Artă – Pagina 21 – ore de drum

Capricii andaluze

Granada, 2016

V-aș fi sugerat să mergeți la Granada primăvara, dar pe mine m-a plouat cu găleata două zile, într-un aprilie. Mai bine așa, pentru că, din mai până în octombrie, temperaturile pot ajunge la patruzeci de grade.

20160404_182146

Principala atracție este Alhambra, palatul care atrage mulțimi incomensurabile. Voi posta separat impresii despre acest obiectiv care, deși sufocat de cohorte, este magnific.

20160404_125425

Mi-am rezervat o zi întreagă doar pentru oraș, care conține mici comori mai puțin mediatizate. Dacă mergi cu mașina, te sfătuiesc să cauți parcare cât mai departe de centru.

20160404_111330

Prin faptul că s-a dezvoltat ca un centru universitar puternic, este însuflețit de o dinamică specială. La tot pasul, te întâmpină amical toată gama posibilă de cafenele, magazine de comerț alternativ și alte localuri de structură comercială inovativă. E plăcut să intri absolut oriunde, pentru că vezi ceva nou.

20160404_110420

Inconvenientul este că există tentația de a cheltui la tot pasul, pentru că totul e atractiv, iar lumea e prietenoasă și serviabilă. Mi s-a părut mult mai cosmopolit comparativ cu alte orașe din Andaluzia.

20160404_150809

Orașul a fost fondat de arabi și recucerit de regii spanioli în 1492, după opt sute de ani de dominație musulmană în peninsula iberică. Ulterior, în secolele 16-17, toți musulmanii vor fi expulzați, chiar și cei convertiți la creștinism.

20160404_121827

Chipul orașului se schimbă radical. Cel mai neplăcut episod din istoria sa recentă a survenit în secolul 19, când Napoleon a distrus parțial multe dintre comorile arhitecturale, mânat în luptă de ambiția de a cuceri Alhambra.

Ce am vizitat:

20160404_125116

***Catedrala, a cărei construcție a început în 1518, în centrul fostei medina arabe. Interiorul e foarte spațios, având coloanele grupate câte patru la un loc.

20160404_115857

Ai nevoie de minimum o oră ca să vezi toate cele treisprezece capele laterale. Altarul baroc cu statuia lui Santiago este o capodoperă.

***Capela regală adăpostește monumentele funerare ale regilor catolici, Isabella de Castilla și Ferdinand de Aragon. Au dorit să fie înmormântați aici, în orașul de unde a pornit gloria lor. Construcția capelei a început în 1506. Fiindcă portalul principal al capelei este înglobat în catedrală, se intră prin fosta Bursă (Lonja). Mai multe declinări ale stilului gotic fuzionează ca într-o simfonie exuberantă și unică. Ca ornamentație suplimentară, poți vedea basoreliefuri și sculpturi fanteziste. Poți să stai ore întregi să le admiri ori să încerci să te dumirești ce noimă au.

20160404_190619

De fapt, bisericile spaniole, în marea lor majoritate, sunt un fel de muzee, cu incaperi separate dedicate, cu tablouri de proveniență diversă. De aceea, și prețul biletului de intrare este foarte scump. Pentru credincioșii care vin să participe la slujbă, intrarea este, evident, gratuită, iar accesul se face, în unele cazuri, pe o intrare diferită de cea a turiștilor.

20160404_110627

***Corral del carbon este denumirea fostului caravanserai, adică hotel de pe vremea arabilor, construit în secolul 14, care păstrează toate cele trei galerii suprapuse.

20160404_153235

E acoperit cu un fel de streașină de lemn, deci poți intra aici să te adăpostești de ploaie.

***Mănăstirea San Jeronimo datează din secolul 15. Clausteriul mi-a plăcut foarte mult, cu grădina sa de portocali. Biserica e decorată cu ornamentații în stil plateresc local, dar și renascentist.

