orededrum

Lumini și umbre

Bangkok, 2017

Despre spioni, se spune că preferă fie compania unei femei de calitate, fie a altor spioni de același nivel. Dar cea mai mare parte a timpului cât nu sunt în acțiune și-o petrec în singurătatea cărților.

20170214_153011

Cu surprindere am dibuit, în plin cartier de afaceri, o locuință thai care a scăpat neatinsă de acțiunile imobiliare globalizante din Bangkok. Nu întâmplător.

20170214_143052

Casa lui Jim Thompson, o construcție tradițională integral construită în teck, te transpune în Indochina din legende și filme. Se poate vizita doar cu ghid și cele mai frecvente sunt grupurile de limbă franceză și engleză, așa că am avut de așteptat maximum jumătate de oră până la unul dintre ele.

Proprietarul a fost un cetățean american venit în Thailanda în 1945 cu ambiția de la relansa industria mătăsii, aflată în declin în fața concurenței mătăsii chinezești și a invaziei materialelor sintetice. În 1967, a plecat singur într-o vacanță în Malaezia, unde a dispărut brusc și misterios. Se spune că, în realitate, ar fi fost implicat în activități de spionaj, însă nimeni nu s-a hazardat să aprofundeze cercetările. A preferat ca reședința sa principală să fie o desăvârșită oază de liniște. Toată ambianța a fost gândită și proiectată ca un fel de refugiu de meditație.

20170214_152954

Farmecul trecutului contrastează radical cu amploarea clădirilor din beton impersonale aflate de jur-împrejur, dar contrastul dintre ele are farmec și dinamică. În vecinatate se mai află câteva mici hoteluri, cafenele și pravălii modeste.

20170214_155917

Luxurianta grădină tropicală mi-au oferit umbră și răcoarea apei după ore întregi de mers pe jos. Zeci de plante opulente și tot atâtea nuanțe de verde îți relaxează ochii.

20170214_153325

Jim Thompson a construit casa prin fuziunea a șase locuințe mai mici de pe aceeași stradă, pentru că avea nevoie de un spațiu generos pentru colecția sa de obiecte de artă din Asia de sud-est.

20170214_155503

Exact ca într-un muzeu amenajat intim, aici vezi capodopere: sculpturi birmane, porțelane chinezești din dinastia Ming, prețioase hărți ale Siamului din secolul 18. În sufragerie, o masă de mah-jong cu sigiliul lui Rama IX, iar în bucătărie o serie de ceramică Bencharong.

20170214_153116

Americanul trăia după obiceiuri thai. La ușă erau amplasate panouri de jataka menite să împiedice spiritele rele, care se deplasează doar în linie dreaptă, să pătrundă în casă. Invitații, în trecut, soseau cu ambarcațiunuile pe canalul care mărginea grădina și erau primiți de pe ponton direct în salonul mobilat elegant cu mobilă chinezească din secolul19. Mai mult ca oriunde, porțile visului ți se deschid aici spre fast și eleganță.

20170214_153151

Din păcate, nu toate încăperile sunt vizitabile și prin unele dintre ele se trece mult prea repede, ca să poată fi accesate de cât mai multe grupuri.

În grădină se mai află o cafenea și un magazin cu obiecte de artă și comerciale variate.

Lectură de drum:

John le Carré, The Honourable Schoolboy

Arabescuri

Granada, 2016

Palatul și grădinile sale neasemuite de la Alhambra sunt frecventate intens, în orice anotimp, de turiștii din toată lumea.

20160405_113010

Ca să ai acces, trebuie să prevezi rezervarea unui bilet cu mult timp înainte și e obligatoriu să respecți ora la care ești programat să intri.

Din păcate, organizarea ghișeelor și funcționarea serviciilor de informare turistică sunt foarte neglijente, iar personalul nu este nici politicos și nici profesional. Cu toate acestea, odată intrat în perimetrul palatului, uiți de toate inconvenientele. Doar primele săli au fost mai aglomerate, după aceea lumea s-a dispersat, spațiul fiind polimorf.

Alhambra este unul dintre cele mai bine păstrate palate arabe din lume.

Arhitectura sa este în deplină armonie cu grădinile, cu fântânile și havuzurile.

20160405_113151

Însă, în spatele acestui decor somptuos, se ascunde o realitate un pic umilitoare, din cauza faptului că materialele de construcție care au fost folosite la edificarea palatului, în anii 1300, erau de calitate proastă comparativ cu ale altor construcții din aceeași perioadă și timpul nu le-a iertat. Astăzi, asistăm la degradarea lor și la o chinuită recondiționare aparent improvizată.

20160405_102350

Palatul a fost construit în plină decadență a puterii oficiale. Accesul în cetate se face prin poarta justiției.

20160405_095747

Pe arcul porții e reprezentată o mâna cu palma spre intrare. Cele cinci degete reprezintă cei cinci stâlpi ai Islamului: credința într-un singur Dumnezeu, rugăciunea, postul, milostenia, pelerinajul la Mecca.

20160405_100300

Numai după ce treci de poarta impozantă îți apar în fața ochilor minunățiile ascunse.

20160405_105039

Prima încapere este palatul Nazaries, un decor de o extremă finețe, cupole, frize, modele florale și geometrice sculptate în ghips. Ambianța mozarabă de imens rafinament.

20160405_102335

Trecem apoi în palatul Mexuar, care servea la audiențe, justiție și consiliu, cu azulejos și decorațiuni epigrafice.

Intrăm mai întâi în curtea camerei aurite, cu azulejos expuși geometric, frize cu motive mozarabe, lemn sculptat, cu o cornișă încadrând cele două porți și cinci ferestre. Dincolo de portic se află camera aurită, o piesă lungă cu decor de azulejos și un tavan de lemn aurit.

