd așa afluență.

IMG_0727.jpg

Situl are două intrări, una pe deal, alta în josul complexului. Pe noi ne-a lăsat taxiul la intrarea de sus, iar peste trei ore l-am regăsit la intrarea din vale. Am constatat ca sfatul șoferului a fost eficient, deoarece e mai ușor să parcurgi situl coborând. La sfârsit, când ai ajuns la liman (în turcește, liman=port), la vechiul port din antichitate, pornești agale pe aleea care duce spre mare, chiar dacă nu o poți zări, fiind la trei kilometri, relaxându-te după o așa încărcătură de informație istorică.

IMG_0620.jpg

Vedem un oraș în întregul său, cu clădiri administrative, agora, vile de oameni înstăriți, mahalaua cu bordelele, – mai jos, spre port -, locuințe amărâte, strada mare cu prăvălii, toalete publice. Totul din marmură albă, care îți ia ochii în lumina puternică a soarelui. Aici observi, cu amănunte chiar pitorești, viața citadină din timpul grecilor și romanilor. Dar, tot în cadrul acestui mare complex al antichității, poți vedea și ruinele primei biserici.

img_0611-e1549641144732.jpg

La jumătatea parcursului, întâlnim un perimetru acoperit de o copertină, unde trebuie să plătim un alt bilet de intrare ca să putem pătrunde. Dar merită ! Avem un excepțional ansamblu de vile rezidențiale de pe vremea romanilor, cu un circuit organizat pe niște pasarele de sticlă, ca să beneficiem de perspective ample asupra interioarelor, unele cu mozaice somptuoase. În acest sector, încă se lucra la dezveliri și recondiționări.

IMG_0632

La finalul plimbării, aproape de ieșire, se află ruinele rămase din basilica creștină, imensă, prima din Orient dedicată Sfintei Fecioare, deoarece se atestă că ea ar și-ar fi încheiat viața aici, la Efes (vezi postarea Departe de orice, aproape de sine). Este zona cea mai pustie din întreg complexul. Ar fi greu de relatat și descris întregul parcurs, pentru că fiecare element are o poveste bogată.

IMG_0629

Efes este și cetatea Amazoanelor, iar Cresus, cel mai bogat om din antichitate, a locuit și el acolo o perioadă de timp, atras de oportunitățile de afaceri. Însă apogeul s-a atins în epoca romanilor, atunci când toată Asia Mică a devenit integral provincie romană. Octavian Augustus a decis să instaleze aici capitala regională, în detrimentul Pergamului. Acest nou statut a propulsat Efesul, în anul 27 î.C., în poziția de prima metropolă a Asiei. Prosperitatea sa era uluitoare, beneficiind de canalizare, băi publice, gimnaziu, biblioteci, iluminare publică. Era un oraș cosmopolit, port (al treilea ca mărime din lumea antică, după Roma și Alexandria), dar și punct de dezbatere religioasă, întrucât aici veniseră să traiască oameni de peste tot, practicând religii sau culturi idolatrice diferite. Apostolul Pavel a debarcat la Efes, într-o bună zi a anului 53, și a înființat una dintre cele șapte biserici ale Apocalipsei.

IMG_0613

Declinul marelui oraș a fost determinat de retragerea mării, zonă în care a rămas doar un teren infertil, mlăștinos.

Lectură de drum:

Edward Falkener, Ephesus and the Temple of Diana 

vezi și: Șapte

Culoarea timpului

Trani, 2016

20161104_122902

Pugliezii din Trani se mândresc cu domul lor semeț, printre cele mai frumoase din sudul Italiei. Legenda spune că San Nicola pelerinul, un modest păstor grec, a ajuns la Trani pe spinarea unui delfin. Catedrala pe care o vedem azi, construită între secolele 11 și 13, lui îi este închinată.

20161104_125414.jpg

Fac un tur prin orășelul cochet, cu oprire obligatorie la un espresso și un dolce cu pistacchio, chiar în port.

20161104_122850

Centrul vechi se află pe un promontoriu. Din orice parte privești, clădirile medievale scot la iveală chipuri pline de înțelesuri.

20161104_141157

Castelul impozant de pe țărmul mării a fost edificat de împăratul svab Frederic II, ca o cetate ce se dorea inatacabilă de pe mare.

20161104_125612-1.jpg

În Evul Mediu, aici a trăit o mare comunitate evreiască.