20160404_191314

***Spitalul regal fondat în secolul 16 de regii catolici este azi rectoratul Universității din Granada.

20160404_181602

Ca și celelalte spitale fondate în epoca medievală, la Toledo și Santiago de Compostella, și acesta are forma unei cruci înscrise într-un patrat, cu patru curți interioare. Într-un dialog inspirat, în diverse sectoare erau amplasate opere de artă contemporana ale studentilor.

20160404_180416

***De la Rectorat, într-un sfert de oră de mers pe jos, ajungi la faimoasa Cartuja. Construită în barocul secolului 16, este un imobil imens, cu biserică, dependințe, clausteriu.

Partea cea mai uimitoare este sacristia din secolul 18, din ghips de un alb orbitor, cu sculpturi și modele învolburate și întortocheate care se multiplică până le pierzi șirul. Aici nu e permis sa faci poze și supraveghetorii îi pândesc pe turiști cu mare atenție. În lume au mai rămas foarte puține mănăstiri din acest ordin călugaresc, dar merită să le cauți si pe celelalte, pentru că te vor îndruma spre o dimensiune spirituală necesară într-un anumit moment al vieții.

Capitală în Siam

Ayutthaya, 2017

Pentru călătorul aflat câteva zile la Bangkok, o scurtă ieșire din oraș este binevenită. În primul rând, te deconectezi de ritmul trepidant al metropolei, scapi de poluarea circulației și ai ocazia să cunoști fosta capitală din vechiul regat al Siamului. Din nou, trebuie să ținem cont că se impune un dress code. Monumentele de importanță națională se vizitează într-o ținută vestimentară respectuoasă.

20170216_114647

Ayutthaya este in patrimoniul UNESCO și beneficiază de o amplasare geografică remarcabilă, pe o insulă artificială, înconjurată de trei râuri care se reunesc.

20170216_114039

Templele și pagodele pe care le putem contempla azi s-au edificat în secolele 13-14 și specialiștii în istoria Siamului pot descifra clar evoluția stilurilor.

20170216_120306

Capitala a atins apogeul în secolul 17, secolul Luminilor europene, când aici existau deja cinci sute de temple cu acoperiș de aur. Chiar și Regele-Soare, Louis XIV, a trimis un ambasador aici și, în contrapartidă, siamezii au trimis și ei unul la Versailles.

20170216_114346

Templele sunt răsfirate prin tot orașul, dar cele mai faimoase și bine conservate se află în parcul în care se pot vedea copaci venerabili de banian. Thailandezii au un concept foarte generos asupra confortului și pun la dispoziția turiștilor o varietate impresionantă de mijloace. Pe toată întinderea acestui parc istoric, se circulă cu bicicleta, cu tuk-tuk, cu vaporașul și cu mașina.

20170216_115552

Unele dintre templele de aici au fost mănăstiri care au adăpostit comori, lăzi întregi de aur, pietre prețioase și bijuterii. Acesta e motivul pentru care orașul a fost atât de râvnit.

20170216_120157

Obiectivul cel mai fotografiat era un banian uriaș, având la radăcină capul lui Buddha, strâns în încrengătura ramificațiilor vegetale.

20170216_114310

Am regretat că excursia a fost planificată doar pentru un interval de timp atât de scurt, -câteva ore. Cred că merită să petreci și noaptea acolo, mai ales că, în Thailanda, templele sunt luminate ca-n povești și se pot vizita by night.

20170216_112136

Muzeul național este celebru în toată lumea datorită exponatelor rarissime și merită să arunci o privire. Clădirea are o arhitectură interioară foarte zen.

Obiectele sunt aranjate cu multă pricepere, ca să permită vederi din mai multe perspective, unele chiar surprinzătoare.

În apropiere, se află un foarte pitoresc templu chinezesc, unde chiar am asistat la un mic eveniment.

