Agios Markos și Nea Moni

Chios, 2017

Din Kavala, după un periplu de douăsprezece ore pe puntea exterioară a unui vapor, în zori de zi, pe întuneric, am descins în insula Chios.

20170616_222357 (1)

Eram nerăbdătoare să văd mănăstirea Nea Moni, o comoară de artă bizantină din secolul 11, clasificată în patrimoniul mondial UNESCO. După un kataif și o cafea la ibric, la prima oră a dimineții, am pornit într-acolo. În zare, dincolo de ape, se zărește Turcia.

20170617_105849

Doar că mănăstirea nu este semnalată corespunzător, așa că în drum am făcut o confuzie și am intrat mai întâi la Agios Markos, alt locaș bizantin și ortodox, încă funcțional, cu un mic sector privat în care sunt găzduite chiliile câtorva călugări.

20170617_104054

Nea Moni este cuibărit pe o costă de munte, între pini venerabili care alternează cu lumânările verde închis ale chiparoșilor. În istoria locașului, este semnificativ faptul că Sfântul Nectarie, tămăduitorul din Egina, a fost primit aici pentru prima dată în calitate de călugăr, la 7 noiembrie 1876.

20170617_113504 (1)

Aici s-au retras în timpuri străvechi asceții Nikos, Ioan și Iosif care au văzut, printre siluetele copacilor, o icoană strălucitoare a Maicii Domnului și au purces de îndată la edificarea unei capele.

20170617_113515 (1)

La puțin timp după aceea, împăratul bizantin Monomachos a hotărât întemeierea unei mănăstiri impunătoare.

20170617_111849 (1)

Dar soarta a vrut ca, în 1822, patru mii de suflete să piară în masacrul din insula Chios.

20170617_112813 (1)

Turcii nu au iertat nici călugări, nici femei, nici copii, înainte de a incendia mănăstirea cu prețioasele sale mozaice cu tot.

20170617_112340

Reconstruit în 1900, situl cuprinde o biserică din cărămidă roșie, în forma de octogon, amplasată în mijlocul curții pavate.

20170617_113306 (1)

De o parte și de alta, se află clopotnița și căsuța cu mozaicele, o foarte mică parte din ele, ce s-a mai putut salva.

20170617_112314 (1)

Mai pot distinge câteva figuri conturate din pătrățele de aur și culori intense. Tot în curtea mănăstirii se mai află o fântână subterană, prin întunericul căreia se întrezăresc coloane bine conservate.

20170617_112430 (1)

Mai departe, putem intra în fosta sală de mese a călugărilor, alături de care vedem o casă a invitaților și un muzeu de două camere, la etaj. Icoanele și picturile religioase sunt focalizate pe o temă unică: masacrul comis de turci. Mi-a reținut privirea contrastul între costumația opulentă, cu turbane fastuoase a turcilor și, pe de altă parte, ascetismul victimelor cu priviri încărcate de spaimă.

20170617_104903

Poate că era doar o vagă impresie, dar grecii de aici, din Chios, au o atitudine destul de rezervată față de străini și în unele situații chiar neprimitoare. Cât am stat acolo, am observat că turcii luaseră din nou cu asalt insula. În special tavernele.

Lectură de drum:

Julio Cortazar, Insula la amiază, în vol. Toate focurile, focul

Lumini și umbre

Bangkok, 2017

Despre spioni, se spune că preferă fie compania unei femei de calitate, fie a altor spioni de același nivel. Dar cea mai mare parte a timpului cât nu sunt în acțiune și-o petrec în singurătatea cărților.

20170214_153011

Cu surprindere am dibuit, în plin cartier de afaceri, o locuință thai care a scăpat neatinsă de acțiunile imobiliare globalizante din Bangkok. Nu întâmplător.

20170214_143052

Casa lui Jim Thompson, o construcție tradițională integral construită în teck, te transpune în Indochina din legende și filme. Se poate vizita doar cu ghid și cele mai frecvente sunt grupurile de limbă franceză și engleză, așa că am avut de așteptat maximum jumătate de oră până la unul dintre ele.