20161104_132534

Dintre cele patru sinagogi ale orașului, se mai păstrează doar două, foarte greu de identificat. Una dintre ele este încă funcțională și astăzi. Cealaltă, ascunsă în labirintul din giudecca, a fost convertită în muzeu al parohiei Sf. Anna.

20161104_132425.jpg

În preajma ei era o liniște nefirească. Erau acele energii pe care le resimți în orice giudecca din care locuitorii au plecat, de cele mai multe ori, în grabă. Privesc caldarâmul și descifrez urme.

Lectură de drum:

Andrei Cornea, Uimitoarea istorie a lui Sabbatai Mesia

Fuziuni

Bang Pa-In, 2017

În sejurul bangkokian de cinci zile, am făcut o excursie în afara capitalei, pentru obiectivele din apropiere.

20170216_094040

Situat la o distanță de 50 de kilometri de Bangkok, palatul regal de vară de la Bang Pa-In a fost construit în secolul 17 după rețeța momentului (vezi Versailles). Erau la modă construcțiile cât mai impunătoare și mai impresionante, dar nu prin originalitate, pentru că liderii acelor vremuri nu ezitau să se copieze unii pe alții. După aglomerația din Bangkok, lasă-te surprins de liniștea și curățenia de aici.

20170216_102450

Așadar, acest palat de vară este o concentrație internațională de stiluri arhitecturale. Palatul este funcțional și azi, pentru ceremonii oficiale. Ca turist, codul vestimentar este foarte strict. Deși eram în pantaloni lungi, la intrare mi s-a impus să îmbrac și o fustă lungă. Și, evident, trebuie să te descalți peste tot.

20170216_102720

Regele a ales un teren amplasat pe malul fluviului Chao Phraya, unde se află o mică insulă pe care a construit templul palatului, în mod paradoxal de inspirație gotică. Dar ciudățeniile nu se opresc aici. Tot pe malul apei se află un vast hol de recepții, cu niște arcade frumos proporționate, construcție de inspirație rusească din epoca imperială.

20170216_102803

De jur-împrejur, numeroși arbori de mango, fructul local cel mai raspândit, din care am consumat, în cele două săptămâni cât am circulat prin Thailanda, șapte-opt varietăți.

20170216_094059

Prin această pădure de arbori mango, printr-o galerie ferită de privirile curioșilor, femeile din haremul regelui beneficiau de un pasaj privat ca să poată avea acces la grădină.

20170216_094103

În zare văd cum se profilează un minaret. Este observatorul astronomic.

20170216_100032

Am vizitat în interior și pavilionul chinezesc, reprezentând copia unui monument pe care bogații negustori chinezi l-au oferit familiei regale thailandeze. La parter, tavanul sălii tronului este împodobit cu ornamente în relief, iar la etaj se află apartamentele regale.

20170216_100509

Promenada se încheie cu un pod venețian, care duce spre memorialul ridicat în omagiul primei soții a regelui. Ea a dispărut într-o situație tragică. S-a înecat în fluviu alături de fiicele sale. Din cauza faptului că protocolul interzicea să atingi o persoană din familia regală, nici unul dintre servitori nu a îndrăznit să întindă mâna și să le salveze.

20170216_093706.jpg

La început de tot, au fost grecii

Bari, 2016

Sfârșit de toamnă. Înserarea cade la patru după-amiaza. Aerul e călduț.

20161103_142254

Bari se bucură de pitorescul oricărui port cu deschidere spre Levant. Mă cuprinde un sentiment de confuzie. Mă aflu la Palermo ? La Tesalonic ? La Izmir ? La Malaga ? La Tarragona ? La Nisa ?

20161103_152130.jpg

Pentru că Mediterana deține aceste energii care-mi netezesc gândurile.

20161102_165328

De aceea caut să fiu cât mai mult și mai des pe țărmul ei.

20161103_131440

Orașul vechi se află pe un promontoriu urbanizat contemporan cu o promenadă de pe care se pot admira toate obiectivele istorice.

20161103_151353

La bazilica San Nicola merg să mă închin la moaștele sfântului Nicolae, făcătorul de minuni pe care îl sărbătorim la 6 decembrie.

20161103_134733

Sfintele rămășițe au fost furate în secolul 11 din Derme, în sudul Turciei de azi, de marinarii din Bari și aduse aici.

20161103_134856

Imediat după aceea a început constructia bisericii, care s-a realizat între secolele 11-12. Intuiesc urmele colonizării grecești a orașului, care a fost cel mai important centru bizantin din sudul Italiei până spre secolul 16.

20161102_165617

Biserica reprezintă un centru de pelerinaj pentru catolicii italieni si pentru ortodocșii est-europeni.

20161103_135503.jpg

Dar mai am încă multe de descoperit.

20161103_151109

Castelul este ridicat în 1233 de către împăratul german Frederic II, pe construcții bizantine deja existente și păstrează, din epoca svabă, o curte minimalist medievală.

20161102_164111

Fuziunea între stilurile grec, roman, bizantin, svab influențează chipul orașului.

20161103_140416.jpg

Arhitecții au gândit foarte judicios armonizarea între familiarismul și intimitatea din promontoriul pietonal și arterele fremătătoare.

20161103_151059.jpg

Între ele există dialog și continuitate fără a se irosi nimic din respirația istoriei.

20161103_151806.jpg

O vizită specială am făcut dimineața, înainte de ora 10, în piața de legume și fructe. Hala este imensă, colorată, iar precupeții pugliezi oferă să guști din tot ce au pe tarabă. N-am ezitat să cumpăr măsline locale de toate felurile și migdale (produse în livezile din Puglia), fiind ușor de transportat la drum lung !

Smochinii

Dion, 2016

La Dion, mai mult ca oriunde, resimt sacralitatea intensă și adevărată a Greciei.

20160617_164524

La grecii antici, Dio=Zeus și este reprezentat, uneori, de tot felul de vietăți domestice, pentru că omul a simțit nevoia dialogului cu ce este dincolo de cunoaștere.

20160617_161310.jpg

Încep vizita cu muzeul local, foarte cochet, deși micuț. Privesc obiecte de valoare recuperate în urma săpăturilor care, încă și astăzi, se dovedesc dezvăluitoare de fragmente de civilizație.

20160617_161445.jpg

Situl se află la un kilometru mai departe. Înainte de orice, simt prezența smochinilor, ca și cum Zeus ar fi ales de această dată, să prindă trup vegetal. Cu încrengăturile lor bogate, demne, au străbătut sacralitatea. Mirosul răspândit de frunzișul abundent, dens și protector vine dintr-o sferă care nu e pământească.

20160617_170303

Așezarea datează din secolul 10 (î.C) și este amplasată, nu întâmplător, la poalele muntelui Olimp, – reședința zeilor, într-o câmpie fertilă.

20160617_171133

De aici, preoții porneau să escaladeze crestele muntelui, unde se aflau altarele, cât mai sus, mai aproape de zei, ca să le aducă ofrande.

20160617_171218

Așa cum putem vedea azi ruinele, sunt preponderent vestigii datând din perioada romană.

20160617_170852

Pe atunci, orașul era înconjurat de un zid gros de apărare și avea propriul său port la un râu care se vărsa în mare la o distanță de 16 kilometri.

20160617_170836

S-au degajat, în urma săpăturilor, peste douăzeci de străzi, cu băi publice, clădiri administrative, locuințe, teatru, temple. Printre acestea, faimoasa vilă a lui Dionisos cu un mozaic multicolor.

20160617_161606

Tot aici s-a descoperit templul zeiței Demeter, cel mai vechi sanctuar din Macedonia. Pentru Alexandru Macedon, orașul avea o semnificație specială, mistică.

20160617_165312

Înainte de a porni să cucerească Asia, a venit să se roage aici, la templul lui Zeus.

20160617_173226

S-a dovedit o strategie bună, fiindcă era templul cel mai aproape de Olimp. Zeus l-a auzit!

Lectură de drum:

Alexandru Mitru, Legendele Olimpului

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Sinai, Mănăstirea Sfânta Ecaterina

2018

Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, aflată în patrimoniul mondial UNESCO, a fost ultimul obiectiv vizitat dintr-o călătorie de 14 zile în Egipt, pe care o voi povesti în mai multe episoade. Însă acesta a fost cel mai înviorător și e bine că am plecat totuși din Egipt cu o impresie pozitivă.

DSCN3364

Am cumpărat excursia în Sinai, cu ghid și șofer în mașină privată, de la o agenție internațională care avea reprezentant în Sharm el Sheikh.

20181211_110320.jpg

Acest locaș există, ca mănăstire, încă din secolul 6 și este cea mai veche din lume care funcționează fără întrerupere.

20181211_112910

Pentru că aveam de parcurs până la destinație o distanță de 260 de kilometri în interiorul peninsulei Sinai, plecarea de la hotel a fost stabilită de ei la 6 dimineața, urmând să revenim la 14.30.

20181211_113709

Mănăstirea are un program limitat în care e permis accesul vizitatorilor.

