Oameni și șoareci

Smintheion, 2018

De îndată ce am coborât de pe vapor în portul Geyikli, am luat-o spre sud, pe țărmul mării, în direcția Assos.

20181017_155130

Așa ne-am oprit în mica așezare Gulpinar din regiunea Troad, printre livezi de măslini, ca să vizităm unul dintre cele mai bine conservate sanctuare de pe țărmul turcesc al Egeei, nu departe de Troia.

IMG_0359

Templul lui Apollo îmi apare brusc în fața ochilor, imediat cum trec de poartă.

IMG_0353

Poate prea repede, nu sunt pregatită să intru atât de brusc în contact cu sacralitatea.

DSCN1879

Impunător, foarte bine conservat, ireal. Sanctuarul datează din secolul 2 î.Hr., a fost redescoperit în 1785, iar săpăturile din perimetrul său au început în 1980. Încă se lucrează.

DSCN1877

Faima i-a fost asigurată de menționarea sa în Iliada lui Homer, el însuși născut nu departe, în fosta Smirnă (azi Izmir).

DSCN1878

Cu o zi înainte văzusem Troia, iar templul de aici mă ajută să-mi imaginez și mai bine războiul troian. În antichitate, Apollo Smintheus era stăpânul șoriceilor și, de aceea, luptătorii caută sa-i atragă bunavointa ca să influențeze soarta conflictului, știind că șoarecii sunt înzestrați cu darul profeției.

DSCN1882

Construirea templului pe acest loc se datorează izvoarelor de apa termală. Astfel, atunci când oamenii consultau oracolul din sanctuar asupra unor operațiuni în desfășurare, aburul era raspunsul prin care vietățile de sub pamânt își manifestau puterea profetică.

IMG_0355

Episoade epopeice din Iliada se pot citi în decorațiunile murale din templu. Muzeul în care se pastreaza basoreliefurile este deschis doar ocazional, din cauza lucrărilor de reamenajare.

DSCN1884

Tot în perimetrul sanctuarului, pe spații vaste, vedem răsfirate și alte vestigii. Turul sitului este mai amplu decit credeam.

IMG_0361

Potecile sunt năpădite de ierburi care nu ne împiedică să facem o lungă plimbare până la încăperile băilor romane. Prima secțiune a băilor principale este alcătuită din patru încăperi.

DSCN1887

În partea de sus a zonei sacre se aflau rezervoare prevăzute să adune apa de izvor pentru rezerve.

DSCN1885

În schimb, arhitectura zonei de băi publice este unică. Specialiștii nu au identificat până acum un design similar nicăieri în altă parte. Toate încăperile prevăzute cu apă fierbinte, călduță, rece, piscina și salonul au fost executate după un proiect adaptat la spațiul natural care întrunește toate exigențele din zilele noastre.

IMG_0362

Baile secundare se află și mai departe, nu mai puțin fidele topografiei. Ceremonialul intrării în încăperile de băi (rece, călduț, fierbinte) urmează tradiția clasică. În schimb, lipsesc spațiile dedicate exercițiilor fizice, ca în alte băi romane.

20181017_154836

Exercițiul fiind plimbarea prin natură și cetate.

DSCN1880

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s