20170214_155949.jpg

Proprietarul a fost un cetățean american venit în Thailanda în 1945 cu ambiția de la relansa industria mătăsii, aflată în declin în fața concurenței mătăsii chinezești și a invaziei materialelor sintetice. În 1967, a plecat singur într-o vacanță în Malaezia, unde a dispărut brusc și misterios. Se spune că, în realitate, ar fi fost implicat în activități de spionaj, însă nimeni nu s-a hazardat să aprofundeze cercetările. A preferat ca reședința sa principală să fie o desăvârșită oază de liniște. Toată ambianța a fost gândită și proiectată ca un fel de refugiu de meditație.

20170214_152954

Farmecul trecutului contrastează radical cu amploarea clădirilor din beton impersonale aflate de jur-împrejur, dar contrastul dintre ele are farmec și dinamică. În vecinatate se mai află câteva mici hoteluri, cafenele și pravălii modeste.

20170214_155917

Luxurianta grădină tropicală mi-au oferit umbră și răcoarea apei după ore întregi de mers pe jos. Zeci de plante opulente și tot atâtea nuanțe de verde îți relaxează ochii.

20170214_153325

Jim Thompson a construit casa prin fuziunea a șase locuințe mai mici de pe aceeași stradă, pentru că avea nevoie de un spațiu generos pentru colecția sa de obiecte de artă din Asia de sud-est.

20170214_155503

Exact ca într-un muzeu amenajat intim, aici vezi capodopere: sculpturi birmane, porțelane chinezești din dinastia Ming, prețioase hărți ale Siamului din secolul 18. În sufragerie, o masă de mah-jong cu sigiliul lui Rama IX, iar în bucătărie o serie de ceramică Bencharong.

20170214_153116

Americanul trăia după obiceiuri thai. La ușă erau amplasate panouri de jataka menite să împiedice spiritele rele, care se deplasează doar în linie dreaptă, să pătrundă în casă. Invitații, în trecut, soseau cu ambarcațiunuile pe canalul care mărginea grădina și erau primiți de pe ponton direct în salonul mobilat elegant cu mobilă chinezească din secolul19. Mai mult ca oriunde, porțile visului ți se deschid aici spre fast și eleganță.

20170214_153151

Din păcate, nu toate încăperile sunt vizitabile și prin unele dintre ele se trece mult prea repede, ca să poată fi accesate de cât mai multe grupuri.

20170214_155744.jpg

În grădină se mai află o cafenea și un magazin cu obiecte de artă și comerciale variate.

Lectură de drum:

John le Carré, The Honourable Schoolboy

Arabescuri

Granada, 2016

Palatul și grădinile sale neasemuite de la Alhambra sunt frecventate intens, în orice anotimp, de turiștii din toată lumea.

20160405_113010

Ca să ai acces, trebuie să prevezi rezervarea unui bilet cu mult timp înainte și e obligatoriu să respecți ora la care ești programat să intri.

20160405_113601.jpg

Din păcate, organizarea ghișeelor și funcționarea serviciilor de informare turistică sunt foarte neglijente, iar personalul nu este nici politicos și nici profesional. Cu toate acestea, odată intrat în perimetrul palatului, uiți de toate inconvenientele. Doar primele săli au fost mai aglomerate, după aceea lumea s-a dispersat, spațiul fiind polimorf.

20160405_103433-e1561976046479.jpg

Alhambra este unul dintre cele mai bine păstrate palate arabe din lume.

20160405_104637.jpg

Arhitectura sa este în deplină armonie cu grădinile, cu fântânile și havuzurile.

20160405_113151

Însă, în spatele acestui decor somptuos, se ascunde o realitate un pic umilitoare, din cauza faptului că materialele de construcție care au fost folosite la edificarea palatului, în anii 1300, erau de calitate proastă comparativ cu ale altor construcții din aceeași perioadă și timpul nu le-a iertat. Astăzi, asistăm la degradarea lor și la o chinuită recondiționare aparent improvizată.

20160405_102350

Palatul a fost construit în plină decadență a puterii oficiale. Accesul în cetate se face prin poarta justiției.

20160405_095747

Pe arcul porții e reprezentată o mâna cu palma spre intrare. Cele cinci degete reprezintă cei cinci stâlpi ai Islamului: credința într-un singur Dumnezeu, rugăciunea, postul, milostenia, pelerinajul la Mecca.

20160405_100300

Numai după ce treci de poarta impozantă îți apar în fața ochilor minunățiile ascunse.

20160405_105039

Prima încapere este palatul Nazaries, un decor de o extremă finețe, cupole, frize, modele florale și geometrice sculptate în ghips. Ambianța mozarabă de imens rafinament.

20160405_102335

Trecem apoi în palatul Mexuar, care servea la audiențe, justiție și consiliu, cu azulejos și decorațiuni epigrafice.

20160405_105409.jpg

Intrăm mai întâi în curtea camerei aurite, cu azulejos expuși geometric, frize cu motive mozarabe, lemn sculptat, cu o cornișă încadrând cele două porți și cinci ferestre. Dincolo de portic se află camera aurită, o piesă lungă cu decor de azulejos și un tavan de lemn aurit.

20160405_103121.jpg

De la fereastră, ai o vedere frumoasă asupra fostei medina, actualul cartier Albayzin. Aici erau instalați la birourile lor secretarii și administratorii care așterneau pe hârtie ordinele sultanului.

20160405_095737

Pătrundem în palatul Comares, cu al său turn defensiv, solid, pătrățos, în contrast cu finețea decorului din încăperi, apoi în sala de la Barca (baraka=binecuvântare), cu o superbă cupolă din lemn, decupată în două locuri.

20160405_103506

Accesăm salonul Ambasadorilor, o sală pătrată, în care se afla odinioară tronul regal. Cupola e formată din opt mii de piese de lemn de nuanțe diferite dispuse sub formă de stele, plasate pe șapte nivele, reprezentând cele șapte ceruri pe care le traversează credincioșii musulmani ca să parvină în paradisul islamic.

20160405_103100.jpg

Palatul leilor, cu faimoasa lor curte.

20160405_104439

Totul este amenajat în jurul unei fântâni din secolul 11, compusă din doisprezece leișori. În jurul curții, o galerie elegantă formată din o sută douăzeci și patru de coloane deservește principalele săli oficiale.

20160405_104918

Pe partea sudică a curții se află sala Abencerrajes cu o boltă de mozarabe și o cupolă în formă de stea cu opt colțuri care face legătura între pământul pătrat și cerul poligonal.

20160405_105902.jpg

La est, sala Regilor cuprinde trei încăperi cu bolți mozarabe și picturi de inspirație creștină. În nord, sala celor două surori, o încăpere pătrata cu o cupolă octogonală împodobită fastuos.

20160405_111045

Numele i se datorează celor două dale de marmură identică de lângă fântină. În această sală, prevăzută cu jaluzele, femeile musulmane puteau asista la evenimentele palatului fără să fie văzute.

20160405_110137

Trecem la balconul Lindaraja, de unde putem admira gradina.

20160405_194856

Grădinile Partal sunt construite în terase care coboară până la turnurile zidului care înconjoară palatul.

20160405_112939

În acea epocă, aristocrația locuia în acele turnuri, adevărate palate, acum închise pentru renovare.

20160405_113854

Celălalt palat al complexului este Generalife, adică palatul de vară al suveranului.

20160405_111720

Construit în 1310, era independent de Alhambra și are dimensiuni umane, socotit a fi locuința privată a regelui, fără nici un fel de conotație oficială.

20160405_111857

Este înconjurat de grădini în terasă, unde apa și fântânile sunt în centrul atenției.

20160405_112017

Construcțiile se află în jurul curții Canalului, pătrată, înconjurată de canale înguste. Din galerie, avem o vedere minunată, în care vedem reflectate în oglinda apei toate elementele peisajului.

20160405_112522

Dincolo de palat, se află grădinile superioare, cu un fel de scară de apă.

20160405_112417

Palatul lui Carlos Quintul a fost realizat după ce împăratul a ajuns la Alhambra în călătoria sa de nuntă. Autorul a fost un arhitect format la școala italiană. Are două etaje de galerii de o sobrietate clasică, dar pare lipsit de farmec comparativ cu dantelăria și coloritul ambiental văzute până aici.

20160405_111340

La plecare, trecem pe lângă Alcabaza, fortăreața palatului, bastionul și cartierul militar. De aici, vedem partea cea mai veche, turnurile de apărare, dar și o excelentă panoramă asupra monumentelor.

20160405_095642

Să nu ratați Muzeul de Artă aflat doar la câțiva pași mai departe, cu picturi și basoreliefuri unice.

20160405_122927

Lectură de drum:

Washington Irving, Povești din Alhambra

Castelul din pădurea adormită

Ussé, 2016

Un loc de basm ! Și nu orice basm, ci unul pe care-l știm cu toții din copilărie, Frumoasa din pădurea adormită. Autorul, Charles Perrault, a petrecut câteva zile aici la castel, invitat de proprietari. Vrăjit de ambianță, a folosit în povestea sa această locație, asigurându-i faima pentru totdeauna.