20170216_110244

O credincioasă venise să mulțumească pentru îndeplinirea dorințelor, într-un spectacol solo de cântec și dans. Curioși, am stat câteva minute și mi s-a părut o reprezentație foarte decentă, chiar dacă era o chestiune pur personală și intimă.

20170216_112437

Interpreta executa mișcări lente, ample, nu se agita prea mult, era un adevărat ceremonial. Mi-a plăcut ideea.

În acele zile, chinezii sărbătoreau intrarea în anul Cocoșului.

vezi și:

Regal

Parcul istoric Sukhotai

Farmecul discret al unui burg

Manisa, 2017

Eram curioasă să văd cum arată orașe turcești banale, fără atracții turistice acaparatoare, care le falsifică și le cosmetizează adevăratul chip.

Fiind în drum spre anticul Sardes, am hotărât să facem o scurtă escală de o oră-două și să aruncăm o privire în Manisa, un oraș de talie medie (raportat la Turcia). N-a fost greu să găsim loc de parcare, ținând cont că încă nu era sezon de vârf.

20170503_085736

Ne-am oprit în centrul istoric și am vizitat moscheea (arhitectul ei a fost celebrul Sinan) și muzeul de istorie local, amplasat chiar în complexul moscheii.

20170503_085638

În Turcia, în moschei, se pot vizita pretutindeni medresa (școala religioasă) și imaretul (adăpostul săracilor), cele două componente de bază ale lăcașelor de cult musulmane.

20170503_090142

Ca și arhitectură interioară, intimă și primitoare, muzeul îți dă o stare de liniște. Era acea solemnitate a așezămintelor religioase.

20170503_090205

Și cred că este foarte nimerit să combini cele două componente spirituale, pentru că ele se reunesc oricum atunci când contemplăm o imagine religioasă ori una de civilizație străveche.

Tot acolo, în îndepărtare, ajungem cu gândul.

20170503_090237

Nu erau alți vizitatori, deși aveai multe de văzut, în special obiecte și reconstituiri de tradiție otomană.

20170503_090851

Din mașină am văzut și piața principală a orașului, cu statuia sultanului Murah III în centru.

20170503_092711

Am aflat de un localnic că pe bulevardul principal al orașului se organizează săptămânal un mare târg popular de încălțăminte regional, în care artizanii scot la vânzare producții tipice.

Pe o frontieră dispărută

Alcala la Real, 2016

În sudul Spaniei, în Andaluzia, mă aflam într-un început de aprilie.

20160403_173255

Vremea nu era prietenosă, ploua mărunt în scurte reprize, era chiar frig, dar m-a atras, de pe pe drumul de la Granada spre Sevilla, o cetate care se zărea de pe șoseaua îngustă care șerpuia printre livezile de măslini.

Fortaleza de la Mota, în vârf de colină, domină mica localitate cu nume regal, Alcala.

20160403_180940

O vezi de la mare depărtare, conturându-se demnă. Nu poți să o ignori. Impune respect. Până la poarta principală, în stil arab, ai de urcat o alee nu foarte abruptă care-ți trezește curiozitatea de a afla ce se află între acele ziduri solide.

20160403_175313

Trecând de acea impresionantă poartă, am pătruns într-o poveste. Cetatea fortificată este de mult timp abandonată și prezintă două ansambluri din epoci și civilizații diferite.

20160403_180804

Alcazaba arabă și cetatea creștină. Doar aceasta din urmă este amenajată în interior după cucerirea spaniolilor din 1341 cu esplanada, bisericile și locuințele.

20160403_180845

Biserica Santa Maria datează din secolul 16 și se află în centrul espalanadei.

20160403_182116

În interior nu se mai păstrează nimic din obiectele de cult, doar panouri explicative ale istoriei locale.

Fortăreața a avut multe secole rolul de a apăra lumea creștină de invazia maurilor.

20160403_180900

Acolo era granița dintre cele două culturi și civilizații.

Episoadele de încleștare nu și le mai amintește nimeni în zilele noastre.

