situri arheologice în Turcia

Liman

Behramkale, 2018

Am știut că ajung la liman, aici pe țărmul apusean al Turciei,

la ieșirea spre Egee.

Aflasem de acest ținut din lecturi sporadice, nu neapărat dintre acelea care mă îndeamnă să pornesc fără zăbavă la drum.

Cunoscut mai ales sub denumirea istorică Assos, unul dintre cele mai importante porturi ale antichității, imaterial și tihnit,

se află la scurtă distanță de insula Lesbos, a cărei căpetenie se pare că a pus temelia cetății Assos în anul 1000 î.Hr.

Se bănuiește, prin aproximarea unei toponimii similare, că a fost menționată în Iliada, iar amploarea descoperirilor arheologice confirmă ipoteza.

Cu o asemenea recomandare, mă pregătesc de o odisee de trei zile pentru a căuta inspirație, dorințe, cuvinte.

Plaja

Prima dată am descoperit plaja în lumina după-amiezei târzii, cu soarele reflectat în semințele unei rodii.

Seara și dimineața au fost la fel de limpezi și proaspete, ca de început de lume, de planuri și de gânduri. În liniștea desăvârșită, urmăream cu privirea bărcuțele de pescari încremenite în larg.

În răcoarea după-meselor de octombrie pe plajă, încerc să mă înveșmântez cu raze aurii, să le păstrez pentru mai târziu.

Teatrul

Să începem ziua la teatru, în mijlocul unui sit antic de mare amploare,

cu două intrări la distanță de câțiva kilometri, unde încă se desfășurau lucrări arheologice.

Locuit dinainte de anul 1000 î.Hr., primele urme de cultură au fost identificate în secolul 7 î.Hr. meșteșugite sub pecetea grecilor veniți în Asia Mică.

Troas, Assos și Lesbos aveau același guvernator și se bucurau de o mare prosperitate.

Pe lângă elemente de origine greacă, s-au identificat rămășițe ale altor civilizații care au trecut pe aici, lidiene, persane, romane, bizantine, otomane.

Americanii au fost primii care le-au descoperit, în 1881, dar lucrările au stagnat mulți ani și au fost reluate la nivel profesional în 1981, o sută de ani mai târziu, de arheologii turci.

Au fost descoperite serii ceramice cu motive de pești, vechi de două mii trei sute de ani, pentru că dintotdeauna pescuitul și comerțul cu pește sărat au fost activități principale.

În periferie găsim un gymnasium, agora, necropola.

Majoritatea statuetelor din morminte erau figuri de lut din secolele 5 și 4 î.Hr. de muzicieni care cântau la diverse instrumente, liră, citara, tobă, flaut, figurine de dansatori și interpreți.

E reconfortant să aflu presupunerea că locuitorii făceau parte dintr-un cult al zeului Dyonisos.

Obiectele găsite în 1881 au fost împărțite între sultan, două treimi, și americani, o treime, care se află la muzeul de artă din Boston.

Cafeaua

Fiecare zi turcească are micul ei ceremonial legat de cafeaua care-mi place în locuri cât mai populare.

Aici în Assos nu prea am de ales, pentru că toate locațiile sunt turistice.

Însă am apreciat că a fost servită pe o tipsie de Iznik, unde aveam să ajung câteva zile mai târziu ca să admir ceramica inclusă în patrimoniul imaterial UNESCO.

Templul Atenei

Pornim spre vârful dealului unde se ridică templul Atenei sprijinit pe coloane în stil doric, din 530 î.Hr.

Panta e ușoară, pe lângă tarabe de suveniruri închise în octombrie. Cea mai importantă construcție antică din Assos a dăinuit în Acropolisul conservat desăvârșit,

cu vedere grandioasă asupra mării Egee.

Restaurantul

Dinspre Behramkale spre Küçükkuyu, oraș la marginea căruia se află restaurantul Gulet, trecem prin nemărginite livezi de măslini pe țărmul mării, pe o îngustă șosea pustie.

Eram în plin sezon de recoltă a măslinelor și m-am uitat cum sătenii întindeau prelate și băteau măslinii, cu obișnuința împământenită de când lumea. Măreție și simplitate care se completează în gesturi străvechi.