DSCN3368

Trebuia să ne încadrăm în intervalul 9 -11.30, astfel ca înainte de ora 12 să ieșim din complexul monastic și să trecem înapoi prin punctul de control.

20181211_103157-e1553157056818.jpg

Drumul până la Sfânta Ecaterina durează aproximativ trei ore. Mi s-a atras atenția să îmi iau haine groase, dimineața fiind foarte frig, zero grade la jumătatea lui decembrie.

20181211_113000-e1549707705246.jpg

Biserica a fost construită la inițiativa împărătesei Elena, mama împăratului Constantin, în secolul 3, dedicată Maicii Domnului,

20181211_105331-e1549639094429.jpg

chiar pe locul unde se presupune că Moise a văzut îngerul în rugul aprins, fără a  se mistui în flăcări, astăzi sub forma unui tufiș stufos.

20181211_102809-e1549639130413.jpg

Tot aici este și fântâna lui Moise, unde le-a întâlnit pe fiicele lui Ietro.

20181211_102534-e1549639194456.jpg

Toate aceste trei elemente istorice se află în perimetrul unei fortărețe cu ziduri groase care înconjoară tot complexul monastic, loc sacru pentru toate cele trei religii: Iudaism, Creștinism, Islam.

DSCN3366.jpg

Pe muntele Sinai, mai sus de mănăstire, se spune că Dumnezeu i-a încredințat lui Moise Tablele Legii, cele zece porunci.

20181211_105316-e1549639304709.jpg

Ulterior, după descoperirea corpului Sfintei Ecaterina, mănăstirea a primit hramul acesteia, în virtutea faptului că pe muntele vecin un călugar a descoperit corpul sfintei. În trecut, corpul său a odihnit într-un mic sarcofag de marmură, acum expus în muzeu.

dscn3397-e1549639372749.jpg

Această arie geografică sacră a constituit obiectul unui edict de protecție semnat de Profetul Mahommed însuși, sub denumirea de Carta privilegiilor, prin care proclama Muntele Sinai ca fiind un loc sfânt, respectat de arabi și de Islam.

20181211_104433

Credincioșii au ajuns aici în pelerinaje încă din secolul 10.

DSCN3400.jpg

Mănăstirea ortodoxă ține de Patriarhatul de la Ierusalim și găzduiește în jur de patruzeci de călugări greci.

20181211_103119.jpg

Am observat că, peste tot în incintă, informațiile sunt afișate în limbile greacă, rusă și română.

20181211_102644-e1549639438421.jpg

În jur de ora 11, un preot vine în biserică și credincioșii stau la rând ca să se închine la sfintele moaște și să-și sfințească icoanele cumpărate.

20181211_100724.jpg

Preotul oferă tuturor câte un ineluș, pe care îl primești, oricum, gratuit și dacă îți cumperi icoanele de la magazinul din sat.

DSCN3375

Preotul îi acceptă la binecuvântare doar pe credincioșii ortodocși, nu și de alte confesiuni, fapt subliniat preventiv chiar de la început de supraveghetor, și el tot grec.

20181211_101200.jpg

Când ajungi la moaște, te întreabă acest lucru și preotul, foarte strict.

DSCN3377

Dacă vrei să cumperi ulei sfințit, provenit din livada multiseculară care înconjoară mănăstirea, trebuie cerute informații în interiorul bisericii.

DSCN3399

În cele două magazine de obiecte religioase (unul în interiorul citadelei, altul în sat) nu se găsește.

20181211_112920

Am reușit, totuși, să cumpăr, într-o situație ciudată. Deși e interzis să faci poze în interiorul bisericii, ți se permite fotografierea în schimbul unei donații (1 euro în moneda locală, așa cum ne-a sfătuit ghidul) date pe ascuns supraveghetorului.

20181211_104122.jpg

La înmânarea acestei sume, el mi-a făcut o ofertă de ulei sfințit la prețul de zece euro flaconul (negociabil). Tariq, ghidul, îmi spune șoptit că e prea mult și că trebuie să negociez.

20181211_101142

Totul se petrecea în prezența unor călugari și preoți, în mijlocul bisericii. La fel și tranzacția propriu-zisă. I-am dat șase euro, în moneda locală, și am primit un minuscul flacon de ulei.

20181211_113238

De îndată ce mi-am luat grija cu cele sfinte, am intrat în muzeu. Patrimoniul cultural din muzeul și arhivele mănăstirii este imens, conține cele mai vechi icoane și manuscrise din lume.