De la fereastră, ai o vedere frumoasă asupra fostei medina, actualul cartier Albayzin. Aici erau instalați la birourile lor secretarii și administratorii care așterneau pe hârtie ordinele sultanului.

20160405_095737

Pătrundem în palatul Comares, cu al său turn defensiv, solid, pătrățos, în contrast cu finețea decorului din încăperi, apoi în sala de la Barca (baraka=binecuvântare), cu o superbă cupolă din lemn, decupată în două locuri.

20160405_103506

Accesăm salonul Ambasadorilor, o sală pătrată, în care se afla odinioară tronul regal. Cupola e formată din opt mii de piese de lemn de nuanțe diferite dispuse sub formă de stele, plasate pe șapte nivele, reprezentând cele șapte ceruri pe care le traversează credincioșii musulmani ca să parvină în paradisul islamic.

Palatul leilor, cu faimoasa lor curte.

20160405_104439

Totul este amenajat în jurul unei fântâni din secolul 11, compusă din doisprezece leișori. În jurul curții, o galerie elegantă formată din o sută douăzeci și patru de coloane deservește principalele săli oficiale.

20160405_104918

Pe partea sudică a curții se află sala Abencerrajes cu o boltă de mozarabe și o cupolă în formă de stea cu opt colțuri care face legătura între pământul pătrat și cerul poligonal.

La est, sala Regilor cuprinde trei încăperi cu bolți mozarabe și picturi de inspirație creștină. În nord, sala celor două surori, o încăpere pătrata cu o cupolă octogonală împodobită fastuos.

20160405_111045

Numele i se datorează celor două dale de marmură identică de lângă fântină. În această sală, prevăzută cu jaluzele, femeile musulmane puteau asista la evenimentele palatului fără să fie văzute.

20160405_110137

Trecem la balconul Lindaraja, de unde putem admira gradina.

20160405_194856

Grădinile Partal sunt construite în terase care coboară până la turnurile zidului care înconjoară palatul.

20160405_112939

În acea epocă, aristocrația locuia în acele turnuri, adevărate palate, acum închise pentru renovare.

20160405_113854

Celălalt palat al complexului este Generalife, adică palatul de vară al suveranului.

20160405_111720

Construit în 1310, era independent de Alhambra și are dimensiuni umane, socotit a fi locuința privată a regelui, fără nici un fel de conotație oficială.

20160405_111857

Este înconjurat de grădini în terasă, unde apa și fântânile sunt în centrul atenției.

20160405_112017

Construcțiile se află în jurul curții Canalului, pătrată, înconjurată de canale înguste. Din galerie, avem o vedere minunată, în care vedem reflectate în oglinda apei toate elementele peisajului.

20160405_112522

Dincolo de palat, se află grădinile superioare, cu un fel de scară de apă.

20160405_112417

Palatul lui Carlos Quintul a fost realizat după ce împăratul a ajuns la Alhambra în călătoria sa de nuntă. Autorul a fost un arhitect format la școala italiană. Are două etaje de galerii de o sobrietate clasică, dar pare lipsit de farmec comparativ cu dantelăria și coloritul ambiental văzute până aici.

20160405_111340

La plecare, trecem pe lângă Alcabaza, fortăreața palatului, bastionul și cartierul militar. De aici, vedem partea cea mai veche, turnurile de apărare, dar și o excelentă panoramă asupra monumentelor.

20160405_095642

Să nu ratați Muzeul de Artă aflat doar la câțiva pași mai departe, cu picturi și basoreliefuri unice.

20160405_122927

Lectură de drum:

Washington Irving, Povești din Alhambra

Portretul unei doamne

Paris, 2019

Dacă treci în vara aceasta prin Paris înainte de 25 august, prinzi o expoziție minunată la Musée d’art et d’histoire du Judaisme. Conceptul foarte inteligent, bogăția și varietatea exponatelor, amenajarea scenografică – totul m-a fascinat. Povestea ei este o lecție de viață.

Plecată dintr-o mahala a Cracoviei, unde s-a nascut în 1872 într-o familie nevoiașă cu opt fete, a ajuns, la un moment dat, cea mai influentă femeie din lume. E vorba despre Helena Rubinstein, creatoare de produse cosmetice. Ca zodie, e Capricorn, ambițioasă și sigură de ea, în ciuda înălțimii de 1.50 care a complexat-o toată viața.

În adolescență, își punea pe față crema mamei ei, preparată de farmacistul din cartier. Ajunsă la vârsta măritișului, pentru că făcea nazuri și nu voia în ruptul capului să se mărite, părinții au trimis-o la Viena la rudele care aveau o prăvalie, ca să ajute. Dar nici acolo n-a găsit de cuviință să se așeze la casa ei, așa că toată familia a cotizat ca să o trimită la alte rude, tocmai în Australia, să muncească într-o fermă. Fiindcă își luase cu ea câteva recipiente de cremă, a început să vândă mici eșantioane din rezerva ei bietelor fermiere care munceau din greu sub soarele dogoritor și aveau pielea afectată. Surpriză ! Femeile au constatat că pielea li se repară și au mai căutat-o ca să se aprovizioneze. Dar crema i se terminase și a trebuit să facă investigații amanunțite ca să reconstituie ingredientele, pe la farmaciștii din Melbourne ca să încerce să-și refacă stocul.

Așa s-a născut un imperiu cosmetic. Mai întâi, a comercializat faimoasa cremă prin vecini, apoi și-a deschis magazin și salon de înfrumusețare la Melbourne. În 1905, după nouă ani, se întoarce acasă bogată și triumfătoare și face un tur în Europa, prin marile capitale, ca să-și promoveze produsele și să găsească soluții pentru dezvoltarea rețetelor.