Apoteotic, încheie seara de toamnă o cină imperială sub razele lunii.

Citadela sfărâmată

Alexandria Troas, 2018

Din micul port Geyikli unde am debarcat venind din Bozkaada, am luat-o spre sud unde, în scurt timp, am identificat, de o parte și de alta a șoselei, rămășițele metropolei Alexandria Troas, întemeiată de un general din armata lui Alexandru Macedon.

Sfântul Apostol Pavel a poposit aici de două ori între anii 50-57,

în cea de a doua și a treia misiune de creștinare a populației din Asia Mică și este menționat faptul că s-a îmbarcat chiar din acest port, cel mai notabil din vestul Asiei Mici, spre Macedonia, cu destinație precisă Kavala.

După încheierea celei de-a treia misiuni, a revenit pentru o săptămână ca să predice localnicilor credința crestină și menționează într-una din epistole că aici i s-a deschis, în vis, o ușă.

Un fapt anecdotic legat de participarea la serviciile religioase s-a înregistrat, în premieră, în timpul unei slujbe prelungite oficiată de Sf.Apostol Pavel, când s-a notificat primul caz al unui enoriaș adormit, din nefericire, într-un loc nepotrivit -pe un pervaz mai înalt, de unde a căzut găsindu-și sfârșitul.

Progresul cetății s-a datorat poziției strategice, lângă strâmtoarea Dardanele, și convenienței pentru transportul mărfurilor din Asia spre Macedonia și apoi mai departe, spre Roma.

În timpul romanilor, a câstigat statutul de oraș liber și autonom, cu o populație de o sută de mii de locuitori și o prosperitate crescândă,

cum dovedesc numeroasele statuete din lut ale zeiței Cibele (Afrodita Asiei Mici) și Eros, drept confirmare a principalelor preocupări.

Zilele de glorie ale cetății s-au consemnat în timpul domniei împăratului Hadrian,

când au fost edificate cele mai semețe clădiri,

un apeduct, teatre și băi,

astfel că, în secolul 4, împăratul Constantin a luat în considerare instalarea capitalei aici, datorită infrastructurii.

Ceva mai târziu s-a răzgândit în favoarea cetății Byzantium, viitorul Constantinopol, care, pe măsură ce se dezvoltă, pune în umbră Troas.

În primele secole creștine, a fost menționat în diverse documente până prin anii 700, când nu se mai pomenește nicăieri.

Portul s-a înnisipat, iar în secolele 16-17, blocuri de piatră din edificii iau drumul capitalei ca să fie folosite în construcția moscheilor.

Din istoria medievală, s-au păstrat mărturii ale călătorilor care, apropiindu-se de țărm,

credeau că falnica cetate Troas este chiar Troia și că ruinele aparțin palatului regelui Priam.

Lucrările arheologice au început în 1993 și vor continua mulți ani de aici încolo. Ruinele se întind pe o suprafață amplă și năpădită de vegetație, proporțională cu dimensiunea cetății de odinioară.

Like me tender

Troia, 2018

Mă întreb cum ar fi arătat Troia azi dacă Paris ar fi făcut o altă alegere.

Povestea începe când cele trei zeițe care tânjeau să fie plăcute, admirate, iubite, au fost supuse judecății prințului troian, desemnat de Zeus să o aleagă pe cea mai frumoasă dintre ele.

Hera l-a ademenit cu putere politică, Atena l-a asigurat de invulnerabilitate militară, iar Afrodita i-a făgăduit iubirea celei mai frumoase pământence, din nefericire căsătorită.

Paris și-a asumat cu devotament rolul, după cum atestă o delicată sculptură în fildeș de pe fațeta unui sipet din Evul Mediu (Beaux-Arts d’Angers), care-l arată pe norocosul prinț troian examinându-le pe cele trei frumuseți mai întâi îmbrăcate,

apoi, ca să nu aibă vreun dubiu, dezbrăcate. Nici pentru Atena, nici pentru Hera n-a fost o probă simplă.

