Cucerire

Campeche, 2019

Seară tropicală pe țărmul Golfului Mexic.

Am ieșit la cină în piața mare a orașului, unde catedrala era luminată feeric.

Din fericire, am găsit masă chiar lângă fereastră într-un restaurant tradițional de fructe de mare, a cărui specialitate erau creveții prăjiți în nucă de cocos.

Nu bănuiam că la sfârșitul dineului vom avea parte de spectacolul de sunet și lumină al cuceririi Mexicului.

Imaginile erau proiectate pe fațada bibliotecii centrale a orașului, o clădire colonială istorică pe care o vizitasem și în interior în timpul zilei.

La mexicani, tot ce e rău a venit de pe mare.

În 1519, la Veracruz, nu departe de Campeche, marea i-a adus pe spanioli pe corăbiile lor fastuoase.

Indigenii creduli, neștiutori, inocenți, i-au întâmpinat cu daruri.

Spaniolii le-au acceptat ospeția dar, în scurt timp, într-o noapte, i-au măcelărit ca-și însușească bogățiile aztece și mayașe.

Doar doi ani i-au trebuit unui mic comando de spanioli însetați de înavuțire să distrugă temple, orașe, civilizație multimilenară. De aceea, la mexicani, marea înseamnă pericol și spaime, iar pamântul, dintotdeauna, protecție și stabilitate. Zeul porumbului nu i-a dezamăgit niciodată.

M-am tot întrebat, după o călătorie de trei săptămâni în Mexic, oare cum au reușit mexicanii, în ciuda acestor pagini sângeroase din istoria lor, să-și păstreze genuin simțul ospitalității, să-i dea călătorului confortul interior al certitudinii că este binevenit ?

Istoria încă nu pare consumată și iese la iveală în tot felul de conversații. Ghidul ne-a atras atenția să evităm cuvântul ,,indian’’, pentru că așa îi numeau spaniolii pe localnici, de-a lungul timpurilor. Mai mult decât atât, chiar și indienii din India sunt numiți, în Mexic, ,,hinduși’’, din cauza conotației negative a cuvântului. Sensibilitatea a rămas la fel de acută și astăzi.

Mexicanii de rând consideră că și miracolul apariției Maicii Domnului Guadalupane, cu poncho plin de trandafiri, este tot o plăsmuire a prelaților spanioli, ca să-i poată converti pe indigeni la catolicism.

Serile mexicane sunt magice. Plecând spre hotel, la celălalt capăt al orașului, încă o surpriză. De data aceasta, cu actori costumați, avea loc o reprezentație teatrală publică pe aceeași temă, dar având ca decor natural poarta istorică a vechiului bastion. Am stat două zile la Campeche, dar s-a dovedit insuficient.

Orașul m-a prins in mrejele lui.

Lectură de drum:

Octavian Paler, Caminante