Deși pretindea că a studiat Medicina timp de doi ani, în realitate Helena era o autodidactă tenace. Avea o vorbă: ,,Nu există femei urâte, ci doar femei delăsătoare”, încercând să-și convingă clientele să facă sport și să mănânce sănătos, după propriul model, pentru că nici ea, la rându-i, nu fusese frumoasă dintotdeauna.

Toată viața, a susținut ideea că o femeie se poate reinventa ca să ajungă acolo unde își dorește. Ei i-a reușit !

În prima fază, succesul s-a datorat intuiției de a prepara trei tipuri diferite de cremă pentru trei tipuri de ten, prima dată în istoria cosmeticii. Nimeni nu avusese această idee, așa că restul a venit de la sine.

Dezvoltarea firmei sale s-a desfășurat în plină perioadă antisemită și s-a confruntat din greu cu acest flagel. Una din marile ei dureri a fost pieirea surorii ei în lagăr de concentrare. Dar și în viața cotidiană s-a izbit de această discriminare. La New York, asociația de locatari dintr-un bloc i-a refuzat, în 1941, închirierea unui apartament (un triplex cu treizeci și șase de camere, cu vedere la Central Park). În acest caz, ea a decis să-i sfideze și a cumpărat tot blocul.

După ce a devenit celebră, a întâlnit un jurnalist londonez, tot evreu din Cracovia. Îl angajează pentru campania publicitară și de presă, apoi se căsătoresc.

După un mariaj de treizeci de ani, divorțează de el pentru un prinț georgian cu douăzeci și trei de ani mai tânar ca ea. Dar acesta moare după câțiva ani, urmat de fiul ei din prima căsătorie. Helena, ca sa lupte cu depresia, pornește într-o călătorie în jurul lumii cu asistentul ei.

Deschide fabrici la Paris și New York și alege să locuiască în cele trei orașe unde și-a cumpărat locuințe somptuoase, la Paris, Londra, New York și Tel Aviv.

David Ben Gurion i-a făcut o primire fastuoasă, în contextul în care Helena a finanțat construcția unui muzeu.

Pe atunci, Parisul era capitala modei și a lumii artistice, așa că a ales Parisul ca rezidență principală, tot schimbând casele, prin mai multe cartiere.

Chiar după ce am văzut expoziția, m-am dus pe Boulevard Raspail ca să văd unul dintre imobilele unde a locuit, la utimul etaj, cu o terasă mare.

Avea o colecție de haine impresionantă create de Chanel, Dior, Yves Saint-Laurent, Balenciaga, și bijuterii tot de mari creatori.

Și colecția de artă era impresionantă, avea tablouri pictate de toți maeștrii epocii sale.

La timpul ei, ajunsese la un moment dat cea mai bogată femeie din lume.

Una dintre operațiunile care au adus-o în această poziție a fost o manevră inspirată. În 1928 și-a vândut firma, cu un preț astronomic, fraților Lehmann.

Un an mai târziu, la căderea bursei din 1929, și-a recumpărat firma pe bani de buzunar și a dezvoltat-o din nou.

În 1965, la sfârșitul vieții, lucrau pentru ea 32.000 de persoane și produsele Helena Rubinstein erau distribuite în peste 30 de țări.

Amețită de frumusețe, cu gândurile împrospătate ca după un film bun, așa am plecat din muzeu.

Stridii

Oléron, 2019

Insulele îmi plac iarna.

20190117_173131

Amatorilor de ,,art de vivre’’ franțuzesc le recomand un popas într-o insulă din vestul Franței, la Atlantic.

20190117_164547

Accesul se face printr-un pod foarte spectaculos de trei kilometri, gratuit (încă). Insula Oléron este faimoasă pentru crescătoriile sale de stridii în apa naturală a oceanului, care le furnizează alimentația în mod natural.

20190117_173023

În stânga și-n dreapta șoselei se înșiruie mici ferme de stridii cu chioșc de vânzare și chiar degustare la botul calului.

20190118_102004

În localitatea Le Château d’Oléron, chiar la ieșirea după marele pod, se află ,,Jardins Aliénor”, o locație de calitate.

20190117_171303

Centrul satului e la doi pași, zona este liniștită, cu parcare gratuită în față. Stăpâna casei ne-a întâmpinat călduros, cu tot ceremonialul politețurilor franceze.

20190118_100523

Cadrul de primire este chiar salonul, unde te poți instala ca acasă, iar camera mobilată tradițional, cu gust, era dotată cu echipament nou, cu facilități de ceai și espresso, plus o varietate apetisantă de cafele, ceaiuri bio și infuzii de plante.

Ți se pun la dispoziție prosoape de plajă, coș de răchită în care să le transporți, pălărie de soare, chiar și ochelari de vedere de toate dioptriile. N-am sesizat vreun aspect legat de ospitalitate la care gazdele să nu fi fost atente.

Vorbăreață și prietenoasă, proprietara îți dă lămuriri despre toate reperele turistice. N-ai nevoie de ghiduri sau internet, am constatat că informațiile primite la fața locului sunt foarte de încredere.

20190117_174137

Insula, fiind printre cele mai gastronomice destinații din Franța, este locul ideal să experimentezi arta culinară franceză înscrisă integral în patrimoniul mondial UNESCO. Cina la restaurantul hotelului, chiar și fără stele Michelin (la data vizitei mele), a fost surprinzător de inventivă.

20190117_211311

Meniul variază de la un anotimp la altul, pentru că bucătarul pune în valoare produsele de sezon locale. Cum este și firesc, elementul principal sunt stridiile și peștele pescuit la fața locului, în ocean.

20190118_101958

În marile orașe franceze nu ajung toate tipurile de stridii tipice insulei Oléron, pentru că unele se produc în cantități foarte limitate și, evident, le preiau restaurantele din insulă pentru clienții lor.

