Abu Simbel, 2018
Întrezăresc prin hublou, la aterizarea în Abu Simbel, doar întinderea deșertului întreruptă de munți de nisip. Aterizez în cea mai sudică așezare din Egipt, la șaptezeci și cinci de kilometri de granița cu Sudanul.
Zborul de la Aswan a durat douăzeci și cinci de minute, e abia șapte dimineața. În avion sunt doar turiști americani și, ca pe toate zborurile interne Egipt Air, doi agenți din serviciile de protecție (care, surprinzător, după aterizare, au pus și ei mâna să ajute însoțitoarele de zbor să deretice prin avion !) Aeroportul este ca un fel de autogară de provincie. Ne întâmpină Muhammed, un domn elegant, reprezentantul agenției de turism locale și pornim cu mașina spre templu.
La mijlocul lui decembrie, dimineața e răcoroasă. Ambianța este complet diferită de toate celelalte orașe, sub aspectul curațeniei. Am impresia că nu mai sunt în Egipt. Praful a dispărut. Străzile, incinta templului, totul este complet aseptic.
Comportamentul oamenilor asemeni, complet diferit de hărțuiala din Luxor și Aswan. Nimeni nu pare să observe în mod special turiștii care, de fapt, constituie singura sursă de venit a orașului și care aterizează, din ora în oră, cu sutele.
Cele două temple de aici, al faraonului Ramses II și al soției sale Nefertari, frumoasa prințesă de origine nubiană, sunt un obiectiv de top al Egiptului și al patrimoniului mondial UNESCO, datorită prezervării lor perfecte.
Nubia se întinde din Aswan, de la prima cataractă a Nilului, până la cea de-a patra cataractă, în Sudan.
A fost o regiune bogată în mine de aur, iar în trecut era parte componentă a Egiptului. Acum se află parțial în Sudan.
Nubienii și egiptenii au avut relații încordate în adâncul istoriei și s-au invadat reciproc de mai multe ori.
Căsătoria marelui faraon egiptean Ramses II cu prințesa nubiană Nefertari a fost un act diplomatic, în vederea încetării conflictelor.
Templele, vechi de trei mii două sute de ani, erau cât pe ce să fie distruse la construcția barajului din Aswan, în 1960, iar azi situl se află la șaizeci și cinci de metri deasupra nivelului apei.
Ca să fie salvate din ape, inginerii au optat pentru deplasarea templelor. Operațiunea a fost amplă. Construcțiile gigantice au fost deplasate, bucată cu bucată, timp de patru ani. Au fost numărate 1.046 blocuri de piatră, cu greutatea între cinci și zece tone fiecare, transportate pe o distanță de trei kilometri.
Acum, în interior, putem admira desene sau basoreliefuri unice în lume.
Intrăm în primul templu, al faraonului Ramses II, păzit de patru statui colosale înfățișându-l la patru vârste diferite. Este printre puținele cazuri când un templu nu este dedicat unui zeu, ci unui muritor care a dorit să se zeifice el însuși.
Pe fațadă, vedem statuile a douăzeci și două de maimuțe, numărul regiunilor egiptene pe vremea faraonului. În interior, este reprezentat tot el, sub forma a patru statui în care faraonul are chipul lui Osiris.
Pe pereți, din nou el, în basoreliefuri și desene, de preferință îngenunchindu-și adversarii.
Scenele de luptă sunt foarte învălmășite. Din fericire, aici apar și alte personaje, soldați, diplomați, preoți, doctori, zei. Unele desene prezintă moartea lui Seth, zeul vânturilor, ucis de Horus ca să-și răzbune tatăl.
Treci printr-o săliță intermediară și intri în sanctuar, care adăpostește patru statui. De două ori pe an, la 22 februarie și la 22 septembrie, razele soarelui traversează cele trei încăperi până aici și iluminează, de manieră miraculoasă, fețele a trei dintre statui. Dacă ați văzut filmul lui Spielberg, Indiana Jones și căutătorii arcei pierdute, veți recunoaște această idee. Doar una dintre ele, zeul tenebrelor, rămâne în umbră.
Templul secundar, al zeității Hathor, este dedicat soției preferate a lui Ramses II. În interior, s-au păstrat multe desene colorate.
Hathor este reprezentată pe șase coloane, ca un cap de vacă având urechi imense.
Tema războiului rămâne, totuși, predominantă, pentru că Ramses II ține să-și expună actele de vitejie în fața soției sale.
Pe unul din pereți, este desenat mitul lui Isis care-și reînvie soțul, Osiris. Basorelieful o înfățișează pe Isis căutând în apele Nilului resturile lui Osiris, tăiat în bucăți de Seth. Diverse scene de ofrande aduse zeilor sunt peste tot.
Cea mai frumoasă reprezentare a reginei Nefertari o văd pe una din coloane.
La terminarea vizitei, am trecut prin fața magazinelor dar, din nou, un fapt neobișnuit. Vânzătorii nu te asaltau. Ghidul care ne-a însoțit la templu ne-a rugat, în caz că vrem să cumpărăm ceva, să ne adresăm magazinului cu numărul cutare.
La întoarcerea spre aeroport, Muhammed ne-a făcut un tur. În explicațiile sale, intuiesc cum, vag, se scuză că orașul este așa de mic.
Ne îmbarcăm pe zborul Abu Simbel-Cairo (cu escală în Aswan) și nimeresc lângă o profesoară englezoaică din York, care mai fusese în Egipt de patru ori, iar acum făcuse o excursie culturală în Abu Simbel, ca să afle mai multe despre muzica și dansul etnic al nubienilor.
Doar în Abu Simbel se mai perpetuează aceste tradiții care încep să dispară, pentru că generațiile actuale nu le mai cultivă. Cred că Abu Simbel va rămâne o destinație privilegiată pentru căutătorii de comori spirituale.