Șapte

Selçuc, 2017

Dezvoltat ca o prelungire a Efesului, pe coasta turcească a mării Egee, acest orășel este înscris, datorită templului zeiței Artemis, în patrimoniul mondial UNESCO. Templul, construit de amazoane, avea un renume uriaș în toată Asia Mică, cunoscută destinație de pelerinaj păgân în toată regiunea.

Noul Efes, ca spațiu urban, a prins contur treptat. După secolul 4, populația majoritar creștină din Efes a început să migreze spre periferia orașului, tot apropiindu-se de mormântul apostolului Ioan, episcopul bisericii creștine, succesorul Sfântului Apostol Pavel. Așa s-a format, treptat, un oraș nou, Selçuc.

Basilica apostolului Ioan este gigantică, formată din curți și spații interioare din care poți admira peisajul și natura pe fundalul acestor rămășițe care datează din 565, lăsate în paragină după cucerirea de către otomani a Imperiului Bizantin. Am vizitat ambele obiective și este evidentă consemnarea istoricilor că blocuri de marmură din templul lui Artemis au fost folosite la construirea basilicii creștine. La sfârșitul secolului 4, împăratul Theodosius I a decretat interdicția păgânismului și templul a fost definitiv închis.

În apropiere, la periferia orașului, se află templul lui Artemis, socotit una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Greu de crezut, ținând cont că a rămas în picioare doar o coloană solitară care se supune, stingheră, privirilor lacome de frumusețe. Însă izolarea templului și amplasarea sa decalată îți deschid noi ferestre către sine. În vremea antichității, în perimetrul acestui templu nu erau lăsate să intre decât fecioare, fără deosebire de clasa socială de unde proveneau, indiferent că erau aristocrate sau sclave, înveșmântate în tunici din pânză albă. Femeile căsătorite rămâneau la poarta templului, în semn de respect pentru statutul acestei zeițe. Declinul a început la sfârșit de secol 1 d.Hr., odată cu sosirea primilor creștini, care nu agreau acest cult, exprimându-și aversiunea ori de câte ori aveau ocazia. Una dintre întâmplări povestește că Sf.Apostol Ioan era cât pe ce să fie ucis de adepții lui Artemis pentru că, la festivalul consacrat zilei sale de naștere, Sfântul s-a îmbrăcat în negru și nu în alb, așa cum impunea dress code-ul evenimentului. Apostolul Ioan înfăptuise deja multe miracole în cetate și a răspuns că, dacă nu le convine ținuta lui, să-i ceară zeiței să-l ucidă pe loc, pentru că și el îi va cere lui Dumnezeu să le distrugă templul. Într-o clipă, templul a fost făcut fărâme. În ciuda acestor neînțelegeri, creștinii și păgânii au conviețuit mult timp în Efes, templul fiind frecventat la serbările anuale de întreaga populație, ca prilej de socializare. În 262, un cutremur a devastat întregul oraș, și nici templul nu a scăpat, iar șase ani mai târziu, a fost prădat și incendiat de goți.

Chiar și după declin, templul s-a bucurat de notorietate și a fost ales ca destinație de exil pentru personalități persecutate politic. Printre cei mai celebri refugiați, regina Egiptului Arsinoe IV, sora Cleopatrei, a găsit adăpost în perimetrul Artemisionului. Ea a fost ținută prizonieră de Iulius Cesar și, scăpată de condamnarea la moarte, a locuit aici timp de cinci ani, sub protecția zeiței Artemis.

Lectură de drum:

Edward Falkener, Ephesus and the Temple of Diana