Valancay, 2018
Personajul la care am nimerit în vizită a avut un destin uimitor.
Mai întâi l-a servit pe Dumnezeu, apoi pe Ludovic 16, Convenția, Directoratul, Napoleon, Ludovic 18, Ludovic-Filip și va deveni omul de stat pe care francezii l-au desemnat ca exemplu de reușită.
Un model de funcționar de elită comparat cu un pachebot care traversează furtuni năpraznice și rezistă la uraganele istoriei.
Talleyrand era poreclit de către anturaj ,,diavolul șchiop” din cauza poliomielitei din copilărie.
Chiar și așa, era recunoscut drept cel mai elegant și mai original dintre episcopii laicizați. Mai pe șleau, a fost prințul care a aspirat toată viața să-și transforme budoarul în harem.
Castelul său mi-a picat cu tronc din prima secundă, poate și datorită curtoaziei de care francezii fac exces când e vorba de turiști străini.
De obicei, castelele vizitate aparținuseră unor familii bogate, dar banale.
Aici, mi s-a părut foarte reconfortant ca un om de litere și de spirit să fi avut în posesie un patrimoniu de așa amploare.
Castelul a fost construit de o familie aristocratică prin anii 1520, în plin curent renascentist. Timp de cinci generații și-a păstrat proprietarii, lucru rar în Franța.
Dar toți au adus câte o modificare. Cea mai importantă mi s-a părut adăugarea unei secțiuni auxiliare de un clasicism liniștitor.
În 1803, Talleyrand, deja faimos om de cultură și diplomat de carieră, a cumpărat tot domeniul, instigat de Napoleon.
Prima operațiune a fost să remobileze toate saloanele și apartamentele private cu un somptuos mobilier Empire.
Prin aceste încăperi, au trecut nenumărate personaje istorice și unele chiar au locuit ani buni aici.
Regele Spaniei, de exemplu, Ferdinand VII, a fost obligat să petreacă în arest la domiciliu șase ani, constrâns de Napoleon.
Și astăzi, palatul număra peste o sută de încăperi.
În circuitul turistic sunt lasate doar câteva zeci, toate decorate diferit cu obiecte de mare preț.
Printre altele, este expus biroul la care și-a scris celebrele memorii.
Mare iubitor de lectură, își ținea în dormitor cele cincisprezece mii de volume ale celor șapte sute de autori preferați, ca să le poată avea la îndemână zi și noapte.
Fastul care domnea cât timp a fost locuit de Talleyrand nu va fi egalat niciodată. Prințul se ambiționase să declare o nemaiîntâlnită revoluție a papilelor, prin urmare a angajat cei mai pricepuți bucătari din Franța.
Meniurile, care s-au transmis ca niște adevărate documente de protocol, aveau la bază ingrediente fine, inaccesibile azi.
Palatul era dotat cu cea mai mare și profesională bucătărie care exista pe-atunci în Franța. În fiecare seară, erau invitate la cină câteva zeci de persoane.
Marele diplomat avea reputația de a fi foarte galant și în căutare permanentă de noi aventuri.
Ducesa de Dino, soția nepotului său, a locuit, după divorț, ani în șir aici la castel, în formula de ménage à trois, termen inventat, cum e și firesc, tot în mediul diplomatic al curții regale franceze.
Nu știu dacă frumusețea sau inteligența ei l-au cucerit pe Talleyrand, cert este că legătura lor a fost profundă și durabilă, deși marele diplomat manageria cu succes, simultan, și alte legături.
Multe dintre portretele lor sunt expuse în galeriile castelului. Toate curiozitățile mi-au fost răsplătite.
În fața și în spatele castelului, splendid amenajat, se întinde un imens parc conceput cu motive geomtrice, segmentat de bazine, bun pentru o oră de plimbare.
Castelul a servit ca decor unei scene amoroase celebre din filmul Nunta roșie de Claude Chabrol, turnat integral în oraș.
ore de drum 