Pe un raft al vacanței m-a așteptat câțiva ani, răbdătoare, Regina Margot. N-aș fi crezut că se simte atât de singură. În romanul lui Dumas părea înconjurată de admiratori și implicată în pasiuni pe cât de entuziaste, pe atât de imposibile, dar în cartea lui Eliane Viennot am întâlnit un personaj diferit.
Sechestrată în cetăți și fortărețe din sud-vestul Franței vreme de douăzeci de ani,
victimă a conflictului dintre soț și frate, iat-o mărturisindu-și tristețea și solitudinea în epistole și memorii.
În ciuda statutului de fiică de rege (Henri II), soră de rege (Henri III), soție de rege (Henri de Navarra, viitorul Henri IV), la un moment dat rămâne pe drumuri,
pentru că fratele ei nu-i dorește prezența în casa părintească, la Luvru, unde locuiau cu mama lor, Caterina de Medicis,
iar soțul vrea să se descotorosească de ea pe motiv de infertilitate.
Fără bani să-și plătească personalul, erau zile când abia avea ce mânca.
Inspiratoare, muză și mecena, a fost apropiată de marile spirite ale timpului său, printre care Montaigne, care îi privea cu îngăduință scrierile.
Își reia studiile, fapt confirmat de registrele de socoteli contabile unde era notată fiecare cheltuială,
din care ne dăm seama cât de puțin investea în toalete și cât de mult în cărți, dovadă lista amănunțită de titluri acoperind toată antichitatea, filosofii greci, latini și istorie.
Tot spre susținerea învățăturii, a înființat la Agen un colegiu iezuit.
În acea epocă, iezuiții făceau cadouri costisitoare regelui și persoanelor influente ca să-și găsească susținere și să atragă protecția oamenilor de vază, dar ea i-a ținut la distanță după acestă scurtă intersectare.
În schimb, a cumpărat haine pentru călugărițele din mănăstirile din preajmă, demonstrând o generozitate cu adevărat regală.
Se spune despre ea ca niciodată nu a făcut vreun cadou fără să se scuze că oferă atât de puțin și fără să-și dorească să ofere mai mult de îndată ce va avea posibilitatea.
În lectură și-a găsit nebănuite resurse și un remediu pentru ușurarea mâhnirilor.
După astfel de perioade lungi în compania cărților, se va dovedi capabilă de a recunoaște mult mai ușor relațiile sincere și cele de fațadă și denunță fățărnicia din interacțiunea cu demnitarii și oficialii.
Aparențele nu o mai înșeală. În izolare poate reflecta cu detașare la configurația relațională pe care o lăsase la Curte și realizează că nu are niciun motiv să se întoarcă.
Atunci când surghiunul său a devenit cunoscut și programatic, a începuit să-i sporească influența pe motiv că era independentă, iar singuratatea sa a devenit echivalentul libertății dizidente.
Claustrarea mai mult a avantajat-o decât a prejudiciat-o, deși detractorii susțineau că ar duce dorul petrecerilor de la Curte.
În acei ani, a dobândit un nivel intelectual greu de atins.
Biblioteca sa ajunsese să numere, în 1615, peste o mie de volume, cu tot ce se publicase în materie de istorie, filosofie, poezie, teologie, clasicii antichității.
După ce le citea, multe cărți erau donate doamnelor din orașele apropiate,
conștientă că astfel le putea ajuta să se emancipeze, să-și găsească exemple și modele de urmat, să cunoască acel gust al fericirii spirituale despre care multe dintre ele nici nu știau că există.
A început să scrie dezinteresat, doar ca să-și umple singurătatea. Și fiindcă în epistole i se aduceau elogii nemeritatate de către curteni lingușitori, dorea să fie percepută așa cum era în realitate, fără să aștepte recunoaștere.
Pentru epoca sa, e un personaj derutant prin nivelul de înțelegere și acceptare a întâmplărilor de viață.
I s-a reproșat întotdeauna nu traiul neconvențional, ci forța interioară de a fi supraviețuit repudierii, confinării, lipsurilor.
În memorii, pune accent pe gravitatea circumstanțelor, pe reacțiile descumpănitoare ale oamenilor și pe dezamăgirile mai greu de suportat decât orice alte lipsuri materiale.
Întoarsă într-un târziu la Paris, stabilește o relație amicală cu fostul soț și noua lui soție și, mai mult, îl desemnează moștenitor unic pe fiul acestora.
Comportamentul ei neobișnuit le trezește contemporanilor curiozitate, milă și chiar dezaprobare. Pentru regină și mulți semeni, secolul luminilor înseamnă intrarea în umbră.
Galanteria se demodează în favoarea raționalismului.
Lectură de drum:
Eliane Viennot, Marguerite de Valois
ore de drum 