20160804_143751.jpg

Castelul se numără printre puținele din Franța care au mai rămas în proprietate privată, majoritatea aparținând statului. Le Duc de Blacas face eforturi greu de imaginat ca să-l poată întreține, pentru că, după atâtea generații, ar fi păcat să-l lase pradă intemperiilor ori se despartă de el.

20160804_141941

Ducele și familia sa, descendenții unui conte din vechea aristocrație franceză, încă locuiesc într-o aripă a clădirii. Mă simțeam tentată să aflu cum trăiesc niște castelani și, de îndată ce zăream o ușă întredeschisă spre spațiul lor privat, încercam să-mi strecor privirea.

20160804_141707

În sălile deschise turiștilor, peste tot se află fotografii ale familiei proprietarilor, ca un tandru dialog între generații.

20160804_142248

Râul Indre trece prin apropierea terenurilor unde castelanul a amenajat grădina în terase. De la marginea proprietății sale, se întinde pădurea (adormită). Sezonul ideal ca să te bucuri de toată plenitudinea naturii este din mai până în septembrie.

20160804_142927.jpg

Castelul, ca o bijuterie, se află în centrul unei vegetații debordante. De cum îl zărești, îți înhață privirea și nu mai scapi de provocarea de a-l fotografia din toate direcțiile.

20160804_144102

Arhitectura sofisticată și complexă este diferită de a celorlalte castele pe care le văzusem pe Valea Loarei, regiune aflată în patrimoniul mondial UNESCO.

20160804_140959.jpg

Acoperișul este, într-un fel, partea de suprafață a bijuteriei: prezintă unghiuri de înclinație diferită, lucarne, coșuri de șeminee. Construcția datează din secolul 15 și a aparținut unei familii nobile care s-a remarcat în războiul de o sută de ani împotriva englezilor, după care a tot schimbat proprietarii. Fiecare nou-venit a adăugat un mic corp de clădire, fapt care explică diversitatea de turnulețe și donjoane. Părțile locuite de actualii proprietari dau în curtea de onoare și prezintă un amestec de stiluri: renascentist, gotic și classic.

20160804_142045

Sectorul cel mai vechi a fost reamenajat ca pe timpuri. Admirăm colecția de arme, de porțelanuri și tapiserii flamande inestimabile. Galeria oficială expune tablouri vechi de familie. Conform tradiției, în fiecare castel a fost amenajată o cameră a regelui, în caz că acesta ar fi dorit să facă un popas. Somptuos decorată și mobilată, cu tot ce avea castelanul mai prețios, tapet de mătase roșie, oglindă venețiană, pat cu baldachin.

20160804_142512.jpg

Dar regele nu s-a oprit niciodată aici. În parc, un pic izolată de castel, se află o capelă micuță, din secolul 16, cu decorațiuni renascentiste italiene.

20160804_135751

La sfârșit, plimbarea prin grădină te va surprinde. M-a inspirat varietatea plantelor și amenajarea lor. Ierburi aromatice, zarzavaturi, flori.

20160804_144114

Lectură de drum:

Charles Perrault, Frumoasa din pădurea adormită

Octombrie

Gelibolu, 2018

Punct de importanță strategică maximă între două continente și trei mări, strâmtoarea Dardanele a atras invidia multor nații care voiau să dețină control comercial asupra transportului maritim în Levant.

DSCN1754

Lupta pentru supremație i-a implicat pe greci, perși, bizantini, otomani, ruși, franci. Traficul maritim care folosește astăzi această rută este impresionant. Iar eu am dibuit, pe un țărm, cel mai frumos crâmpei de octombrie.

DSCN1750

Am petrecut o zi la Gelibolu, un mic port romantic de la porțile Europei sau ale Orientului, înainte de a traversa pe malul asiatic.

20181015_180421

Grecii au întemeiat această așezare în secolul 5 (î.Hr.), dându-i numele Kallipoli (oraș frumos).

20181015_174158.jpg

Împăratul bizantin Iustinian I l-a fortificat, iar în 1204, după cea de-a patra cruciadă, orașul a trecut sub control venețian și a primit numele Gallipoli. După căderea Constantinopolului (1453), otomanii i-au schimbat pentru a treia oară numele și destinul.

