Cairo confidențial

2018

Palatul prințului Taz este un pretext ca să explorez străfundurile zonei islamice, presărate cu monumente mai puțin turistice.

Pe toate le poți vedea într-o plimbare arhitecturală de la moscheea sultanului Hassan la moscheea Ibn tulun, în doar câteva ore.

Între ele, străzi de blocuri maro.

Cartierul islamic are avantajul că nu e foarte căutat de turiști și specificul local e intact.

Pe străduțe labirintice, admir o fântână din secolul 15 a unui sultan oarecare decorată cu marmură policromă, cu un acoperiș de lemn dantelat și cu motive fin cizelate în piatră.

Mai încolo, moscheea Qani Bei (1413), cu un minaret dublu și cu domul sculptat în model zimțat.

Fațada este placată cu faianță bleu și alb în stil otoman.

Până la prinț, mai trecem pe lângă o fostă mănăstire construită în secolul 18, locuită de călugării dansatori derviși până în 1952, când au fost expulzați din Egipt.

Apoi a funcționat ca loc de rugaciune și refugiu spiritual pentru sufiști. Ansamblul datează din secolul 14.

Palatul prințului este unul dintre puținele palate mameluce păstrate încă în stare bună.

Mamelucii au fost la origine sclavi aduși din Asia Mică și din zona Mării Negre, majoritatea turci. Puteau fi recunoscuți ușor în peisajul uman cairot, fiind albi.

Erau aduși de mici, convertiți la Islam și educați în artele războinice.

Treptat, foștii sclavi au reușit să ajungă în vârful ierarhiei.

În acea societate, puterea nu era ereditară, ci se cucerea prin lupta între clanuri.

Prin urmare, toți notabilii aveau interesul să-și angajeze personal instruit și antrenat. Calea mamelucilor spre vârfurile puterii era liberă pentru cei mai curajoși.

Mulți mameluci și-au abandonat cariera militară, devenind negustori, construind locuințe somptuoase încărcate cu obiecte de bun-gust.

Influența lor devenise considerabilă în societatea cairotă, ajungând să-i domine pe egipteni.

Palatul este o clădire mai degrabă discretă, dar are calitatea de a fi fost conservată într-un segment neafectat de urbanismul dezordonat al metropolei.

Construit în 1352 de către un emir ca să celebreze căsătoria cu fiica sultanului, a fost abandonat în secolul 20 și abia de câțiva ani renovat. Palatul are două curți interioare cu palmieri. La parter erau încăperile soldaților mameluci, iar la etaj se afla sala de primire a prințului. Tavanul pictat s-a păstrat original.

Zona rezervată femeilor avea o intrare separată. Actualmente, în curțile interioare sunt montate scene efemere, pentru spectacole de muzică, dans, modă.

Lectură de drum:

Lamia Ziadé, ô nuit ô mes yeux