20190117_173006

Am cerut informații despre crescătoriile de stridii și varietățile care se găsesc doar aici în insulă.

Sezonul perfect pentru degustarea stridiilor este iarna, iar momentul privilegiat este masa de revelion.

20190117_173813

Cu această ocazie, francezii consumă doar bufet rece (spre deosebire de masa de Crăciun cu mâncare caldă). În înțelepciunea populară franceză se spune că doar în lunile care conțin litera r (din septembrie în aprilie), se recomandă consumul de stridii, pentru că atunci savoarea lor este ideală.

20190117_173854

Hrana -plancton- și-o iau direct din ocean. Vara, ele se află în perioada de reproducere, iar gustul este mai sărat (deoarece plouă mai puțin, iar ploaia diminuează sarea din apa naturală, în crescătorii), dar se pot consuma în deplină siguranță alimentară, dacă sunt deschise în fața ta și consumate imediat.

20190117_173214

Pe țărm, se află fermele sub forma unor bazine cu apă sărată în care producătorii de stridii le cultivă și le îngrijesc, fiecare după o metodă proprie care le influențează gustul. Prin metodele de cultură, se mai atenuează cantitatea de sare și de iod pe care o conțin, iar carnea lor se frăgezește. Durata creșterii în bazine este de trei ani. Dacă le lasă mai mult de trei ani și dacă sunt repartizate mai puține în bazin, firește că nu e foarte profitabil pentru cultivator, însă gustul e mult mai bun. Dacă beneficiază de mai mult spațiu și de mai multă mâncare, stridiile se îngrașă, devin mai cărnoase.

20190117_172208

În general, condițiile standard presupun coexistența a treizeci de stridii pe metru pătrat. Ei bine, acestea sunt numai piele și os, fiind crescute economic, la regim. Cele care sunt ținute în condiții de lux se bucură de un confort sporit și au privilegiul de a conviețui doar între una și trei stridii pe metru pătrat. Acestea beneficiază de alimentație completă, – mănâncă pe săturate, – își iau toți nutrienții posibili, dar prețul este mult mai ridicat.

Meniul restaurantului este redactat ca un poem. Primul pas în universul gastronomic sunt mici aperitive din partea casei și platoul cu trei varietăți de unt după rețete proprii: alge, caviar și fleur de sel, fiecare a fi servite cu specialitatea potrivită de pâine.

Am ănceput cu o jumătate de porție de stridii locale bine-crescute, care s-au dovedit complet diferite de stridiile obișnuite.

20190117_200541

Ca antreu, am ales un tartar de pește crud, iar ca fel principal un alt pește oceanic, în franceză ,,turbot”.

20190117_202251

Regula pe care am verificat-o aici (și nu numai) este că produsele dintr-o regiune se potrivesc cel mai bine cu vinul care se face în acea zonă.

20190117_204358

Fără ezitare, iarna, vinul roșu de Charente-Maritime este ideal.

Vara, la un meniu de acest gen aș încerca mai degrabă o sticlă de spumant de pe Valea Loarei sau din Alsacia, în loc de o foarte costisitoare șampanie.

20190117_172141

Satul e pustiu iarna. Casele de vacanță care aparțin parizienilor și bordelezilor cu dare de mână sunt cu obloanele trase.

Castelul din pădurea adormită

Ussé, 2016

Un loc de basm ! Și nu orice basm, ci unul pe care-l știm cu toții din copilărie, Frumoasa din pădurea adormită. Autorul, Charles Perrault, a petrecut câteva zile aici la castel, invitat de proprietari. Vrăjit de ambianță, a folosit în povestea sa această locație, asigurându-i faima pentru totdeauna.

Castelul se numără printre puținele din Franța care au mai rămas în proprietate privată, majoritatea aparținând statului. Le Duc de Blacas face eforturi greu de imaginat ca să-l poată întreține, pentru că, după atâtea generații, ar fi păcat să-l lase pradă intemperiilor ori se despartă de el.

20160804_141941

Ducele și familia sa, descendenții unui conte din vechea aristocrație franceză, încă locuiesc într-o aripă a clădirii. Mă simțeam tentată să aflu cum trăiesc niște castelani și, de îndată ce zăream o ușă întredeschisă spre spațiul lor privat, încercam să-mi strecor privirea.

20160804_141707

În sălile deschise turiștilor, peste tot se află fotografii ale familiei proprietarilor, ca un tandru dialog între generații.

20160804_142248

Râul Indre trece prin apropierea terenurilor unde castelanul a amenajat grădina în terase. De la marginea proprietății sale, se întinde pădurea (adormită). Sezonul ideal ca să te bucuri de toată plenitudinea naturii este din mai până în septembrie.

Castelul, ca o bijuterie, se află în centrul unei vegetații debordante. De cum îl zărești, îți înhață privirea și nu mai scapi de provocarea de a-l fotografia din toate direcțiile.

20160804_144102

Arhitectura sofisticată și complexă este diferită de a celorlalte castele pe care le văzusem pe Valea Loarei, regiune aflată în patrimoniul mondial UNESCO.

Acoperișul este, într-un fel, partea de suprafață a bijuteriei: prezintă unghiuri de înclinație diferită, lucarne, coșuri de șeminee. Construcția datează din secolul 15 și a aparținut unei familii nobile care s-a remarcat în războiul de o sută de ani împotriva englezilor, după care a tot schimbat proprietarii. Fiecare nou-venit a adăugat un mic corp de clădire, fapt care explică diversitatea de turnulețe și donjoane. Părțile locuite de actualii proprietari dau în curtea de onoare și prezintă un amestec de stiluri: renascentist, gotic și classic.