20181015_180732

Ca în orice port, comerțul este înfloritor, dar fără compromisuri la calitate.

20181015_174917

Prăvalii îmbietoare, standuri, galantare, vitrine prospere, belșug, pe o parte și pe alta a străduțelor istorice cu imobile tradiționale.

20181015_174946

Însă, deși negustoresc, orașul își păstrează sufletul.

20181015_180557

Marea și norii își hârjoneau chipurile într-un joc al seducției.

20181015_184000

Mirosul frunzelor care îngălbenesc și aerul marin sunt o combinație neobișnuită.

20181015_174840-e1572687598235.jpg

Mi-a plăcut mult varietatea copacilor în culori de octombrie. Vegetația tipică Traciei a pătruns până aici, la împreunarea continentelor. Mă bucur că nu văd palmieri si pot savura nuanțele toamnei.

20181015_175334

Gelibolu este și locul de baștină al marelui navigator, amiral, geograf, cartograf Piri Reis, care a realizat, în secolul 16, prima hartă otomană a lumii noi.

20181015_180920.jpg

Am rezervat pentru cină, prin recepția hotelului, o masă cu vedere marină la Ilhan Restaurant, chiar în port.

20181015_183928

Am apreciat calitatea și varietatea peștelui proaspăt, printre care tonul pescuit local.

20181015_180543

Se întunecase de mult când am pornit spre hotel, aflat la periferie, tot oprindu-ne pe drum să mai cumpărăm una-alta. Însă, oricât de târziu străbați bulevardele pe jos, te simți în absolută siguranță pentru că orașul, având importanță strategică, este bine supravegheat. De-a lungul soselei care mărginește țărmul se înșiruie instituții diverse, unele dintre ele cazărmi și depozite militare înființate de pe vremea împăratului Iustinian I, ca să stocheze grâne și vin din atât de îmbelșugata regiune.

20181015_175855.jpg

Marea, în octombrie, e un pic rece pentru scăldat. M-am mulțumit doar cu o plimbare pe plajă, în zori.

20181015_155324

De la Gelibolu, pe partea europeană a Dardanelelor, am traversat cu un ferry în portul Lapseki, pe partea asiatică. Am admirat doar din exterior citadela Cimenlik, care a jucat un rol important la căderea Constantinopolului.

20181015_142324.jpg

Apoi, din portul Geyikli, am luat un alt ferry spre insula Bozcaada, aflată la doar jumătate de oră de continent.

20181016_103137

A fost locul în care Turcia m-a prins în mreje, irevocabil.

DSCN1753

vezi și Insula misterioasă

Luna

Peniscola, 2016

Localizare: pe Costa de Azahar, la 140 km de Valencia.

ian.2016 630

De văzut: citadela, castelul, portul, satul istoric, plaja.

ian.2016 629

Povestea: din cauza conflictelor catolice, la Avignon s-a înființat o a doua instituție papală în afară de cea de la Vatican.

ian.2016 623

În orașul din sudul Franței, a fost ales papă un spaniol, Pedro de Luna, cunoscut sub numele de Benoît XIII. După ce a fost destituit, Papa Luna s-a retras de la Avignon chiar aici, la Peniscola.

ian.2016 625

Ambianța: centrul istoric înconjurat de ziduri ocupă o peninsulă stâncoasă, dominat de austera fortăreață a lui Benoît XIII.

ian.2016 627

E ușor de ghicit rolul său militar și comercial datorită situării strategice pe înălțimi.

ian.2016 622

Castelul a fost edificat de cavalerii din ordinul Templier în anii 1290, iar meterezele pe care ne putem plimba azi au fost construite în secolul 16 de un inginer italian.

ian.2016 618

Partea de jos a edificiului era ocupată de gărzile de apărare.

ian.2016-615.jpg

În centrul curții se înalță capela, iar în turn se află, izolat, biroul fostului papă, un mare erudit, de formație jurist ecleziast.

ian.2016 621

Dând ocol citadelei, vedem o poartă ciudată, împodobită cu o semilună, blazonul antipapei.

ian.2016-624.jpg

De-a lungul vremii, aici au trăit comunități de origine iberă, feniciană, greacă, romană, arabă.

ian.2016 619

Influențele lor le-am observat plimbându-mă pe străduțele întortocheate din orașul vechi, după ce am vizitat încântătorul castel.