Paris, cu încuviințarea Afroditei, a răpit-o, așadar, pe Elena de lângă soțul ei Menelau, de la Micene, și a adus-o la Troia,

fapt care a declanșat războiul dintre greci și troieni, aflați pe cele două țărmuri opuse ale Egeei.

Cetatea de azi a Troiei pare pierdută în vasta întindere cu vegetație austeră care-ți lasă gândurile să zboare.

Am citit pe undeva că Troia era faimoasă pentru peisajul său paradisiac.

Schlimann a început săpăturile în 1871, dar șantierul este încă dinamic.

Arhitectura sitului troian, compus din nouă straturi diferite ridicate, în timp, pe o înalțime de douăzeci de metri, a suferit modificări multiple și frecvente, zguduită de cutremure și războaie.

La nivelul 1, datat în jur de 3000 î.Hr., Troia era un modest cătun de pescari,

iar la nivelul 9, în anul 400 d.Hr., se transformase deja (încă de pe vremea lui Iuliu Cezar) în cetate romană. Fiecare nivel are istorii zbuciumate. Cifra 9 se repetă și în cronologie, pentru că cercetătorii au confirmat că asediul troian a ținut nouă ani.

Din punct de vedere estetic, situl oferă doar temelia pe care să-ți construiești propria Troie.

Fortificații, metereze, palate și o mulțime de temple, pentru că oamenii erau la cheremul zeilor. Dar și aici există nenumărate versiuni, pentru că altarele templelor au fost strămutate odată cu schimbarea divinităților cărora le erau închinate.

Singurele nume confirmate de arheologi în urma analizei vestigiilor au fost ale zeițelor Demetra și Cibele, inconturnabile în asigurarea rodniciei. Cu privire la templul Atenei, încă se fac speculații.

Dintre monumente, doar odeonul a dăinuit, datorită unei ample renovări inițiate de Împăratul Hadrian, a cărui prezență a fost notificată cu fast în 124.

Împăratul îndrăgostit de elenistică pornise, cu smerenie, ca oricare dintre noi, în căutarea miturilor care-i hrăniseră spiritul.

Din calul troian înalt de cincisprezece metri, de la geamlâc, am privit teatrul operațiunilor și m-am simțit, pentru o clipă, un fel de Ulisă.

Lectură de drum:

https://turkisharchaeonews.net/

Terapie

Bergama, 2017

Am preferat să încep vizita anticului Pergam cu Asklepionul, un sit mai mic și mai discret, situat pe un teren plat, la periferia noului Bergama Town.

20170501_100433

Menit să fie un centru de tratament, a fost construit in sec.4 (î.Hr.), dar cea mai mare notorietate a atins-o pe vremea romanilor.

20170501_100258

În acest templu a oficiat marele anatomist Galien, tratându-i pe toți bogătașii din Roma care se programau, între două orgii, la o cură de refacere bazată pe ceaiuri de plante și post negru.

20170501_101218

Între ședințele de tratament beneficiau, în condiții de lux, de bibliotecă, teatru, sală de sport.

20170501_100830

Situl se învecinează cu o unitate militară și fotografiatul este parțial interzis. Însă elementele mai bine conservate, cum ar fi teatrul, nu intră sub această interdicție.

Ca să ajungi în inima cetății, ai plăcerea să străbați magnifica Via Tecta, o alee de marmură de 800 de metri, mărginită de coloane, care se bifurcă spre teatru și spre templul lui Asklepyos.

20170501_095225

Spre norocul nostru, am vizitat acest sit la mică distanță de un grup de turiști turci, printre care se afla și o solistă de operă, – o doamnă foarte frumoasă, o remarcasem chiar de la intrare, – și am avut ocazia de a ne delecta cu un mic spectacol, în solemnitatea colonadelor și a propileelor (avanporților), atâtea câte au supraviețuit până azi.

20170501_102805

Maiestuoasa sinestezie care se înfiripă între culori, formele arhitecturii antice, miresmele naturii și melopee creează un efect unic și rar.