20160804_142045

Sectorul cel mai vechi a fost reamenajat ca pe timpuri. Admirăm colecția de arme, de porțelanuri și tapiserii flamande inestimabile. Galeria oficială expune tablouri vechi de familie. Conform tradiției, în fiecare castel a fost amenajată o cameră a regelui, în caz că acesta ar fi dorit să facă un popas. Somptuos decorată și mobilată, cu tot ce avea castelanul mai prețios, tapet de mătase roșie, oglindă venețiană, pat cu baldachin.

Dar regele nu s-a oprit niciodată aici. În parc, un pic izolată de castel, se află o capelă micuță, din secolul 16, cu decorațiuni renascentiste italiene.

20160804_135751

La sfârșit, plimbarea prin grădină te va surprinde. M-a inspirat varietatea plantelor și amenajarea lor. Ierburi aromatice, zarzavaturi, flori.

20160804_144114

Lectură de drum:

Charles Perrault, Frumoasa din pădurea adormită

Mexic 10+

2019

În februarie-martie, am parcurs aproape jumătate din Mexic, pe ruta Ciudad de Mexico-San Juan de Chamula-San Cristobal de las Casas-Palenque-Campeche-Merida-Valladolid-Chetumal-Tulum-Cancun.

Am selectat câteva adrese unde mă voi întoarce și data viitoare.

1.La Tozi Galleria hotel** San Cristobal de las Casas.

DSCN4060

Un hotel nou, ținut de tineri entuziaști. Simplu, minimal, cu un mic restaurant la etaj. Oaspeții sunt primiți călduros de Ana, directoarea hotelului. Ca gest de bun-venit, ni s-a oferit o cafea bio, provenită dintr-o fermă de la marginea satului. A fost prima dată când am băut cafea mexicană proaspătă. O savoare puternică, amplificată de peisaj și de ambianța terasei cu vedere. Tot pe terasă, Alejandro din Oaxaca, student la management, ne-a servit o cină romantică sub stele, atent la toate detaliile. Și tot el s-a trezit la 5,30 dimineața ca să ne ajute cu bagajele și ne țină companie pina la venirea mașinii. Hotelul are propriul atelier yoga și energii pozitive din belșug!

2.Winika Alterra hotel*** Palenque.

DSCN4199

Bun venit în plină junglă !, cu toate zgomotele sălbăticiei și ale fermelor de pe dealurile din jur. Mireasma plantelor exotice din jurul piscinei confortabile creează un adevărat paradis complet izolat de toate neajunsurile urbane. Camerele sunt bungalow-uri individuale, cu o terasă amplă și comodă. Am adormit ascultând zgomotele nopții.

3.Colon Te Origen hotel*** Valladolid.

DSCN5217

În plin centru, cu grădina sa luxuriantă, este o oază exotică. Restaurantul, aflat pe marginea piscinei minuscule, are o listă simplă, iar serviciul este excelent.

Micul dejun respectă calitatea, iar camera este decorată elegant. Dar nu prea am stat la interior.

4.Restaurantul La Casona de Valladolid.

O instituție culinară tradițională în centrul orașului, într-o grădină liniștită, unde poți degusta toate felurile specifice bucătăriei regionale. Chiar în perimetrul restaurantului se află un mic sanctuar.

Felurile sunt servite popular, foarte pitoresc.

5.Restaurant Villa Maria Polanco din Mexico City este un local clasic tradițional, cu program de muzică mariachi live de foarte bună calitate și cu repertoriu bogat.

O adevărată desfătare. Artiștii vin la mesele clienților și îți interpretează piese la cerere. Lista culinară e deosebit de amplă, iar mâncarea de mare finețe și savuroasă.

6.El balcon de Zocal.

DSCN3520

Restaurantul se bucură de cea mai frumoasă priveliște asupra pieței Constitucion din Mexico City. N-aș fi aflat de acest loc special fără recomandarea prietenilor mei mexicani Cecilia și Ruben, pe care îi cunoscusem cu un an înainte pe un zbor Paris-Munich. Chef-ul care creează pentru acest restaurant este o celebritate din topul celor mai buni bucătari din Mexic. Felurile de mâncare sunt minimaliste, elegante, surprinzătoare și delicioase.

7.Almina Chetumal.

Un restaurant aflat în incinta unui hotel, cu vedere la marea Caraibelor. Granița cu statul Belize e doar la câțiva kilometri.

Drumul trece chiar pe lângă mica terasă a restaurantului. Mâncarea este regional-maritimă, cu feluri de pește crud și gătit, de o calitate perfectă.

Ambianța se poate descrie prin acea combinație misterioasă și inexplicabilă între provincial și internațional, specifică localităților mici de frontieră.

8.NU, restaurantul nr.1 din Tulum, din Yucatan Peninsula și în top 3 din tot Mexicul.

Am cinat aici două seri la rând și am avut plăcuta surpriză ca barista să fie o domnișoară din Turda, Erika, foarte draguță care, aflând de la maître d’ că suntem români, ne-a oferit o tratație din partea casei. Erika lucra în Mexic de opt ani și era fericită.

Ca mulți alții, și ea mi-a confirmat că denigrarea turistică a Mexicului nu are nicio bază reală. Mâncarea a fost elegantissimă.

Serviciul nu era foarte implicat, cu excepția Erikăi și a colegului ei de la bar, un baiat din San Cristobal de las Casas care ne-a mulțumit că fusesem asa încântați de regiunea lui natală, Chiapas.

9.Fred’s House Cancun este locul cel mai la modă din faimoasa stațiune de la Caraibe.

Amplasat strategic cu vedere la apus, pe țărmul lagunei Nichupté, pe vizavi de înșiruirea de hoteluri cu ieșire la plajă. Am stat chiar pe terasă în prima linie, având norocul să ni se rezerve o masă bună, altfel interiorul arată destul de banal. M-a destabilizat dimensiunea porțiilor, XXL în stil american. Dar ai ce vedea. La un moment dat, pe sub nasul nostru a plutit, câteva minute, un crocodil uriaș.