20160403_175639

Acum remarcăm doar bunul gust în care este renovată fortăreața și integrarea ei în peisaj.

20160403_181653

Acesta e farmecul Andaluziei, tărâmul de la intersecția între lumi.

Goana după aur

Sardes, 2017

Din Izmir, ne îndepărtăm de litoralul zgomotos și o luăm spre interiorul Turciei, dar nu foarte departe, aproximativ la o sută de kilometri.

20170503_112218

Sardes a fost capitala unui regat de mare bogăție, datorită exploatărilor de aur din albia râului care brăzda ținutul. Cresus, cel mai bogat om din antichitate, a avut aici o instalație de prelucrare a aurului foarte profitabilă, se pare.

20170503_112753

Cele două situri istorice excepționale se situează la periferie.

20170503_112035

Romanii au construit aici un întreg complex termal, sportiv și cultural. Străbați anticul bulevard și ajungi într-o piață unde se afla palatul.

20170503_112223

În apropiere au rămas ruinele unei sinagogi, dovadă a prezenței evreilor aici încă din secolul 3, probabil datorită iscusinței lor în prelucrarea aurului găsit aici în abundență. În depărtare, se descifrează minaretele moscheilor din centrul orașului nou.

20170503_112911

Cel de-al doilea sit al complexului se află la câteva minute de mers cu mașina.

20170503_123644

Mă bucur să o întâlnesc iarăși pe Artemis, căreia i s-a dedicat un templu solemn și, din fericire, bine conservat.

20170503_122044

Designul coloanelor, mirosul plantelor, al vegetației, culoarea florilor, liniștea, – recunosc că e o mare șansă că pot să le găsesc pe toate la un loc.

20170503_122953

În perioada precreștină, principalul cult pagân era închinat zeiței Cibela (precursoarea lui Artemis), adorată în rândul popoarelor anatoliene.

20170503_121554

Ea simboliza belșugul și abundența, iar simbolul ei era o albină.

20170503_123905

Templele consacrate urmașei ei, zeița Artemis, exercită un farmec inegalabil și sunt numeroase în această regiune.

20170503_121730

Ultimul refugiu al maurului

Ronda, 2016

În romanticul secol 19, în această urbe andaluză își găseau refugiu bandiții care atacau la drumul mare poștalioanele și diligențele. Astăzi, ne întâmpină o ambianță primitoare și confortabilă.

20160402_100046

Orașul e împărțit de un râu în două cartiere, printr-un defileu înalt de o sută de metri. Clădirile se află pe un platou format de stânci.

20160402_100740

Pe una din părți se întinde fosta medina musulmană, iar pe cealaltă centrul actual care include cartierul cel mai frecventat.

20160402_104206

Cele două părți sunt conectate printr-un pod spectaculos. Orașul a fost recucerit de spanioli abia în 1485. Din secolul 6 și până la acea dată a aparținut maurilor.

Ca să plonjez direct în atmosfera medievală, am început, dis-de-dimineață, cu palatul regelui maur.

20160402_102350

Aranjamente florale, patios (gradini interioare), balconașe, fântâni. Nimic nu seamănă cu decorul palatelor europene sau al țărilor arabe din Africa sau Orientul Mijlociu.

20160402_125225

Este un decor unic, specific Andaluziei, așa cum vedem în Cordoba, Sevilla, Granada, Jerez de la Frontera.

20160402_103258

Surpriza acestui palat a fost Mina, o scară de 365 de trepte (zilele anului?) care te conduc direct la râu. Scara a fost comandată special de rege ca să aiba o cale de scăpare în caz că îi este atacat palatul.

Mari personalități ale culturii universale și-au găsit aici inspirație: poetul Rainer Maria Rilke, scriitorul Ernest Hemingway, cineastul Orson Welles.

Dacă nu ești foarte grăbit, poți să te oprești la umbră pe o bancă în piața principală a orașului, unde se află primăria, care e găzduită într-o fostă închisoare militară din secolul 18.