20181211_103553.jpg

Am descoperit file de istorie românească aici, în mijlocul deșertului.

20181211_104725-e1549639536987.jpg

Evanghelii de o valoare inestimabilă au fost oferite de către domnitori și boieri din istoria Valahiei.

20181211_104742.jpg

Am descoperit un impresionant ceaslov împodobit cu pietre scumpe donat de Matei Basarab.

20181211_104748.jpg

Am văzut și o reprezentare aurită a mănăstirii oferită de domnița Roxandra Lăpușneanu.

20181211_104921.jpg

Tot aici este ediția a doua a manuscrisului Palimpsestul din Sinai, de o imensă valoare. Prima ediție, realizată cu doar câțiva ani înaintea acesteia, se află în Anglia.

20181211_104001.jpg

Am admirat o versiune rară, în grecește, tipărită la Florența, a operei lui Homer, Iliada, Odiseea și de Virgiliu, Eneida.

20181211_103804.jpg

Deși este considerat un obiectiv de risc pentru turiști, m-am simțit tot timpul în siguranță. Cel mai în nesiguranță m-am simțit când a trebuit să negociez în biserică prețul unui flaconaș de ulei sfințit.

20181211_110159.jpg

În apropiere de fortăreață, se află și un hotel, unde se organizează seminarii sau conferințe, dar au și camere pentru credincioșii care vor să rămână peste noapte.

DSCN3362

Lectură de drum:

Pr. Ioan Chirilă, Israel, întoarcerea acasă

Versailles în stil italian

Caserta, 2016

Prințul de Bourbon a ales să-și construiască, în secolul 18, propriul Versailles.

20160515_134415.jpg

La țară, la 30 de kilometri de zarva napolitană. Întreaga așezare din jurul palatului regal face parte astăzi din patrimoniul UNESCO. Pe dinafară, clădirea este austeră, iar la momentul vizitei mele era în lucrări de recondiționare.

20160515_135542.jpg

Concepute în stil neoclasic, interioarele fac numeroase concesii stilului vremii, rococo.

20160515_135118

Tavanele și bolțile pictate erau frecvente în palatele acelor vremuri, doar că aici opulența este mai vizibilă.

20160515_134825

Parcul din jur este cât vezi cu ochii. Prințul obișnuia să facă lungi plimbări în natură, în compania cărților sale.

20160515_140333

Era pasionat de lectură și deținea o bibliotecă impresionantă.

20160515_140424

Pereții sunt împodobiți de picturi de o dimensiune proporțională cu grandoarea construcției.

20160515_135118

Predomină galbenul și ocrul, care colorează discret lumina gri a unei zi ploioase.

20160515_140053.jpg

Parcurg galeria cu tavan aurit care îmi evocă balurile și serbările cu mii de invitați, evenimente obligatorii în agenda princiară.

20160515_133217.jpg

Chiar și noi, astăzi, putem să-i fim invitați o zi întreagă, dacă dorim, ținând cont de grandoarea complexului.

Palate andaluze

Ecija, 2016

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Departe de grandoarea triunghiului de aur format de Cordoba-Sevilla-Granada în sudul Spaniei, merită să intri și în orășele care își țin parcă secret farmecul, ca să-și păstreze liniștea patriarhală.

133.jpg

Așa am descoperit Ecija, urbe zglobie și exuberantă, cu turnulețe grațioase, imobile istorice, chiar mici palate.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Vechea nobilime andaluză, foarte prosperă, deținea domenii vaste cu livezi de citrice și măslini. Comertul era înfloritor datorita poziției orașului pe chiar via Augusta, calea comercială prin care uleiul de măsline produs era direcționat spre Imperiul Roman.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Palacio de Penaflor, cu o superbă fațadă în semicerc, împodobită cu decorațiuni sub forma unei frize pictate, este la fel de remarcabil ca și palatul în care se află muzeul municipal.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Campanilele bisericilor sunt decorate cu plăci din faianță nuanțate pe tonuri de albăstrui.

146.jpg

Ca toate localitățile andaluze, și aici se află manufacturi artizanale de ulei de măsline, produs din varietatea de măslini locali. Îl poți cumpăra din orice magazin alimentar, aprozar sau cofetărie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Recomand o specialitate de patiserie locală, tortas de aceite, preparată pe bază de ulei de masline.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

La o terasă însorită,  în ianuarie,  un suc proaspăt de portocale (zumo de naranja natural) din livezile de la marginea orașului, întregește savoarea andaluză.