Aripi

Tarquinia, 2018

Motivul concret pentru care am vizitat Tarquinia (regiunea Lazio), sunt tombele etrusce înscrise în patrimoniul mondial UNESCO și  Muzeul arheologic național cu delicatul său exponat, căluții cu aripi.

20180904_103744-e1557937339744.jpg

Orașul are originile în secolul 9 î.Hr., și toate aceste secole de istorie ne deschid tezaure uimitoare.

20180904_111301.jpg

Palate, biserici, muzeu – sunt toate ușor de găsit. O surpriză a fost vederea mării, aflată la doar cinci kilometri.

20180904_091902

Cautând cu privirea spre depărtări, îi vei zări panglica albastră la capătul străzilor, dincolo de îmbelșugata câmpie din Maremma. Deși septembrie, ziua se făceau spre treizeci de grade.

20180904_103535

Cele optsprezece turnuri semețe îmi servesc ca puncte de orientare, deși perimetrul centrului e mic, se poate parcurge într-o jumătate de oră de la un capăt la altul.

20180904_111729.jpg

Am stat la un B&B amenajat într-un apartament împărțit în camere individuale. Pe fereastră vedeam clădirea muzeului, un fost palat.

20180904_072522.jpg

Gazda noastra se numea Francesca, iar apartamentul îi aparținuse bunicii ei. Întrucât zona centrală este parțial interzisă circulației, am lăsat mașina în parcarea gratuită aflată la doar trei minute pe jos, dincolo de poarta istorica a orașului, într-un pâlc de copaci umbroși. Locurile de parcare delimitate în alb sunt gratuite în acest gen de parcări gigantice, iar cele albastre sunt cu plată.

20180904_092211

Tot Francesca ne-a recomandat mai multe pizzerii pentru cină, sfătuindu-ne să evităm localurile aflate în centru, cu vedere superbă la monumente, care servesc, de fapt, pizze congelate. Așa că i-am urmat sfatul și n-am regretat. Am ales Il Falchetto și fost cea mai bună pizza pe care am savurat-o vreodată în Italia.

20180904_103143

Muzeul Arheologic Național l-am vizitat dimineața la prima oră, când salile erau goale.

dscn1466.jpg

O aură de energie parcă învăluia vasele antice grecești de ceramică pictată din Corint. Rarități erau și cele etrusce locale.

DSCN1465

La etajul doi, într-o dispunere scenografică spectaculoasă, vedem faimoșii cai înaripați, care provin de pe frontispiciul unui templu din vechea cetate. Erau mai mici decât îmi închipuisem.

20180904_101908

Cea mai frumoasă biserică din oraș nu e Domul din centru, ci Santa Maria di Castello, datând din 1120, aflată spre mahala.

20180904_111650.jpg

Ajungem la ea pe niște străduțe înguste, printre case medievale modeste și solitare.

20180904_110514.jpg

La marginea centrului istoric, este și San Francesco, o discretă mănăstire cu siluetă singuratică. Primăria (Palazzo comunale) este în piața centrală frumos urbanizată. Ca pieton, ești răsfățat, ți se pune la dispoziție toată scenografia Evului Mediu.

20180904_112518

De aici, poți parcurge pe jos, în 15 minute, drumul la faimoasele tombe etrusce. Descrierea lor, în curând.

Adrese utile:

Pizzeria IL FALCHETTO

20180903_200004.jpg

Pasticeria artigianale ROYAL (vizavi de pizzeria menționată), unde selecția de fursecuri este delicioasă.

Lectură de drum:

Marguerite Duras, Les petits chevaux de Tarquinia

Normand

Harcourt, 2016

Aliénor d’Aquitaine a trecut pe aici. Și fiul ei, Richard Inimă de Leu.  Ținutul te vrăjeste. La fel ca toată regiunea Normadia, calmă, liniștită, cu mici cătune care au povestea lor adâncită în istorie.

20160811_184533

Drumuri de țară neumblate desenate pe văile râurilor pline de verdeață, păduri, vegetație bogată și îngrijită ambiental.

DSCN7336

Natura este generoasă. Aceste pământuri, disputate de secole întregi, au fost împărțite în vechime de vikingi, între ei și aliații lor.

20160818_162450

Cel mai bine ar fi să ieși de pe autostrăzi și să o iei la întâmplare pe drumuri înguste, dar excelent întreținute.

