Manisa, 2017
Eram curioasă să văd cum arată orașe turcești banale, fără atracții turistice acaparatoare, care le falsifică și le cosmetizează adevăratul chip.
Fiind în drum spre anticul Sardes, am hotărât să facem o scurtă escală de o oră-două și să aruncăm o privire în Manisa, un oraș de talie medie (raportat la Turcia). N-a fost greu să găsim loc de parcare, ținând cont că încă nu era sezon de vârf.
Ne-am oprit în centrul istoric și am vizitat moscheea (arhitectul ei a fost celebrul Sinan) și muzeul de istorie local, amplasat chiar în complexul moscheii.
În Turcia, în moschei, se pot vizita pretutindeni medresa (școala religioasă) și imaretul (adăpostul săracilor), cele două componente de bază ale lăcașelor de cult musulmane.
Ca și arhitectură interioară, intimă și primitoare, muzeul îți dă o stare de liniște. Era acea solemnitate a așezămintelor religioase.
Și cred că este foarte nimerit să combini cele două componente spirituale, pentru că ele se reunesc oricum atunci când contemplăm o imagine religioasă ori una de civilizație străveche.
Tot acolo, în îndepărtare, ajungem cu gândul.
Nu erau alți vizitatori, deși aveai multe de văzut, în special obiecte și reconstituiri de tradiție otomană.
Din mașină am văzut și piața principală a orașului, cu statuia sultanului Murah III în centru.
Am aflat de un localnic că pe bulevardul principal al orașului se organizează săptămânal un mare târg popular de încălțăminte regional, în care artizanii scot la vânzare producții tipice.
ore de drum 