Ambianța și peisajul sunt excepționale, dar serviciul nu e la același nivel.

10.Dulceria de Celaya din Mexico City, o cofetărie tradițională, de familie, înființată în 1874.

DSCN3937

În apropiere de piața Zocalo, am descoperit la întâmplare acest templu al dulcegăriilor de tot felul, cu ornamentația originală în stil art deco.

DSCN3939

Am luat mici produse fără să am habar, un fel de biscuiți, altele cu pasta de migdale sau de cocos, de cafea sau fistic.

11.Cofetăria El Colon, pe sub arcadele care acoperă trotuarele istorice din centrul orașului Merida (Yucatan) datează din 1907.

Va fi greu să reziști tentației la oferta lor de înghețată și prăjituri de casă preparate chiar acolo în laborator.

12.În periferia metropolei Mexico City, la San Agustin Acolman, am servit un prânz frugal de mici gustări la un local aflat pe colțul străzii, chiar vizavi de fosta mănăstire.

Era simplu și modest, dar de o curățenie impecabilă. Am ales clătite fine de mălai din diverse sortimente de porumb (mexicanii cultivă porumb de cinci culori!) preparate afară la o plită, umplute cu brânză sau carne de pui sau porc.

DSCN3790

Nu mai știu cum se numea localul, dar este singurul cu o mică terasă, deschis tot timpul.

DSCN3782

Probabil Acolman, ca toate micile comerțuri din jurul bisericii.

Va urma, pe larg, toată călătoria!

Octombrie

Gelibolu, 2018

Punct de importanță strategică maximă între două continente și trei mări, strâmtoarea Dardanele a atras invidia multor nații care voiau să dețină control comercial asupra transportului maritim în Levant.

DSCN1754

Lupta pentru supremație i-a implicat pe greci, perși, bizantini, otomani, ruși, franci. Traficul maritim care folosește astăzi această rută este impresionant. Iar eu am dibuit, pe un țărm, cel mai frumos crâmpei de octombrie.

DSCN1750

Am petrecut o zi la Gelibolu, un mic port romantic de la porțile Europei sau ale Orientului, înainte de a traversa pe malul asiatic.

20181015_180421

Grecii au întemeiat această așezare în secolul 5 (î.Hr.), dându-i numele Kallipoli (oraș frumos).

Împăratul bizantin Iustinian I l-a fortificat, iar în 1204, după cea de-a patra cruciadă, orașul a trecut sub control venețian și a primit numele Gallipoli. După căderea Constantinopolului (1453), otomanii i-au schimbat pentru a treia oară numele și destinul.

20181015_180732

Ca în orice port, comerțul este înfloritor, dar fără compromisuri la calitate.

20181015_174917

Prăvalii îmbietoare, standuri, galantare, vitrine prospere, belșug, pe o parte și pe alta a străduțelor istorice cu imobile tradiționale.

20181015_174946

Însă, deși negustoresc, orașul își păstrează sufletul.

20181015_180557

Marea și norii își hârjoneau chipurile într-un joc al seducției.

20181015_184000

Mirosul frunzelor care îngălbenesc și aerul marin sunt o combinație neobișnuită.

Mi-a plăcut mult varietatea copacilor în culori de octombrie. Vegetația tipică Traciei a pătruns până aici, la împreunarea continentelor. Mă bucur că nu văd palmieri si pot savura nuanțele toamnei.

20181015_175334

Gelibolu este și locul de baștină al marelui navigator, amiral, geograf, cartograf Piri Reis, care a realizat, în secolul 16, prima hartă otomană a lumii noi.

Am rezervat pentru cină, prin recepția hotelului, o masă cu vedere marină la Ilhan Restaurant, chiar în port.

20181015_183928

Am apreciat calitatea și varietatea peștelui proaspăt, printre care tonul pescuit local.

20181015_180543

Se întunecase de mult când am pornit spre hotel, aflat la periferie, tot oprindu-ne pe drum să mai cumpărăm una-alta. Însă, oricât de târziu străbați bulevardele pe jos, te simți în absolută siguranță pentru că orașul, având importanță strategică, este bine supravegheat. De-a lungul soselei care mărginește țărmul se înșiruie instituții diverse, unele dintre ele cazărmi și depozite militare înființate de pe vremea împăratului Iustinian I, ca să stocheze grâne și vin din atât de îmbelșugata regiune.

Marea, în octombrie, e un pic rece pentru scăldat. M-am mulțumit doar cu o plimbare pe plajă, în zori.

20181015_155324

De la Gelibolu, pe partea europeană a Dardanelelor, am traversat cu un ferry în portul Lapseki, pe partea asiatică. Am admirat doar din exterior citadela Cimenlik, care a jucat un rol important la căderea Constantinopolului.

Apoi, din portul Geyikli, am luat un alt ferry spre insula Bozcaada, aflată la doar jumătate de oră de continent.

20181016_103137

A fost locul în care Turcia m-a prins în mreje, irevocabil.