20160402_112335

Palatul Mondragon, fosta reședință a unui notabil arab din secolul 14, include și un mic muzeu regional, dar exteriorul e mult mai atrăgător, cu patio, fântâni și azulejos în alb și bleu.

Arenele, locul unde se desfașoară coridele (luptele de tauri) sunt printre cele mai vechi din Spania. Din Ronda provin două mari dinastii de toreros, imortalizați în picturi și filme.

Ronda se bucură de o excelentă reputație gastronomică. Există produse culinare pentru toate gusturile, de la clasicism la avangardism.

Am experimentat un meniu stil tapas (gustări) de pește și crustacee, însoțit de un vin roșu andaluz.

Este important de știut că spaniolii acordă vinul roșu local, servit rece, cu pește și fructe de mare, în toate regiunile, nu doar aici, în sud.

Un singur inconvenient trebuie semnalat: parcările publice. Dificil de accesat, puține, scumpe, aglomerate.

Șapte

Selçuc, 2017

Dezvoltat ca o prelungire a Efesului, pe coasta turcească a mării Egee, acest orășel este înscris, datorită templului zeiței Artemis, în patrimoniul mondial UNESCO. Templul, construit de amazoane, avea un renume uriaș în toată Asia Mică, cunoscută destinație de pelerinaj păgân în toată regiunea.

Noul Efes, ca spațiu urban, a prins contur treptat. După secolul 4, populația majoritar creștină din Efes a început să migreze spre periferia orașului, tot apropiindu-se de mormântul apostolului Ioan, episcopul bisericii creștine, succesorul Sfântului Apostol Pavel. Așa s-a format, treptat, un oraș nou, Selçuc.

Basilica apostolului Ioan este gigantică, formată din curți și spații interioare din care poți admira peisajul și natura pe fundalul acestor rămășițe care datează din 565, lăsate în paragină după cucerirea de către otomani a Imperiului Bizantin. Am vizitat ambele obiective și este evidentă consemnarea istoricilor că blocuri de marmură din templul lui Artemis au fost folosite la construirea basilicii creștine. La sfârșitul secolului 4, împăratul Theodosius I a decretat interdicția păgânismului și templul a fost definitiv închis.

În apropiere, la periferia orașului, se află templul lui Artemis, socotit una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Greu de crezut, ținând cont că a rămas în picioare doar o coloană solitară care se supune, stingheră, privirilor lacome de frumusețe. Însă izolarea templului și amplasarea sa decalată îți deschid noi ferestre către sine. În vremea antichității, în perimetrul acestui templu nu erau lăsate să intre decât fecioare, fără deosebire de clasa socială de unde proveneau, indiferent că erau aristocrate sau sclave, înveșmântate în tunici din pânză albă. Femeile căsătorite rămâneau la poarta templului, în semn de respect pentru statutul acestei zeițe. Declinul a început la sfârșit de secol 1 d.Hr., odată cu sosirea primilor creștini, care nu agreau acest cult, exprimându-și aversiunea ori de câte ori aveau ocazia. Una dintre întâmplări povestește că Sf.Apostol Ioan era cât pe ce să fie ucis de adepții lui Artemis pentru că, la festivalul consacrat zilei sale de naștere, Sfântul s-a îmbrăcat în negru și nu în alb, așa cum impunea dress code-ul evenimentului. Apostolul Ioan înfăptuise deja multe miracole în cetate și a răspuns că, dacă nu le convine ținuta lui, să-i ceară zeiței să-l ucidă pe loc, pentru că și el îi va cere lui Dumnezeu să le distrugă templul. Într-o clipă, templul a fost făcut fărâme. În ciuda acestor neînțelegeri, creștinii și păgânii au conviețuit mult timp în Efes, templul fiind frecventat la serbările anuale de întreaga populație, ca prilej de socializare. În 262, un cutremur a devastat întregul oraș, și nici templul nu a scăpat, iar șase ani mai târziu, a fost prădat și incendiat de goți.

Chiar și după declin, templul s-a bucurat de notorietate și a fost ales ca destinație de exil pentru personalități persecutate politic. Printre cei mai celebri refugiați, regina Egiptului Arsinoe IV, sora Cleopatrei, a găsit adăpost în perimetrul Artemisionului. Ea a fost ținută prizonieră de Iulius Cesar și, scăpată de condamnarea la moarte, a locuit aici timp de cinci ani, sub protecția zeiței Artemis.

Lectură de drum:

Edward Falkener, Ephesus and the Temple of Diana

Soare andaluz

Arcos de la Frontera, 2016

Aprilie în Andaluzia. Mă uimește strălucirea din jur: casele albe, cerul, soarele, frunzele argintii ale măslinilor.

În provinciile Cadix și Malaga, se înșiruie o întreagă salbă de sate văruite complet în alb, construite pe vârfuri de coline și. De ce în alb? Obiceiul datează din Evul Mediul și preconiza protecție solară, în condițiile în care vara se înregistrează frecvent patruzeci de grade la umbră, dar și pentru că varul alb se considera dezinfectant, în acele vremuri întrunecate când epidemiile făceau ravagii.

Arcos a fost capitala unui mic regat berber în secolul 11, apoi, în secolul 12, recucerit de spanioli si devenit un punct de apărare a frontierei în calea maurilor.

Măslinii și vița de vie au adus bunăstare și atractivitate turistică.

20160401_174150

Orașul este cocoțat pe o colină cu panta abruptă, iar partea cea mai veche, cu obiectivele principale, se află în vârf. Acolo, în piața principală, construită medieval, avem ce vedea. Catedrala, primăria și paradorul.

Biserica Santa Maria datează din secolul14 și a fost ridicată pe locul fostei moschei a maurilor. Înăuntru, mă întâmpină Sf.Cristofor, patronul călătorilor.

Ca în orice biserică spaniolă, aici se află picturi valoroase și un altar care poate fi considerat operă de artă.

20160401_173407

Paradorul, pe vremuri palatul judecatorului, este acum un hotel din faimoasa rețea națională Paradores, însă poți intra să vizitezi spațiile publice.

În partea de jos a orașului, admir palate cu portice gigantice, case amenajate artistic, mici buticuri de produse locale. Mi-a rămas în minte un hotel care m-a vrăjit prin imaginea lui colonială, care-mi dădea impresia de capăt de lume.

Metropola de marmură albă

Efes, 2017

La sud de Izmir, Efesul a fost un port de seamă al antichității, chiar dacă marea este acum departe. Efesul își păstrează grandoarea în ciuda trecerii timpului. Cum e și firesc, face parte din lista patrimoniului mondial UNESCO.

Am ajuns dimineața la 9 și, deja, grupuri numeroase de turiști blocau aleile, de-abia te puteai strecura printre ei. La cât de bine conservat este Efesul, nu mă mir să văd așa afluență.

Situl are două intrări, una pe deal, alta în josul complexului. Pe noi ne-a lăsat taxiul la intrarea de sus, iar peste trei ore l-am regăsit la intrarea din vale. Am constatat ca sfatul șoferului a fost eficient, deoarece e mai ușor să parcurgi situl coborând. La sfârsit, când ai ajuns la liman (în turcește, liman=port), la vechiul port din antichitate, pornești agale pe aleea care duce spre mare, chiar dacă nu o poți zări, fiind la trei kilometri, relaxându-te după o așa încărcătură de informație istorică.

Vedem un oraș în întregul său, cu clădiri administrative, agora, vile de oameni înstăriți, mahalaua cu bordelele, – mai jos, spre port -, locuințe amărâte, strada mare cu prăvălii, toalete publice. Totul din marmură albă, care îți ia ochii în lumina puternică a soarelui. Aici observi, cu amănunte chiar pitorești, viața citadină din timpul grecilor și romanilor. Dar, tot în cadrul acestui mare complex al antichității, poți vedea și ruinele primei biserici.

La jumătatea parcursului, întâlnim un perimetru acoperit de o copertină, unde trebuie să plătim un alt bilet de intrare ca să putem pătrunde. Dar merită ! Avem un excepțional ansamblu de vile rezidențiale de pe vremea romanilor, cu un circuit organizat pe niște pasarele de sticlă, ca să beneficiem de perspective ample asupra interioarelor, unele cu mozaice somptuoase. În acest sector, încă se lucra la dezveliri și recondiționări.

La finalul plimbării, aproape de ieșire, se află ruinele rămase din basilica creștină, imensă, prima din Orient dedicată Sfintei Fecioare, deoarece se atestă că ea ar și-ar fi încheiat viața aici, la Efes (vezi postarea Departe de orice, aproape de sine). Este zona cea mai pustie din întreg complexul. Ar fi greu de relatat și descris întregul parcurs, pentru că fiecare element are o poveste bogată.

Efes este și cetatea Amazoanelor, iar Cresus, cel mai bogat om din antichitate, a locuit și el acolo o perioadă de timp, atras de oportunitățile de afaceri. Însă apogeul s-a atins în epoca romanilor, atunci când toată Asia Mică a devenit integral provincie romană. Octavian Augustus a decis să instaleze aici capitala regională, în detrimentul Pergamului. Acest nou statut a propulsat Efesul, în anul 27 î.C., în poziția de prima metropolă a Asiei. Prosperitatea sa era uluitoare, beneficiind de canalizare, băi publice, gimnaziu, biblioteci, iluminare publică. Era un oraș cosmopolit, port (al treilea ca mărime din lumea antică, după Roma și Alexandria), dar și punct de dezbatere religioasă, întrucât aici veniseră să traiască oameni de peste tot, practicând religii sau culturi idolatrice diferite. Apostolul Pavel a debarcat la Efes, într-o bună zi a anului 53, și a înființat una dintre cele șapte biserici ale Apocalipsei.

Declinul marelui oraș a fost determinat de retragerea mării, zonă în care a rămas doar un teren infertil, mlăștinos.

Lectură de drum:

Edward Falkener, Ephesus and the Temple of Diana

vezi și: Șapte

Culoarea timpului

Trani, 2016

20161104_122902

Pugliezii din Trani se mândresc cu domul lor semeț, printre cele mai frumoase din sudul Italiei. Legenda spune că San Nicola pelerinul, un modest păstor grec, a ajuns la Trani pe spinarea unui delfin. Catedrala pe care o vedem azi, construită între secolele 11 și 13, lui îi este închinată.

Fac un tur prin orășelul cochet, cu oprire obligatorie la un espresso și un dolce cu pistacchio, chiar în port.

20161104_122850

Centrul vechi se află pe un promontoriu. Din orice parte privești, clădirile medievale scot la iveală chipuri pline de înțelesuri.

20161104_141157

Castelul impozant de pe țărmul mării a fost edificat de împăratul svab Frederic II, ca o cetate ce se dorea inatacabilă de pe mare.

În Evul Mediu, aici a trăit o mare comunitate evreiască.

20161104_132534

Dintre cele patru sinagogi ale orașului, se mai păstrează doar două, foarte greu de identificat. Una dintre ele este încă funcțională și astăzi. Cealaltă, ascunsă în labirintul din giudecca, a fost convertită în muzeu al parohiei Sf. Anna.

În preajma ei era o liniște nefirească. Erau acele energii pe care le resimți în orice giudecca din care locuitorii au plecat, de cele mai multe ori, în grabă. Privesc caldarâmul și descifrez urme.

Lectură de drum:

Andrei Cornea, Uimitoarea istorie a lui Sabbatai Mesia