Aripi

Tarquinia, 2018

Motivul concret pentru care am vizitat Tarquinia (regiunea Lazio), sunt tombele etrusce înscrise în patrimoniul mondial UNESCO și  Muzeul arheologic național cu delicatul său exponat, căluții cu aripi.

Orașul are originile în secolul 9 î.Hr., și toate aceste secole de istorie ne deschid tezaure uimitoare.

Palate, biserici, muzeu – sunt toate ușor de găsit. O surpriză a fost vederea mării, aflată la doar cinci kilometri.

Cautând cu privirea spre depărtări, îi vei zări panglica albastră la capătul străzilor, dincolo de îmbelșugata câmpie din Maremma. Deși septembrie, ziua se făceau spre treizeci de grade.

Cele optsprezece turnuri semețe îmi servesc ca puncte de orientare, deși perimetrul centrului e mic, se poate parcurge într-o jumătate de oră de la un capăt la altul.

Am stat la un B&B amenajat într-un apartament împărțit în camere individuale. Pe fereastră vedeam clădirea muzeului, un fost palat.

Gazda noastra se numea Francesca, iar apartamentul îi aparținuse bunicii ei. Întrucât zona centrală este parțial interzisă circulației, am lăsat mașina în parcarea gratuită aflată la doar trei minute pe jos, dincolo de poarta istorica a orașului, într-un pâlc de copaci umbroși. Locurile de parcare delimitate în alb sunt gratuite în acest gen de parcări gigantice, iar cele albastre sunt cu plată.

Tot Francesca ne-a recomandat mai multe pizzerii pentru cină, sfătuindu-ne să evităm localurile aflate în centru, cu vedere superbă la monumente, care servesc, de fapt, pizze congelate. Așa că i-am urmat sfatul și n-am regretat. Am ales Il Falchetto și fost cea mai bună pizza pe care am savurat-o vreodată în Italia.

Muzeul Arheologic Național l-am vizitat dimineața la prima oră, când salile erau goale.

O aură de energie parcă învăluia vasele antice grecești de ceramică pictată din Corint. Rarități erau și cele etrusce locale.

La etajul doi, într-o dispunere scenografică spectaculoasă, vedem faimoșii cai înaripați, care provin de pe frontispiciul unui templu din vechea cetate. Erau mai mici decât îmi închipuisem.

Cea mai frumoasă biserică din oraș nu e Domul din centru, ci Santa Maria di Castello, datând din 1120, aflată spre mahala.

Ajungem la ea pe niște străduțe înguste, printre case medievale modeste și solitare.

La marginea centrului istoric, este și San Francesco, o discretă mănăstire cu siluetă singuratică. Primăria (Palazzo comunale) este în piața centrală frumos urbanizată. Ca pieton, ești răsfățat, ți se pune la dispoziție toată scenografia Evului Mediu.

De aici, poți parcurge pe jos, în 15 minute, drumul la faimoasele tombe etrusce. Descrierea lor, în curând.

Adrese utile:

Pizzeria IL FALCHETTO

Pasticeria artigianale ROYAL (vizavi de pizzeria menționată), unde selecția de fursecuri este delicioasă.

Lectură de drum:

Marguerite Duras, Les petits chevaux de Tarquinia