DSCN1753

vezi și Insula misterioasă

Luna

Peniscola, 2016

Localizare: pe Costa de Azahar, la 140 km de Valencia.

ian.2016 630

De văzut: citadela, castelul, portul, satul istoric, plaja.

ian.2016 629

Povestea: din cauza conflictelor catolice, la Avignon s-a înființat o a doua instituție papală în afară de cea de la Vatican.

ian.2016 623

În orașul din sudul Franței, a fost ales papă un spaniol, Pedro de Luna, cunoscut sub numele de Benoît XIII. După ce a fost destituit, Papa Luna s-a retras de la Avignon chiar aici, la Peniscola.

ian.2016 625

Ambianța: centrul istoric înconjurat de ziduri ocupă o peninsulă stâncoasă, dominat de austera fortăreață a lui Benoît XIII.

ian.2016 627

E ușor de ghicit rolul său militar și comercial datorită situării strategice pe înălțimi.

ian.2016 622

Castelul a fost edificat de cavalerii din ordinul Templier în anii 1290, iar meterezele pe care ne putem plimba azi au fost construite în secolul 16 de un inginer italian.

ian.2016 618

Partea de jos a edificiului era ocupată de gărzile de apărare.

ian.2016-615.jpg

În centrul curții se înalță capela, iar în turn se află, izolat, biroul fostului papă, un mare erudit, de formație jurist ecleziast.

ian.2016 621

Dând ocol citadelei, vedem o poartă ciudată, împodobită cu o semilună, blazonul antipapei.

ian.2016-624.jpg

De-a lungul vremii, aici au trăit comunități de origine iberă, feniciană, greacă, romană, arabă.

ian.2016 619

Influențele lor le-am observat plimbându-mă pe străduțele întortocheate din orașul vechi, după ce am vizitat încântătorul castel.

Aripi

Tarquinia, 2018

Motivul concret pentru care am vizitat Tarquinia (regiunea Lazio), sunt tombele etrusce înscrise în patrimoniul mondial UNESCO și Muzeul arheologic național cu delicatul său exponat, căluții cu aripi.

Orașul are originile în secolul 9 î.Hr., și toate aceste secole de istorie ne deschid tezaure uimitoare.

Palate, biserici, muzeu – sunt toate ușor de găsit. O surpriză a fost vederea mării, aflată la doar cinci kilometri.

20180904_091902

Cautând cu privirea spre depărtări, îi vei zări panglica albastră la capătul străzilor, dincolo de îmbelșugata câmpie din Maremma. Deși septembrie, ziua se făceau spre treizeci de grade.

20180904_103535

Cele optsprezece turnuri semețe îmi servesc ca puncte de orientare, deși perimetrul centrului e mic, se poate parcurge într-o jumătate de oră de la un capăt la altul.

Am stat la un B&B amenajat într-un apartament împărțit în camere individuale. Pe fereastră vedeam clădirea muzeului, un fost palat.

Gazda noastra se numea Francesca, iar apartamentul îi aparținuse bunicii ei. Întrucât zona centrală este parțial interzisă circulației, am lăsat mașina în parcarea gratuită aflată la doar trei minute pe jos, dincolo de poarta istorica a orașului, într-un pâlc de copaci umbroși. Locurile de parcare delimitate în alb sunt gratuite în acest gen de parcări gigantice, iar cele albastre sunt cu plată.

20180904_092211

Tot Francesca ne-a recomandat mai multe pizzerii pentru cină, sfătuindu-ne să evităm localurile aflate în centru, cu vedere superbă la monumente, care servesc, de fapt, pizze congelate. Așa că i-am urmat sfatul și n-am regretat. Am ales Il Falchetto și fost cea mai bună pizza pe care am savurat-o vreodată în Italia.

20180904_103143

Muzeul Arheologic Național l-am vizitat dimineața la prima oră, când salile erau goale.

O aură de energie parcă învăluia vasele antice grecești de ceramică pictată din Corint. Rarități erau și cele etrusce locale.

DSCN1465

La etajul doi, într-o dispunere scenografică spectaculoasă, vedem faimoșii cai înaripați, care provin de pe frontispiciul unui templu din vechea cetate. Erau mai mici decât îmi închipuisem.

20180904_101908

Cea mai frumoasă biserică din oraș nu e Domul din centru, ci Santa Maria di Castello, datând din 1120, aflată spre mahala.

Ajungem la ea pe niște străduțe înguste, printre case medievale modeste și solitare.

La marginea centrului istoric, este și San Francesco, o discretă mănăstire cu siluetă singuratică. Primăria (Palazzo comunale) este în piața centrală frumos urbanizată. Ca pieton, ești răsfățat, ți se pune la dispoziție toată scenografia Evului Mediu.

20180904_112518

De aici, poți parcurge pe jos, în 15 minute, drumul la faimoasele tombe etrusce. Descrierea lor, în curând.

Adrese utile:

Pizzeria IL FALCHETTO

Pasticeria artigianale ROYAL (vizavi de pizzeria menționată), unde selecția de fursecuri este delicioasă.

Lectură de drum:

Marguerite Duras, Les petits chevaux de Tarquinia

Habibi ?

2018

,,În Egipt, doar umbra e pe gratis.’’ (din înțelepciunea populară cairotă)

20181201_105038

Călătorilor interesați de civilizație egipteană le recomand Museo Egizio din Torino, foarte complex, bogat, variat.

20181205_120051

Celor cu adevărat pasionați, seduși de chemarea Egiptului, le aduc la cunoștință câteva informații rezultate în urma unui tur de două săptămâni în Egipt, pe care l-am făcut în decembrie 2018 pe traseul următor: Cairo (Saqqara-Memphis-Dahshur-Gizeh) / Luxor / Asswan (Kom Ombo-Philae-Kalabchah-Sf.Simeon-Barajul Nasser) / Abu-Simbel / Sharm-el-Sheik / Sf.Ecaterina din Sinai.

20181207_151849

Mulți amici m-au întrebat despre capcane, pericole, înșelătorii pe care le ai de înfruntat, ca să fiu sinceră, la tot pasul.

20181205_123910

Cu unele m-am confruntat personal, despre altele m-au avertizat cu bunăvoință ghizii pe care i-am avut la Sharm-el-Sheik și Cairo.