20160811_184514

Mergi unde te duce drumul și vei avea surprize dintre cele minunate. Așa am ajuns la Harcourt.

20160818_163142.jpg

Centrul minuscul are o biserică din secolul 13, cu un turn clopotniță pătrat, cu zidurile înnegrite de timp.  Interiorul contrastează prin strălucire.

20160818_163556.jpg

Castelul familiei Harcourt și parcul său de o sută de hectare reprezintă punctul major de agrement pentru întreg ținutul, iar în sezonul vacanței de vară, pentru turiștii de prin Germania, Olanda și Anglia.

20160818_162851.jpg

Întemeiat în secolul 12 de Robert II de Harcourt, camaradul de arme al lui Richard Inimă de Leu, construcția intimidează prin apectul său milităros și auster. Abia în secolul 17, prințesa de Lorraine l-a transformat în locuință, cu toate utilitățile necesare.

20160818_162931

Și azi, castelul are alura unei cetăți impozante, fiindcă își păstrează incinta fortificată de la origini, cu o alee de promenadă care-l înconjoară. Poți pătrunde pe o intrare de lângă donjon prevăzută cu un podeț, pe deasupra șanțului de apărare.

DSCN7335

Curtea de onoare a fost amenajată ca o adevărată gradină botanică formată din peste patru sute de specii de arbori aduși din lumea largă, printre care cedri de Liban de peste o sută de ani, cu potecile corespunzător semnalizate și indicații despre tot ce vezi.

20160818_162542

O plimbare istorică prin sat îți dezvăluie și alte atracții, cum ar fi cele gastronomice. Vă recomand produse regionale care au la bază merele: jeleuri, cidru, calvados.

Apa tămăduitoare

Lourdes, 2019

Primul meu drum din 2019 a fost la Lourdes. Cu toate că era ianuarie, spre sfârșitul după-amiezei, în mijlocul munților, n-am resimțit frigul.

20190103_154231

În 1858, în decurs de cinci luni, Maica Domnului și-a făcut apariția aici de optsprezece ori, comunicând cu o fată săracă din sat, Bernadette, care, mai târziu, a devenit călugăriță la Nevers.

20190103_153523

Un pelerinaj nu înseamnă doar sentimentul religios, credința, căutarea de miracole sau curiozitatea de a îndeplini un ritual. Atunci când mergi într-un pelerinaj, ai certitudinea că în acel loc vei gasi ori vei afla ceva ce nu există în altă parte: o învățătură, o îndrumare, o mărturie sau o confirmare. Pleci în căutarea unui semn, ca să descifrezi partea nevăzută a lumii. Actul de pelerinaj pune în mișcare o dinamică sufletească și-ți indică direcțiile de urmat, te scoate din dezorientare și tatonări. Mulți sperăm să găsim libertate interioară, curajul de a lua hotărâri, de a fi sinceri cu noi înșine, să aflăm răspunsul la întrebări personale asupra relației cu cei din jur și cu Dumnezeu.

20190103_153555

Pentru alții, pelerinajul este, totodată, și un mijloc de a scăpa de singuratate. Un pelerin nu este niciodată singur, el este invitat și integrat într-o comunitate animată de aceleași dorințe și speranțe. În astfel de călătorii, unii caută un mijloc de reconciliere interioară și se supun la încercarea de a-și depăși propriile puteri fizice.

20190103_161025

În afara sezonului de sărbători, orașul e simplu de traversat cu mașina. Poți chiar să parchezi la cinci minute pe jos de sanctuar și grota unde au avut loc aparițiile miraculoase.

Ceremonialul religios pe care l-am urmat aici constă în câteva etape.

– cumperi lumânari chiar la intrarea în situl monumental. Mii de candele de toate dimensiunile, la prețuri diferite, sunt puse în vânzare de-a lungul aleilor, în mici tonete.

– traversezi râul pe un podeț și ajungi pe celălalt mal, unde aprinzi și pui lumânările în standuri special amenajate.

20190103_154547

– asiști la o slujbă chiar în fața pesterii, unde-ți sunt sfințite toate obiectele cu încărcătură simbolic religioasă pe care le ai la tine.

– de îndată ce se termină serviciul religios, parcurgi încet acel semicerc al peșterii unde au avut loc aparițiile miraculoase, pe pereții careia se scurg firișoare din izvor. Izvorul l-a descoperit Bernadette, la îndrumarea Maicii Domnului și s-a dovedit acea apă este tămăduitoare. Atingi cu mâinile pereții peșterii și, cu apa miraculoasă, părțile suferinde ale corpului.