20170501_102236

Peste tot, crescuseră spontan măslini, migdali și smochini. Asemenea lor, ariile de operă răzbătând pe neașteptate, – când credeam că vor încheia, începea un alt cânt, – erau o surpriză la fel de minunată ca și acei arbuști care se nimeriseră printre vestigii, la voia întâmplării, ca un cadou oferit călătorului.

20170501_105336

Smochinele erau deja mari, dar încă necoapte, cam cu trei luni mai avansate decât cel de la mine de acasă, din Oltenia. Cu atâția arbori cu virtuți energizante în peisajul înmiresmat, este neîndoielnic că tratamentele prescrise de doctorii din antichitate te puneau rapid pe picioare !

Șapte

Selçuc, 2017

Dezvoltat ca o prelungire a Efesului, pe coasta turcească a mării Egee, acest orășel este înscris, datorită templului zeiței Artemis, în patrimoniul mondial UNESCO. Templul, construit de amazoane, avea un renume uriaș în toată Asia Mică, cunoscută destinație de pelerinaj păgân în toată regiunea.

Noul Efes, ca spațiu urban, a prins contur treptat. După secolul 4, populația majoritar creștină din Efes a început să migreze spre periferia orașului, tot apropiindu-se de mormântul apostolului Ioan, episcopul bisericii creștine, succesorul Sfântului Apostol Pavel. Așa s-a format, treptat, un oraș nou, Selçuc.

Basilica apostolului Ioan este gigantică, formată din curți și spații interioare din care poți admira peisajul și natura pe fundalul acestor rămășițe care datează din 565, lăsate în paragină după cucerirea de către otomani a Imperiului Bizantin. Am vizitat ambele obiective și este evidentă consemnarea istoricilor că blocuri de marmură din templul lui Artemis au fost folosite la construirea basilicii creștine. La sfârșitul secolului 4, împăratul Theodosius I a decretat interdicția păgânismului și templul a fost definitiv închis.

În apropiere, la periferia orașului, se află templul lui Artemis, socotit una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Greu de crezut, ținând cont că a rămas în picioare doar o coloană solitară care se supune, stingheră, privirilor lacome de frumusețe. Însă izolarea templului și amplasarea sa decalată îți deschid noi ferestre către sine. În vremea antichității, în perimetrul acestui templu nu erau lăsate să intre decât fecioare, fără deosebire de clasa socială de unde proveneau, indiferent că erau aristocrate sau sclave, înveșmântate în tunici din pânză albă. Femeile căsătorite rămâneau la poarta templului, în semn de respect pentru statutul acestei zeițe. Declinul a început la sfârșit de secol 1 d.Hr., odată cu sosirea primilor creștini, care nu agreau acest cult, exprimându-și aversiunea ori de câte ori aveau ocazia. Una dintre întâmplări povestește că Sf.Apostol Ioan era cât pe ce să fie ucis de adepții lui Artemis pentru că, la festivalul consacrat zilei sale de naștere, Sfântul s-a îmbrăcat în negru și nu în alb, așa cum impunea dress code-ul evenimentului. Apostolul Ioan înfăptuise deja multe miracole în cetate și a răspuns că, dacă nu le convine ținuta lui, să-i ceară zeiței să-l ucidă pe loc, pentru că și el îi va cere lui Dumnezeu să le distrugă templul. Într-o clipă, templul a fost făcut fărâme. În ciuda acestor neînțelegeri, creștinii și păgânii au conviețuit mult timp în Efes, templul fiind frecventat la serbările anuale de întreaga populație, ca prilej de socializare. În 262, un cutremur a devastat întregul oraș, și nici templul nu a scăpat, iar șase ani mai târziu, a fost prădat și incendiat de goți.

Chiar și după declin, templul s-a bucurat de notorietate și a fost ales ca destinație de exil pentru personalități persecutate politic. Printre cei mai celebri refugiați, regina Egiptului Arsinoe IV, sora Cleopatrei, a găsit adăpost în perimetrul Artemisionului. Ea a fost ținută prizonieră de Iulius Cesar și, scăpată de condamnarea la moarte, a locuit aici timp de cinci ani, sub protecția zeiței Artemis.

Lectură de drum:

Edward Falkener, Ephesus and the Temple of Diana