20181205_142126

Pe tot traseul, e cumplit de stânjenitor să constați cum, din cauza sărăciei, oamenii își pierd demnitatea, fapt care contrastează cu farmecul și valoarea siturilor. Ca și cum indivizii ar fi incompatibili cu spațiul ce le-a fost hărăzit.

20181207_151047

Iată câteva împrejurări în care să fii vigilent, ca să nu dai de belea sau sa cheltui mai mult decât e cazul.

20181206_080500

-în aeroportul din Cairo, la intrarea în holul de sosiri, de îndată ce ai debarcat, trebuie să achiți la un ghișeu de bancă viza de douăzeci și cinci de dolari US, înainte de a trece de controlul de pașapoarte. Doar posesorii de pașaporte din țările musulmane sunt scutiți. Vei fi abordat de agenți de turism insistând să te ajute cu această formalitate, fără să menționeze că serviciul lor e contra cost. E inutil să accepți, pentru că, în două minute, ai rezolvat singur. Prima lecție: în Egipt, nimeni nu-ți face un serviciu dezinteresat.

20181207_145732

-la celebrele piramide de la Gizeh, la intrare, ești rugat să prezinți biletul la control. Este un fals control. Dacă faci greșeala să-l dai din mână, trebuie să plătești ca să-l recuperezi. Adevăratul control, (și singurul !) se face de către angajații ce poartă uniforma sitului, doar când ajungi la Barca Soarelui. Până acolo, nu-i nevoie să arăți nimănui biletul de intrare.

20181201_131112

-supraveghetorii din siturile turistice te hărțuiesc ca să-ți facă poze. Trebuie să știi că e contra cost. La fel, dacă te abordează copii dornici să se fotografieze cu tine, îți vor cere bani.

20181201_104811

-localitățile cele mai ostile turiștilor: Luxor și Asswan, unde nu te sfătuiesc să angajezi ghizi egipteni care să te însoțească la monumente sau prin oraș. Cel mai bine e să vii cu grupul și ghidul tău din țară sau cu o persoană care a mai fost și e la curent cu evoluția tertipurilor de a extorca bani de la turiști.

20181206_163910

-la unele obiective turistice, ghidul îți solicită cinci euro de persoană pentru supraveghetorul unor morminte notabile, pretextând că la ghișeul de bilete nu au avut bilete imprimate cu prețul real, ci doar cu valoare scăzută, restul fiind obligat să-l plătești cash la intrarea în tombe (Luxor)

-ghidul îți schimbă traseul, pretextând că drumul e în lucru, obligându-te să traversezi Nilul cu barca, pentru un preț suplimentar față de costurile deja achitate agenției (Luxor)

20181204_112237

-ghidul îți modifică programul stabilit, pe motiv că-ți oferă, ca bonus, o vizită în ,,muzee” de parfumuri, papirusuri, artizanat (în realitate, magazine care comercializează marfă chinezească). Chiar dacă nu cumperi nimic, se pierde foarte mult timp cu vizita în aceste locuri, iar ghizii sunt plătiți de comercianți doar pentru că te aduc acolo (Luxor).

20181203_093832

-când primești rest de la cumpărături, muzee etc., ți se dau bancnote scoase din circulație sau bancnote de valoare inferioară (cum ar fi cincizeci de bani în loc de cincizeci de lei).

20181207_151815

-atunci când plătești și înmânezi comerciantului suma convenită, ți se înlocuiește chiar sub nasul tău, cu o îndemânare uluitoare, o bancnotă de 50 (sau 20), cu alta inferioară, explicându-ți că ai confundat bancnotele deși, evident, le-ai dat bancnota corectă.

20181206_074742

-la Luxor, dacă închiriezi o trăsură, nu poți controla traseul și esti condus acolo unde vrea vizitiul. În majoritatea cazurilor, turiștii sunt duși direct la bazare sau târguri. El percepe comision chiar dacă nu cumperi nimic. Pretextul ca să te convingă să arunci o privire ? îți spune că doar în acea zi are loc târgul (bazarul), ești norocos, ce mai !

20181204_112457

-dacă te arăți interesat să faci un tur cu trasura la Luxor, prețul pe care ți-l anunță la pornire e pentru o trăsură (5-10 euro). În realitate, la sfârșitul plimbării, ți se spune că prețul anunțat era, de fapt, pe persoană și se înmulțește cu numărul de pasageri care au făcut plimbarea, indiferent cât de explicită și clară a fost discuția inițială.

20181205_111719

-ca femeie occidentală, ar fi de preferat să nu călătorești singură. Dacă te îndepărtezi de grup și faci câțiva pași de capul tău, localnicii te împresoară, te hărțuiesc, te ironizează, în ciuda faptului că porți îmbrăcăminte adecvată unei țări islamice. Devii ținta batjocurii lor până când reușești să te sustragi, cel mai simplu luând-o la sănătoasa.

20181205_142022

Din păcate, atitudinea pe care o au egiptenii față de turiști nu-ți permite să te bucuri relaxat de patrimoniul istoric/cultural imens și să profiți din plin de vacanță.

20181205_080908

Unul dintre ghizi ne mărturisea, jenat, despre dezintersul și ignoranța concetățenilor săi față de propria lor istorie. Nu întâmplător, Egiptul ocupă ultimul loc în lume la evaluările privind nivelul de educație, fapt care se reflectă în viața de zi cu zi.

20181207_094019

Cât despre comportamentul cu turiștii, fie că se manifestă cu ostilitate nedisimulată sau cu un servilism ipocrit și exagerat, nu ai confort sufletesc. Însă, în ciuda acestor inconveniente, Egiptul merită vizitat !

habibi=formulă de adresare afectuoasă (drăguțule, scumpule), pe care ghizii egipteni o folosesc să se adreseze clienților străini.

Lectură de drum:

Alaa al-Aswani, Blocul Iakubian