Viso del Marqués, 2017
Străbăteam provincia Castilla La Mancha și încercam să descifrez urmele pașilor lui don Quijote.
Traseul visătorilor și al lunaticilor.
Ruta lui don Quijote din inima Spaniei îți rezervă multe surprize. N-ai crede că Viso del Marqués, o localitate discretă de provincie, deține în patrimoniul său un fastuos palat.
În prezent, se află în administrarea armatei și se poate vizita doar la ore fixe, cu ghid. În spatele fațadei austere se ascund nu mai puțin de opt mii de metri pătrați de fresce cu picturi impresionante.
Este singurul obiectiv din oraș și localnicii sunt foarte mândri să primească vizitatori străini. Deși explicațiile sunt doar în spaniolă, ghidul s-a străduit să vorbească rar și să folosească cuvinte cât mai internaționale, pentru a fi ușor de înțeles, presărând prezentarea cu povestiri și anecdote amuzante. I-am remarcat impresionanta erudiție de istoric și am apreciat atitudinea față de de ne-hispanofoni, destul de rară în peninsulă.
Proprietarul a fost un marchiz din partea locului și impozant amiral de carieră. Palatul l-a construit în plină epocă renascentistă, în 1564, plictisindu-se între două expediții maritime. De aceea, majoritatea reprezintă peisaje cu vapoare și mări.
A convocat un celebru arhitect italian care i-a proiectat edificiul în stil genovez, un act urbanistic cutezător pentru integrarea în conservatorul peisaj citadin spaniol al Renașterii.
La parter, un patio imens decorat cu peisaje din Spania, Vatican, Turcia, Franța. Proprietarul s-a bătut cu ultimele două țări, așa că imaginea sa e subiectivă. De-a lungul pereților, sunt înfățișate scene din bataliile amiralului, care se poate lauda că n-a suferit niciodată o înfrângere, inclusiv din bătălia de la Lepanto (1571), unde i-a bătut pe turci. Și, pentru că nimic nu-i întâmplător, aici a luptat și Cervantes, autorul lunaticului don Quijote.
Scara care ne duce la primul etaj e monumentală. Apartamentele private ale amiralului sunt ornate cu alte imagini. Chiar aici, a avut neșansa de a se stinge din viață cu doar câteva săptămâni înainte să preia comanda Invincibilei Armada.
Grădina este mică și cochetă, cu nelipsitele amenajări acvatice, dar surpriza a survenit abia la sfârșitul vizitei.
Scările construite în această parte ferită a proprietății, destinată doar intimilor, au ca material de bază, tipic spaniol, faianța pictată manual cu semnele zodiacale.
Pesemne că, pasionat de astrologie, nu-i de mirare că n-a pierdut nici o bătălie, din moment ce putea citi în stele datele favorabile!
Palatul n-a rămas niciodată de izbeliște, ci a fost renovat cu grijă de câte ori a fost cazul. Doar niște părți neînsemnate de fresce s-au șters, de pe vremea când încăperile apartamentelor au fost transformate în spital.
În apropiere, la doar câtiva kilometri, se află fortăreața Calatrava, o citadelă religioasă locuită de călugări militari. Acolo se retrăgeau cavalerii Reconquistei să-și tragă sufletul pentru că, în secolul 12, aceste văi erau teatrul de luptă dintre catolici și musulmani.
Nimic de zis, construcția te impresioneză dar, mai ales, amplasarea ei într-o desăvârșită solitudine.
Fortăreața a fost construită de arabi care, însă, au pierdut-o în crâncena luptă de pe crestele dealurilor din jur. În interior nu se mai află nimic, doar ruinele fostelor săli.
Lectură de drum:
Cervantes, Don Quijote de la Mancha
Marvelous architecture and paintings!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Absolutely amazing. Love that You were reading Don Quixote while traveling there! Wonderful!!! Thank You! 💕
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Thank You ! Don Quixote is an amazing character, I was happy to follow him on his road 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană