5 secrete din Eindhoven

2019

Zile de august la Eindhoven, cu nenumărate scurte reprize de ploaie.

DSCN7977

Cunosc bine orașul de aproape douăzeci de ani dar, de fiecare dată când revin, descopăr ceva nou, inovativ, provocator, neconvențional, anti-establishment. Aici se află una dintre cele mai bine cotate universități de design din lume, care exercită o influență puternică în stilizarea citadină.

DSCN8091

1.Îmi plac bibliotecile. Am vizitat multe, orășenești, naționale sau universitare.

DSCN8069

Între cărți, mă bucur de un fel de protecție pe care n-o găsesc nicăieri în altă parte.

DSCN8067

La Eindhoven, Biblioteca a fost amenajată într-o fostă uzină Philips.

DSCN8068

Cărțile sunt la dispoziție pe rafturi, decorațiunile se schimbă după anotimpuri, însă ești binevenit și doar la o cafea.

DSCN8071

Condiția este să respecți liniștea necesară lecturii. O informație: dacă oferi expoziției lor o ceșcuță vintage primești gratis o cafea.

DSCN8070

2.Biserica St.Gerard se află la vreo douăzeci de minute de mers pe jos de centru, printr-un parc superb.

DSCN8080

Locașul n-a mai avut enoriași și a fost scos din funcțiune o perioadă, până când primăria a cedat-o unei firme care a transformat-o în sală de sport.

DSCN8077

În scurt timp, i s-a dus vestea în tot Brabantul și mulți clienți vin de peste tot, din satele vecine, ca să beneficieze de aparatură de întreținere de ultimă generație într-un cadru excepțional.

DSCN8078

3.Din centru, prin parcuri și păduri urbane, poți ajunge la întreprinderile Philips pe niște poteci știute doar de localnici.

DSCN7976

Dar nu multă lume știe că, dacă deviezi de la aleea principală,

DSCN7978

ajungi la o fermă întinsă, cu produse bio din gospodăria proprie.

DSCN7979

O sală întreagă este dedicată producției de cașcaval.

DSCN7983

Ograda este imensă și m-am amuzat privind găinile cuminți

DSCN7986

și cocoșii țanțoși.

DSCN7988

Ne-am dus și ne-am luat ouăle direct din cuiburi,

DSCN7996

apoi în magazin, aflat mult mai departe, să mai alegem și alte produse.

DSCN7981

Au amenajat grădinițe diverse cu mese ca să te poți delecta cu ce ai poftă. Au și spații mai mari tot la exterior, unde se pot organiza evenimente.

DSCN8004

Totul în tihna desăvârșită a naturii.

DSCN8008

4.Grădina de dalii este unul dintre cele mai bine păstrate secrete.

DSCN8013

Voi scrie separat, în amănunt, pentru că este un spațiu special.

DSCN8032

Pe drumul de la ferma bio, ne-am abătut prin pădurice, pe o cărăruie care nu părea să ducă spre vreun obiectiv anume. Până la urmă, am ajuns la o poartă unde, pe o tabliță, era marcat numele grădinii de dalii și programul de vizită. În luna august, doar o seară.

DSCN8020

M-a surprins acest mic parc floral privat, care există de șaizeci de ani, unde doamnele din Eindhoven își cultivă pasiunea pentru flori. Am avut noroc că am fost primiți înăuntru ca să admirăm după placul inimii zeci de sortimente de dalii. O revelație.

5,Magazinul de echipament sportiv Bever din apropiere de biserica St.Gerard, acum sală de sport. Un spațiu vast, frumos amenajat, cu un light design excepțional.

DSCN8090

Au cărți de turism, drumeții, sport, pe lângă marfa sportivă propriu-zisă. Poți să te instalezi liniștit să citești, să servești ceva, să te întâlnești cu prieteni. Cafeaua și ceaiul sunt gratuite, din partea magazinului.

DSCN8087

Fiind mai izolat de centru, nu este prea aglomerat și nu sunt turiști. Doar pentru cunoscători.

Geometrie

Pirgi, Chios, 2017

Semiluna care desenează forma insulei Chios a predestinat-o destinului capricios care a legat-o de otomani.

20170617_105908

Ne aflăm pe frontiera de est a arhipelagului grecesc.

20170617_152050

În Orientul Greciei.

20170617_144538

Giganticul ferry ne-a debarcat în partea de sud, în câmpie, astfel că am văzut cât de generos se întind plantațiile de mastic, un arbust rezistent, a cărui rășină aromată folosește la fabricarea multor produse alimentare, cosmetice și de îngrijire.

20170617_144739

Locuitorii se ocupă în principal cu exploatarea masticului.

20170617_143753

Am străbătut această zonă după ce, în prealabil, am vizitat o mănăstire înscrisă în patrimoniul UNESCO. (vezi https://wp.me/pamsq2-vt )

20170617_144133

Aflasem despre acest cătun cu decorațiuni geometrice cocoțat în vârful unei coline, pe ruta care leagă cele două porturi principale de ferry.

20170617_143820

Drumul șerpuieste pe o pantă nu foarte abruptă.

20170617_144658

În vârf, te așteaptă surpriza.

20170617_144102

Toate casele din sat, unele adevărate conace, sunt pictate cu motive geometrice în alb și negru.

20170617_143915

Majoritatea sunt de închiriat.

20170617_144259

Meștesugul implică o tehnică știută doar de ei, numită xista.

20170617_144635

Mărturisesc că aici se simt mai puțin decât în restul insulei cele patru secole de dominație otomană.

20170617_145703

Străduțele înguste sunt segmentate de bolte și balcoane cu ciorchini de roșii îmbibate de soare.

20170617_152018

Cafenelele te îmbie cu aburii ieșiți din ibric pe sub bolțile de viță.

20170617_144433

Măslinii domină regește peisajul, desenând un rotocol de umbră în jurul trunchiului brăzdat de vârstă.

20170617_145754

Bătrânii stau pe bancă la poartă, unii au scos de vânzare produse preparate în casă, pe bază de mastic sau ce au avut și ei. În centru, ca o scenă, se întinde o vastă piață cu arcade și copaci cu ramuri bogate.

20170617_144927

Într-un intrând misterios, pășesc pe o alee spre biserica Adormirii Maicii Domnului, în desăvârșita liniște a amiezii.

20170617_145126

Lectură de drum:

Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)

Jocul de-a vacanța

Cambridge, 2015

August e luna ideală să traversezi cu trenul sudul Angliei.

vara2015 332

Mulți ani, vizitasem Anglia doar în octombrie. Culorile și mirosul toamnei mi-au lipsit mult în anotimpul estival.

vara2015 371

Dar am profitat de alte avantaje.

vara2015 336

De dimineața până seara, am dedicat o zi întreagă faimoasei cetăți universitare.

vara2015 352

Numele său reflectă geografia amplasării: bridge=pod și cam=râul care traversează urbea.

vara2015 337

Nu cunoșteam nimic în afara de reputația mondială a colegiilor.

vara2015 372

Formula ,,oraș patriarhal internațional” sună destul de contradictoriu, dar așa am perceput Cambridge.

vara2015 375

În august, colegiile găzduiesc cursuri de universitate de vară pentru studenți din cele patru zări, însă clădirile, care sunt și monumente istorice, se puteau vizita conform tradiției.

vara2015 367

În centrul istoric, ca pieton sau biciclist esti favorizat, pentru că mașinile nu sunt admise.

vara2015 334

Copacii din campusuri sunt la fel de monumentali ca și clădirile, viața pare complet lipsită de stres, oamenii sunt amabili, cu purtări alese.

vara2015 343

Se bucură de prestigiul de a fi a doua universitate ca vechime din lume, din 1209, fiind înființată la doar câțiva ani după Oxford.

vara2015 349

Aici au studiat Isaak Newton și Darwin. Faima sa constă în cele o sută optsprezece premii Nobel, din care treizeci și trei numai la Trimity College.

vara2015 373

Orașul s-a dezvoltat, cu solemnitate și rigoare, în Evul Mediu, în ritmul universității.

vara2015 356

În toate cele treizeci și una de universități poți pătrunde în afara perioadei de examene.

vara2015 368

Am alergat de la o clădire la alta ca să pot vedea cât mai multe, ținând cont că accesul (gratuit) este limitat la doar câteva săli.

vara2015 365

Printre cele mai cunoscute, am reținut Peterhouse college, Pembroke College, Corpus Christi College, King’s College, Clare College, Westcott College, Jesus College, Christ’s College, Sidney Sussex College, Trinity, St.John’s.

vara2015 351

Trinity College e cel mai vast, la fel ca și King’s College și St.John’s College. Toate inspiră opulență, soliditate, siguranța că nimic nu le poate tulbura liniștea. Pe străduțele istorice dintre ele, decorul librăriilor și cafenelelor este predominat istoric. Simți, copleșitor, Trecutul care viețuiește înfrumusețând prezentul.

vara2015 341

Stilul predominant al clădirilor se numește gotic englezesc perpendicular, caracteristic Angliei, elegant, cu prestanță, care intimidează. Întotdeauna aveam o ezitare înainte de a mă avânta dincolo de porți.

vara2015 379

Toate aceste clădiri sunt înconjurate, aș putea spune chiar împodobite și puse în valoare de peluzele neverosimil de verzi unde studenții se tolănesc la picnic sau lectură. Sălciile plângătoare desenează conturul râului.

vara2015 342

Am petrecut clipe inspiratoare în King’s College, înființat de Henric VI, care a rămas, de atunci, o instituție cu un înalt prestigiu.

vara2015 378

Am vizitat capela cu bolta în evantai și cu vitralii reprezentând emblemele familiei Tudor.

vara2015 360

Cum e și firesc, cetatea numără peste o sută de biblioteci.

vara2015 328

Cea mai mare este biblioteca orășenească unde se află peste șapte milioane de volume. Am vizitat biblioteca Wren de la Trinity College, unde era o coadă respectabilă, pentru că sălile primesc doar câte douăzeci de persoane simultan înăuntru, ca sa poată fiecare să beneficieze de privirea rarelor manuscrise, printre care și cel al lui Newton.

vara2015 359

Am văzut ediții rare, scrisori, obiecte faimoase ale marilor scriitori. Multe biblioteci au propriile muzee.

vara2015 346

Colegiile universitare comportă mai multe clădiri, cu funcțiuni de capelă, bibliotecă, săli oficiale, toate separate de grădini interioare.

vara2015 350

Dar cele mai frumoase parcuri secrete sunt ascunse dincolo de fațadele colegiilor.

vara2015 382

Biserica St.Mary the Great veghează centrul orașului de opt sute de ani încoace.

vara2015 326

Am mai văzut muzeul regional de artă și antichități The Fitzwilliam, fondat în 1848, printre cele mai prestigioase din Europa privind calitatea exponatelor.

vara2015 333

Studenți în vacanță costumați fistichiu propun (contra cost) o plimbare în punt (barcă similară gondolei, dar mult mai plată) pe râul Cam, cu tur explicativ.

vara2015 347

Pentru un călător care vrea să vadă maximum de obiective în minimum de timp, barca nu e o soluție avantajoasă. Ca să te odihnești, gradinițele paradisiace ale colegiilor oferă o ambianță foarte primitoare, patriahală.

vara2015 386

Vacanță la Cambridge ? O iluzie. O scenă de teatru.

Cairo confidențial

2018

Palatul prințului Taz este un pretext ca să explorez străfundurile zonei islamice, presărate cu monumente mai puțin turistice.

DSCN2185

Pe toate le poți vedea într-o plimbare arhitecturală de la moscheea sultanului Hassan la moscheea Ibn tulun, în doar câteva ore.

DSCN2189

Între ele, străzi de blocuri maro.

20181203_093454

Cartierul islamic are avantajul că nu e foarte căutat de turiști și specificul local e intact.

DSCN2440

Pe străduțe labirintice, admir o fântână din secolul 15 a unui sultan oarecare decorată cu marmură policromă, cu un acoperiș de lemn dantelat și cu motive fin cizelate în piatră.

dscn2192.jpg

Mai încolo, moscheea Qani Bei (1413), cu un minaret dublu și cu domul sculptat în model zimțat.

20181203_093658.jpg

Fațada este placată cu faianță bleu și alb în stil otoman.

20181203_093652.jpg

Până la prinț, mai trecem pe lângă o fostă mănăstire construită în secolul 18, locuită de călugării dansatori derviși până în 1952, când au fost expulzați din Egipt.

20181203_085401

Apoi a funcționat ca loc de rugaciune și refugiu spiritual pentru sufiști. Ansamblul datează din secolul 14.

DSCN2193

Palatul prințului este unul dintre puținele palate mameluce păstrate încă în stare bună.

20181203_090643.jpg

Mamelucii au fost la origine sclavi aduși din Asia Mică și din zona Mării Negre, majoritatea turci. Puteau fi recunoscuți ușor în peisajul uman cairot, fiind albi.

DSCN2443

Erau aduși de mici, convertiți la Islam și educați în artele războinice.

20181203_085657.jpg

Treptat, foștii sclavi au reușit să ajungă în vârful ierarhiei.

20181203_085735.jpg

În acea societate, puterea nu era ereditară, ci se cucerea prin lupta între clanuri.

20181203_085546

Prin urmare, toți notabilii aveau interesul să-și angajeze personal instruit și antrenat. Calea mamelucilor spre vârfurile puterii era liberă pentru cei mai curajoși.

dscn2441.jpg

Mulți mameluci și-au abandonat cariera militară, devenind negustori, construind locuințe somptuoase încărcate cu obiecte de bun-gust.

DSCN2444

Influența lor devenise considerabilă în societatea cairotă, ajungând să-i domine pe egipteni.

dscn2442.jpg

Palatul este o clădire mai degrabă discretă, dar are calitatea de a fi fost conservată într-un segment neafectat de urbanismul dezordonat al metropolei.

DSCN2445

Construit în 1352 de către un emir ca să celebreze căsătoria cu fiica sultanului, a fost abandonat în secolul 20 și abia de câțiva ani renovat. Palatul are două curți interioare cu palmieri. La parter erau încăperile soldaților mameluci, iar la etaj se afla sala de primire a prințului. Tavanul pictat s-a păstrat original.

DSCN2446

Zona rezervată femeilor avea o intrare separată. Actualmente, în curțile interioare sunt montate scene efemere, pentru spectacole de muzică, dans, modă.

Lectură de drum:

Lamia Ziadé, ô nuit ô mes yeux

Wat Suthat

Bangkok, 2017

Multe elemente specifice religiei și filosofiei buddhiste mi-au rămas încă nedeslușite, astfel că, în templele vizitate la Bangkok, am căutat să descopăr ceva nou mai degrabă în mine însămi, declanșat de avalanșa de imagini din jur. Templele buddhiste sunt un loc propice scotocitorilor de sine în căutare de surprize.

20170215_114201.jpg

Din cele câteva sute de locașe din perimetrul centrului, le-am selectat pe cele care m-au interesat după caracterul lor de sacralitate, ținând cont și de criterii arhitecturale și decorative. În general, toate templele sunt niște refugii unde te furișezi de zgomotul și poluarea metropolei. M-am oprit la un templu vast, din secolul 19, din preajma marelui balansoar, așa cum se numește marele portic din lemn de teck roșu, înalt de douăzeci și șapte de metri.

20170215_120219

În trecutul istoric, o dată pe an, se derula aici o ceremonie în onoarea lui Shiva. Calugării brahmani se balansau pe acest portic, caligrafiind traiectoria astrelor cerești. Scopul lor era cum nu se poate mai lucrativ: voiau să prindă în dinți o pungă cu aur agățată în vârf. Jocul a fost abolit, fiind periculos, dar faptul rămâne revelator pentru studiul moravurilor religioase.

20170215_113337

Pe vremea aceea, buricul târgului se afla chiar la balansoar. Prin construcția templului, s-a materializat ideea de punct central al universului buddhist și hindus, simbol al sincretismului religios între cele două doctrine. În centrul templului, se înalță mai multe pavilioane chinezești din marmură albă, protejate la fiecare colț de cai albi.

20170215_113303

Imensul altar (wihan) se închide cu niște uși legendare despre care se afirmă că ar fi fost sculptate de însuși împăratul Rama II. În interior, se află o comoară și mai prețioasă, o statuie a lui Buddha în bronz aurit, Sakyamuni, obiect de închinare si venerație, adus de la Sukhotai.

20170215_114759

La marginea incintei, vedem niște statui ciudate de o parte și de alta a porților. Sunt străini (occidentali) care au fost reproduși cu rol de gărzi caricaturale care păzesc templul.

20170215_113829

Ca să ai acces în majoritatea templelor, la intrare se cumpără bilet, dar prețul este mic. Ținuta vestimentară exclude pantaloni scurți, rochie scurtă sau bluze fără mâneci. La intrare te descalți, iar încălțămintea se lasă pe etajere special amenajate. La Bangkok, te sfătuiesc să prevezi o pungă de plastic ca să o duci cu tine. La unele muzee, regula este aceeași.

20170215_112701

Lectură de drum:

John Burdett, Ch.G.Moore, Colin Cotterill, Bangkok Noir

Seducție

Château de la Bastie d’Urfé, 2015

Coordonate: Saint-Etienne-le-Molard, departamentul Loire, în regiunea Auvergne Rhône Alpes. Aici se află masivul de unde izvorăște fluviul Loara, departe de salba celebrelor castele.

vara2015 016

Loc liniștit și provincial în sensul bun, nealterat de industrie, poluare, zgomot și alte disonanțe turistice. Ideal ca să citești sau să scrii, după cum se va vedea.

vara2015 022

Istoria castelului nu este nici ea deosebit de spectaculoasă și nu implică intrigi, trădari, adultere, abuzuri fiscale.

vara2015 017

A fost edificat de către un nobil local care s-a remarcat prin fapte de arme în timpul campaniei din Italia purtată de regele François I și, mai târziu, ca ambasador și diplomat. Fermecat de arhitectura italiană, eroul nostru a modificat major conacul de familie în stilul Renașterii italiene din secolul 16.

vara2015 023

Familia d’Urfé este mai cunoscută datorită lui Honoré d’Urfé (nepotul fondatorului), autor al romanului Astrée, primul roman-fluviu din literatura franceză, publicat pe durata a douazeci de ani.

vara2015 019

Familia avea o mare tradiție intelectuală, mărturie fiind biblioteca de peste patru mii de volume, la acea oră printre cele mai însemnate din Franța care, să recunoaștem, nu ducea lipsă de biblioteci în secolul 16.

vara2015 018

Proprietarul era un mare iubitor de artă și filosofie. Dar cel mai notabil fapt din istoria pașnică a familiei a fost efectul lecturii acestei cărți.

vara2015-020.jpg

Le roman d’Astrée a avut un efect terapeutic asupra regelui Henri IV, care s-a vindecat de depresie citind cartea lui Honoré d’Urfé. Este printre cele mai cunoscute cazuri de vindecare prin lectură. Un exemplar original stă la loc de cinste în vitrina salonului principal.

vara2015 021

După vizita interioarelor pline de exponate autentice, păstrează-ți timp ca să te plimbi prin grădină.

vara2015 025

Este doar o romantică pajiște cu flori de câmp înmiresmate și suave complet diferită de parcurile cosmetizate și artificiale văzute pe la alte castele. După vânzarea proprietății, în secolul 19, noua castelană, Caroline de Lagrange a adus câteva modificări, dar una dintre piesele cele mai artizanale de furniruri asortate, din capela castelului, a ajuns la Metropolitan Museum la New York.

vara2015 024

Pentru cei preocupați de scris și citit, un loc de încărcare spirituală !

20 de planuri pentru 2020

Călătoriile m-au ajutat întotdeauna, simplu și firesc, să trec peste eșecuri, să uit de neliniști, dezamăgiri, amărăciune și mi-au oferit cele mai complexe bogății spirituale. Orice ieșire din cotidianul securizat, previzibil și monoton înseamnă călătorie. Am ales pentru voi 20 de locuri pe care deja le-am vizitat, dar unde îmi doresc să revin și vi le propun ca să coloreze cu voioșie anul nou 2020.

DSCN3220

1.Abu Simbel, cel mai sudic oraș din Egipt, la 70 de kilometri de granița cu Sudanul. Aici se află două dintre templele egiptene salvate din apele Nilului. Ramses II și Nefertari sunt stăpânii domeniului. Înăuntru poți admira picturi și desene care datează din 1264 î.Hr. Vezi Căutătorii arcei pierdute

20180305_120336

2.Arucha, al doilea oraș ca mărime din Tanzania, centru de negoț prosper, punctul de pornire în expedițiile de explorare a parcurilor naturale Ngorongoro și Serengeti. Spațiu de convergență al energiilor descoperitoare, inconturnabil dacă porniți în safari. Nu pot uita mireasma plantațiilor de cafea. Vezi La poalele muntelui Kilimanjaro

20181017_090212

3.Bozkaada, o insulă turcească, fostă grecească, din apropierea strâmtorii Dardanele. Ideal de vizitat după 1 octombrie, pentru că vara e prea aglomerată. Pensiunea Amaranda Ada Evi a fost un popas de neuitat. Vezi Insula misterioasă

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

4.Cadiz, cel mai zâmbitor port la Atlantic, unde chiar și în miezul iernii te plimbi la cel putin 18 grade. Catedrală, muzee, taverne, bună dispoziție. Oamenii sunt cei mai primitori și binevoitori din întreaga Spanie.

DSCN5637

5.Chetumal, primul oraș mexican pe granița cu statul Belize. Am ajuns aici pe Ruta Puuc, în căutare de piramide ale vechilor mayași. La mică distanță, de câteva zeci de kilometri prin junglă, ajungi să le vezi pe cele mai ascunse și mai îndepărtate de civilizație și de turismul de masă. Iar orașul, în simplitatea lui, misterios și cosmopolit ca orice localitate de frontieră, are un farmec ieșit din comun.

20170206_153139

6.Chiang Mai, capitala ținutului de nord al Thailandei, vestit pentru calitatea gastronomiei. Socotit, de multe secole, și o capitală religioasă, profiți de posibilitatea de a medita în zeci de temple budiste, într-un decor demn de incrediblile povești exotice. Vezi Portocaliu

DSCN0724

7.Cracovia, vizitată după 20 de ani, de acest Crăciun. Motivul a fost, în primul rând, un pelerinaj la sanctuarul Divinei Milostiviri. Tihna luminoasă a bisericilor poloneze împodobite de sărbătoare mi-a răstălmăcit gândurile. Pentru cracovieni, 2019 a fost anul consacrării lor culinare, prin numirea urbei drept capitală gastronomică. Pe bună dreptate !

DSCN8078

8.Eindhoven, despre care statisticile atestă că e orașul cu cel mai ridicat IQ din lume. Nu mă mir, aici fiind sediul Philips. Ca în toată Olanda, spiritul flexibil și neconvențional îmi trezește la tot pasul curiozitate și uimire. Ca și cum ei se străduiesc să demonstreze, în permanență, că totul e posibil. Sau că ceva imposibil e mai ușor de realizat decât ceva greu. Academia Regală de Design influențează mult spiritul orașului. Am văzut multe, printre care și o biserică transformată în sală de sport.

20170503_151938

9.Izmir. Destul de greu am detectat orientalismul în înțeles turcesc. Imediat după aterizare, văzând prin aeroport panouri care făceau reclamă unui salon internațional de ulei de masline (ei zic ,,foar’’, adică ,,foire’’ pe franțuzește), ne-am repezit în parcul expozițional. Într-adevăr, se călca lumea-n picioare. Mi-am zis: nu mai apucăm, că o să li se termine uleiul, n-o să poată oferi atâtor mii de oameni. Cozi de sute de metri la diverse standuri, nu te puteai apropia. Am întrebat la informații și am aflat. Era târg de carte. Gigantic. Dar dacă te interesează o destinație eno-gastronomică, tot aici e locul. În poză, biserica Sf.Policarp. Vezi Izmir, un port la Mediterana

vara2015 450

10.Key Gardens, Londra. Deși m-am desfătat cu multe grădini botanice, mai cu seamă în Asia, cea londoneză m-a impresionat cel mai mult, la toate capitolele. Are chiar și un mic palat regal. De multă vreme visam să mă urc într-un copac, așa că amenajarea de pasarele prin care se oferă posibilitatea de a te cățăra în vârful arborilor mi-a mers la suflet. Nu-mi venea să mai cobor. Poți sta de dimineața și până la ora închiderii (și tot nu-i de-ajuns).

ian.2016 040

11.Lugano. Pastelat, dar impecabil de aseptic. Muzeul de artă, cuprinzător și variat, nouă arhitectură provocatoare pentru stilul conservator elvețian, străjuie malul lacului. Parcul orașului este un refugiu de aer curat, natură, liniște, eleganță.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

12.Modica, urbe de șarm din sudul Siciliei, cu imobile baroce și o primăvară neîntreruptă. Motivul pentru care m-am dus acolo e ciocolata locală, faimoasă, artizanală, savuroasă. Și exuberanța arhitecturală.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

13.Piazza Armerina, unde m-am minunat la situl cu bikini. Acest cătun silician e vestit în toată lumea pentru mozaicele sale romane păstrate intacte, care datează din antichitatea târzie. Originalitatea constă în caracterul lor atemporal. Crezi că sunt asamblate ieri. Cele mai admirate segmente înfățișează sportive îmbrăcate în bikini.

vara2015 179

14.Plymouth, în sudul Angliei, se bucură de o urbanizare arhitecturală de excepție. Fiecare pas îți dezvăluie o perspectivă nouă, o imagine cuceritoare, o surpriză. Fuziunea dintre nou și vechi, conservatorism și inovație a fost exersată magistral. Teribil de inspiratoare ca destinație design contemporan.

IMG_0344

15.Podgoria Marcillac, în regiunea franceză Aveyron, foarte aproape de abația de la Conques, celebră datorită vitraliilor realizate de Pierre Soulages. În drum, am descoperit un producător de vinuri bio, care s-au dovedit delicioase și sănătoase. Mi s-a explicat amănunțit procesul de producție, bazat doar pe operațiuni manuale și naturale. Buchetul vinului este profund și marcant, puternic și onctuos. O mare surpriză.

DSCN4065 (1)

16.San Cristobal de las Casas este un orășel pitoresc în regiunea Chiapas, Mexic. Aici se află cel mai mare și mai autentic târg de produse artizanale confecționate conform tradiției. Plantații de cafea și cacao se întind pe coastele montane din jur. La o distanță de câțiva kilometri, poți vizita sate tradiționale cu obiceiuri pre-hispanice. Ambianță șamanică, vindecătoare, euforizantă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

17.Santiago de Compostella. Nu știu cât de mult contează să parcurgi camino spaniol cu mașina, dar l-am făcut de două ori, iarna și vara. Aici nu vei vedea turiști, doar pelerini.

20180125_163721

18.Tanger, în marginea Marocului. Fiindcă am văzut de trei sau patru ori The sheltering sky al lui Bertolucci, a trebuit să debarc, tot cu vaporul, ca și ei, la Tanger. A meritat.

20160614_121808

19.Tesalonic mă împrospătează de fiecare dată ca și cum ar fi prima dată. E rar. Mă întremează această înaltă concentrație de energie spirituală. Fremătătoare. Aici e Grecia mea.

ian.2016 164

20.Treviso. Cu atâtea obiective faimoase în jur, acest mic oraș din nord-estul Italiei poate trece neobservat. Un centru miniatural străbatut de canale, un muzeu uimitor renovat, biserici pictate în culori suave și protectoare. Aici am văzut, lăsate pe bănci publice, cărți frumos ambalate în celofan, spre a fi preluate de la un cititor la altul, ca un mesaj încurajator de comunicare. Uneori, dintr-un oraș nu reții decât o privire sau un zâmbet.

Drumuri

Pentru că începutul de an este un moment generator de însuflețire,  gândurile de azi sunt îndreptate spre credință, frumos, adevăr.

La fiecare popas, înainte de orice se înfiripă gândul de ocrotire pentru cei dragi.

Mă opresc un moment în fața unei icoane sau într-un loc unde s-a petrecut un miracol, ca să mă întremez sufletește

20160405_122927

Și să pot continua drumul.

La Mulți Ani tuturor !

Lectură de drum:

20160724_184207

Cielito lindo

Mexic, 2019

După trei săptămâni în Mexic, mi-a fost foarte greu să mă readaptez la întoarcerea în țară.

DSCN4591 (1)

Mult timp după aceea am simțit lipsa acelor oameni simpli și sentimentali.

dscn4389-1-e1577133696518.jpg

Am parcurs ruta Ciudad de Mexico-San Juan de Chamula-San Cristobal de las Casas-Palenque-Campeche-Merida-Valladolid-Chetumal-Tulum-Cancun.

dscn5364-1.jpg

Mexicul are o reputație turistică controversată și mexicanii sunt conștienți că turiștii au temeri.

dscn5359-e1577133616478.jpg

De aceea, localnicii se străduiesc să demonstreze că nu e atât de rău cum se spune și lasă întotdeauna de la ei.

dscn4375-1-e1577133550293.jpg

În primele zile, am crezut că am avut noroc să nimeresc doar peste oameni binevoitori

dscn5540-1.jpg

și așteptam să vină momentul vreunei nemulțumiri sau frustrări turistice, așa cum se întâmplă peste tot.

dscn5353-1-e1577133794988.jpg

Dar în cele trei săptămâni, în fiecare clipă,

DSCN4049

bunăvoința firească și naturală a oamenilor mă uimea pe zi ce trece.

dscn5350-1.jpg

Mexicanii au o ingenuitate și o corectitudine exemplare, principii scurse din demnitatea firească de a nu înșela un oaspete, indiferent cât de propice ar fi ocazia.

dscn5326-1-e1577133831785.jpg

Și chiar dacă există localități pe granița cu SUA, cum ar fi Tijuana, unde incorectitudinea e regulă, te amuzi de felul în care ești prevenit : ,,Hey, gringo, dă-mi șansa să fiu eu primul care te-nșeală !’’, scrie pe pancarte puse cât mai la vedere.

dscn5327-1-e1577133873377.jpg

Că se poartă respectuos cu turiștii, să zicem că e normal.

dscn5325-e1577133902396.jpg

Dar am urmărit, în multe împrejurări, cum interacționează mexicanii ei între ei, un alt capitol complet surprinzător.

dscn4400-1.jpg

Am crezut că în filmele mexicane (Japon, Stellet Licht, Y tu mama tambien – vi le recomand !), situația se idealizează, dar nu.

dscn5318-1-e1577134746198.jpg

Ei se comportă ca și cum s-ar ocroti și menaja reciproc.

dscn5320-1-e1577133942300.jpg

Nicăieri n-am văzut oameni certându-se.

dscn5220-e1577133979143.jpg

Ca într-o familie educată și unită, manifestă o tandrețe politicoasă în comunicarea dintre ei.

dscn4368-1.jpg

Violența, atât de mediatizată ca emblemă neoficială a Mexicului, pare un produs informațional contrafăcut.

dscn5324-1-e1577134690404.jpg

Pretutindeni unde am umblat, cei trei șoferi n-au folosit harta sau navigator.

DSCN4384 (1)

E simplu,

DSCN4370

oprești mașina și întrebi,

dscn4369-1.jpg

indiferent că traversezi un oraș și că o interminabilă coloană de mașini așteapta după tine,

dscn4194-e1577134863742.jpg

sau că ești pe coclauri și oprești un agricultor cu tractorul.

dscn4390-1.jpg

La fel și ca pieton, pe stradă sau în aeroporturi.

DSCN5537

Nimeni nu se arată deranjat să dea informații.

DSCN4381

Fiecare interacțiune cu localnicii avea asupra mea un efect terapeutic.

dscn5215.jpg

Da, încă mai găsești în lume oameni buni.

DSCN4590 (1)

Nu-i totul pierdut.

dscn4380-1-e1577134133382.jpg

Despre drumurile parcurse vor fi multe de spus, urmăriți-mă !

dscn4393-1-e1577133616701.jpg

Lectură de drum:

Octavian Paler, Caminante

dscn5356-1.jpg

Vezi și:

Mexic 10+

Cucerire

Ziua în care

Phimai, 2017

Am urmat, în Thailanda, ruta parcurilor istorice, dintre care am văzut patru, toate cuibărite în interiorul țării.

20170211_165910

Parcurile istorice sunt niște amenajări pe zone întinse, cu vegetație bogată, în care s-au descoperit vechi construcții monumentale relevante pentru istoria lor națională.

20170211_170147.jpg

Cel de aici, din Phimai, se deosebește de celelalte prin edificiile din secolele 11-12, în stil Angkor, ceea ce presupune o exuberantă decorațiune în basorelief cu figuri mitologice.

20170211_164318.jpg

Orasul este mic, iar parcul istoric se afla chiar în centru.

20170211_165154

Deja văzusem două alte parcuri, impresionante, iar acesta a fost ultimul din călătoria thailandeză. Mi s-a părut cel mai frumos, ca intimitate și armonie.

20170211_165210

Deși în plin centru, spiritul său rămăsese în secolul 11, când energiile umane erau diferite.

20170211_165435

Este liniște, turiștii sunt amuțiți de uimire în fața unei clipe despre care îți dai seama că e de neuitat.

20170211_164634

Fără nici o urmă de conotație religioasă, ai certitudinea că aici ai captat o șoaptă a lui Buddha.

20170211_164421

La patru-cinci ore de mașină de Bangkok, nu e prea ușor de ajuns la Phimai, pentru că autostrada este foarte aglomerată, iar în preajmă nu mai este vreun alt obiectiv, ca să le poți combina pentru o etapă de o noapte.

20170211_171308

Vizitat la apusul soarelui, construcția medievală parcă ar fi lumintă de zei.

20170211_165029

Faci primul pas spre sublim. La intrare vei fi surprins, pentru că nu ai vedere de ansamblu asupra spațiului care urmează să se dezvăluie în fața ta. Nucleul sacru e în centru, ca Muntele Meru. Descoperi pe măsură ce pășești.

20170211_164211.jpg

Pătrunzi, treptat, în curți interioare succesive, cu monumente de inspirație kmeră și hindusă. Figurile care povestesc scene din legende dansează pe pereți.

20170211_164124

Stilul arhitectural este diferit de cele pe care le văzusem la Sukhotai și Si Satchanalai. Se distinge amprenta dinastiei care a domnit aici și influența vecinătății cu Birmania.

20170211_164024.jpg

Orășelul este oarecum izolat de marile axe turistice. Nefiind prea mulți vizitatori, am avut șansa de a percepe mai explicit noima acelui spațiu, de a sesiza fără opreliști mesajul locului.

20170211_163704

Explicațiile istorice cu date și cronologii nu prea sunt de folos. Zeitățile hinduse se caracterizează prin cele trei noțiuni principale: creația înseamna Brahma, prezervarea este asigurată de Vishnu, iar distrugerea are loc prin Shiva.

20170211_165338.jpg

Încerc să deslușesc desenul monumentelor cu figuri întortocheate. Trag de clipa aceasta a înserării când chipurile lor parcă vor să-mi transmită un semn al liniștii, ca să dureze cât mai mult, să o duc cu mine acasă.

Vezi și:

Capitală în Siam

Regal

Parcul istoric Sukhotai