Arabescuri

Granada, 2016

Palatul și grădinile sale neasemuite de la Alhambra sunt frecventate intens, în orice anotimp, de turiștii din toată lumea.

Ca să ai acces, trebuie să prevezi rezervarea unui bilet cu mult timp înainte și e obligatoriu să respecți ora la care ești programat să intri.

Din păcate, organizarea ghișeelor și funcționarea serviciilor de informare turistică sunt foarte neglijente, iar personalul nu este nici politicos și nici profesional. Cu toate acestea, odată intrat în perimetrul palatului, uiți de toate inconvenientele. Doar primele săli au fost mai aglomerate, după aceea lumea s-a dispersat, spațiul fiind polimorf.

Alhambra este unul dintre cele mai bine păstrate palate arabe din lume.

Arhitectura sa este în deplină armonie cu grădinile, cu fântânile și havuzurile.

Însă, în spatele acestui decor somptuos, se ascunde o realitate un pic umilitoare, din cauza faptului că materialele de construcție care au fost folosite la edificarea palatului, în anii 1300, erau de calitate proastă comparativ cu ale altor construcții din aceeași perioadă și timpul nu le-a iertat. Astăzi, asistăm la degradarea lor și la o chinuită recondiționare aparent improvizată.

Palatul a fost construit în plină decadență a puterii oficiale. Accesul în cetate se face prin poarta justiției.

Pe arcul porții e reprezentată o mâna cu palma spre intrare. Cele cinci degete reprezintă cei cinci stâlpi ai Islamului: credința într-un singur Dumnezeu, rugăciunea, postul, milostenia, pelerinajul la Mecca.

Numai după ce treci de poarta impozantă îți apar în fața ochilor minunățiile ascunse.

Prima încapere este palatul Nazaries, un decor de o extremă finețe, cupole, frize, modele florale și geometrice sculptate în ghips. Ambianța mozarabă de imens rafinament.

Trecem apoi în palatul Mexuar, care servea la audiențe, justiție și consiliu, cu azulejos și decorațiuni epigrafice.

Intrăm mai întâi în curtea camerei aurite, cu azulejos expuși geometric, frize cu motive mozarabe, lemn sculptat, cu o cornișă încadrând cele două porți și cinci ferestre. Dincolo de portic se află camera aurită, o piesă lungă cu decor de azulejos și un tavan de lemn aurit.

De la fereastră, ai o vedere frumoasă asupra fostei medina, actualul cartier Albayzin. Aici erau instalați la birourile lor secretarii și administratorii care așterneau pe hârtie ordinele sultanului.

Pătrundem în palatul Comares, cu al său turn defensiv, solid, pătrățos, în contrast cu finețea decorului din încăperi, apoi în sala de la Barca (baraka=binecuvântare), cu o superbă cupolă din lemn, decupată în două locuri.

Accesăm salonul Ambasadorilor, o sală pătrată, în care se afla odinioară tronul regal. Cupola e formată din opt mii de piese de lemn de nuanțe diferite dispuse sub formă de stele, plasate pe șapte nivele, reprezentând cele șapte ceruri pe care le traversează credincioșii musulmani ca să parvină în paradisul islamic.

Palatul leilor, cu faimoasa lor curte.

Totul este amenajat în jurul unei fântâni din secolul 11, compusă din doisprezece leișori. În jurul curții, o galerie elegantă formată din o sută douăzeci și patru de coloane deservește principalele săli oficiale.

Pe partea sudică a curții se află sala Abencerrajes cu o boltă de mozarabe și o cupolă în formă de stea cu opt colțuri care face legătura între pământul pătrat și cerul poligonal.

La est, sala Regilor cuprinde trei încăperi cu bolți mozarabe și picturi de inspirație creștină. În nord, sala celor două surori, o încăpere pătrata cu o cupolă octogonală împodobită fastuos.

Numele i se datorează celor două dale de marmură identică de lângă fântină. În această sală, prevăzută cu jaluzele, femeile musulmane puteau asista la evenimentele palatului fără să fie văzute.

Trecem la balconul Lindaraja, de unde putem admira gradina.

Grădinile Partal sunt construite în terase care coboară până la turnurile zidului care înconjoară palatul.

În acea epocă, aristocrația locuia în acele turnuri, adevărate palate, acum închise pentru renovare.

Celălalt palat al complexului este Generalife, adică palatul de vară al suveranului.

Construit în 1310, era independent de Alhambra și are dimensiuni umane, socotit a fi locuința privată a regelui, fără nici un fel de conotație oficială.

Este înconjurat de grădini în terasă, unde apa și fântânile sunt în centrul atenției.

Construcțiile se află în jurul curții Canalului, pătrată, înconjurată de canale înguste. Din galerie, avem o vedere minunată, în care vedem reflectate în oglinda apei toate elementele peisajului.

Dincolo de palat, se află grădinile superioare, cu un fel de scară de apă.

Palatul lui Carlos Quintul a fost realizat după ce împăratul a ajuns la Alhambra în călătoria sa de nuntă. Autorul a fost un arhitect format la școala italiană. Are două etaje de galerii de o sobrietate clasică, dar pare lipsit de farmec comparativ cu dantelăria și coloritul ambiental văzute până aici.

La plecare, trecem pe lângă Alcabaza, fortăreața palatului, bastionul și cartierul militar. De aici, vedem partea cea mai veche, turnurile de apărare, dar și o excelentă panoramă asupra monumentelor.

Să nu ratați Muzeul de Artă aflat doar la câțiva pași mai departe, cu picturi și basoreliefuri unice.

Lectură de drum:

Washington Irving, Povești din Alhambra