20190103_160844

– o cantitate mai mare de apă, ca să duci și celor de acasă, poți lua direct de la robinetele aflate imediat în dreapta Grotei. Sunt înșiruite în jur de douăzeci de robinete aflate gratuit la dispoziția credincioșilor pentru a-și umple sticle și bidonașe cu apă din izvorul sfințit. Recomand să ai la tine recipiente de orice fel, dar, în plus, și o sticlă mică din plastic de jumatate de litru ca să le umpli pe cele mari, pentru că sub robinete nu încap recipiente voluminoase, iar debitul de apă este scăzut.

– poți merge la o slujbă în biserica principală, urcând un șir înalt și abrupt de trepte, unde ți se sfințește apa și alte obiecte de cult.

20190103_164555

– aproape de ieșire se află automate de monezi care costă doi euro/bucata, imprimate cu diverse modele. Toate sunt sfințite și se consideră făcătoare de minuni, datorită apropierii de incinta peșterii.

La momentul vizitei mele, se recunoscuseră în mod oficial șaptezeci de miracole.

20190103_155157

Ca să te cazezi, nimic mai simplu ! Lourdes este localitatea cu cel mai vast câmp hotelier din Franța, imediat după Paris.

vezi și: De 15 august

Colegial

Alcala de Henares, 2017

În apropiere de Madrid, într-o lună august caniculară cu aproape patruzeci de grade la umbră, poposesc în orașul vechilor universități spaniole (echivalentul celebrelor Oxford sau Cambridge), intregrat în patrimoniul mondial UNESCO.

20170804_155621 (1)

Studenții sunt în vacanță și încerc să zăresc ce se află dincolo de zidurile groase ale colegiilor monumentale. La Oficiul de turism aflu că principalul colegiu este deschis pentru vizite turistice, doar câteva ore după-amiaza.

Istoria orașului incepe în 1498, odată cu înființarea universitatii de către cardinalul Cisneros, un înalt personaj bisericesc.

20170804_171453

Foarte repede, centrul universitar se dezvoltă vertiginos, datorită susținerii financiare pe care o acordă lumea ecleziastică. Drept consecință, aici s-a publicat, în 1517, prima biblie poliglotă din Europa.

20170804_171826

Energiile spirituale sunt amplificate și pentru că aici s-au născut personaje celebre. Este orașul natal al lui Cervantes, autorul capodoperei Don Quijote, Caterina de Aragon (una dintre soțiile lui Henric VIII), arhitectul Bustamante, autorul spitalului Tavera din Toledo.

Vechea universitate se numește colegiul San Ildefonso. Clădirea istorică funcționează azi ca rectorat și se vizitează cu ghid, doar în spaniolă. Vizita durează în jur de o oră și jumătate, iar biletul de intrare este destul de scump, dar s-a dovedit că merită să faci acest tur.

Fațada ocupă o latură a pieței principale și a fost construită în stil local plateresc în 1543. Clădirea dispune de mai multe curți interioare (patio) decorate în stiluri diferite.

20170804_184628

Patio ,,mayor” m-a impresionat, majestuos, cu trei etaje. În centru are o fântână cu lebede, emblema cardinalului Cisneros.

20170804_180917

Însă cel mai șarmant este patio denumit ,,al filosofilor”, care te îndeamnă să cazi pe gânduri.

20170804_182803

Alt patio, cel ,,trilingv”, care găzduia predarea limbilor moarte: latina, greaca, ebraica, mi s-a părut un spațiu practic.

20170804_182726

Am vizitat si Paraninfo, mica sala de ceremonii unde se țineau examenele de licență, cu un plafon decorat din lemn, conservat identic.

20170804_183257

Iată de unde a plecat Cervantes. Viața lui a fost aventură și literatură. A călătorit, a luat parte la confruntări și războaie în Italia, Grecia, Turcia, Alegeria, dupa care, la Madrid, s-a consacrat doar scrisului. Casa lui natala este acum muzeu.

Seara, mi-a fost destul de greu să aleg un restaurant, toate fiind foarte atrăgatoare și cu meniuri creative.

20170804_205515

Deși la o distanță apreciabilă de litoral, oferta pescărească era impresionantă.

20170804_202845